vineri, 30 august 2013

CASA DE PENSII SECTORIALA A MApN ISI PUNE CENUSA-N CAP...


In urma discutiilor purtate de reprezentanti ai unei structuri asociatiative a cadrelor  militare in rezerva si in retragere ( alta decat ANCMRR) cu directorul Casei Sectoriale de Pensii a MApN, au rezultat urmatoarele:

In perioada anterioara aparitiei Legii 241/2013 si chiar si dupa aparitia acesteia, au fost trimise un numar mare de decizii noi de revizuire, cu scaderi de cuantum si retinere a sumei in cauza, recuperatoriu, esalonat pe 30 de luni din urma, numai de catre Casa de Pensii a MApN. 

Referitor la acest aspect, conducerea Casei de Pensii a dispus ca banii retinuti sa fie returnati persoanelor in cauza.
Rezervistii aflati in aceasta situatie vor primi, in zilele urmatoare, scrisori de confirmare a faptului ca prevederea de recuperare nu se aplica, iar din luna octombrie a.c. cuantumurile vor reveni la nivelul din decembrie 2010.

In situatia in care vor mai aparea disfunctii la aplicarea Legii 241/2013, acestea trebuiesc  semnalate urmand a fi solutionate pe cale amiabila  prin directorul Casei Sectoriale de Pensii, presedintele Comisiei pentru solutionarea contestatiilor si Secretarul de stat in subordinea caruia se afla Casa de Pensii.

Acelasi mod de rezolvare a disfunctiilor va fi propus si directorilor Caselor de Pensii ale MAI si SRI.

sursa : internautzii
grad de credibilitate-peste 60%

joi, 29 august 2013

ADUCEM ,DIN CE IN CE MAI MULT, A COLONIE...

Potrivit ,,Infomondo militar,, , revista Jane’s anunţă că prtughezii au dibuit, cu eforturi incredibile, trei avioane F-16 vechi aflate în SUA pe care le pot achiziţiona pentru a le moderniza şi revinde României.

Agenţia portugheză pentru achiziţii militare (DGAIED) va achiziţiona cele 3 aparate F-16 vechi în cadrul programului Excess Defense Articles (EDA) al Departamentului Apărării al SUA din stocul de armamente în exces.

Va urma modernizarea la standardul MLU – Mid Life Update, operaţiune care va fi făcută de industruia aeronautică portugheză prin firma portughezo-braziliană de aeronautică OGMA (Empresa Portuguesa de Defesa (EMPORDEF) and Brazil’s Embraer).

Aceste trei aparate se vor adăuga restului de 9 F-16 second hand aflate la standardul de Mid Life Update deţinute de aviaţia portugheză şi cumpărate în anii 90 tot de la americani...

Întrebat de ce România nu a apelat direct la programul EDA* al SUA  şi a ales Portugalia, care acum a ajuns un fel de intermediar între noi şi americani, fostul ministru a explicat că motivele au fost de natură tehnică:


Noi nu avem capacitatea tehnică de modernizare a acestor avioane. Portugalia are o capacitate industrială la nivel de top”.

 NOTA-  EDA este un program folosit de SUA în relaţia cu aliaţii săi, pentru a le pune la dispoziţie, la preţuri avantajoase, armamente de care armata americană nu mai are nevoie. SUA  inca oferă ajutor militar aliaţilor săi  în valoare de miliarde de dolari şi constând ,inclusiv . în furnizarea de tehnică militară nouă şi performantă !
 In prezent SUA furnizează 20 a avioane F-16 noi Egiptului, în valoare de 1,3 miliarde de dolari, ca ajutor militar nerambursabil.
România nu a folosit acest program al armatei americane, deşi este un aliat apropiat al SUA (conform declaraţiilor politicienilor de la Bucureşti n.r.).

CASA SECTORIALA DE PENSII RASPUNDE


 La solicitarea  unei asociatii a rezervistilor, CSP a MApN face precizarea că va aplica Legea 241/2013 fără să fie nevoie de vreun demers din partea beneficiarilor.

Cum, din pacate, suntem condusi de niste speculanti, de cele mai multe ori, ordinari (vezi smecheriile facute prin OUG, HG, Norme de aplicare etc etc), ar fi fost necesar sa pricepem din raspunsul inaintat, cel putin 2  aspecte care tin in tensiune cam TOTI  pensionarii militari .

Astfel :

1 -Ce se va întîmpla cu reținerile din pensie operate pînă în prezent (inclusiv in luna august, desi legea reparatorie a aparut, cu precizarile necesare, in iulie !?) în cazul cuantumurilor micșorate prin revizuirile succesive.
Din răspunsul CSP " sumele de recuperat nu vor mai fi reținute " se poate specula  că sumele DEJA  reținute, chiar si  dupa aparitia legii reparatorii , pot fi considerate , la o adica,  SUME deja PIERDUTE... ;

2- Care este, de fapt,  sensul sintagmei ,, cuantumul cuvenit în decembrie 2010,, , avand in vedere faptul ca, in continuare, se primesc decizii, cele mai multe, revizuite in scadere ?
Dupa cum se stie, in multe cazuri dovedite, cuantumul cuvenit în decembrie 2010 nu coincide întotdeauna cu suma înscrisă pe cuponul de pensie din decembrie 2010.
In acest sens, ,,PLANO 10,, face o precizare  :,,Diferența poate proveni de la adăugarea ulterioară a sporurilor pentru condițiile de muncă potrivit Legii 90/2007, care a completat art. 9 din Legea 164/2001,,
Si cam asa stau lucrurile ! Dar, or mai fi alte explicatii sanatoase ?!

 Iata adresa CSP a MApN :


miercuri, 28 august 2013

Moartea ultimilor generali ai Craiovei

Ultimii doi generali din Craiova decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul“, din cei cinci la nivel naţional, Ciprian Gustav Marin şi Constantin Nicolesco, au plecat în lumea celor drepţi în cursul acestei luni.
Cel dintâi a participat la luptele pentru cucerirea Odesei, în Regimentul 54 în cadrul Diviziei 1 Prelipceni, având comanda bateriei 3. A fost decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul“ şi crucea de fier germană pentru fapte de eroism, cu ocazia luptelor din ziua de 2 octombrie 1941, când Odesa a fost cucerită. În anul 1942 a participat la luptele din Cotul Donului. A fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu spadă“ şi Medalia „Virtutea Militară“. În anul 1943 a fost avansat căpitan şi decorat cu spadă, iar în 1946 avansat maior. Pe 24 mai 1950 a fost trecut în retragere cu gradul de soldat, ca duşman al noii ordini comuniste. În 1956 şi-a recăpătat gradul de maior în rezervă.
Plecarea generalului în retragere Ciprian Gustav Marin într-o lume mai bună vine după ce, cu câtva timp în urmă, un alt general, Constantin Nicolesco, tot din Craiova, care purta cu mândrie acelaşi Ordin „Mihai Viteazul“ pornea pe drumul fără întoarcere.

Generalul Constantin Nicolesco s-a născut în primăvara anului 1916. Acesta  a urmat Şcoala pregătitoare de ofiţeri de la Bucureşti, într-o promoţie de excepţie din care a făcut parte şi Regele Mihai. Frontul de vest, apoi campania din est, cu luptele de la Novorssiisk şi Krasnodar, Kuban şi, mai târziu, în 1943, în Crimeea, nu i-au rămas necunoscute.


sursa http://www.gds.ro/Actualitate/2013-08-28/Moartea%20ultimilor%20generali%20ai%20Craiovei

vineri, 23 august 2013

INCREDIBIL ! CULTUL EROILOR IGNORAT DE ALESI...



Zero lei. Atât valorează istoria naţională în ochii aleşilor neamului. Ministerul Apărării n-a alocat niciun ban pentru cinstirea zecilor de mii de soldaţi români care au murit sau au căzut prizonieri pe frontul de luptă din Al 2-lea Război Mondial. De altfel, România nu are bani nici să-şi rescrie onest istoria - tot bugetul alocat cultului eroilor abia dacă se ridică în acest an la 500 de mii de euro.

Într-o lume a afacerilor, nu mai este loc pentru reculegere sau momente emoţionante. Valoarea este dată de conturile din bancă, cinstea are culoare politică, iar dreptatea aparţine celor care o propovăduiesc în jargon.

23 august 1944 a fost exploatat zeci de ani de comunişti. Acum nu mai este tratat în nici un fel. Şi vorbim de un moment care a marcat istoria României. Anul acesta, in memoria eroilor români căzuţi la datorie la 23 august 1944, Ministerul Apărării Naţionale a alocat suma de Zero lei. Exact cu 77 de ani în urmă, aproape 140 de mii de militari români au murit sau au fost luaţi prizonieri de Armata Roşie pentru ca şefii statului şi generalii din ministerul de atunci al apărării să iasă basma curată dintr-o campanie militară dezastruoasă. Oricum, în opinia autorităţilor, suma alocată pentru cinstirea eroilor nu este publică.



