vineri, 13 februarie 2015

COMUNICAT Nr. 2 din 13.02.2015 al A.N.C.M.R.R.


Stimați camarazi,
       Având în vedere promisiunea făcută în Comunicatul nr.1 din 15.01.2015, prin care Biroul Permanent Central va aduce la cunoștința membrilor și alte propuneri referitoare la proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat,
        Vă informăm că în zilele de 3 și 12 februarie 2015 au avut loc noi runde de convorbiri cu reprezentanții asociațiilor militarilor în rezervă și în retragere, sindicatelor și reprezentanților ministerelor și structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru discutarea unor eventuale propuneri și  amendamente, precum și definitivarea formei finale a proiectului Legii Pensiilor Militare de Stat.
        Precizăm că amendamentele propuse de asociația noastră, arătate în Comunicatul nr.1 au fost acceptate și se regăsesc  într-o formă sau alta în proiectul Legii.
Au mai fost incluse și alte amendamente, astfel:
1. Baza de calcul a pensiilor o constituie media soldelor funcțiilor de bază  îndeplinite în 6 luni consecutive din ultimii 5 ani de activitate  actualizate  la data deschiderii dreptului la pensie la alegere, la care se adaugă solda de grad;
2.  Pensia de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
     a) pentru activitatea desfăşurată în condiţii normale, 70%;
     b) pentru activitatea desfăşurată în condiţii deosebite, respectiv grupa II de munca, 75%;
     c) pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale şi alte condiţii, respectiv grupa I de munca, 80%.
3. Militarii care au o vechime mai mare de 25 de ani beneficiază, pentru fiecare an în plus, de un spor la pensie de 2% din baza de calcul folosită la stabilirea pensiei ;    
4. Cuantumul pensiilor militare de stat se indexează  anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea procentuală reală a câştigului salarial mediu brut realizat;
 5. În situaţia în care unul dintre indicatorii prevăzuţi la aliniatul de mai sus are valoare negativă, la indexarea cuantumului pensiilor militare de stat se utilizează indicatorul cu valoare pozitivă;
6. Dacă  ambii  indicatori  au valori negative, se păstrează cuantumul pensiei aflată în plată;
7. Cuantumul pensiilor militare de stat se actualizează ori de câte ori se majorează soldele de grad  şi/sau  soldele de funcţie;
8. În anul în care pot fi aplicabile atât  indexarea cât și actualizarea se aplică dispozițiile cele mai favorabile ;
9. Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică și celor trecuți în rezervă / retragere până la data intrării în vigoare a noii Legi;
10. Pensiile stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare,  devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit prevederilor noii legi. Recalcularea   se realizează în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a   legii. În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit   şi cuantumul pensiilor aflate în plată, se păstrează în plată cuantumul avantajos;
11.  Diferenţele între cuantumurile pensiilor cuvenite pentru luna decembrie 2010 şi cele stabilite în baza Legii nr. 119/2010 şi OUG nr. 1/2011, se restituie titularilor, la cererea acestora, în mod eşalonat, pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi.  Modalitatea de aplicare a prevederilor de mai sus se va stabili prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.
          Reiterăm  și cu această ocazie speranța că într-un termen rezonabil Proiectul de Lege va fi adoptat de Parlamentul României cu completările care vin în apărarea drepturilor și intereselor pensionarilor  militari.
 VICEPREŞEDINTE  ŞI  PURTĂTOR  DE  CUVÂNT  AL  A.N.C.M.R.R.
 
                              General-maior (r) //  Victor CONSTANDA //