La adresa de mai jos aflați ora si minutul in care v-ați înfruptat radioactiv, pe săturate și pentru mai multe generații, fără permisiunea statului român care, deși proprietar, în mărinimia Sa, nici nu va cerut vreodată vreo taxă pentru asta...
Dac-ar afla ,,portocalii,, ar taxa-o și p-asta !
http://www.irsn.fr/FR/popup/Pages/tchernobyl_video_nuage.aspx
P.S. Nea Vișane, bre, parcă măsuratorile dumitale , zilnice, erau superliniștitoare !
Mare pișicher ai mai fost !
Tu-i mama lui de contor Geiger Muller din dotarea parașutiștilor acelor vremuri...
zile mai bune, fraților !
duminică, 18 septembrie 2011
sâmbătă, 17 septembrie 2011
O NOUĂ PAGINĂ A CELUI DE-AL III-LEA RĂZBOI MONDIAL , AFLAT ÎN DERULARE, ESTE DECRIPTATĂ
Război în Libia. Cum a fost fabricat războiul în laborator
1 SEPTEMBRIE, 2011
de bătăiosu
Conflictul din Libia a început să fie pregătit cu mult înainte de declanşarea operaţiunilor militare. Atât pe teren, cât şi la nivel mediatic. Franţa şi-a asigurat, contra susţinerii cauzei rebelilor, 35 la sută din viitoarele contracte petroliere ale Libiei.
Detalii mai ascunse sau mai evidente au apărut şi în presa occidentală. Altele au fost dezvăluite de jurnalişti independenţi sau chiar de state neimplicate militar precum Rusia. „La Stampa” scria, pe 25 august, că războiul din Libia este în întregime unul extern, dus de forţele NATO. Dar încă din martie, „Sunday Mirror” dezvăluia că, înainte cu trei săptămâni de rezoluţia ONU, sute de soldaţi britanici se aflau în Libia, însoţiţi de un corp al trupelor speciale (SAS). Câteva luni mai târziu, în august, guvernul britanic a şi confirmat prezenţa trupelor, deşi rezoluţia ONU nu dă undă verde intrării trupelor terestre. Apoi, „International Herald Tribune” scria, pe 31 martie, despre prezenţa a mici grupuri ale CIA şi de o „amplă forţă occidentală care acţionează din umbră” încă dinainte de declanşarea ostilităţilor, pe 19 martie.
„Regia Tripoli”
Şi mai devreme, în martie, Rusia punea în discuţie derularea operaţiunilor armate. Din supravegherea prin satelit, ruşii au dedus că atacurile prezentate în presa occidentală nu au avut loc de fapt. Trupele occidentale au pregătit tactic şi au asigurat armament pentru rebeli, dar, la fel de important, i-au instruit cum să câştige războiul mediatic. Un exerciţiu de imagine nereuşit însă a fost cel legat de capturarea unuia dintre fiii lui Gaddafi – Saif al-Islam. După ce s-a anunţat cu mare pompă că a fost arestat de rebeli, acesta a ieşit pe străzi pentru a demonstra că e liber.
Iar punctul-cheie – cucerirea capitalei – a fost astfel, cel puţin în primă instanţă, doar un bun scenariu. De altfel, chiar liderul Consiliului Naţional de Tranziţie al libienilor, Mustafa Abdeljalil, a recunoscut, într-o intervenţie televizată, că rebelii au utilizat imagini false (turnate în studiouri din Qatar, unde exista inclusiv o replică a Pieţei verzi) despre „cucerirea” Capitalei pentru a zdruncina moralul trupelor loialiste şi pentru a ralia opinia internaţională şi ambasadele în jurul cauzei rebele. După cele câteva fotografii de bucurie făcute noaptea, marea majoritate a fotografiilor de presă occidentale arată doar rebeli călare pe tancuri sau trăgând focuri de armă în aer. Lipsesc însă imagini cu bucurie populaţiei din Tripoli, proaspăt „eliberate”.
Dacă majoritatea publicaţiilor vestice au relatat cu lux de amănunte crimele odioase comise de forţele loialiste, nu la fel s-a întâmplat cu atrocităţile comise de rebeli. Într-o tabără din centrul capitalei Tripoli, au fost găsite corpurile ciuruite de gloanţe a 30 de combatanţi pro-Gaddafi, găsiţi cu mâinile legate, semn că au fost executaţi. Unul a fost executat chiar în interiorul unui spital improvizat, întins pe o brancardă şi cu o perfuzie ataşată.
Un jurnalist free-lance canadian, Mahdi Nazemroaya, dezvăluie şi că falşi jurnalişti au fost infiltraţi în grupurile de jurnalişti occidentali şi că le dădeau acestora sfaturi despre ce informaţii ar trebui trecute sub tăcere – de pildă, participarea mercenarilor sau a unor membri al-Qaida la atacuri de partea rebelilor. Iar BBC scrie, pe 26 august (deci, după preluarea Capitalei), în finalul unui articol despre un spital din Libia, că rebelii au construit o pistă de aterizare în munţii Nafusa (deja cuceriţi de forţele NATO), şi că acolo stă administraţia rebelilor, care nu vizitează Tripoli decât în timpul zilei.