Câţi bani alocă statul anual pentru ca românii să-şi aducă aminte de eroii ei



Dacă ar fi să împărţim bugetele secrete la cei 1,4 milioane de militari căzuţi în luptă în perioada 1877-1945, am obţine sume derizorii. În 2009 puteam vorbi de 0,71 euro pentru fiecare erou, iar acum de numai 0,28 euro. Pentru comparaţie, Germania alocă 30 de euro, iar Franţa sau Italia, 10 euro. "Cred că fiecare dintre românii care sunt în viaţă astăzi ar trebui să reţină că 23 august 1944 reprezintă în continuare o zi foarte importantă din istoria noastră, chiar dacă nu mai este zi naţională, ca în urmă cu 20 de ani. Din punctul meu de vedere, cred că ministerul Apărării, forţele armate de astăzi ar trebui să investească şi bani şi suflet în celebrarea acestei zile", apreciază istoricul Adrian Cioroianu.


Ce ne mai permite bugetul atunci când vine vorba de istorie? Să restaurăm doar un monument istoric anual, din cele 20.705 existente. Iar 75% au nevoie urgentă de reparaţii.
Ne putem însă permite să irosim sute de milioane de euro pe proiecte fanteziste, pe studii de fezabilitate pentru drumuri care nu se construiesc niciodată.

SURSA :http://www.renasterea.ro

PS  Cand ma gandesc ca, recent, a fost reluata o disputa, CE DUCE IN PENIBIL INITZIATORII, in legatura cu  reprezentativitatea unei cruci comemorative ridicate in parcul municipiului in memoria jertfelor unor semeni, care cruce s-a bazat pe donatziile ezclusive facute de un grup de rezervisti ai comunitatzii , mi se face o suprema greatza...

In alta ordine de idei,  oare presedintii asociatiilor, fundatiilor si sindicatului rezervistilor care, foarte probabil, se vor dori aflati in prim-planul manifestarilor ce omagiaza trecutul glorios al inaintasilor,   vor fi stiut cate ceva despre aceasta ,,scapare,, a ministerului  ?! 
Mama ei de cestiune... 






Autor: www.realitatea.n

ECOUL SPAGII IN MApN GADILA URECHI DE MINISTRU

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a dispus o anchetă a corpului de control al MApN pentru a verifica suspiciunile (!?) legate de faptul că nu au fost respectate criteriile de selecţie a personalului pentru un batalion ce urmează să plece în Afganistan ( a se citi , totusi,,,suspiciunile legate de spaga).

"Am şapte sesizări că nu la fiecare selecţie care s-a făcut s-a resepctat ordinul de ministru privind criteriile de selecţie. Dacă voi contata că nu a fost respectată metodologia, voi lua măsurile care se impun"
Ministrul a precizat că batalionul pregătit pentru Afganistan are efectivele complete, anume 500 de oameni, potrivit calificărilor cerute. "De exemplu, dacă postul este de şofer de transportator blindat, calificarea trebuie să fie pe tipul de transportator pe care ni-l pune la dispoziţie armata americană", a spus Duşa.

Acesta a arătat că există deocamdată un singur caz confirmat de neregularităţi în selectarea personalului. "Din verificările făcute, într-un singur caz am constatat că s-au inversat notele", a afirmat Duşa, adăugând că a dispus deja măsurile pentru corectarea acestei situaţii.

Aceasta nu este prima dată când în MApN primeşte reclamaţii cu privire la “rezervarea” unor locuri în teatrele de acţiuni militare din Afganistan.
Potrivit /www.romanialibera.ro, aproape 100 de reclamaţii de luare de mită vor fi cercetate de Corpul de Control al MApN, suspecţii fiind mai mulţi militari din batalionul 26 Infanterie „Scorpionii roşii”.


Aasadar, iata ca  dupa ani si ani, ecoul spagii din armata face prima victima. Reactia  ministrului este o dovada in acest sens: una capabila de festivalul umorului cazon !

Dumnezeule, dvs nu va miroase deloc a usturoi ?!

miercuri, 21 august 2013

Ministrul Duşa a învăţat să bată din călcâie


                                                                                                       18 august 2013
                                                                                                       Scris de Marin Neacsu




Spuneam în precedentele episoade că domnul Ministru Duşa, la investire se lăuda că domnia sa este ministru şi nu altcineva, nici Dobriţoiu, nici Oprea şi că domnia sa nu este cârpaci. Am văzut că totuşi forţat de finul lui naşu a trebuit să accepte şi peticitul şi nu numai atât. Noul proiect al legii de funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale dovedeşte odată în plus că aşa zisa reformă în armată se face spre binele acoliţilor lui Oprea şi a clienţilor politici, nu spre binele armatei. Conform noilor reglementări, anumite funcţii din armată vor fi la mâna politicului, terenurile armatei vor fi cedate consiliilor locale la fel clădirile, staţiunile de odihnă şi tratament, iar aceste cedări vor putea fi făcute fără avizul CSAT. Dacă vă uitaţi pe expunerea de motive veţi constata că într-un singur caz este nevoie de avizele CSAT, Consiliului Legislativ, si al Consiliului Concurenţei, şi anume la votarea legii, dar nici una din măsurile preconizate a se lua conform modificărilor propuse, nu au nici un impact asupra nici unei legi, asupra vieţii sociale, politice, sistemului educaţional, asupra altor legi si normative în vigoare, asupra bugetului general consolidat. CONFORM EXPUNERII DE MOTIVE, MODIFICĂRILE CARE SE PROPUN, NU AU NICI UN IMPACT, NICI O INFLUENŢĂ, NICI O URMARE ASUPRA NICI UNUI ASPECT SOCIAL, FINANCIAR, POLITIC, LEGISLATIV. Şi atunci domnule Duşa, pentru cine se face această lege dacă ea este nulă ca efecte? Cine este destinatarul acestei legi, pentru că trebuie să fie unul, aşa cum a fost şi în cazul legii 241/2013, dar nu cel declarat în expunerea de motive ci cel care s-a astupat cu această lege şi şi-a acoperit fărădelegile descoperite de Auditul cerut de Dobriţoiu.

Iată însă că şi în acest caz există totuşi beneficiari, ca să nu spun profitori ai noii legi. Aceştia sunt :

1. Primarii, consiliile locale, oamenii de partid din localităţile în care se găsesc fostele unităţi militare, acum dezafectate, care vor fi puse la dispoziţia acestora, pentru a fi „valorificate” pentru că armata”nu mai are nevoie de ele” deşi sunt asociaţii ale militarilor care le-ar lua cu bucurie în locaţie de gestiune măcar şi face rentabile.

2. Clientela politică care va avea posibilitatea să îşi bage nu numai copii şi nepoţii, nepoatele, pupilele în armată, ci şi labele, pentru că dacă urmărim cu atenţie prevederile şi modificările legii, vom constata că apar unii termeni aparent involuntari care explică faptul că ministrul, ministerul şi nu Statul Major, ca până acum, va fi abilitat să facă modificări în structura armatei, să numească şi să modifice nu numai comandanţi ci şi unităţi. Spre exemplu, art 5 din fosta lege prevedea: „(1) Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

b) înfiinţarea, desfiinţarea, dislocarea şi redislocarea de unităţi şi formaţiuni;

Noua lege prevede la acelasi articol, punctul 3: “înfiinţarea, desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, consolidarea, integrarea în alte structuri, dislocarea şi redislocarea structurilor militare ale armatei, conform legii;”

A se vedea faptul că au apărut şi alte .. atribuţiuni ale ministerului deci ale ministrului, luate din sarcinile şi atribuţiunile SMG, dar mai ales foarte periculoasa este sintagma” resubordonarea”. De ce spun asta? Pentru că aşa cum apare în conţinutul propunerilor de mai târziu, la art 10 punctul 10, se intenţionează ca prin această lege Direcţia Logistică aflată la această oră în subordinea SMG să treacă cu căţel şi purcel în grădina ministrului. Dacă privim întregul articol 10 din noua lege vom constata că ocupă o treimne din proiectul de lege şi se poate spune fără dubiu că practic proiectul de lege in sine este dedicat acestei Direcţii care este deosebit de importantă. Atât de importantă, încât şeful ei va ieşi de sub comanda armatei propriu-zise şi va intra sub pulpana politicului, a primului ministru care va numi pe cine va vrea el iar acesta va face ce va vrea primul ministru sau politrucii din subordinea unui partid sau altul. O să revin la acest punct, pentru că merită nu numai o lege aparte dar şi un subiect aparte şi dacă am zisu, mă voi ţine de cuvânt.

3. Structurile Euro-atlantice care prin lege vor beneficia de toate înlesnirile şi facilităţile posibile, vor avea acces la toată tehnologia, baza de date şi informaţii, informaţiile, arhivele, terenurile, bazele de care vor avea nevoie, fără a mai fi nevoie de alte aprobări sau avize , atâta timp cât legea prevede: „Departamentul de informaţii pentru apărare asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi non-militare, care pot afecta securitatea naţională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative şi cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naţionale şi de informaţii, cât şi cu cele ale statelor membre ale alianţelor, coaliţiilor şi organizaţiilor internaţionale la care România este parte şi asigură protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO, UE şi echivalente la nivelul Ministerului Apărării Naţionale.” Acest articol alăturat art. 10.2, 10.4, art.5.8, art 5.31 şi în special art.5.30, care practic oferă ministrului dreptul de a trata direct cu structurile NATO şi Europene, fără a mai avea nevoie de avizul nimănui. Nu e aşa că domnul Duşa îşi dă mână liberă şi pune armata la picioarele politicului adică a sa şi a primului ministru? Şi ca să fie şi mai clar, pe lângă politizarea logisticii armatei şi a conducerii departamentului logistic care se va infiinţa, noua lege mai politizează şi direcţia Informaţii militare, care în legea veche era “condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării, cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.” Ei bine, conform proiectului de modificare a legii, “Şeful Departamentului de informaţii pentru apărare este numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.”

