marți, 29 ianuarie 2013

DOINA

Iata o alta varianta a “Doinei”, extrem de putin cunoscuta astazi – dar apartinand tot lui Eminescu –care se gaseste in cartea “Mihai Eminescu – poezii tiparite in timpul vietii”, vol. III, note si variante, editie critica ingrijita de Perpessicius cu reproduceri dupa manuscrise, Editura Fundatiei Regale, Bucuresti, 1944.

De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta singurătate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a călare
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacă
Săracă tară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste’nvată pruncii
Si sub mână de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român săracu

Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Si-i străin în tara lui.
Din Brasov pân’la
Abrud Vai ce văd si ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sărace, român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra singurătate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacă
Si izvoarele îi seacă
Săraca, tară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Si să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii

Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prăpădi-l-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost misel
Secă-i-ar inima-n el,
Cum dusmanii mi te seacă
Săracă, tară, săracă!
Stefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Lasă Arhimandritului
Toată grija schitului
Iară grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ti mântui neamul tău…
Tu te-naltă din mormânt
Să te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn o dată
Ai s-aduni Moldova toată
De-i suna de doua ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toti dusmanii or să piară
Dati în seama ciorilor
Ş-a spânzuratorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-asteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Căpătâni de grecotei
Grecoteii si străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Saracă, tară, săracă!

,, Sunt total de acord cu semnatarul unui apel catre ministrul apararii nationale!
 Mai zilele trecute, am primit o a treia decizie privind revizuirea pensiei. Daca prin decizia anterioara mi-au marit pensia cu fantastica suma de noua lei  iata ca acum mi-au micsorat-o cu 41 de lei. Pe care probabil ii voi primi inapoi sub forma majorarii pensiei cu 4%. Nu inteleg cum se fac aceste calcule in conditiile in care baza de calcul, respectiv “Date si elemente care au condus la determinarea punctajului mediu anual si a stagiului de cotizare”, a ramas aceeasi ca si la decizia anterioara!
 In oficiosul de presa a ministerului Observatorul Militar  nu ni se dau nici un fel de explicatii, nici pe situl Casei sectoriale de pensii
 Observ ca “bunele obiceiuri” din perioada de trista amintire, cu Gaby Oprea ministru, se intorc! ,,

sursa http://promotia1970.wordpress.com/2013/01/23/iarasi-suntem-bombardati-cu-decizii/#comment-214

Ce zice Ponta despre pensiile militare

,, Despre pensiile militarilor, ministrul Apărării trebuie să vină – e în discuţii cu sindicatele care îi reprezintă pe cei care au avut de pierdut în urma recalculării – şi urmează să vină cu proiectul legislativ. (…) Va veni ministrul Apărării, după ce termină toate discuţiile, pentru că, am spus de multe ori, 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma recalculării, cei 10% în mod nedrept au avut de pierdut şi atunci, trebuie găsită o soluţie prin care să nu-i afectezi pe cei 90%”, a răspuns Victor Ponta, întrebat dacă a discutat cu delegaţia FMI despre restituirea sumelor datorate de MApN ca urmare a revizuirii/recalculării.,,

sursa http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/social/ce-zice-ponta-despre-pensiile-militare-146013.html

duminică, 27 ianuarie 2013

Poliția din Olt începe să se redefinească !

