marți, 2 noiembrie 2010
ÎNTREBAREA ZILEI
O țuică, din renumita zonă Manasia, celui care găsește logica pentru care, parcul de autoturisme al parlamentarilor, se înlocuiește cam la 2-3 ani în schimb, avioanelor, tehnicii de parașutare ( și câte or mai fi ) LI SE PRELUNGEȘTE DURATA DE FUNCȚIONARE , uneori cu ani buni , cel mai adesea, de către inși care nu le exploatează ?! Aștept !
luni, 1 noiembrie 2010
TRAGEDIILE ARMATEI ROMANE
TRAGEDIILE ARMATEI ROMÂNE
De parcă nu ar fi fost de ajuns tragedia umilirii întregii armate pe care regimul Băsescu-Boc a tefelit-o în toate felurile confundând militarii activi şi în rezervă cu nişte profitori ai banului public, încă o catastrofă aeriană cu un MIG-21 LANCER ridică la 63 numărul piloţilor care şi-au pierdut viaţa în ultimii 20 de ani, militari care se pregăteau pentru a-şi apăra ţara „chiar cu preţul vieţii”.
Au murit îndeplinindu-şi misiunea căpitan-comandorul Laurenţiu-Nicolae Chiriţă şi căpitan-comandorul Sorin-Traian Avram, ambii în vârstă de 40 de ani, piloţi clasa I pe avioane supersonice, instructori de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, care aveau la activ aproape 1.000 ore de zbor pe MiG-21. Ambii piloţi au absolvit mai multe cursuri de specialitate în ţară şi în străinătate şi au participat la numeroase exerciţii internaţionale.
Aceşti bărbaţi în floarea vârstei aveau familii, fiind căsătoriţi şi lăsând acum în urmă câte o soţie disperată şi câte un copil care-şi va aştepta zadarnic tatăl care poate îi promisese că îi va citi diseară o poveste adevărată despre acei oameni minunaţi şi maşinile lor zburătoare.
Împietriţi la aflarea acestei noi tragedii, trebuie să aducem în discuţie faptul că ceea ce a mai rămas din armata română nu-şi mai apără „sărăcia şi nevoile şi neamul” în cadrul frontierelor, în prezent fiind trimişi aproape 2.000 de militari în teatre de operaţii peste mări şi ţări, unde implementează democraţia şi construiesc infrastructura distrusă de conflictele interne din acele state.
Dacă ar fi să tragem linie şi să facem un bilanţ al eforturilor umane şi financiare pe care le face România pe plan internaţional se vede cu ochiul liber că ne vindem prea ieftin şi nu ştim să speculăm cu inteligenţă ceea ce oferim cu mari sacrificii. Se pare că stăpânii de la Palatele Cotroceni şi Victoria (decoraţi, culmea ironiei, cu emblema “Onoarea Armatei Române” de către un ministru fanfaron care-şi pupă şefii în partea dorsală recompensându-i cu cea mai înaltă distincţie militară) sunt incapabili ca în relaţiile cu omologii lor din coaliţie să recupereze un cent din contribuţia de sute de milioane de dolari făcută prin prezenţa militară în teatrele de operaţii din străinătate. Aceştia mimează că îi doare sufletul când văd că au început să se întoarcă între patru scânduri din ce în ce mai mulţi (deja s-a ajuns la tragica cifră şaptesprezece ) militari plecaţi, este adevărat voluntar, în teatrele de operaţii.
Cu alte cuvinte, deşi toate cărţile de istorie a României spun că armata ţării s-a limitat la a-şi apăra cu onoare şi mândrie hotarele ţării, iată că acum militarii sunt trimişi să lupte departe de graniţele ţării, de parcă nu era de ajuns faptul că de ani buni furnizăm bogatului Occident salahori în construcţii, culegători de căpşuni şi menajere. Este evidentă diferenţa dintre exportul de forţă de muncă şi cel de carne de tun ieftină pentru războaiele pe care Occidentul le duce în toate colţurile lumii sub pretextul exportului de democraţie, dar şi una şi cealaltă sunt făcute cu preţul unor tragedii care lasă urme pe termen lung. Abia acum au început cei care conduc prost o instituţie fundamentală a statului să recunoască existenţa „sindromului Golfului” în rândul soldaţilor. La un număr important dintre cei peste 12.000 de militari trimişi prin rotaţie din anul 2000 în misiuni externe s-au constatat simptome psihosomatice caracteristice îmbolnăvirilor psihice cauzate de participarea la război: oboseala fără motiv, dureri de cap, transpiraţii excesive, dureri de cap, tahicardie, palpitaţii, slăbiciune. Asta fără a mai a-i lua în calcul pe cei care au rămas cu infirmităţi devastatoare pentru tot restul vieţii lor. Drept recompensă pentru că şi-au distrus viaţa acolo unde au fost trimişi în numele României, acestia vor avea o pensie egală cu a celor care o viaţă întreagă au “operat” hârtii vreme de 8 ore pe zi. Cei care au declanşat şi pus în scenă această tragedie a armatei au primit “Onoarea Armatei Române” din mâna ministrului fără nici o onoare g.o.