Nu e aşa că armata nu este aservită politic? Nu e aşa că domnul Duşa apără cu putere interesele armatei şi că este dedicate trup şi suflet fără nici un interes de partid? Nu e aşa că toate aceste propuneri şi multe altele care sunt prezăzute în proiect, vor duce la consolidarea armatei, la întărirea capacităţii de apărare a ţării ? Nu e aşa domnule Duşa că nu aţi urmărit aservirea principalelor sectoare ale armatei, logistica şi informaţiile clasei politice şi structurilor Euroatlantice? Nu e aşa că nu vă interesează dacă mâine de exemplu România se va trezi trădată de actualii “prieteni” va fi în curul gol cu totul? Nu e aşa că la nivel politic, strategic nu se gândeşte nimeni la efectele aservirii armatei intereselor altora? Cum se spunea pe vremuri,” TOTUL PENTRU FRONT, TOTUL PENTRU PATRIE” . Acuma sloganul este “ totul pentru partid şi cei ce ne ţin la putere” Halal reformă a armatei domnule Duşa.

Şi proiectul este plin de astfel de exemple, cine e interesat să afle mai mult să caute vechea lege, proiectul de modificare, să caute modificările şi va vedea unde bate noul proiect.

Acum să revin la logistică. Spuneam că această lege este făcută anume pentru ea. Ei bine, am greşit, nu pentru ea ci pentru cel care va conduce noua Direcţie Logistică a ministerului. Ţin să fie, ţin să fie? Mănăstire într-un picior, ghici ciumpercă ţine e ? Dacă 241 a fost dată pentru domnul Oprea, aceasta este dată pentru un foarte apropiat şi drag domnului Oprea, cel care a reuşit să facă din logistică a patra categorie de forţe a armatei române. Nu râdeţi, cei care lucrează în armată ştiu că actuala Direcţie Logistică a SMG a fost ridicată la categorie de forţe pentru a putea da stelele la care visa celui care s-a cocoţat în vârful ei plecând de la hotelurile militare de la Mangalia, cam tot cu duce tava, ca şi Oprea. Ce a făcut domnul Zisu prin armată?

Dacă e să ne luăm după unele ziare, „numai bine” dar nu armatei, ci .. celor dragi. După unii ar trebui să se afle undeva între patul lui Becali şi cel al lui Cioflină, pentru că el se afla la acea vreme la conducerea logisticii armatei şi toate terenurile şi afacerile cu terenuri îi treceau prin mână şi dacă să zicem că nu a participat efectiv la afacere, a avizat-o, înlesnit-o sau i-a „consiliat” pe Cioflină şi Babiuc. Nu l-a întrebat nimeni, el ca specialist ce rol a avut în acea tranzacţie? Se pare că nu, pentru că e încă în picioare. Până când domnule Duşa, până când domnule Ponta, că dumneavoastră îl veţi prelua şi numi în funcţie. Iată ce se spune că a mai făcut domnul Zisu, Cătălin, copil de casă: http://www.agentia.org/anchete/generalul-zisu-jefuieste-mapn.html. Dacă vrei să afli mai multe despre el, în afară de ceea ce se spune într-un clip vizavi de relaţiile sale cu familia Babiuc, şi intri pe http://focus.hotnews.ro/catalin-zisu

Încercând oricare din cele două adrese despre Zisu, veţi constata că nu sunt abordabile şi vă apare cu totul altceva, semn că domnul Zisu îşi apără cu dinţii imaginea destul de şifonată. Dacă însă ar putea vorbi toţi cei care au lucrat şi încă lucrează sub comanda sa, Becali şi Cioflină ar trebui premiaţi nu ţinuţi la mititica. În fine să lăsăm trecutul şi să vedem ce ne oferă viitorul prin această lege.

După ce Dobriţoiu l-a scos din fruntea Direcţiei Logistice şi l-a cantonat pe undeva pe la Rezervele Statului, după venirea lui Duşa, „omul de fier” la conducerea armăsii, la intervenţia domnului Oprea, vicele fără portofoliu dar cu puteri depline, domnul Zisu a fost din nou adus în fruntea direcţiei din care plecase. Nu e aşa domnule Duşa că a fost iniţiativa dumneavoastră şi nu ordinul lui Oprea? Apropo, pentru cei neiniţiaţi, Oprea şi Zisu au lucrat amândoi în aceeaşi branşă, în acelaşi timp, unul i-a fost subordonat celuilalt, vă las pe dumneavoastră să spuneţi cine cui. Deci odată ajuns înapoi la logistica lui atât de dragă, domnul Zisu s-a gândit să se asigure că nici un alt Dobriţoiu, NICIODATĂ nu îl va mai da jos din fruntea bucatelor şi atunci a inventat domnia sa trecerea Direcţiei Logistice din subordinea SMG în subordinea Ministrului şi numirea în funcţie de către primul ministru, nu de către ministru. O să spuneţi că e tot una. Nu, nu e tot una, pentru că :

1. Numirea se va face politic, direct şi nu conform criteriilor de competenţă militară;

2. Funcţia poate fi deţinută şi de un civil, deci poate ieşi la pensie şi rămâne pe funcţie până îi cad dinţii şi nu mai poate mânca pâine albă;

3. Orice guvern s-ar perinda la putere (mai puţin unul PNL-ist), el va sta acolo, pentru că Oprea va fi în guvern şi cu Ponta şi cu Băsescu şi cu oricine ar veni la putere. Nu degeaba a renunţat Oprea la fuziunea cu PSD. Cât va fi Oprea la putere, va fi şi el la conducerea Direcţiei Logistice, acolo unde se fac afacerile, contractele, vânzările, cumpărările, licitaţiile.

Ce spuneţi, nu e rea socoata domnului Zisu. O să apuneţi că fabulez, că nu se poate, că nu are Zisu sau Oprea aşa putere încât să scoată o lege numai pentru el. Ei aş. Dar 241 cum a fost? Veţi vedea că am dreptate când se va aproba legea şi domnul Zisu va fi numit de către Ponta, şeful noii Direcţii. Ce spuneţi domnule Duşa, am dreptate sau nu ? Dacă nu am, vă rog să mă contraziceţi cumva dacă aveţi cu ce, că antigel nu aveţi în instalaţie. Dar oare se pretează Ponta la aşa ceva, îi va face el jocul lui Oprea cel care i-a întors spatele şi l-a lăsat fără fuziune? Eu zic că da, că doar îi pică şi lui ceva. Obiectivul militar Rânca aflat în zona de responsabilitate a domnului Ponta, este cam „în paragină” are prea mult teren care îşi caută proprietarul. S-a mai încercat de câteva ori trecerea lui în posesia primăriei dar pe atunci s-au opus câţiva comandanţi, generali care nu au vrut să facă jocul politicienilor. Acum, prin trecerea direcţiei logistice a armatei în subordinea primului ministru şi prin puterile sporite date ministrului dar şi lui Zisu prin această nouă lege, cedarea acestor terenuri va fi o chestiune de timp. Deci iată că şi domnul Ponta are interes ca domnul Zisu să treacă în subordinea sa cu Ministru şi cu Direcţie cu tot.

Iată deci cum se face reforma în armată stimaţi ascultători. Poate tot ce am spus eu aici face parte dintr-o teorie a conspiraţiei. Poate. Atunci aştept ca domnul Ponta, domnul Duşa şi domnul Oprea să mă contrazică, dar prin fapte, nu prin cuvinte. Punem pariu că nu o vor face?

Dacă e să luăm articol cu articol, aproape la fiecare există câte o „cheiţă” către unele avantaje care par a fi în favoarea militarilor dar de fapt sunt în avantajul celor care conduc structurile, primind puteri sporite: Uite încă un exemplu, minor aş spune: în vechea lege la art 42(1) se spune: „Pentru rezolvarea situaţiei locative a cadrelor militare, a soldaţilor şi a gradaţilor voluntari, precum şi a personalului civil din armată, Ministerul Apărării poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe proprietate personală, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea ministerului.”

În noua lege se spune: “Ministerul Apărării Naţionale poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe de serviciu sau de intervenţie.”

Observaţi diferenţa? Conform noii legi, ministrul Apărării poate dispune construirea de locuinţe din fondurile şi prin Ministerul Apărării Naţionale şi mai ales pe terenurile armatei, ŞI PENTRU ALTE PERSOANE DIN AFARA MINISTERULUI, deci şi în interesul altora
. Cam aşa se întâmplă cu toate aceste modificări, sunt făcute în favoarea cu totul altor persoane decât cele din minister. Şi atunci nu pot să nu revin la citatul postat intr-un articol anterior şi să nu îl întreb pe domnul Duşa: ale cui interese le urmăriţi domnule ministru Duşa, ale armatei, ale militarilor sau ale clientelei politice? Cui veţi ceda terenurile armatei şi în ce condiţii? La dispoziţia cui puneţi armata?

