joi, 2 septembrie 2010

MApN MANIPULEAZA ?

Preiau , la solicitarea unor camarazi, si lansez spre dezbatere,  urmatoarea analiza facuta de documentaristul infomondo militar :
,, Săptămâna trecută, când prevederile legale care consfiinţeau trecerea la recalcularea TUTUROR pensiilor militare, (Ordinul ministrului Apărării naţionale nr. M.101) MApN a rămas, oarecum, în urma presei cu informarea referitoare la situaţia nou creată. Drept urmare, Direcţia Informare şi Relaţii Publice a transmis un comunicat, abia după ce şefa Direcţiei Financiar-Contabilă (DFC) a dat un interviu în presa militară, privitor la modul de recalculare a pensiilor militare, şi mai ales la proceduri.

Bineînţeles, în presa electronică reacţiile nu au întârziat să apară.
Prin urmare, se impunea un comunicat al MApN în care, cum era şi normal, să se sublinieze efortul ministrului Oprea pentru sprijinirea recalculării pensiilor militare. În fapt, desfiinţarea acestei categorii de pensii şi diminuarea lor cu procente între 19 şi 69%, conform unor declaraţii mai vechi ale ministrului.
Comunicatul şi-a făcut efectul, în presă el fiind citat de regulă fără a fi analizat şi coroborat cu prevederile legilor şi hotărârilor la care face referire.
“Minciunelile” meşteşugit ticluite nu au făcut altceva decât au acoperit crunta realitate. Fără a considera că deţinem adevărul absolut, facem câteva mici observaţii asupra afirmaţiilor făcute în conţinutul comunicatului de presă al MApN nr. 223 din 25.08.2010.
1. Afirmaţia “MApN întreprinde toate demersurile instituţionale, inclusiv la nivel parlamentar, pentru ca, în această perioadă economică dificilă prin care trece ţara noastră, reglementarea sistemului de pensii militare şi recalcularea lor să nu afecteze cadrele militare care şi-au dedicat întreaga viaţă slujirii ţării, sub jurământ militar, printr-o muncă plină de greutăţi şi riscuri” este falsă, întrucât TOATE PENSIILE se vor diminua cu procente cuprinse între 19-69%. Aceasta, conform calculelor specialiştilor de la DFC şi ai Ministerului Muncii şi declaraţiilor ministrului Apărării. Dacă nu e aşa,înseamnă că ministrul nu a spus adevărul când a făcut declaraţia.
2. Afirmaţia “Ordinul ministrului Apărării naţionale nr. M.101 este în primul rând menit să înlăture un circuit birocratic nedrept, pe care pensionarii militari trebuiau să îl parcurgă în procesul de recalculare a pensiilor” este falsă întrucât TOŢI pensionarii militari sunt forţaţi prin ordin să ceară recalcularea pensiei lucru ce ei nu doresc. În plus ei trebuie să se deplaseze la Centrele Militare pentru a cere documente care să le ateste veniturile obţinute de-a lungul întregii cariere militare, lucru delicat, riscant, datorită volumului mare de lucru şi a posibilităţii ca datele să fie trecute greşit (datorită lipsei specialiştilor) sau, chiar imposibil de obţinut! Mai apare şi problema deplasării. S-a gândit onor ministru la pensionarii militari care se “încăpăţânează” să nu moară – şi care, astfel, îngreunează bugetul guvernului boc -, sunt greu transportabili sau unii, chiar nu se pot deplasa deloc?
3. Afirmaţia “Eforturile M.Ap.N. pentru menţinerea la acelaşi nivel, în urma recalculării, a pensiilor militare mai mici de 3000 de lei, sunt un semnal ferm de susţinere a drepturilor pensionarilor militari” este falsă, întrucât nu există prevedere legală cu referire la acest aspect; astfel, toate pensiile vor fi recalculate! Dacă, doar o singură pensie sub 3.000 lei va fi diminuată, înseamnă că ministrul şi MApN au minţit!
4. Afirmaţia “Prin organizarea mai multor grupuri de lucru şi consultări cu specialiştii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi cu reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere, M.Ap.N. a identificat o soluţie corectă, care reflectă deopotrivă respectul pentru pensionarii militari şi pentru activitatea desfăşurată de aceştia în cadrul Armatei Române şi în slujba statului român” este, şi asta, falsă, deoarece ministrul şi MApN umileşte pensionarii militari forţându-i să-şi semneze cu propria mână CEREREA DE RECALCULARE A PENSIEI şi implicit pierderea statutului de PENSIONAR MILITAR. Îi mai batjocoreşte, încă odată, obligându-i să se deplaseze şi să stea la cozi umilitoare la Centrele Militare.
5. Oprea minte pur şi simplu când afirmă că “Ministrul Apărării naţionale consideră că statul trebuie să îşi respecte obligaţiile faţă de militari, de pensionarii militari şi veteranii de război, aşa cum aceştia au slujit ţara, în virtutea jurământului militar.” Îl contrazice însă întreaga sa activitate politică şi administrativă. Nu-l contrazic declaraţiile sforăitoare, lipsite de conţinut, şi mai ales menite să inducă în eroare. Particparea lui Oprea la susţinerea unui guvern care umileşte sistematic Armata prin REDUCEREA VENITURILOR MILITARILOR ACTIVI, DIMINUAREA ŞI DESFIINŢAREA PENSIILOR MILITARE, face ca această stare de lucruri să continue până la distrugerea totală a statutului de CADRU MILITAR. În nici un alt mandat, al vreunui ministru al apărării, Armata nu a fost atât de atacată de decidenţii politici şi de afectată de deciziile acestora. Oprea a avut timp destul să constate că statul român NU şi-a respectat obligaţiile faţă de militari, de pensionarii militari şi veteranii de război, aşa cum aceştia au slujit ţara, în virtutea jurământului militar. Prin urmare, nu ar mai fi sprijinit un guvern care distruge Armata.
Fraza finală, “Ministrul Apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, rămâne preocupat de sprijinirea pensionarilor militari în procesul de recalculare a pensiilor şi de reglementare a acestui domeniu, astfel încât cadrele militare în rezervă şi în retragere să fie tratate cu preţuirea, demnitatea şi onoarea cu care acestea şi-au servit Patria sub Drapel” este pur şi simplu DEMAGOGICĂ. Prin această afirmaţie se urmăreşte doar minţirea opiniei publice privind crunta realitate potrivit căreia pensionarii militari vor fi spoliaţi de drepturi obţinute legal, statutul de pensionar militar va fi desfiinţat, iar umilirea pensionarilor militari este desăvârşită prin punerea acestora pe drumuri (în condiţiile în care DFC avea toată baza de date, pe care a mai pus-o cu graţie la dispoziţie, inclusiv unui candidat prezidenţial) şi forţarea acestora de a-şi semna desfiinţarea propriului statut.
Felcităm MApN pentru această abilă acţiune de manipulare a opiniei publice, menită doar de a “chivernisi” imaginea unui ministru al Apărării interesat de propria imagine şi propria ascensiune politică!
În cazul în care redacţia s-a înşelat prin opiniile exprimate, ne obligăm să publicăm punctul de vedere al MApN alături de acest articol.
Sincer, am dori să ne înşelăm! ,,