În vreme ce soldatul Boc cheltuie aproape 500 000 de dolari pentru a-şi plimba protejaţii în America, militarii români din teatrele de operaţii sunt dotaţi cu tehnică de luptă având o vechime de peste treizeci de ani, iar diurnele lor sunt atât de mici încât sunt surclasate până şi de cele ale ugandezilor. Este de domeniul evidenţei că pentru regimul Băsescu-Boc armata nu se numără printre priorităţi, acesta alocând mai degrabă fonduri pentru schimbarea anuală a jeep-urilor la jdemiile de instituţii de tocat banul public degeaba, decât pentru înlocuirea TAB-urilor producţie 1970. Pesemne că ministrul g.o. şi ale lui ajutoare, toţi cu multe stele luate la apelul de seară pe umăr, nu au sesizat că acolo unde sunt trimişi militarii români se duce un cu totul alt fel de război, în care atacurile nu se mai produc din faţă sau lateral, ci se folosesc mine care explodează sub vehiculul încărcat cu militari. Din nefericire, tocmai în partea inferioară a acestei categorii de tehnică blindajul este necorespunzător, ceea ce pune în pericol viaţa soldaţilor, lucru care se întâmplă din păcate din ce în ce mai des.
Ca o ironie a sorţii, au fost cazuri când, din cauza că armata română are o singură navă de transport aerian operaţională, un Hercules C-130 H produs la începutul anilor 1970 şi care s-a defectat, a fost depăşită cu o lună-două rotirea militarilor, aceştia rămânând în misiune mai mult decât era prevăzut.
În ceea ce priveşte alocaţiile bugetare, armata nu este nici pe departe o prioritate. Drept urmare, la fiecare recitificare bugetară se mai reduce cu câteva sute de milioane suma alocată iniţial Ministerului Apărării. Aşa se face că nivelul de 2,38% din PIB asumat de Parlament la intrarea României în NATO nu a fost niciodată atins, ceea ce a dus la stoparea achiziţionării armamentului prevăzut prin planul de înzestrare, inclusiv a avioanelor de vânătoare care să înlocuiască MIG-urile care au resursa de zbor epuizată,
O altă tragedie cu urmări pe termen lung este faptul că şi acest regim îşi plăteşte serviciile aduse de persoanele cu funcţii de decizie în armată cu…stele de general (cât mai multe în cei patru ani), pentru că nu se ştie ce surprize pot oferi lunile şi anii care urmează. Cazul cel mai elocvent este cel al actualului ministru care a primit stelele trei şi patru într-un singur an. Se naşte o întrebare gravă cu privire la acest adevărat fenomen cu consecinţe devastatoare pentru viitor. Cine îşi asumă riscul de a aduce în derizoriu încărcătura de semnificaţii a unui grad militar purtat în trecut de oameni care au schimbat cursul istoriei, au câştigat războaie, şi-au dat viaţa pentru împlinirea unor idealuri, pentru apărarea hotarelor şi binele naţiunii căreia aparţineau?
Dacă pe vremuri militarii aveau o singură normă care trebuia depăşită permanent, aceea a termenului de execuţie a lucrărilor de orice fel (în constucţii, agricultură, mine sau la canale), acum a apărut o serie lungă de alte „norme“ care au fost pur şi simplu spulberate prin depăşire: norma de comandamente, direcţii şi secţii din structurile centrale, norma de „doctori“ în diferite ştiinţe creatoare de teze şi antiteze, norma de „excepţional“ pentru „autori“ de doctrine şi strategii care se contrazic unele pe altele, norma de uniforme de generali care a adus o adevărată „ploaie de stele“ peste o armată cu solda redusă cu 25% şi cu restanţe de ani întregi la echipament, norma de protocoale, ceremoniale şi aniversări, norma de vizite cu delegaţii (unele de partid) numeroase în ţară şi peste hotare, eficienţa acestora fiind vizibilă doar la microscop…
Astfel s-a transformat armata română într-una de generali fără trupă, iar în caz de criză sau eventual conflict se vor trimite în luptă direcţii, scenarii şi doctrine, teze şi antiteze, poliţişti, agenţi de protecţie, pază şi ordine, pompieri, sportivi şi foşti bolnavi. Doamne fereşte!