P.S. Atenţie la noul proiect al viitoarei legi a pensiilor. Nimic nu se face spre binele armatei sau militarilor. Şi dacă nu e spre binele armatei, nu e nici spre binele ţării.

Erată: Am scris greşit mai sus, că “actuala Direcţie Logistică a SMG a fost ridicată la categorie de forţe”. Este vorba de Comandamentul Logistic Întrunit în fruntea căruia a tronat şi tronează cel despre care am vorbit şi nu mai vreau să aud. Mea Culpa!M-a luat valul.

sursa :http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/08/18/ministrul-dusa-a-invatat-sa-bata-din-calcaie-3-4908

marți, 20 august 2013

,,POARTA IASULUI,,- MAREA TRADARE DE LA IASI DIN 20 AUGUST 1944

Azi se implinesc 69 de ani de la actul de  tradare prin care, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, s-a decis ca un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ "Poarta Iasiului" sa fie deschis rusilor, din punct de vedere militar, la o anumita data.
Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata.


Conspiartorii au fost Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu (fost un ofițer român, promovat ca general de brigadă si care a  avut un rol predominant în lovitura de stat de la 23 august 1944 ). 
Au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.



 În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german "Ucraina Sud", comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.
 Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7

Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august


 La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în "Poarta Iasiului", iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta - 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.

 Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din "Poarta Iasiului" s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.

"Antonescu reprezinta România, voi - pe nimeni"

 Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: "Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni".

 Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea - sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii "Portii Iasilor".

 Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca "act de înalta tradare", iar altii ca "grava eroare politica". Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

 Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.

 În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin "armistitiu" dictat de Moscova.
 Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.


sursa http://www.historia.ro




MESAJ INCURAJATOR AL ANCMRR !

Intr-un comunicat  care doar dupa semnatura poate fi atribuit ANCMRR-ului, altfel pare o scriere a unei structuri ce isi doreste sa justifice valul de decizii de pensii prin care se micsoreaza cuantumul acestora, se fac niste mentiuni ciudate ...

Astfel :
1-se insinueaza ca cei afectati vor trebui sa ,, prezente dovezi din care să rezulte că pensia lor trebuie revizuită în plus,, !?

Adica, o luam de la inceput ! 

Carevasazica, nu Casa de Pensii Sectoriala, cea care intocmeste si elibereaza aceste decizii in scadere, trebuie sa motiveze acasta actiune, ci  TU, pensionarule octo/nanogenar  ce esti!
TU vei fi cel trimis din nou la arhivele vraiste ale meapeneului  si, prin intermediul angajatilor aceluiasi minister, gaseste-ti  informatii legate de veniturile tale...
Asta,  in conditiile in care se recunoaste deschis ca personalul arhivelor nu este suficient, dar nici calificat in acest sens, iar baza de date este ,,bolnava,, : pentru cei mai multi dintre arhivari este  logogrifa, ilizibila in extrem de multe situatii , lipsesc statele suplimentare, , etc, etc .
Ce sa mai vorbesc despre faptul ca arhivele refuza ostentativ eliberarea de copii/fotocopii cu privire la veniturile tale...
Si atunci ?

2.-mai spune juristul semnatar ca patzitzii ,, vor primi drepturile cuvenite, retroactiv, pe trei ani de la data constatării că majorarea este justificată, dacă plata nu a început în luna următoare constatării,, .

Asa o fi in toate situatiile ? Chiar si daca  inaintezi cererea de revizuire după 01 01 2014, chestie realista din diverse motive pe care nu le mai dezvolt ?

Iata comunicatul :


,,COMUNICAT NR. 23 Din 20.08.2013


Stimaţi camarazi,

Mulţi dintre dumneavoastră au primit, în ultimul timp, decizii de pensie prin care se micşorează, cu diverse sume, cuantumul drepturilor stabilite.
Cauzele care au generat emiterea unor astfel de decizii constau în greşelile făcute la revizuirea pe baza OUG 1/2011, care, potrivit legii, trebuiau corectate. Conform art. 2 din legea 241/2013, revizuirea se face de către Casa de pensii sectorială a M.Ap.N., din proprie iniţiativă sau la cererea beneficiarului. De regulă, revizuirea în minus se face automat de către Casa de pensii sectorială.
Pensionarii care pot prezenta dovezi din care să rezulte că pensia lor trebuie revizuită în plus, vor primi drepturile cuvenite, retroactiv, pe trei ani de la data constatării că majorarea este justificată, dacă plata nu a început în luna următoare constatării. Dacă această lege rămâne în vigoare şi după 01.01.2014, sau prevederile ei vor fi preluate în noua lege a pensiilor militare de stat, depunerea unor astfel de dovezi nu este limitată în timp.
În cazul revizuirii în minus a pensiei, nu se mai cere restituirea sumelor primite în plus, înainte de emiterea noii decizii.
Vă reamintim că, începând cu luna octombrie, toate pensiile diminuate vor reveni la cuantumul din decembrie 2010.

Şef serviciu juridic,
Cdr.(ret.) jurist Constantin Alexandru,,

luni, 19 august 2013

MINISTRUL DELGAT LIVIU VOINEA ARE POaNTA-n PROGRAM...

Invitat la un post de televiziune, ministrul Voinea a anunțat că, desi  bugetul pentru anul 2014 nu este definitivat, guvernul Ponta va respecta prevederile Legii 263/2010 și va majora valoarea punctului de pensie.
 Astfel, acesta estimează o nouă creștere cu 4% a valorii punctului de pensie, începînd cu ianuarie 2014 ?!

Supermaestre, ati mai pacalit odata ,,boborul,, cand ati anuntat ca s-a  indreptat grava eroare a ,,fostilor guvernanti,,, cei care redusesera veniturile bugetarilor cu 25 % .
De fapt ati aplicat 25% la suma redusa de ailalti  rezultand , in drept, un minus serios in buzunarul bugetarului ...
Acum se doreste repetarea smecheriei.
Iar daca asa vor sta lucrurile, omul asta ori ne socoteste pe noi naivi de naivi, ori e smecher ori, la acel post Tv, se afla si el... in treaba.

Pai, daca in 2012 rata anuală a inflaţiei în 2012 a fost de 4,95% iar Lg 263/2010 prevede majorarea punctului de pensie cu rata inflatiei precum si cu 50% din majorarea salariului mediu brut pe economie cum poti spune mata , mare finantist aplicat, ca ,, se estimează o nouă creștere cu 4% a valorii punctului de pensie, începînd cu ianuarie 2014 ,, ?!

Dupa ce ca si asa suntem de rasul lumii cu valoarea acestui punct de pensie care se raporteaza la  ani demult apusi , vrei ca din condei sa faci din valoarea acestuia o aratare de vreo 790 si ceva de lei  in loc sa-l lasi sa zburde si el spre 850 lei, asa dupa cum spun socotelile noastre ?!

Frate, le ai cu capul sau nu ?

joi, 15 august 2013

CUM E TURCUL ...SI PISTOLUL !

Dupa seria de balbe ministeriale marca ,,DUȘA,,  iata ca subordonatii acestuia vin si ei cu o trasnaie, pe masura.
Este vorba despre  o revizuire a unei pensii , in baza OUG 1/2011 !? 
Domnule ministru, de ceva timp s-au votat in Parlament chestiuni care duc in derizoriu OUG 1, ce naiba  !
 Ia vedeti bre, nu cumva noua stea de general aplicata doamnei Lupu,  o fi facut ca aceasta sa inteleaga ca d-acum este musai sa fie cu capul in nouri ?!

marți, 13 august 2013

DE LUAT AMINTE...

                                                                                            autor Cristian Delcea



Aveam nevoie de Alexandru Vişinescu pentru a ne deturna laşităţile înspre el.
Dar să ştiţi că sistemul de represiune din anii ‘50-‘60 este al nostru, al părinţilor şi al bunicilor noştri. Vreţi poveşti cu bunici? Să vă spun una:

 Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost într-o zi în vizită la redacţia „Adevărul”. Printre altele a spus un lucru foarte adevărat şi de ţinut minte: „Fraţilor, dacă pun căciula acum, pe stradă, pe zece oameni cu vârsta de peste 55 de ani, şase-şapte au fost colaboratori ai Securităţii”. Da, au fost colaboratori ai Securităţii. Au turnat din convingere sau din invidie. De frică sau dragul avantajelor. Şi-au pus casele la dispoziţie. Au dat mici informaţii, au fost turnători de bine (mă amuz de câte ori aud chestia asta: “turnători de bine”. Să ştiţi că orice informaţie de bine pe care aţi dat-o despre cineva se poate transforma în ceva rău. Aşa e cu informaţiile astea). Sunt părinţii şi bunicii noştri. E reţeaua naţională de informaţii şi informatori. Sunt ăia care vă aduceau ciocolată Toblerone acum 25 de ani. Sunt oamenii ăia cumsecade care, când n-am avut loc de muncă, au vorbit cu cineva care cunoştea pe cineva undeva.

