AVANSARI POST MORTEM SI... REGRETE

AVANSĂRI POST MORTEM, SUFLETE ÎNDOLIATE ŞI... REGRETE

Parcă nu erau destule tragediile zilnice prin care trec milioane de familii din cauza incompetenţei, dacă nu chiar prostiei şi hoţiei unui guvern incapabil să scoată ţara din criză. Iată că sunt aduşi între patru scânduri încă doi militari români, bărbaţi tineri trimişi peste mări şi ţări ca să... ce? Ce avem noi de împărţit cu talibanii care au lumea lor, o lume neînţeleasă nici măcar de Budha, ale cărui statui le-au distrus cu tunurile şi armamentul asigurat de aceleaşi puteri care acum vor să le exporte cu sila şi democraţia.
De când se scrie istoria mult încercatului popor român, eroii acestuia, ştiuţi şi neştiuţi, păstraţi în cărţile de istorie sau nu, s-au jertfit pentru a-şi apăra „nevoile şi neamul“. Deşi de-a lungul istoriei sute de mii de eroi au căzut pe alte meleaguri în luptele şi războaiele la care România a participat, acei români care au îmbrăcat haina morţii au făcut-o pentru o cauză pe care poporul a considerat-o dreaptă, iar nefericitele evenimente s-au desfăşurat în Europa căreia îi aparţinem ca teritoriu şi aspiraţii. Iată că odată cu schimbarea a tot ce trebuia sau nu după ieşirea din totalitarism, militarii români sunt trimişi „în teatre“ cu care nu avem nici în clin, nici în mânecă alături de mari puteri care, în numele luptei împotriva terorismului, se erijează în jandarmii lumii pentru interese economice mai mult ori mai puţin vizibile, sub masca asigurării securităţii mondiale. Sigur că este necesar să fim alături de trupele altor ţări partenere în Organizaţia Tratatului Nord Atlantic, dar asta nu înseamnă că nu avem nici un cuvânt de spus atunci când suntem angrenaţi în acţiuni care nu au nimic comun cu particularităţile noastre ca ţară şi popor care, de când se ştie, şi-a văzut de „râurile şi ramurile“ lui.
Să nu ne mai minţim şi să recunoaştem că aceşti tineri militari se duc „voluntar” în misiunile care se desfăşoară într-o lume neînţeleasă de occident nu pentru că se simt dedicaţi unui scop nobil, ci pentru cu totul alte motive, strict personale şi legate de viaţa lor de familie. Ei ştiu că aceasta era o ocazie de a strânge nişte bani cu care să-şi poată cumpăra patru pereţi pentru a nu mai sta cu familia într-o cameră mizerabilă de cămin militar, era un moment prielnic pentru ca, odată intrat în sistemul militar, să-şi facă o carieră care să-i asigure şi o bătrâneţe oarecum fără griji. Scriu „era” pentru că tandemul Băsescu-Boc şi-a bătut joc de tot ceea ce însemna carieră militară şi o viaţă dedicată ţării pentru apărarea căreia militarii au jurat că nu-şi vor precupeţi viaţa. Pentru aceste lucruri strict materiale îşi riscă astăzi militarii viaţa, şi iată că din ce în ce mai mulţi (s-a ajuns la trista cifră şaptesprezece) se întorc în mijlocul celor dragi înfăşuraţi în drapelul ţării, fiind primiţi cu onoruri militare, cu o mare de lacrimi şi... regrete din partea celor care i-au trimis în locuri de unde nu se mai întorc aşa cum au plecat. Tragedia este că trecerea în nefiinţă a celor plecaţi la ceruri lasă în urmă părinţi împietriţi de durere, soţii debusolate care sperau că odată terminată misiunea îşi vor vedea împlinite visele, copii care abia îşi cunoscuseră tatăl plecat de lângă ei pentru a le asigura un viitor. O altă tragedie este şi faptul că avansările post mortem şi brevetele decoraţiilor sunt semnate de un ministru ca g. o. şi un preşedinte ca t.b., inşi care au umilit armata aşa cum nu a fost ea niciodată de la înfiinţarea ca instituţie etalon al statului român modern.
Lacrimi şi durere, familii distruse, copii care vor rămâne cu sechele, vise destrămate... toate în numele unei politici de globalizare pe care o hotărăsc foarte puţini în numele celor care i-au ales pentru ca totul să fie aşa cum le-au promis, adică mai bine decât făcuseră cei dinaintea lor. Ar fi vremea să facem ceea ce alţii au şi făcut sau sunt pe cale să o facă: să ne retragem militarii din misiuni fără orizont, dar care generează din ce în ce mai des tragedii şi pierderi de vieţi pentru cauze care ne sunt străine.

Duminică 03.10 2010 se încheie Primul Război Mondial. Germania plăteşte ultima tranşă pentru daunele provocate ţărilor aliate

Duminică, Primul Război Mondial se va încheia o dată cu plata ultimei tranşe a despăgubirilor la care Germania s-a angajat în 1919 prin tratatul de la Versailles.

Plata datoriilor de către Germania a fost stopată în timpul Marii Depresii financiare din 1931 şi în timpul dictaturii naziste, aceasta fiind reluată în 1953.

Ultima plată ce va fi efectuată la 3 octombrie se ridică la 69,9 milioane dolari. Aceasta reprezintă dobânzile pe care Germania le-a datorat deţinătorilor de obligaţiuni guvernamentale din perioada 1945-1952, emise de guvernul german între cele două războaie mondiale pentru a-şi reface rezervele de capital pentru a realiza primele plăţi convenite în Tratatul de la Versailles.

sursa http://www.zf.ro/business-international