Zilele trecute,presa din Olt a asistat la o conferință de presă neobișnuită. La o conferință de presă, în cadrul căreia niște polițiști adevărați au spus răspicat adevărul despre Poliția din Olt, adevăr care nu s-a spus niciodată de la Revoluție încoace. Flancat de comisarul-șef de Poliție Aurel Costache – director-adjunct la Direcția de Investigare a Fraudelor din IGPR și, respectiv, de Doru Dumitrescu, adjunctul Departamentului de Ordine și Siguranță Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, comisarul-șef Mihai Pruteanu (director-adjunct al Direcției de Ordine Publică din IGPR), desemnat să îndeplinească atribuțiile de inspector-șef al IPJ Olt, în urma gravelor abateri de la lege și morală ale fostei conduceri, nu s-a sfiit să-și manifeste nedumerirea față de fenomenele infracționale din Olt care s-au derulat sub ochii poliției noastre de toate zilele, față de imoralitatea, incompetența și neprofesionalismul fostei conduceri a IPJ Olt.
..................................
CHESTOR DORU DUMITRESCU, REPREZENTANT AL MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE:
Mi-a fost greu să identific un domeniu în care să spun că s-a făcut ceva pozitiv.
„Ce se întâmplă La IPJ Olt?  Le-am spus și în cadrul bilanțului de astăzi. Acolo unde există un climat organizațional sănătos, unde oamenii se respectă reciproc, acolo unde sunt șefi competenți, unde ordinea și disciplina sunt la ele acasă, acolo rezultatele nu întârzie să apară. Acolo unde șefii nu sunt competenți, unde nu respectă niște principii de muncă, rezultatele sunt dezastruoase. Din păcate, mi-a fost greu astăzi să identific un domeniu unde au fost obținute rezultate pozitive de către polițiștii din județul d-voastră. Și-au stabilit ca obiectiv prioritar creșterea siguranței cetățeanului. Dar, la d-voastră toți indicatorii de eficiență sunt negativi. Criminalitatea a crescut cu 19%, infracțiunile contra persoanei a crescut cu 27%, infracțiunile contra vieții și integrității corporale au crescut tot cu 27%, au crescut infracțiunile de omor de la 1 la 9, au crescut și infracționa-litatea judiciară în mediul rural cu 40%, numărul autorilor anonimi a crescut. Trecând în partea cealaltă, pe linie rutieră, crește numărul accidentelor grave cu 11%, crește accidentelor ușoare cu 13%, a crescut numărul morților cu 11%, a răniților grav cu 7% și exemplele ar putea continua. Acesta este rezultatul managementului defectuos care a existat la nivelul acestui județ. Există întotdeauna o legătură între cine se află la exercitarea actului managerial și rezultatele instituției. Acestea sunt rezultatele și de aici și gradul de nemulțumire al cetățenilor. De aceea a fost posibil ceea ce      s-a întâmplat în județul d-voastră. Mi-a fost greu să identific un domeniu în care să spun că s-a făcut ceva pozitiv....,,
  sursa http://linia1.ro/politia-din-olt-incepe-sa-se-redefineasca/

Ministrul Muncii promite rezolvarea problemei pensiilor militarilor disponibilizati-NATO!

 Intr-un interviu acordat agenției Mediafax, ministrul Muncii, Mariana Campeanu, regretă că pensiile militare au fost integrate în sistemul public de pensii .

Mariana Câmpeanu: Cea mai mare eroare a fost faptul că pensiile din sistemele militarizate au fost introduse în sistemul de pensii publice. În nicio altă ţară nu se întâmplă acest lucru. Nicăieri acest personal nu cotizează la sistemele de pensii, pentru că există o alt fel de remunerare şi o alt fel de legislaţie pentru pensionare, pentru că şi munca lor este total diferită de a unei persoane civile. S-a pornit cu intenţia de a obţine economii din plata pensiilor militarilor şi s-au trezit în final că, de fapt, s-au majorat majoritatea într-un cuantum foarte mare, ceea ce a condus la creşterea deficitului bugetului de pensii foarte mult. La vremea respectivă, cred că erau vreo 300 de milioane de euro, iar acest deficit se accentuează.

 Mai mult decât atât, au creat şi o mare nedreptate persoanelor care au fost disponibilizate forţat. Pentru că, atunci când am intrat în NATO şi am făcut o armată profesionistă, marea majoritate a angajaţilor au fost disponibilizaţi automat. Sigur că au primit la vremea respectivă nişte salarii compensatorii, dar ele au fost persoane tinere, în jur de 40 - 45 de ani, şi nu au obţinut un stagiu complet în armată, astfel încât acum, la recalcularea pensiilor, să obţină o pensie măcar la nivelul celei pe care au avut-o. Lor le-a scăzut pensia. Deci de două ori s-a făcut o nedreptate: o dată că i-am disponibilizat automat şi a doua oară că un drept câştigat i-a fost diminuat. La această categorie mă refer şi pentru ei căutăm în continuare o soluţie, iar domnul prim-ministru a afirmat că vom găsi o soluţie de rezolvare.
Reporter: În acest an?
Mariana Câmpeanu: În acest an trebuie să găsim. ,,

ORDONANTA DE URGENTA Nr.1 pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010