Şi brusc, tot veninul din reţeaua asta se scurge într-un singur om: el a fost răul, l-a omorât pe Mihalache, a bătut femei la Mislea. Şi acum, al dracu’ moş, dă cu pumnul după ziarişti, pe stradă. Ăsta e un câine! Ăsta e teroarea securităţii şi a comunismului! Aveam nevoie de omul ăsta în carne şi oase. Să ştim că-l găsim la restaurant lângă Sala Palatului şi să dăm cu pietre în el. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului ne anunţă că mai sunt 35 de torţionari în viaţă.
În drumul meu spre serviciu trec prin cartierele Floreasca, Dorobanţi, Primăverii. Văd oameni bătrâni ieşind din blocurile şi vilele nomenclaturii comuniste. Fără ei, Vişinescu şi ceilalţi 34 n-ar fi existat. M-am uitat într-o zi pe dosarele torţionarilor. Ele conţin, la final, un capitol numit “Pedepse”. Şi torţionarii erau pedepsiţi. Pentru neglijenţă, pentru că nu erau suficient de vigilenţi, pentru atitudine necorespunzătoare faţă de şefi.

Trec prin Floreasca -Dorobanţi - Primăverii şi mă gândesc la şefii torţionarilor, cu mâinile curate, discreţi, amabili, calzi. Am discutat cu unii dintre ei; au obiceiul să te ia de mână cu candoare când îţi spun: “iubitule, eşti tânăr, nu judeca nişte timpuri pe care nu le-ai trăit”. Toţi amabilii ăştia în rezervă care îşi plimbă câinii în parcul Bordei sunt la fel de vinovaţi ca Vişinescu. Nu sunt 35 de torţionari în viaţă. Sunt cu sutele de mii, în toată România. Ăsta-i adevărul despre bunicii noştri.

Şi acum, o observaţie despre noi, cei tineri şi open-minded.
Suntem la fel de slugarnici şi duplicitari ca ăia din anii ’50 care n-aveau convingeri politice, dar băteau la comandă. Uitaţi-vă la atitudinea reporterilor în faţa lui Vişinescu. Atitudinea “fă-te frate cu dracul până treci puntea” gen. Fă-te frate cu dracul până ajungi la Vişinescu în casă şi poţi să titrezi “Interviu-document cu bestia”. Zâmbeşte-i, aprobă-l, dă din cap, începe întrebările cu formula “cum bine spuneaţi şi dumneavoastră…”. Un reporter de la RTV, după ce constată nevinovăţia lui Vişinescu, îl întreabă retoric: “Şi acum…. realmente vă ofticaţi, nu-i aşa?”.

Aşa lucra şi Securitatea în beciuri. După ce făceai cunoştinţă cu torţionarul rău care te bătea până leşinai, venea torţionarul cel bun care-ţi spunea: „Hai, mă, vorbeşte! Cu cine ai mai uneltit? Spune, măi, frate, că te omoară ăştia aici şi e păcat de copiii tăi”. O tânără ziaristă de la Antena 3 s-a plimbat cu Vişinescu prin Cişmigiu jucând rolul de „nepoata preferată” până l-a convins să-i acorde un interviu. Şi toate astea ca să poată Dana Grecu să comenteze, seara, interviul şi să se indigneze de această nedreptate a istoriei recente: „Torţionarul mănâncă la restaurant!”.  

SURSA adev.ro/mrdhey

PS Din respect pentru cei multi/putini, nepangaritzi, nu as fi generalizat precum autorul articolului. 
Cu toate acestea il felcit pentru mesaj indus! Generalizarile, usoarele exagerari nu afecteaza in niciun fel continutul de idei.

Fara indoiala ca, la noi si la romani, e in trend sa gasim cate un tap ispasitor care sa preia toata vina si pe care sa ne desertam, plenar,  voiosi toate lătúrile.
Nu context ca acestia trebuie, in vreun fel sau altul, sa dea socoteala pentru faptele reprobabile facute. Numai ca....
Adicatelea, noi, UN POPOR DE IGNORANTZI INTR-O TARA A CACIALMALELOR GENERALIZATE si in care securitatea a fost puternica prin slabiciunea noastra,noi, cei carora pana si revolutzia ne-au facut-o romanii de alta etnie, am gatat ,,novosti,,-le gen: coruptie generalizata, spagarii mioritici, economia-n bulendre, somajul la mama lui, educatia oarba etc etc  si dam muncitoreste in buruienile  alea de 80-90 de ani ! ?

 In alta ordine de idei, intr-adevar interesanta efervescenta aceasta in jurul temei ,,tortionarii de langa noi,, ...La fel cum interesant mi se pare cum de toata media s-a molipsit !
O fi intamplator sau este inca o dovada a faptului ca relatiile din spatele usilor inchise, indiferent de domeniu ,nu au mama, nu au tata . Ele  transced timp, spatiu, frontiere ale bunului simt . Si asta, aparent spontan, aparent complet haotică dar dependent. Mai ales dependent...  

Pai va propun eu o tema pe aceeasi frecventza-TORTIONARII  DE MODA NOUA .  Va incumetati ?!

zile mai inspirate !

CE TI-E SI CU ONOAREA ASTA, DOM-LE....

Citesc pe site-ul SCMD, intr-un comunicat ridicol,  urmatoarele :

,,Cu data de vineri, 9 august a.c., domnul Col. (r) Valeriu Pricina, vicepresedinte fondator in functie al SCMD este membru al UNPR.
Cu aceeasi data, domnul vicepresedinte SCMD, Col. (r) Valeriu Pricina este presedintele Departamentului Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala al UNPR, cu toate indatoririle dar si posibilitatile care decurg din aceasta calitate, in activitatea de partid.,,


Carevasazica, maestrul vorbelor mestesugite de dincolo de anii 90, dar si de dincoace de aceiasi ani, cel angajat de ceva timp sa reprezinte disponibilizatii in uniforma intr-o lupta pe viata si pe moarte cu tiranul GABRIEL OPREA, (nimeni altul decat fostul ministru al apararii in perioada de trista amintire in care s-a clocit/aplicat recalcularea/revizuirea pensiilor militare), arunca armele pe campul de lupta. Si, dupa ce se sulemeneste cu talent si isi da nadragii jos, pregatindu-se astfel  pentru ceea ce-i poate fi mai ,,rau,,  ,  cu pasi maruntzi si repezi o-ntinde-n pan-atunci hulita batatura ...uneperista ! Ascunzis care are sef tot un  GABRIEL OPREA ...

Acum nici nu mai are importanta daca cei doi GO sunt una si aceeasi persoana dar, hotarat lucru, acest Pricinica  purtator de coitze false,  trebuie sa fi avut in schimb  un funduletz tare obraznic , atragator si rezistent pentru ca, in aceaasi zi  in care calca-n  tabara uneperista, impricinatul sa ajunga ditamai  presedinte al  Departamentului Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala al partidului !

Honor et Patria, fondatorule (citeste FUNDatorule)! 
Si, sa nu uiti: vae victis, profesionistule din SCMD ! Cu aceasta, chiar ca ti-ai demonstrat ...certa valoare!?

PS Pe unde-l vom dibui ,maine, si pe don Dogaru ?!




luni, 12 august 2013

Puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N., domnule ministru!


Intr-o scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării Naţionale,dl  Col.(r) Remus Macovei  face un rechizitoriu dur activitatii desfasurate de personalul Casei de Pensii a MApN implicat in actiunea de recalculare/revizuire/re.../re... a pensiilor celor proveniti din cadrul ministerului.
Este o analiza realista, comparativa, prin care ministrului apararii i se induce o serie de acuze intrucat promisiunile sale la preluarea mandatului , la acest capitol, nici pe departe nu au fost indeplinite...

Mai mult, parca venind ca o sfidare majora, persoana cea mai vinovata in tot acest balamuc creat, sefa directiei financiar-contabile, mai primeste o stea de general de la actualul ministru al apararii !?

Aspectele retinute in  memoriul camaradului nostru se refera la:

1 Casele de Pensii Sectoriale ale M.A.I. şi S.R.I. au emis ,de regulă, pentru fiecare pensionar, câte o decizie de recalculare şi una de revizuire.
La Casa sectorială de pensii a M.Ap.N., pentru o singură persoană au fost emise până la 17 decizii de recalculare şi revizuire. Vă prezint, domnule ministru , cazul unui colonel care pe parcursul a patru luni, decembrie 2011 - martie 2012, a primit 7 decizii de revizuire (anexa nr.1). În mai 2013 a primit a opta decizie, probabil ultima. În condiţiile în care legislaţia nu s-a modificat această situaţie poate fi justificată doar prin lipsa de profesionalism sau iresponsabilitatea celor care au întocmit şi verificat aceste documente. În această perioadă în care au fost semnalate grave nereguli comise de personalul Casei de pensii Sectoriale a M.Ap.N., a avut cineva curiozitatea să verifice cum au fost selecţionaţi şi care este gradul de pregătire profesională a celor care au produs prin documentele emise , atâta suferinţă pensionarilor militari? Mă îngrijorează perspectiva ca aceste persoane , de neînlocuit, vor fi implicate şi în emiterea deciziilor în conformitate cu prevederile Legii 241/3013. De această dată, dacă erorile se vor repeta, răspunderea va numai a dumneavoastră, domnule ministru!