De parcă nu ar fi fost de ajuns tragedia umilirii întregii armate pe care regimul Băsescu-Boc a tefelit-o în toate felurile confundând militarii activi şi în rezervă cu nişte profitori ai banului public, încă o catastrofă aeriană cu un MIG-21 LANCER ridică la 63 numărul piloţilor care şi-au pierdut viaţa în ultimii 20 de ani, militari care se pregăteau pentru a-şi apăra ţara „chiar cu preţul vieţii”.
Au murit îndeplinindu-şi misiunea căpitan-comandorul Laurenţiu-Nicolae Chiriţă şi căpitan-comandorul Sorin-Traian Avram, ambii în vârstă de 40 de ani, piloţi clasa I pe avioane supersonice, instructori de zbor ziua şi noaptea, în toate condiţiile meteorologice, care aveau la activ aproape 1.000 ore de zbor pe MiG-21. Ambii piloţi au absolvit mai multe cursuri de specialitate în ţară şi în străinătate şi au participat la numeroase exerciţii internaţionale.
Aceşti bărbaţi în floarea vârstei aveau familii, fiind căsătoriţi şi lăsând acum în urmă câte o soţie disperată şi câte un copil care-şi va aştepta zadarnic tatăl care poate îi promisese că îi va citi diseară o poveste adevărată despre acei oameni minunaţi şi maşinile lor zburătoare.
Împietriţi la aflarea acestei noi tragedii, trebuie să aducem în discuţie faptul că ceea ce a mai rămas din armata română nu-şi mai apără „sărăcia şi nevoile şi neamul” în cadrul frontierelor, în prezent fiind trimişi aproape 2.000 de militari în teatre de operaţii peste mări şi ţări, unde implementează democraţia şi construiesc infrastructura distrusă de conflictele interne din acele state.
Dacă ar fi să tragem linie şi să facem un bilanţ al eforturilor umane şi financiare pe care le face România pe plan internaţional se vede cu ochiul liber că ne vindem prea ieftin şi nu ştim să speculăm cu inteligenţă ceea ce oferim cu mari sacrificii. Se pare că stăpânii de la Palatele Cotroceni şi Victoria (decoraţi, culmea ironiei, cu emblema “Onoarea Armatei Române” de către un ministru fanfaron care-şi pupă şefii în partea dorsală recompensându-i cu cea mai înaltă distincţie militară) sunt incapabili ca în relaţiile cu omologii lor din coaliţie să recupereze un cent din contribuţia de sute de milioane de dolari făcută prin prezenţa militară în teatrele de operaţii din străinătate. Aceştia mimează că îi doare sufletul când văd că au început să se întoarcă între patru scânduri din ce în ce mai mulţi (deja s-a ajuns la tragica cifră şaptesprezece ) militari plecaţi, este adevărat voluntar, în teatrele de operaţii.
Cu alte cuvinte, deşi toate cărţile de istorie a României spun că armata ţării s-a limitat la a-şi apăra cu onoare şi mândrie hotarele ţării, iată că acum militarii sunt trimişi să lupte departe de graniţele ţării, de parcă nu era de ajuns faptul că de ani buni furnizăm bogatului Occident salahori în construcţii, culegători de căpşuni şi menajere. Este evidentă diferenţa dintre exportul de forţă de muncă şi cel de carne de tun ieftină pentru războaiele pe care Occidentul le duce în toate colţurile lumii sub pretextul exportului de democraţie, dar şi una şi cealaltă sunt făcute cu preţul unor tragedii care lasă urme pe termen lung. Abia acum au început cei care conduc prost o instituţie fundamentală a statului să recunoască existenţa „sindromului Golfului” în rândul soldaţilor. La un număr important dintre cei peste 12.000 de militari trimişi prin rotaţie din anul 2000 în misiuni externe s-au constatat simptome psihosomatice caracteristice îmbolnăvirilor psihice cauzate de participarea la război: oboseala fără motiv, dureri de cap, transpiraţii excesive, dureri de cap, tahicardie, palpitaţii, slăbiciune. Asta fără a mai a-i lua în calcul pe cei care au rămas cu infirmităţi devastatoare pentru tot restul vieţii lor. Drept recompensă pentru că şi-au distrus viaţa acolo unde au fost trimişi în numele României, acestia vor avea o pensie egală cu a celor care o viaţă întreagă au “operat” hârtii vreme de 8 ore pe zi. Cei care au declanşat şi pus în scenă această tragedie a armatei au primit “Onoarea Armatei Române” din mâna ministrului fără nici o onoare g.o.