M.Of.Nr.53 din 23 ianuarie 2013

ORDONANTA DE URGENTA Nr.1
pentru modificarea si completarea Legii nr. 263/2010



privind sistemul unitar de pensii publice

Avand in vedere reglementarile potrivit carora valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat pe anul precedent,
avand in vedere ca
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinde reglementari potrivit carora pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data de 1 ianuarie 2011, data intrarii in vigoare a actului normativ, la punctajul mediu anual al acestei categorii de pensionari se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent si valoarea unui punct de pensie in vigoare la acea data,
tinand cont de faptul ca indicatorii in raport cu care se majoreaza anual valoarea punctului de pensie si se calculeaza indicele de corectie, realizati pe anul precedent, nu sunt cunoscuti la inceputul anului calendaristic,
in vederea corelarii prevederilor
Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, cu data la care institutiile competente fac publice valorile unor indicatori utilizati la stabilirea valorii punctului de pensie si a indicelui de corectie si pentru acordarea drepturilor prevazute de lege,
luand in considerare ca unul dintre obiectivele importante ale constructiei bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2013 il constituie aplicarea prevederilor
Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare,
tinand seama ca elementele sus-mentionate constituie premisele unei situatii extraordinare care impune adoptarea de masuri de urgenta in vederea stabilirii cadrului normativ adecvat si ca neadoptarea acestor masuri ar avea drept consecinte negative afectarea unui interes public, respectiv cel al pensionarilor sistemului public de pensii, categorii sociale vulnerabile,
in temeiul
art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. - Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 102, alineatele (2)-(4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
(2) Valoarea punctului de pensie se majoreaza anual cu 100% din rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat.
(3) In situatia in care unul dintre indicatorii prevazuti la alin. (2) are valoare negativa, la stabilirea valorii punctului de pensie se utilizeaza indicatorul cu valoare pozitiva.
(4) In situatia in care indicatorii prevazuti la alin. (2) au valori negative, se pastreaza ultima valoare a punctului de pensie.
2. La articolul 102, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu urmatorul cuprins:
(21) Incepand cu anul 2013, indicatorii prevazuti la alin. (2), utilizati la stabilirea valorii punctului de pensie pentru anul urmator, sunt cei definitivi, cunoscuti in anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicati de Institutul National de Statistica.
3. Articolul 170 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 170. - (1) Pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, la punctajul mediu anual determinat in conditiile art. 95 se aplica un indice de corectie calculat ca raport intre 43,3% din castigul salarial mediu brut realizat si valoarea unui punct de pensie in vigoare la data inscrierii la pensie, actualizata cu rata medie anuala a inflatiei pe anul 2011.
(2) Incepand cu anul 2013, castigul salarial mediu brut realizat, prevazut la alin. (1), este cel definitiv, cunoscut in anul precedent celui in care se deschide dreptul la pensie pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul National de Statistica.
(3) Indicele de corectie se aplica o singura data, la inscrierea initiala la pensie.
(4) Punctajul mediu anual rezultat in urma aplicarii indicelui de corectie reprezinta punctajul mediu anual realizat de asigurat, care se utilizeaza la determinarea cuantumului pensiei.
Art. II. - In anul 2013 valoarea punctului de pensie este de
762,1 lei.
Art. III. - (1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor
art. 95 din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este 1,06.
(2) Indicele de corectie prevazut la alin. (1) se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011.
(3) In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Bucuresti, 22 ianuarie 2013.
Nr. 1.

Gâsca lui Stalin

 
După ce Rusia bolşevică a devenit, cu ajutorul puterilor occidentale, stăpân pe jumătate
din ţările Europei, Stalin – atotputernicul lider comunist – a convocat la Kremlin pe toţi şefii statelor răsăritene,
 pentru un instructaj asupra metodelor de conducere a popoarelor.
Drept material didactic, fiecare participant trebuia să aducă o gâscă.
Imediat, noii conducători au procurat câte o gâscă, au pus-o la îngrăşat şi au făcut o colivie pe măsura situaţiei lor.
La data stabilită s-au adunat în sala mare a Kremlinului toţi cei invitaţi şi gâştele lor. 
Cu vreun sfert de oră întârziere a apărut pe uşa care ducea la tribună şi Stalin, însoţit de o gâscă slăbănoagă, 
fără nici un fel de colivie şi care era tot timpul cu gâtul întins la buzunarul de unde îi dădea din când în când câte un grăunte.
După ce s-au ridicat toţi în picioare şi s-au gratulat reciproc, Stalin le-a cerut să deschidă coliviile şi să dea drumul la gâşte. 
Acestea, când s-au simţit libere au plecat care încotro neluând seama de stăpânii lor. 
Singură gâsca lui Stalin a rămas credincioasă şi atentă la buzunarul din care i se dădea din când în când câte un grăunte.
În această situaţie Stalin a tras concluzia: ”Vedeţi ce se întâmplă dacă le-aţi dat mâncare pe săturate! nu vă mai recunosc.
 Gâsca mea, ţinută cu câteva grăunţe să nu moară de foame, este cea mai credincioasă fiinţă. 
La fel trebuie să vă purtaţi cu popoarele( in cazul nostru, poporul )  dacă vreţi să fie credincioase şi să nu vă creeze probleme.”
 