INTREAGA NOASTRA ADMIRATIE DOAMNEI JUDECATOR PROFESOR UNIVERSITAR DOCTOR ASPAZIA COJOCARU !

In iunie 2010 , 37 de senatori au inaintat Curtii Constitutionale obiectiile privind problema pensiilor speciale pe motiv de neconstitutionalitate La Decizia Curtii Constitutionale pe problema pensiilor speciale un singur judecator al Curtii -doamna judecator prof.univ.dr.Aspazia Cojocaru aceasta a exprimat o opinie separata care face cinste profesiei de judecator si de aparator al Constitutiei Romaniei

OPINIE SEPARATĂ (exprimata de doamna judecator in finalul Deciziei 871din 25 iunie 2010)
Socotim că nu numai prevederile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, ci întreaga lege, întrucât încalcă dispoziţii şi principii prevăzute de Constituţia României. Nu vom repeta argumentele aduse soluţiei de neconstituţionalitate privind pensiile magistraţilor, ci ne vom opri în mod special asupra încălcării art.15 alin.(2) din Constituţie.
Astfel, prevederile art.1-5 şi art.12 din lege încalcă dispoziţiile art.15 alin.(2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii legii.
Potrivit art.15 alin.(2) din Constituţie “legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale noi favorabile”. Aşadar, o lege se aplică, cum spune autorul sesizării, situaţiilor născute numai după adoptarea ei, exercitându-şi acţiunea asupra faptelor care se vor produce ulterior intrării sale în vigoare, nu şi situaţiilor anterioare, trecute (facto praeterita), cu toate efectele care s-au produs şi se produc în timp, datorită situaţiei create la acel moment. Or, aplicarea în timp a unei legi este guvernată de principiul neretroactivităţii legii noi. Pensiile speciale au fost stabilite, aşadar, în baza legilor adoptate în domeniul pensiilor, pe anumite categorii socio-profesionale, şi sunt derogatorii de la dreptul comun. Aceste legi se aplică situaţiilor juridice constituite, modificate şi stinse în temeiul reglementărilor lor, în baza cărora s-au creat efecte juridice definitive, revenind statului obligaţia de a executa în timp (obligaţii succesive) plata pensiilor. Aşadar, obligativitatea recalculării tuturor pensiilor speciale acordate sub incidenţa prevederilor legale anterioare prin intrarea în vigoare a Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor este neconstituţională.
Pensiile speciale care se află în plată constituie drepturi câştigate ce nu pot fi recalculate în baza unei legi noi, neputând fi nici modificate, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.
Pensiile militare de stat, pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor, judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil, navigant, profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi aflate în plată sunt stabilite sub imperiul legislaţiei anterioare.
Aşadar, prin această lege are loc o modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în baza legilor anterioare, ajungându-se să se încalce chiar substanţa dreptului la pensie.
În acest sens, prin Decizia nr.375/2005 a Curţii Constituţionale s-a stabilit că “noile reglementări nu pot fi aplicate cu efecte retroactive, respectiv în privinţa cuantumului pensiilor anterior stabilite, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării în vigoare a acestora”. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr.57/2006 care prevede că “condiţiile de exercitare a dreptului la pensie şi la alte forme de asistenţă socială se stabilesc prin lege şi, prin urmare, este dreptul exclusiv al legiuitorului de a modifica sau completa legislaţia în materie şi de a stabili data de la care operează recalcularea, însă orice prevedere nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art.15 alin.(2) din Constituţie”.
De asemenea, prin Decizia nr.120/2007, Curtea a reţinut că “operaţiunea de recalculare priveşte în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat în trecut, dar se efectuează doar după data intrării în vigoare a ordonanţei şi are efecte numai pentru viitor, pensia recalculată intrând în plată numai de la data emiterii deciziei. În cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.
În concluzie, şi numai sub acest aspect, având în vedere faptul că actualele pensii speciale au fost legal stabilite şi calculate în baza unor legi în vigoare la data respectivă, recalcularea lor duce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii – regulă imperativă – prevăzut de art.15 alin.(2) din Constituţia României.
Judecător,
prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru