Citesc suita de acte normative destinate desfiinţării pensiilor militare de stat, cu încăpăţânarea şi stăruinţa omului care vrea să înţeleagă. Recitesc, cu disperarea celui ce doreşte să priceapă sensul, Legea 119/2010, Hotărârea de Guvern 735/2010 şi Ordinul Ministrului Apărării 101/2010. Actele prin care se stabileşte, în mod concret, modul în care va decurge deposedarea de drepturi indubitabil legale a sute de mii de foşti militari. Citesc şi recitesc…
Şi de fiecare dată, constat, că în spatele cuvintelor şi frazelor, ordonate pe articole şi aliniate, se află scopuri meşteşugit ascunse. Ies la iveală interese obscure care, la rândul lor, generează o mulţime de întrebări în mintea pensionarilor militari. Chiar şi a acelora dintre ei care, încrezători în vorbele sforăitoare ale guvernanţilor, sunt dispuşi să accepte sacrificarea liniştii bătrâneţii, inclusiv perspectiva sărăcirii extreme ”pentru un viitor luminos” .
Dar, gata de sacrificiu, aceşti bătrâni vor să înţeleagă, înainte de a pune capul pe butucul călăului, sensul şi logica actului suprem acceptat. Şi pentru că nu le percep, îşi pun întrebări. Chinuitoare. Aducătoare de nesomn şi suferinţă.
Degeaba caută răspunsuri. Oriunde încearcă găsesc, întoarse iar, aceleaşi întrebări. Dincolo de ele, există doar imperativul sacrificiului, fără nici o finalitate concretă, prezentă ori viitoare, care să justifice cumva gestul lor sinucigaş.
Sunt întrebări la care trebuie să răspundă ministrul apărării, domnul general de justiţie(r) Gabriel Oprea, singurul responsabil, în conformitate cu legea şi cu jurământul ministerial, de soarta Armatei şi a angajaţilor săi.
Un ministrul care va intra în istoria Armatei Române ca generalul-politician gropar al profesiei de militar şi ucigaş, moral, al multor vârstnici foşti militari. Ca generalul-politician care, din ambiţii personale, a aprobat şi coordonat furtul a câte doi lei din fiecare cinci lei câştigaţi prin muncă dură şi cinstită de militarul activ.
Bani din banii destinaţi supravieţuirii familiilor rămase de cele mai multe ori singure, fără ocrotirea vreunei legi, săptămâni sau luni întregi. Ca generalul-politician care a contribuit în mod vinovat la furtul a mai mult de jumătate din pensia, şi aşa de mizerie după standardele NATO, a fiecărui fost militar, aflat încă în evidenţele armatei şi obligat de lege să răspundă, oricând, la apelul naţiunii. Ca generalul-politician în timpul ministeriatului căruia militarul, frate de arme cu el, a fost umilit şi batjocorit ca niciodată înainte, în întreaga istorie a Armatei Române.
De ce, domnule ministru?
De ce aţi contrasemnat şi elaborat, ca ministru al apărării naţionale, acte destinate desfiinţării profesiei de militar, umilirii uniformei sfinte a Armatei Române, batjocoririi slujitorilor armatei, furtului din drepturile legitime ale militarilor, din moment ce, doctor în drept fiind, cunoşteaţi cu precizie urmările dezastruoase pentru naţiune a unor asemenea gesturi?
De ce sunteţi de acord ca azi fiecare militar, aflat în rezervă ori retragere, să fie obligat să ceară în scris, sub proprie semnătură, reducerea pensiei sale obţinută legal? Când lui, pensionarului, nu i-aţi cerut acceptul, în scris, sub semnătură proprie, atunci când aţi elaborat legile prin care i se decidea viitorul?
De ce siliţi fiecare pensionar militar, denumit cinic în lege „beneficiar”, să se prezinte la Centrul Militar ori la unităţile în care a lucrat, în postura de petent, din moment ce toate datele necesare nedreptei recalculări a pensiei militare de stat se află în posesia Ministerului Apărării?