SURSA : ni   cola 50.v !
 sa fiti uniti, camarazi !

REVOLTĂTOR ! MAGISTRATII, O CATEGORIE PRIVILEGIATA DE PUTEREA PDL SI DE USL...


-Judecătoarea Elena Turcu, prinsă beata la volan şi achitată de instanta,  va avea o pensie de peste 10.500 de lei;

-Generalul magistrat Dan Voinea a fost cadorisit cu pensie de 18.500 de lei/lunar;

-Cea mai mare pensie plătită la Iaşi este de 20.927 de lei, încasată de un magistrat pe baza legilor speciale”, a declarat Isabela Grigorovschi, purtătorul de cuvânt al CJP Iaşi;

- la Barlad sunt 2 fosti magistrati cu pensii de 13.234 si 12.430 de lei;

-Cea mai mare pensie plătită în judeţul Botoşani este de 17.969 lei brut şi aparţine unui fost magistrat;

-Cea mai mare pensie de serviciu din Neamt este, fireste, a unui fost magistrat este de 16.606 lei brut etc etc etc

 

 Cat priveste procedura aplicata fostelor cadre militare cu ocazia recalcularii-revizuirii-re-re-re, iata ce declara un martor direct Jurnalului National :

“Lucrez la o unitate militară, ca angajat civil. Am participat la caterinca de arhivare a documentelor cadrelor militare, în acelaşi stil de hei(mi se)rupism ceauşist. Cu o săptămână înainte de ziua Armatei (25 octombrie), s-a făcut mare şedinţă mare cu toţi cei care lucram pe calculator. Am fost anunţaţi că trebuie să facem un efort până pe 25, să lăsăm activitatea noastră cea de toate zilele şi să ne dedicăm actualei probleme, care arde…
Ne-au împărţit pe 2 schimburi, vreo 40 de oameni, pentru a băga în sistemul informatic situaţiile cadrelor militare din cele mai străvechi timpuri. Un program obosit, făcut la repezeală (normal), care trebuia să înghită informaţii de la circa 20 de calculatoare/schimb, şi care mergea foarte prost. Care era procedura? Din beciurile prăfuite unde ţineau dosarele cu situaţiile respective, nişte oameni de bine făceau poze cu o mână, şi cu cealaltă ţineau dosarul respectiv. Pozele respective erau puse pe CD-uri, aduse la noi, trase la imprimantă şi trântite pe masă la noi, ordonate după ani, luni. Noi trebuia să introducem numele, prenumele, gradul, salariul brut, gărzi – acolo unde era cazul.
Erau cazuri când nenorocirea aia de ştampilă acoperea două nume şi nu aveam încotro, trebuia să sărim peste. Bineînţeles, în primele două zile am protestat la colonelul care răspundea de «afacere», că muncim de pomană, programul mergea foarte greu, imaginile îngheţau, nu memorau datele introduse de noi, aveam probleme legate de vizibilitatea documentelor…
Nea colonelul lu’ peşte, prima oară a început să urle la noi: să ne vedem de treabă şi să nu mai comentăm! În rest, unde nu înţelegeam săream peste foi întregi.
Erau cazuri când în cadru nu intra chiar coloana cu nume, se vedea doar prenumele, câteodată nici atât. Bineînţeles, din cauza ochiului fotografului. Erau cazuri când dosarul respectiv nu era deschis corespunzător şi, la fel, nu se vedea numele; erau cazuri când dosarele erau scrise de mână, cu un scris îngrozitor. Şi, bineînţeles, în cele mai multe cazuri, pur şi simplu paginile se vedeau foarte şters.
De menţionat că, dintre cei 40 de operatori PC, vreo 20 eram ceva mai tinerei, restul de 20 se apropiau periculos de vârsta pensionării, asta însemnând vedere mai slabă, mai degrabă obosită, răbdare la limită şi atitudinea «mi se rupe» foarte dezvoltată. Noi, ăştia mai tineri, care ne mai pricepeam, mai prelucram poza cu probleme, ne mai jucam cu contrastul pe imagine ca să stoarcem de informaţie amarâta aia de pagină. Am terminat cu partea noastră de documente la limită, cu uriaşe găuri negre în trecutul pensionarilor militari.
Cum era de aşteptat, sistemul îi îngroapă pe bieţii oameni cu ajutorul nostru, fir-ar să fie!
Încerc să îmi găsesc scuze pentru ca am participat la aşa grozăvie….”