2 La Casele de Pensii Sectoriale ale M.A.I. şi S.R.I. nu au fost modificate ilegal şi abuziv grupele de muncă ale pensionarilor.

3 Comisiile de contestaţii de la toate aceste instituţii nu au respectat termenele legale de rezolvare a cestora. La M.Ap.N., odată cu trecerea Comisiei de contestaţii în subordinea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, conform Ordinului Nr. 435 din 3 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr.204/10.04.2013, am sperat că activitatea acesteia se va îmbunătăţii substanţial.
Am sperat degeaba , domnule ministru! Pensionarii au început să primească , contrar prevederilor legale, o singură hotărâre din partea acestei comisii , pentru rezolvarea a 4,5 sau 6 contestaţii. Exemplific cu situaţia unei doamne cu pensie de urmaş care, la 10 iunie 2013, după aproximativ 800 de zile de la depunerea primei contestaţii , primeşte o hotărâre prin care i se aduce la cunoştinţă că toate problemele semnalate în cele şase contestaţii depuse în perioada 21 ianuarie 2011 – 11 iunie 2013 (anexa nr. 3), sunt neîntemeiate sau inadmisibile. Parcă în bătaie de joc, i se aduce la cunoştinţă doamnei că , în termen de 30 de zile poate ataca această hotărâre la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul !

4 La M.A.I. şi S.R.I., în vederea aplicării urgente a Legii 241/2013, reprezentanţii Comisiilor de contestaţii nu au trimis adrese prin care să solicite renunţarea de către petenţi la contestaţiile depuse.
Reprezentanţii Comisiei de contestaţii a M.Ap.N., fără a avea acoperire legală în atribuţiile de funcţionare a acesteia, au transmis o adresă prin care solicită renunţarea la contestaţiile depuse “în vederea eficientizării şi urgentării demersurilor administrative şi juridice pentru repunerea în drepturile ce li se cuvin”( anexa nr. 1).

5 Vă rog să observaţi domnule ministru că toate documente anexate sunt semnate şi ştampilate de nişte persoane fără identitate. La o întâlnire cu reprezentanţii pensionarilor militari aţi promis că această problemă se va rezolva urgent prin elaborarea unui ordin care să reglementeze acest aspect, care a produs mari greutăţi pensionarilor militari pe timpul desfăşurării proceselor intentate diferitelor instituţii din subordinea M.Ap.N.

6 Pe timpul derulării procesului de recalculare/revizuire a pensiilor miniştrii M.A.I. sau directorul S.R.I. nu au făcut declaraţii publice privind existenţa unor ilegalităţi care s-ar fi produs în această perioadă în cadrul instituţiilor subordonate.
La un an de la declanşarea acestui audit vă somez să aduceţi la cunoştinţa opiniei publice câte persoane implicate în procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare de stat au fost trimise în judecată, câte au fost sancţionate administrativ şi câte disciplinar. 

7 Domnule ministru, ar mai trebui lămurit un aspect esenţial legat de nereguli semnalate la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. Cum a coordonat Direcţia Financiar - Contabilă , activitatea acestei instituţii, fiind singura structură de specialitate a ministerului care avea această resposabilitate? Pentru haosul existent acum o mare resposbilitate revine domnei gen. Maria Lupu,şefa Direcţiei Financiar Contabile. În condiţiile în care primul ministru şi mai mulţi miniştri sunt îngrijoraţi de situaţia existentă la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N., domnia sa a mai primit o stea de general. 

Având în vedere toate aceste aspecte vă somez, domnule ministru, să puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. Sunteţi obligat de înalta responsabilitae a funcţiei să acţionaţi astfel încât în perioada imediat următoare şi la această instituţie din subordinea M.Ap.N să fie respectate legile.
Col.(r) Remus Macovei 11 august 2013,,

scrisoarea poate fi citita la  http://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/2013/08/scrisoare-deschisa-adresata-ministrului.html

sâmbătă, 10 august 2013

SPRE DEZBATERE : LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale

.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI


SENATUL ROMÂNIEI                                                                CAMERA DEPUTAŢILOR


LEGE

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale


Parlamentul României adoptă prezenta lege.


