vineri, 15 aprilie 2011

MINISTRUL g.o- STRATEG FĂRĂ SEAMĂN

Preocupare de capatai a ministrului Apararii Nationale (primim de la un sindicalist militar):

"In saptamana acesta , IN TOATE UNITATILE MILITARE, ACTIVILOR LI S-A PUS IN VEDERE(TEXTUAL): SA FIE ATENTI LA RELATIILE CU SINDICATUL MILITARILOR. CEI CARE AU RELATII SA LE INTRERUPA IMEDIAT. Ordinul a fost dat de "Carpa" - cum spunea sotia colegului Irimia de la Ploiesti, in direct la Antena 3 - OPREA, SI TRANSMIS CU PRELUCRARE DE CATRE FIECARE COMANDANT.

Cei care avem copii activi , CE DRACU SA FACEM, SA NU MAI VORBIM CU EI?"

sursa : SCMD

Tribunalul Olt le-a dat câştig de cauză militarilor în rezervă

Magistraţii Tribunalului Olt le-au dat câştig de cauză militarilor în rezervă şi retragere, în procesul intentat Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor. Nemulţimiţi de decizia guvernanţilor de a le reduce pensiile cu până la 68%, în luna februarie, rezerviştii s-au adresat instanţei.
„Pe 13 aprilie, magistraţii olteni ne-au dat câştig de cauză, motiv pentru care le mulţumim, fiind al şaptelea tribunal din ţară care se pronunţă în favoarea militarilor în rezervă şi retragere. Astfel, am putut demonstra că împotriva noastră se comite o nedreptate”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Retragere şi Rezervă – Filiala 1 Slatina, colonelul Dumitru Dogaru.

Militarii speră ca şi celelalte instanţe să dea dovadă de profesionalism şi celeritate, ţinând cont că procesul pe fond s-a încheiat în mai puţin de trei luni.

„În eventualitatea unui recurs, avem convingerea că şi judecătorii Curţii de Apel Craiova ne vor da dreptate”, spune reprezentantul Filialei 1 Caracal a Sindicatului Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.

sursa :http://gazetanoua.ro