 

PS   La un moment dat , ministrul sublinia : “nu voi ocoli aceasta temă, ea fiind o prioritate pt mine şi în capacitatea parlamentară pe care o deţin. În acest sens, am dezbătut pe larg subiectul cu noul ministru al apărării, care a reacţionat pozitiv, avand în vedere faptul că sumele necesare se pot

deduce în urma clarificarii procesului oneros de recalculare a pensiilor.”
Mai mult Dobriţoiu precizează şi de unde apar aceste sume: “Până acum, AUDITUL a constatat, numai din evaluarea modului de recalculare pentru pensionarii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, că MApN cheltuie în plus peste 500 mii de euro pe lună ca urmare a creşterii multor pensii fără documente justificative, sau ca urmare a unor documente false.”
Soluţia propusă de acesta este, potrivit propriilor explicaţii: “Deci, avand în vedere că suma necesara pentru întregirea pensiilor diminuate este de 5 mil euro anual, aceasta ar putea fi acoperită din sumele marite în mod oneros, iar evaluarea, după cum spuneam acoperă o arie geografică restrânsă, urmând ca Auditul şi Curtea de Conturi a României – care din luna Ianuarie este implicată în proces- să extindă evaluarea asupra tuturor judeţelor, deci se aşteaptă că se vor economisi mult mai mulţi bani.”
Din perspectivă legislativă, Dobriţoiu, care este acum senator preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, afirmă că “la nivel legislativ, vom accelera procesul de elaborare a noii legi ocupaţionale, a unei noi legi a statutului cadrelor militare.”
“Deci, nu voi face niciun pas înapoi pentru îndreptarea acestei mizerii generate de derbedeii care ne-au băgat mâna în buzunar banditeşte. Cu stimă, Corneliu Dobriţoiu”.

 

sa fiti uniti, camarazi !

 

 

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Victor Ponta: indemnizatiile de hrana si haine nu se vor mai acorda intregii functionarimi din Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala..

Au trecut deja 30  de zile de cand actualul prim-ministru a pus o ,,eticheta,, dura, ciudata,  pe cei care lucreaza in sistemul de aparare si siguranta nationala, astfel :
,,În acest moment, şi poliţistul pe care eu îl iau duminică noaptea şi îl trimit la accidente, incendii, zăpadă, şi sutele de generali şi colonei care stau, ascut creioane şi se ocupă de bârfe prin minister tot aceleaşi drepturi primesc, doar că unul le primeşte la salariu de 10 milioane (lei vechi-n.r.), iar altul le primeşte la salariu de 100 milioane, ori lucrul ăsta cred că ar trebui să-l schimbăm odată şi o dată. Nu mi se pare corect să te faci că lucrezi la stat şi să ai 150 milioane pentru că stai într-un birou. Când ai salariu 80 milioane poate nu trebuie să îţi mai dau şi bani de hrană şi echipament, îl dau celui care are 10 milioane şi stă în stradă", a afirmat şeful Guvernului.,,
Faptul ca, nici pana in prezent, nu a fost urmata de o replica explicita,sa evidentieze  ca chiar asa stau lucrurile ? ! Ar fi ingrozitor ! Personal refuz sa cred ca , cel putin, in MApN lucrurile stau chiar asa...