Art. I. Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 28 iulie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
....................................................
2. După alineatul (3) al articolului 3, se introduc două noi alineate, alin. (4) şi (5), cu următorul cuprins:
............................................................
3. La articolul 5 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Ministerul Apărării Naţionale are următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:
1. îndeplinirea obiectivelor strategice ale apărării naţionale, conform Strategiei naţionale de apărare a ţării, aprobată de Parlamentul României;
2. realizarea şi menţinerea capacităţii operaţionale a armatei, pentru îndeplinirea misiunilor specifice ce revin acesteia;
3. înfiinţarea, desfiinţarea, transformarea, resubordonarea, reorganizarea, consolidarea, integrarea în alte structuri, dislocarea şi redislocarea structurilor militare ale armatei, conform legii;
4. elaborarea proiectelor de acte normative privind apărarea ţării;
5. apărarea drepturilor şi intereselor legitime proprii în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile de orice natură, precum şi cu orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, prin structuri proprii;
6. încheierea tratatelor internaţionale şi a înţelegerilor tehnice în domeniul apărării;
7. coordonarea îndeplinirii obiectivelor naţionale ale politicii de apărare, în relaţia cu organizaţiile internaţionale la care România este parte şi elaborarea politicilor privind cooperarea internaţională în domeniul apărării,  desfăşurarea relaţiilor de cooperare în domeniul apărării cu alte state şi cu organizaţiile internaţionale la care România este parte şi asigurarea reprezentării Ministerului Apărării Naţionale în raporturile cu ministerele de resort ale altor state şi cu organizaţiile internaţionale la care România este parte; 
8. managementul domeniului informaţii pentru apărare, cooperarea cu structurile similare naţionale şi ale altor state sau ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte, managementul activităţii oficiale de cifru şi a sistemelor criptografice din armată, precum şi realizarea măsurilor de protecţie a informaţiilor clasificate naţionale, NATO, UE şi echivalente;
9. dezvoltarea şi implementarea unei concepţii unitare privind apărarea cibernetică;
10. realizarea planificării integrate a apărării;
11. managementul activităţii financiar-contabile;
12. instruirea comandamentelor şi trupelor, pregătirea de specialitate a personalului în activitate şi în rezervă;
13. managementul resurselor de comunicaţii şi informatice;
14. managementul resurselor umane, organizarea şi conducerea învăţământului militar;
15. elaborarea şi implementarea politicilor proprii în domeniile referitoare la protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă, metrologie şi funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil;
16. organizarea şi conducerea activităţii de informare şi relaţii publice;
17. emiterea regulamentelor specifice pentru organizarea şi funcţionarea structurilor militare, a comitetelor şi consiliilor constituite pentru luarea deciziilor sau cu rol consultativ;
18. creşterea calităţii vieţii personalului, asigurarea protecţiei sociale şi a asistenţei religioase, medicale, psihologice şi juridice a personalului militar şi civil, a răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare,  în conformitate cu prevederile legale;
19. implementarea, la nivelul ministerului, a sistemului politicilor publice şi a programelor de reformă a administraţiei publice;
20. realizarea şi conducerea sprijinului logistic;
21. constituirea stocurilor şi menţinerea stării de operativitate a tehnicii; înzestrarea cu echipamente şi materiale specifice armatei, relaţionarea cu industria naţională de apărare şi cooperarea internaţională în domeniu;
22. coordonarea activităţii de comerţ exterior privind importul şi exportul de produse cu destinaţie militară, în condiţiile legii;
23. aplicarea regimului de control în domeniul exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse cu destinaţie militară, în condiţiile legii; coordonarea activităţilor privind aprobarea suspendării drepturilor vamale la anumite armamente şi echipamentele militare, potrivit legii;
24. elaborarea şi aprobarea, în limita competenţei sale, a programului de investiţii, şi a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii proprii, executarea lucrărilor de investiţii proprii, precum şi urmărirea executării, la termenele stabilite, a tuturor lucrărilor de investiţii;
25. organizarea şi conducerea mobilizării armatei, rechiziţionarea de bunuri şi chemarea persoanelor fizice la prestări de servicii în interes public;
26. editarea de publicaţii în domeniile proprii de activitate;
27. cercetarea ştiinţifică, activitatea de invenţii şi inovaţii în armată, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, utilizarea rezultatelor cercetării în domeniul apărării şi participarea la programe cu finanţare externă;
28. controlul intern/managerial, prevenirea şi investigarea corupţiei şi fraudelor;
29. elaborarea documentelor strategice pentru pregătirea şi întrebuinţarea în luptă a structurilor militare;
30. încheierea de contracte pentru achiziţia de produse şi servicii specifice, direct cu structurile specializate ale NATO şi UE, în scopul asigurării interoperabilităţii;
31. administrarea patrimoniului propriu;
32. asigurarea informaţiilor geografice, hidrografice şi hidro-meteorologice necesare instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă, NATO şi UE şi alte instituţii beneficiare;
33. reglementarea activităţilor militare în domeniul aeronautic şi a modului de investigare a evenimentelor de aviaţie produse cu aeronave de stat, stabilirea limitelor zonelor de siguranţă ale terenurilor de aeronautică şi ale echipamentelor de interes militar;
34. reglementarea activităţilor militare în domeniul naval, stabilirea limitelor zonelor de siguranţă ale navelor militare,  ale perimetrelor şi a regimului juridic al porturilor militare şi a modului de investigare a evenimentelor de navigaţie în care sunt implicate nave militare şi guvernamentale din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
35. organizarea şi conducerea serviciului medical militar de urgenţă;
36. organizarea şi conducerea activităţilor de poliţie militară în ţară şi pe timpul participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;
37. elaborarea regulamentelor şi instrucţiunilor cu caracter militar;
38. elaborarea normelor pentru înzestrare, întreţinere şi reparaţii, cu respectarea prevederilor legale;
39. apărarea împotriva incendiilor în activităţile pe care le desfăşoară;
40. managementul domeniului control şi inspecţie;
41. managementul auditului public intern la structurile proprii, precum şi la cele aflate în coordonare;
42. coordonarea problematicii veteranilor de război, invalizilor şi văduvelor de război;
43. organizarea şi conducerea activităţilor de tradiţii militare, cultură militară, de educaţie civică şi ceremonii militare;
44. organizarea şi conducerea activităţilor de standardizare şi interoperabilitate în domeniul apărării;
45. cooperarea, cu alte structuri din afara Ministerului Apărării Naţionale, la situaţii de urgenţă, precum şi în lupta împotriva terorismului, conform legii.”
4. La articolul 6 alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
........................................................................
5. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:
......................................................................................
6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:
.......................................................................................................
7. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 9. – (1) Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică coordonează relaţia cu Parlamentul şi activitatea legislativă, asigură asistenţa juridică şi reprezintă interesele Ministerului Apărării Naţionale în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu activitate jurisdicţională prin structura prevăzută la art. 3 alin. (1), asigură relaţii de natură juridică cu alte autorităţi publice, precum şi cu organizaţiile neguvernamentale, îndrumă activitatea de armonizare a actelor normative şi asigură asistenţa juridică pentru încheierea înţelegerilor tehnice în vederea cooperării cu forţele armate străine, conduce activităţile care privesc informarea publică şi mass-media militare, coordonează problematica privind calitatea vieţii personalului armatei, soluţionarea problemelor sociale ale personalului armatei, dialogul social, asistenţa veteranilor, răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare, problematica veteranilor, invalizilor şi văduvelor de război, precum şi asistenţa postcarieră a cadrelor militare în rezervă şi în retragere.
(2) Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică este condus de un secretar de stat, care este şi şef al departamentului.”
8. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
.......................................................................................
9. Articolul 11 se abrogă.
10. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
....................................................................................
(3) La nivelul Statului Major General se constituie Consiliul Militar Superior, cu rol consultativ. Organizarea şi funcţionarea acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.”
11. La articolul 13 alineatele (1)-(3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Departamentul de informaţii pentru apărare asigură obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea informaţiilor şi datelor referitoare la factorii de risc şi ameninţările interne şi externe, militare şi nonmilitare, care pot afecta securitatea naţională în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative şi cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naţionale şi de informaţii, cât şi cu cele ale statelor membre ale alianţelor, coaliţiilor şi organizaţiilor internaţionale la care România este parte şi asigură protecţia informaţiilor clasificate naţionale, NATO, UE şi echivalente la nivelul Ministerului Apărării Naţionale.
(2) Personalul Departamentului de informaţii pentru apărare îşi desfăşoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a securităţii naţionale în domeniul militar. Pentru culegerea de informaţii în teatrele de operaţii şi pentru lupta împotriva terorismului, Departamentul de informaţii pentru apărare poate avea în subordine structuri combatante.
(3) Departamentul de informaţii pentru apărare este condus de un cadru militar în activitate. În funcţia de şef al Departamentului de informaţii pentru apărare poate fi numit locţiitorul acestuia sau unul dintre şefii direcţiilor din compunerea Departamentului de informaţii pentru apărare. Şeful Departamentului de informaţii pentru apărare este numit de către primul-ministru, la propunerea ministrului apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Funcţia de şef al Departamentului de informaţii pentru apărare este asimilată funcţiei de secretar de stat.”
12. După articolul 13, se introduce un nou articol, art. 131, cu următorul cuprins:
,,Art. 131. - (1) Activitatea Departamentului de informaţii pentru apărare are caracter secret de stat.
.........................................................................................
13. La articolul 14 alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
.....................................................................................
14. După alineatul (3) al articolului 14, se introduce un nou alineat, alin. (4), cu următorul cuprins:
...................................................................
15. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:
...................................................................................
16. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 16. - (1) Corpul de control şi inspecţie planifică, organizează şi execută evaluarea sistemică a organismului militar, coordonează activitatea de evaluare în armată şi exercită atribuţii specifice de control şi inspecţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale.
 (2) Corpul de control şi inspecţie investighează/verifică, la ordinul ministrului apărării naţionale, problematici necesare informării conducerii ministerului pentru fundamentarea deciziilor, aspecte  referitoare la respectarea codurilor de conduită etică de către personalul Ministerului Apărării Naţionale, precum şi petiţii/memorii/rapoarte adresate ministerului sau ministrului apărării naţionale. Pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, personalul Corpului de control şi inspecţie desfăşoară activităţi de investigare, verificare, documentare, centralizare, analizare şi valorificare a datelor, informaţiilor, situaţiilor şi documentelor.
(3) Corpul de control şi inspecţie elaborează, coordonează şi controlează implementarea politicilor Ministerului Apărării Naţionale în domeniile protecţia mediului, securitate şi sănătate în muncă, metrologie şi funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.”
17. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
..................................................................
18. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
.........................................................
19. Articolul 20 se abrogă.
20. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:
 „Art. 21. –  (1) Ministrul apărării naţionale numeşte şi împuterniceşte, în condiţiile legii, şefii/directorii structurilor centrale, după caz, directorul de cabinet, consilierii şi personalul din cadrul cabinetului ministrului, şefii/directorii structurilor prevăzute la art. 6 alin. (4), până la nivel de oficiu inclusiv, precum şi persoanele care sunt încadrate în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade de general sau echivalent al acestora.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) secretarii de stat, şeful Departamentului de informaţii pentru apărare, şeful Statului Major General, secretarul general al ministerului şi şeful Departamentului pentru înzestrare şi logistică atunci când acesta este militar.