În vreme ce soldatul Boc cheltuie aproape 500 000 de dolari pentru a-şi plimba protejaţii în America, militarii români din teatrele de operaţii sunt dotaţi cu tehnică de luptă având o vechime de peste treizeci de ani, iar diurnele lor sunt atât de mici încât sunt surclasate până şi de cele ale ugandezilor. Este de domeniul evidenţei că pentru regimul Băsescu-Boc armata nu se numără printre priorităţi, acesta alocând mai degrabă fonduri pentru schimbarea anuală a jeep-urilor la jdemiile de instituţii de tocat banul public degeaba, decât pentru înlocuirea TAB-urilor producţie 1970. Pesemne că ministrul g.o. şi ale lui ajutoare, toţi cu multe stele luate la apelul de seară pe umăr, nu au sesizat că acolo unde sunt trimişi militarii români se duce un cu totul alt fel de război, în care atacurile nu se mai produc din faţă sau lateral, ci se folosesc mine care explodează sub vehiculul încărcat cu militari. Din nefericire, tocmai în partea inferioară a acestei categorii de tehnică blindajul este necorespunzător, ceea ce pune în pericol viaţa soldaţilor, lucru care se întâmplă din păcate din ce în ce mai des.
Ca o ironie a sorţii, au fost cazuri când, din cauza că armata română are o singură navă de transport aerian operaţională, un Hercules C-130 H produs la începutul anilor 1970 şi care s-a defectat, a fost depăşită cu o lună-două rotirea militarilor, aceştia rămânând în misiune mai mult decât era prevăzut.
În ceea ce priveşte alocaţiile bugetare, armata nu este nici pe departe o prioritate. Drept urmare, la fiecare recitificare bugetară se mai reduce cu câteva sute de milioane suma alocată iniţial Ministerului Apărării. Aşa se face că nivelul de 2,38% din PIB asumat de Parlament la intrarea României în NATO nu a fost niciodată atins, ceea ce a dus la stoparea achiziţionării armamentului prevăzut prin planul de înzestrare, inclusiv a avioanelor de vânătoare care să înlocuiască MIG-urile care au resursa de zbor epuizată,
O altă tragedie cu urmări pe termen lung este faptul că şi acest regim îşi plăteşte serviciile aduse de persoanele cu funcţii de decizie în armată cu…stele de general (cât mai multe în cei patru ani), pentru că nu se ştie ce surprize pot oferi lunile şi anii care urmează. Cazul cel mai elocvent este cel al actualului ministru care a primit stelele trei şi patru într-un singur an. Se naşte o întrebare gravă cu privire la acest adevărat fenomen cu consecinţe devastatoare pentru viitor. Cine îşi asumă riscul de a aduce în derizoriu încărcătura de semnificaţii a unui grad militar purtat în trecut de oameni care au schimbat cursul istoriei, au câştigat războaie, şi-au dat viaţa pentru împlinirea unor idealuri, pentru apărarea hotarelor şi binele naţiunii căreia aparţineau?
Dacă pe vremuri militarii aveau o singură normă care trebuia depăşită permanent, aceea a termenului de execuţie a lucrărilor de orice fel (în constucţii, agricultură, mine sau la canale), acum a apărut o serie lungă de alte „norme“ care au fost pur şi simplu spulberate prin depăşire: norma de comandamente, direcţii şi secţii din structurile centrale, norma de „doctori“ în diferite ştiinţe creatoare de teze şi antiteze, norma de „excepţional“ pentru „autori“ de doctrine şi strategii care se contrazic unele pe altele, norma de uniforme de generali care a adus o adevărată „ploaie de stele“ peste o armată cu solda redusă cu 25% şi cu restanţe de ani întregi la echipament, norma de protocoale, ceremoniale şi aniversări, norma de vizite cu delegaţii (unele de partid) numeroase în ţară şi peste hotare, eficienţa acestora fiind vizibilă doar la microscop…
Astfel s-a transformat armata română într-una de generali fără trupă, iar în caz de criză sau eventual conflict se vor trimite în luptă direcţii, scenarii şi doctrine, teze şi antiteze, poliţişti, agenţi de protecţie, pază şi ordine, pompieri, sportivi şi foşti bolnavi. Doamne fereşte!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)