PS În fond, fostul ministru al Apărării a fost întrebat de ce nu a intervenit în emisiunea Danei Grecu de la Antena 3 pentru a puncta “dramele prin care trecem noi cei 30 de mii de rezervişti cu pensiile diminuate minţiţi şi ignoraţi continuu de foştii şi actualii guvernanţi.”
În postarea sa ministrul explică “nu voi ocoli aceasta temă, ea fiind o prioritate pt mine şi în capacitatea parlamentară pe care o deţin. În acest sens, am dezbătut pe larg subiectul cu noul ministru al apărării, care a reacţionat pozitiv, avand în vedere faptul că sumele necesare se pot
deduce în urma clarificarii procesului oneros de recalculare a pensiilor.”
Mai mult Dobriţoiu precizează şi de unde apar aceste sume: “Până acum, AUDITUL a constatat, numai din evaluarea modului de recalculare pentru pensionarii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, că MApN cheltuie în plus peste 500 mii de euro pe lună ca urmare a creşterii multor pensii fără documente justificative, sau ca urmare a unor documente false.”
Soluţia propusă de acesta este, potrivit propriilor explicaţii: “Deci, avand în vedere că suma necesara pentru întregirea pensiilor diminuate este de 5 mil euro anual, aceasta ar putea fi acoperită din sumele marite în mod oneros, iar evaluarea, după cum spuneam acoperă o arie geografică restrânsă, urmând ca Auditul şi Curtea de Conturi a României – care din luna Ianuarie este implicată în proces- să extindă evaluarea asupra tuturor judeţelor, deci se aşteaptă că se vor economisi mult mai mulţi bani.”
Din perspectivă legislativă, Dobriţoiu, care este acum senator preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, afirmă că “la nivel legislativ, vom accelera procesul de elaborare a noii legi ocupaţionale, a unei noi legi a statutului cadrelor militare.”
“Deci, nu voi face niciun pas înapoi pentru îndreptarea acestei mizerii generate de derbedeii care ne-au băgat mâna în buzunar banditeşte. Cu stimă, Corneliu Dobriţoiu”.


sa fiti uniti camarazi !

miercuri, 23 ianuarie 2013

91 de ani de la nasterea generalului GRIGORE BASTAN


Miercuri 23 ianuarie 2013, orele 11.oo , la CERCUL MILITAR NATIONAL, ,,Fundatia General Grigore Bastan,, organizeaza o importanta actiune de suflet ce vine sa cinsteasca memoria celui care si-a pus, pentru eternitate, pecetea pe ceea ce inseamna parasutismul, militar si sportiv, in Romania.

Evenimentul va avea la pupitru pe actualul Presedinte de Onoare al Fundatiei , inimoasa doamna Valentina BASTAN fiindu-i alaturi reprezentanti ai conducerii MApN precum si ai asociatiilor parasutistilor si sustinatori ai acestora.
Fara indoiala, reprezentanti ai Clubului Parasutistilor din Caracal, vor fi acolo pentru a-i prezenta onorul.