(3) Ministrul apărării naţionale numeşte membrii birourilor ataşaţilor apărării României în străinătate, la propunerea şefului Departamentului de informaţii pentru apărare.”
21. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 22. – (1) Structura de forţe a armatei cuprinde comandamente de nivel strategic, forţele terestre, forţele aeriene şi forţele navale, denumite în continuare categorii de forţe, forţe pentru operaţii speciale, forţele de sprijin, precum şi alte forţe.
 (2) Categoriile de forţe au în compunere comandamente, mari unităţi şi unităţi luptătoare, de sprijin de luptă, logistice, pentru operaţii speciale, precum şi unităţi de instrucţie, instituţii militare de învăţământ şi alte structuri stabilite potrivit legii.
(3) Forţele pentru operaţii speciale constituie componenta specializată de intervenţie rapidă, cu elemente componente din toate categoriile de forţe ale armatei, instruită şi dotată pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiune directă şi asistenţă militară pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condiţiile legii, independent sau împreună cu forţele speciale ale coaliţiilor şi alianţelor la care România este parte.
(4) Conducerea forţelor pentru operaţii speciale, cu excepţia forţelor prevăzute la art. 131 alin. (5), se exercită de şeful Statului Major General, prin structura stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale,  iar în situaţia participării la operaţii militare în afara teritoriului statului naţional, potrivit înţelegerilor tehnice încheiate cu partenerii străini.
(5) Dimensiunea structurii de forţe a armatei se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în funcţie de documentele de planificare a apărării.
(6) În determinarea dimensiunii structurii de forţe a Armatei României va fi avut în vedere criteriul asigurării capabilităţilor necesare contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii României, identificate în procesul de analiză strategică a apărării, şi îndeplinirii obligaţiilor militare asumate prin tratatele internaţionale la care România este parte.”
22. După articolul 22, se introduce un nou articol, art. 221, cu următorul cuprins:
„........................................................
23. Articolele 23, 24 şi 25 se abrogă.
24. După articolul 26, se introduce un nou articol, art. 261, cu următorul cuprins:
„Art. 261. – (1) Ministerul Apărării Naţionale este autoritate aeronautică şi navală militară naţională.
(2) Ministerul Apărării Naţionale este autoritate naţională în domeniul hidrografiei maritime, al pregătirii, brevetării şi perfecţionării pregătirii scafandrilor, precum şi în domeniul autorizării şi inspectării activităţilor subacvatice.
....................................................
25. Articolele 27, 28, 29, 30 şi 31 se abrogă.
26. La articolul 32 alineatele (2), (3) şi (8) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) În exercitarea conducerii, ministrul apărării naţionale este ajutat de şefii departamentelor, de şeful Statului Major General şi de secretarul general.
..................................................................................................................................................
(3) Ministrul apărării naţionale poate delega prin ordin competenţa îndeplinirii unor atribuţii aflate în responsabilitatea sa. Ministrul apărării naţionale poate delega calitatea de ordonator principal de credite secretarului general. Prin ordinul de delegare se precizează limitele şi condiţiile delegării. 
........................................................................................................................................
(8) În Ministerul Apărării Naţionale se constituie Colegiul Ministerului Apărării Naţionale, cu rol consultativ şi Consiliul de Planificare a Apărării, Consiliul de Supraveghere a Cerinţelor, Consiliul de Achiziţii, Consiliul de Standardizare şi Interoperabilitate şi Consiliul Tehnico-Economic, cu rol deliberativ. Organizarea şi funcţionarea acestora se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale.”
27. La art. 33 alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
......................................................
28. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 37. - Evidenţa efectivelor Departamentului de informaţii pentru apărare se ţine separat de cea a efectivelor Ministerului Apărării Naţionale. Finanţarea Departamentului de informaţii pentru apărare se realizează din fonduri bugetare aprobate cu această destinaţie. Modul de planificare, evidenţă şi utilizare a fondurilor necesare se stabileşte de ministrul apărării naţionale, similar reglementărilor privind cheltuielile operative.”
29. La articolul 38 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
a) personalul militar şi civil din structurile Departamentului de informaţii pentru apărare;
b) personalul militar şi civil din structurile finanţate din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, de la alte capitole bugetare decât <>, precum şi cel din structurile care se finanţează integral din venituri proprii;
c) personalul militar şi civil din unităţile sanitare proprii aflate în relaţii contractuale cu casa de asigurări sociale de sănătate, cel din structurile care se finanţează integral din venituri proprii, precum şi cel din structurile care se finanţează din venituri proprii şi subvenţii;
d) personalul militar şi civil care îşi desfăşoară activitatea în afara Ministerului Apărării Naţionale, potrivit prevederilor în vigoare;
e) militarii în termen, soldaţii şi gradaţii profesionişti aflaţi în perioada instrucţiei de bază, elevii, studenţii instituţiilor militare de învăţământ, cadrele militare aflate la cursurile de bază. Finanţarea lor se face din bugetul Ministerului Apărării Naţionale.”
30. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:
...............................................................
31. După articolul 39, se introduce un nou articol, art. 391, cu următorul cuprins:
............................................................
32. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 40. - Ministerul Apărării Naţionale asigură, potrivit legii, asistenţa medicală a personalului propriu, a cadrelor militare în rezervă şi în retragere, a familiilor şi urmaşilor acestora, a răniţilor, invalizilor şi urmaşilor celor decedaţi în acţiuni militare, precum şi drepturile la pensie ale cadrelor militare.”
33. La art. 41 alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Cadrele militare în rezervă, cele în retragere, familiile acestora, personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale, precum şi urmaşii celor decedaţi în acţiuni militare beneficiază, ca măsură de protecţie socială, de înlesniri stabilite prin ordin al ministrului apărării în folosirea centrelor de refacere a capacităţii de muncă, sanatoriilor, căminelor militare, cluburilor şi cercurilor militare, precum şi a altor facilităţi recreative şi sportive.”
34. Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 42. – (1) Ministerul Apărării Naţionale poate desfăşura programe pentru construirea de locuinţe de serviciu sau de intervenţie.
(2) În cadrul programelor aflate în desfăşurare, destinate construirii de locuinţe proprietate personală, din fondurile personalului propriu ori ale cadrelor militare în rezervă şi în retragere, Ministerul Apărării Naţionale pune la dispoziţie beneficiarilor, cu titlu oneros, terenurile aferente locuinţelor, pe durata existenţei acestora.
(3) În situaţia în care locuinţele nu sunt contractate în totalitate de personalul prevăzut la alin. (2), la programele respective pot participa şi persoane încadrate în celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.”
35. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:
...........................................................
36. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
..........................................................
37. La articolul 47, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Ministerul Apărării Naţionale are reţea sanitară proprie, cămine militare, agenţii, formaţii cultural-artistice, cluburi şi asociaţii sportive, cercuri militare, amenajări sportive şi recreative, sanatorii, centre de refacere a capacităţii de muncă, centre de instrucţie, locuinţe de serviciu şi de intervenţie, cimitire militare, structuri şi redacţii de mass-media militare, precum şi alte entităţi organizate conform legii. Echipamentul şi alte bunuri necesare desfăşurării activităţii specifice pot fi asigurate de către furnizori specializaţi, pe bază de contract, în condiţiile şi sub formele prevăzute de lege.
(2) Ministerul Apărării Naţionale poate avea în subordine sau în coordonare regii autonome şi companii naţionale.”
38. După articolul 47, se introduce un nou articol, art. 471, cu următorul cuprins:
............................................................
39. Articolul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:
........................................................................................
40. Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Art. 50. – (1) Ministerul Apărării Naţionale poate valorifica bunurile din patrimoniul sau administrarea sa, atipice sau excedentare ori scoase din înzestrare, prin Compania Naţională „Romtehnica” - S.A. sau prin unităţile militare, în condiţiile prevăzute de lege şi potrivit ordinului ministrului apărării naţionale.
(2) Sumele obţinute din valorificări, închirieri şi concesionări sunt venituri proprii şi se reţin de Ministerul Apărării Naţionale pentru finanţarea cheltuielilor curente şi de capital.”
41. După articolul 50, se introduc trei noi articole, art. 501, 502 şi 503 cu următorul cuprins:
„...........................................................................”
42. La articolul 52, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Persoanelor juridice române sau străine, care în urma procedurilor de achiziţie publică încheie contracte pentru desfăşurarea unor activităţi de prestări de servicii în beneficiul instituţiei militare, li se pot pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, pe perioadă determinată, bunuri aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.”
43. După alineatul (3) al articolului 52, se introduc patru noi alineate, alin. (4), (5), (6) şi (7), cu următorul cuprins:
„(4) Prin hotărâre a Guvernului se pot transmite imobile aflate în domeniul public ori privat al statului şi în administrarea sa, în folosinţă gratuită, pe termen limitat, organizaţiilor neguvernamentale recunoscute prin hotărâre a Guvernului ca fiind de utilitate publică şi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul apărării.
(5) La solicitarea unor instituţii publice, Ministerul Apărării Naţionale poate pune la dispoziţie, cu titlu gratuit, imobile necesare desfăşurării unor activităţi proprii ale acestora, pe termen limitat, care nu poate depăşi 6 luni, cu posibilitatea de prelungire o singură dată cu aceeaşi perioadă, pe bază de protocol în care se specifică obligaţia plăţii contravalorii utilităţilor.
(6) Ministerul Apărării Naţionale poate transfera imobile aflate în proprietatea statului şi administrarea sa, conform legii.
(7) La solicitarea unor instituţii publice, Ministerul Apărării Naţionale poate transmite,  în conformitate cu ordinul ministrului apărării naţionale, dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile aflate în proprietate privată a statului şi în administrarea sa.”
44. După articolul 52, se introduce un nou articol, art. 521, cu următorul cuprins:
„Art. 521. –  (1) Ministerul Apărării Naţionale, cu aprobarea Guvernului, are dreptul de a dona bunuri din domeniul privat al statului persoanelor juridice şi fizice, române şi străine, fără suportarea cheltuielilor necesare autentificării.
(2) Donaţiile se fac prin act autentic, iar reprezentantul Ministerului Apărării Naţionale este numit de către ministru.
(3) Bunurile prevăzute la alin. (1) pot fi donate pentru activităţi de cooperare militară internaţională, acţiuni umanitare, promovarea imaginii Armatei României.”
45. La articolul 53 alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
...............................................
46. După alineatul (2) al articolului 53, se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:
...................................................................
47. Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
........................................................
48. După articolul 54, se introduce un nou articol, art. 541, cu următorul cuprins:
............................................................
49. La articolul 57, alineatul (2) de abrogă.
50. La articolul 58, alineatul (2) de abrogă.
Art. II. – (1) În cuprinsul actelor normative în vigoare, următoarele denumiri se înlocuiesc după cum urmează:

a) „Statul Major al Forţelor Terestre” cu denumirea „Comandamentul Forţelor Terestre”;

b) „Statul Major al Forţelor Aeriene” cu denumirea „Comandamentul Forţelor Aeriene”;

c) „Statul Major al Forţelor Navale” cu denumirea „Comandamentul Forţelor Navale”;

d) „Direcţia generală de informaţii a apărării” cu denumirea „Departamentul de informaţii pentru apărare”;

e) „directorul Direcţiei generale de informaţii a apărării” cu denumirea „şeful Departamentului de informaţii pentru apărare”.
(2) Atribuţiile următoarelor structuri sunt preluate astfel:
a) ale Departamentului pentru armamente, de către Departamentul pentru înzestrare şi logistică;
b) ale Direcţiei logistice din cadrul Statului Major General de către o structură din subordinea Departamentului pentru înzestrare şi logistică, stabilită prin ordin al ministrului apărării naţionale.
Art. III. - Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 28 iulie 2006, cu modificările ulterioare, cât şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

Nr.
din


SURSA http://dlaj.mapn.ro/http://dlaj.mapn.ro/

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt asteptate pe adresa de e-mail dlaj@mapn.ro, în termen de 10 de zile de la afisare

(Data afisării: 06.08.2013)