Aveţi, domnule ministru, în “curtea dumneavoastră”, numele fiecăruia cu iniţiala tatălui, anul naşterii, locul, data intrării în armată, numele nevestei şi al copiilor, toate unităţile unde a lucrat, toate funcţiile ocupate, toate ordinele de înaintare în grad, toate statele de plată lunare, toate hotărârile pentru primirea ordinelor şi medaliilor militare, grupa de muncă a fiecăruia şi perioada în care a lucrat în condiţii speciale, decizia de pensionare. Aveţi, domnule ministru, până şi numărul ordinului de plată al ultimei pensii! Nu este normal atunci să apară întrebarea, de ce să alerge el, pensionarul?
De ce vreţi, insistaţi, vă încăpăţânaţi să puneţi bătrânii pe drumuri, domnule ministru? Cu ce v-au greşit ei? Ce aveţi de câştigat din asta politic sau personal?
De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat să fie calculată pensia la nivelul salariului mediu pe economie, în cazul în care pensionarul militar, din motive obiective poate, nu îndeplineşte calvarul pelegrinărilor pomenit ceva mai sus? Calcul care nu ţine cont de grade, funcţii, ordine şi medalii primite ca semn de respect faţă de actvitatea sa, de săptămânile petrecute în aplicaţii, de serviciile pe unitate, de alarme în miez de noapte? Transformându-l dintr-un om unic, cu o carieră specifică, cu un parcurs profesional singular, cu o identitate individualizată, într-un obiect anonim, într-o păpuşă de cârpă, fără viaţă şi trecut personal? Într-un rebut de duzină?
În semn de injosire? Drept pedeapsa pentru că mai trăieşte încă? Pentru a-l umili acum la bătrâneţe în faţa copiilor şi nepoţilor săi?
De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat ca aceste legi nedrepte să lovească în primul rând pe cei tineri încă, care în plină putere şi ascensiune profesională au fost azvârliţi afară din Armată pe considerente politice, fără cursuri de reconversie profesională, fără dreptul de a mai munci la stat, fără putinţa de a se mai apără în faţa unui guvern ostil şi mincinos?
Vă amintiţi, domnule ministru Oprea, aceste cuvinte? „Pentru armată o lege strâmbă este mai grea decât un război drept. Prin urmare, nu pot fi de acord cu nici o măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a celor din sistemul naţional de apărare!”. Sunt cuvintele dumneavoastră, rostite cu propria gură, de la tribuna senatului României, în faţa întregii naţiuni. Stiaţi, deci, că este o lege strâmbă! Ştiaţi, deci, că militarii sunt nedreptăţiţi!
Ce s-a întâmplat între timp? Legea s-a îndreptat? Nu s-au mai tăiat pensiile militare? Avem o altă armată şi alţi pensionari militari? Aţi reuşit, prin forţa partidului dumneavoastră, să opriţi furtul?
Sau v-ati atins scopurile politice şi nu vă mai pasă? Sau totul a fost o mascaradă, care să dea bine în ochii eventualilor aderenţi la noul dv. partid? Sau aţi minţit cu neruşinare, ca ultimul borfaş care se dă drept prieten până îţi fură portofelul?
Şi ca o ultimă întrebare, cum de nu vă este ruşine să mai intraţi pe poarta ministerului al cărui prestigiu îl demolaţi zilnic şi să mai priviţi în ochi militarii pe care, tot zilnic, îi umiliţi şi jecmăniţi?
Pun aceste întrebări nu din răutate. Nici pentru că v-aş urâ. Ca persoană îmi sunteţi indiferent.
Vă pot întreba însă , domnule ministru, pentru că dumneavoastră sunteţi plătit şi de mine. Sunteţi şi angajatul meu. Şi, în baza banilor pe care vi-i dau, aveţi un contract cu mine, prin jurământul citit şi semnat cu mâna pe biblie atunci când aţi devenit ministru. Sunt, ca urmare, obligat să vă arăt că nu sunteţi singur pe lume şi că aveţi datorii morale imense, neonorate, faţă de noi. Cei mulţi. Anonimii !
ARTICOLUL A FOST SCRIS DE GL. PALADE FOST LOCTIITOR AL DIA SI COLEG CU GABI OPREA IN SERIA A SASEA DE LA CNAp