Generalul GRIGORE BASTAN s-a nascut in Basarabia, la data de 23.01.1922 in satul Coşcodeni, jud. Balti (actual raionul Singerei), intr-o familie cu 7 copii: Grigore, Tamara, Raisa, Eugenia, Anatol, Dumitru si Valentina. Fiind plecat la Tecuci la studii impreuna cu surorile sale Tamara si Raisa, Gres(cum ii ziceau fratii mai mici) n-a stiut nimic despre mama si fratii mai mici care au fost exilati in 1949 in Siberia. Soarta avea sa le suranda cu 15 ani mai tarziu, cand o ruda a facut tot posibilul ca scrisorile fratilor stabiliti deja in Romania, sa ajunga la mama Sofia, in adancurile Rusiei. Astfel mamei vaduve cu 7 copii i s-a oferit titlul de mama eroina si familia sa a fost eliberata de gulag-ul comunist.
A inceput parasutismul militar оn anul 1941 cu gradul de sergent. La insurectia naţionala din august 1944, a participat impreuna cu Batalionul de parasutisti la luptele grele date оn sectorul de Nord, Pipera, Baneasa, Tunari, Otopeni, impotriva trupelor hitleriste, pentru apararea capitalei, unde, prin fapte strălucite de arme s-au acoperit de glorie, fiind citat cu unitatea sa prin doua ordine de zi şi decorat cu cea mai inalta distinctie ce se putea acorda atunci gradului său: "Virtutea militara de razboi, clasa a II-a". Lui Bastan i se datoreaza si realizarea unui nou tip de parasuta si pentru ca nimeni nu avea incredere la acea vreme in valoare acesteia, el a sarit in brate cu propriul fiu, in varsta de 5 ani. Aceasta frumoasă realizare romaneasca, recunoscuta si brevetata cu brevetul de invenţii nr. 2458/41559/1960, a intrat în 1961 în dotarea armatei noastre. [Extras din "Vulturii cerului" de N. Pangica, p. 333-336].
In primavara lui 1957 a оncercat o noua experienta - care i-a reuşit - sarind dintr-un Junkers-52 calare pe o motocicleta de 500m3.
In august 1970 a sarit de la 10.000 de metrii cu cadere libera de 7000 de metrii - record national nedoborat inca, astfel doborand recordul naţional de 7.100 metri. I s-a oferit titlul de maestru emerit al sportului la parasutism.
G. Bastan a realizat in 1970 un complet de parasute care este astazi echipamentul oficial al Sistemului National de Aparare. Ca inventator al parasutelor BG-7M si BG-3M si detinator de record national de parasutare, generalul Grigore Bastan a intrat in istorie.
Despre cauzele acestui neasteptat capat de drum se cunosc putine. Este confirmat faptul ca decesul a avut loc la Ministerul Apararii in cabinetul generalului Coman. Peste orice alte detalii, s-a tras o perdea de fum, familia nu a avut acces la aceste informatii, iar ceremonia a fost preluata in intregime de Ministerul Apararii.
La 20 august 1996, in semn de omagiu cu prilejul implinirii a 26 de ani de la stabilirea recordului national, in municipiul Buzau a fost dezvelit bustul generalului Bastan Grigore, amplasat pe strada care ii poarta numele - lucrare a arhitectului Nicolae Doicu.
In anul 1998, consiliul local ii ofera generalului Grigore Bastan, in semn de omagiu, titlul de cetatean de onoare post-mortem al municipiului Buzau. Fundatia “General Grigore Bastan” exista pentru a onora si a face cunoscuta viata unui Mare Roman.

Cu acest prilej, membrii CLUBULUI PARASUTISTILOR MILITARI DIN CARACAL transmit tuturor fostilor si actualilor ,,BASTANI,, , colaboratorilor acestora precum si membrilor familiilor lor, sanatate, incredere in viitor precum si indeplinirea celor mai intime ganduri inca nerostite !

Si, nu uitati-caracterele tari ies in evidenta in vremuri dificile ... 
Fie ca spiritul parasutistului sa nu dispara !


PS 1 Iata ce comenteaza ,,Doctoru ,, in legatura cu acesta :

Am avut o ruda care a facut parte din trupele de parasutisti inca de la infiintarea regimentului Baneasa-Otopeni. Imi povestea cum erau impartiti in patru categorii (pe care nu le voi enumera aici pentru ca denumirile lor ar putea sa para socante pentru unii) si cum erau parasutati in diverse tari (inclusiv Germania si Rusia) pentru a indeplini misiuni de lupta in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Pentru ca erau restrictii la consumul de alcool (fiind trupe speciale, erau supravegheati permanent) isi luau cu ei cate o mica sticla de coniac pe care o terminau pe durata coborarii cu parasuta in timpul antrenamentelor. Am intrebat-o pe ruda mea, cu ani in urma, daca il stia pe generalul Bastan si mi-a spus ca isi aminteste de un tinerel cu numele acesta, destul de neconformist si rebel, care ar fi organizat o mica opozitie armata intr-o padure de langa Bucuresti la intrarea rusilor in tara. Nu stiu daca ce mi-a spus este adevarat, sau daca isi mai amintea corect. 


Am facut armata la unitatea de parasutisti de la Buzau in 1983-1984 si legenda generalului Bastan era foarte vie atunci. Ni se povestea cum el avea obiceiul sa "atace" unitati militare din tara si sa le ia drapelul (simbolic) pentru a le dovedi ca nu sunt suficient de pregatiti pentru a se apara; au fost, se spunea, cateva unitati militare care au fost desfiintate ca urmare a incursiunilor trupelor de parasutisti comandate de gen. Bastan. Ni se mai spunea ca avea obiceiul sa dea alarma, punea mana la intamplare pe harta tarii si spunea: Trupele se parasuteaza aici! La aterizare luau prin surprindere o unitate militara din apropiere, dupa cere chefuiau o noapte intreaga (aparent, gaseau mancare din belsug pe vremea aceea). Altadata a promis unui militar ca ii va da permisie de Anul Nou daca ii aduce covorul de la intrarea in primaria orasului Buzau; ceea ce s-ar fi si intamplat.

PS 2 Realizarile LUI sunt evocate si in recenta carte a Gl Bg. (rz.) Dumitru Miu "BATALIONUL 404 CERCETARE - ISTORIA UNOR INVINGATORI

vineri, 11 ianuarie 2013

Fetitei comandorului erou Adrian Marinescu i se refuza acordarea pensiei de urmas


Va supun atentiei o petitie adresata MApN si Statului Major al Fortelor Aeriene , institutii solicitate sa rezolve in mod favorabil si cat mai urgent  problema urmasilor comandorului -erou ADRIAN MARINESCU.
 Aceasta petitie se doreste a fi un sprijin pentru Daiana, fetita comandorului erou , caruia, desi tatal sau si-a servit patria pana la jertfa suprema, i se refuza dreptul de a avea o pensie de urmas.
Comandorul Adrian Marinescu s-a prabusit in data de 24/10/2006 cu un elicopter Puma de la Baza 90 de Transport Aerian Otopeni in Lacul Golesti.
Alaturi de el si-au pierdut viata : locotenentul Constantin Cioarca si maistrul militar Constantin Hurchi, de la Baza 90 de Transport Aerian Otopeni.
Timp de 20 de ani de cariera, Adrian Marinescu a fost si comandantul aeroportului militar de la Kabul, a participat la numeroase misiuni NATO, a primit medalii si distinctii. A fost pilotul multor personalitati, printre care presedintele Basescu, si i-a intalnit personal pe secretarii de stat Condoleeza Rice si Donald Rumsfeld.
Iata marturia sotiei eroului facuta in cursul zilei de 9 ianuarie 2013 :" mi-am dat seama cat de profesionist a fost mai ales de 6 ani incoace, de cand m-am confruntat cu o gramada de probleme si
 sunt in procese cu ministerul apararii, respectiv statul major al fortelor aeriene, pentru obtinerea drepturilor Daianei, noi fiind chiar singurele in situatia asta
. In actiunea depusa la Judecatoria Sectorului1, Cristina, sotia comandorului a relatat ca mai-marii Fortelor aeriene au refuzat sa-i dea pana si pensie de urmas fiicei sale, motivand ca plata este conditionata de rezultatele anchetei !!!
Va rog sa semnati aceasta petitie pentru a indrepta aceasta nedreptate strigatoare la cer. adresa http://www.petitieonline.ro/petitie/fetitei_comandorului_erou_adrian_marinescu_i_se_refuza_acordarea_pensiei_de_urmas-p36070145.htmlhttp://www.petitieonline.ro/petitie/fetitei_comandorului_erou_adrian_marinescu_i_se_refuza_acordarea_pensiei_de_urmas-p36070145.html
Multumim !

PS La adresa http://194.88.148.109/78/bf/fe/14/1622_ziarecom.pdf?c=aca08de6d34eb77fba20738f5b40181a veti gasi un CV al eroului absolut impresionant !
Adrian Marinescu , timp de 20 de ani de cariera,  a fost si comandantul aeroportului militar de la Kabul, a participat la numeroase misiuni NATO, a primit medalii si distinctii. A fost pilotul multor personalitati, printre care presedintele Basescu, si i-a intalnit personal pe secretarii de stat Condoleeza Rice si Donald Rumsfeld.
Asadar, dincolo de drama in sine, dincolo de grotescul in care e trimisa familia acestuia, doar acest CV ar fi trebuit sa protejeze familia indurerata si sa oblige institutiile statului ( ca sa nu mai vorbesc de ARPIA, eventual ANCMRR, structuri asociative care , in primul rand, prin preocuparile lor ar  trebui sa preintampine astfel de evenimente triste) .
Din pacate, ne consumam energia in dispute sterile care sa lase  impresia ca suntem, evident, preocupati,  dar facandu-ne ca nu vedem astfel de situatii siderante...

marți, 1 ianuarie 2013

La multi ani!


Pentru publicistul care a fost sufletul acestui blog, cele mai calde urari de sanatate, fericire  si fie ca Dumnezeu sa-i indeplineasca toate dorintele.

La multi ani manasia!