Pe 20 august, vorbind pentru Russia Today, Franklin Lamb (avocat şi jurnalist dinamericano-libanez) a declarat că „nu există lupte grele în jurul Tripoli. (n.r. aşa cum se relatase). Este clar că rebelii nu sunt aici. Acum e multă linişte. Singurele explozii ce pot fi auzite sunt cele ale NATO. NATO foloseşte bombe cu sunet ca să creeze panică”.
Implicarea Franţei
Adevăratul duel în Libia post-conflict este cel dintre Franţa şi Italia, scrie, într-un editorial pentru „La Stampa”, Paolo Paroni. Franţa – prima care a insistat pentru demararea operaţiunilor militare şi liderul de facto al acestora – avea deja o „infrastructură” pe care o putea folosi în vederea unui conflict. Potrivit unor dezvăluiri făcute ieri de „Le Figaro”, din 2008, Parisul îşi trimisese militarii şi firmele IT pentru a construi, împreună cu regimul Gaddafi, o megastructură de spionare a populaţiei. Erau supervizate telefoanele şi mailurile a 8 milioane de libieni, a dezvăluit un militar implicat în proiect pentru publicaţia franceză. Firma IT din Franţa (Bull) a primit pentru proiect 10 milioane de euro. Intermediar a fost un om de afaceri franco-libanez – Ziad Takieddine, iar produsul a fost botezat „Eagle” şi urma să fie vândut şi în alte ţări, după perfecţionare.
„Am pus întreaga ţară sub ascultare: interceptam toate datele care treceau pe Internet: mailuri, chaturi, adrese accesate. În plus, Libia avea avantajul că se putea face asta tehnic uşor, deoarece este o ţară consumatoare de conţinuturi Internet, mai puţin producătoare de conţinut”, povesteşte militarul sub acoperirea anonimatului. Francezii i-au organizat pe agenţii libieni care făceau trierea informaţiilor – atât armata şi poliţia, cât şi guvernarea libaneză. Francezii erau tot timpul în contact direct cu Abdallah Senoussi, şeful serviciilor secrete libiene şi cumnat al lui Gaddafi.
Un alt ziar francez – Liberation – dezvăluie, la rândul său, câştigul pentru Franţa din întreaga afacere 35% din contractele petroliere ce le va încheia Libia de acum înainte. Rezervele de petrol libiene sunt estimate la 44 de miliarde de barili. Documentul ajuns la Liberation este semnat pe 3 apilie, la 17 zile după adoptarea rezoluţiei ONU. Cealaltă mare câştigătoare a contractelor libiene va fi Marea Britanie, care a sprijinit şi ea din prima secundă cauza rebelilor. De altfel, chiar numărul unu din CNT, Mustafa Abdeljalil, a promis că statele occidentale vor fi recompensate în funcţie de sprijinul dat rebelilor.
„Le Point” relatează şi el că Franţa a avut încă din martie în teren trupe speciale şi că, în martie, paraşutase arme pentru libieni. Iar ofiţeri DGSE (Serviciile de Informaţii Externe) ar fi asigurat protecţie pentru liderii rebelilor şi oaspeţii lor de rang înalt.
35% din contractele petroliere pe care le va încheia de acum Libia vor reveni Franţei.
„Prietenii Libiei” s-au reunit la Paris
La Paris a avut loc, ieri, conferinţa „Prietenii Libiei”, cu participarea a 60 de state. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Reuniunea a fost prezidată de şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, şi de premierul britanic David Cameron. La ea au participat, printre alţii, premierul canadian Stephen Harper, secretarul de stat american, Hillary Clinton, cancelarul german, Angela Merkel, şeful Executivului italian, Silvio Berlusconi, şeful Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Rusia, China, India au fost prezente la nivel de miniştri.
Obiectivul principal evocat de preşedintele Sarkozy este „succesul tranziţiei în Libia”, după înlăturarea regimului Gaddafi. Parisul doreşte deblocarea unui miliard şi jumătate de euro până la sfârşitul săptămânii. Reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie Libian, Mustafa Abdeljalil şi Mahmud Jibril, au spus că „Tripoli este un oraş eliberat, dar ţara duce lipsă de apă, electricitate, medicamente, bani”. O misiune a Uniunii Europene a sosit la Tripoli pentru a evalua ajutorul de care Libia va avea nevoie pentru reconstrucţie. În schimb, reprezentanţii NATO au spus că Alianţa nu va mobiliza trupe la sol pentru operaţiuni de menţinere a păcii, la finalul conflictului, iar rebelii au declarat că nu vor implicarea ONU.
Continuă arestările printre loialişti
Vicepreşedintele Consiliului militar al insurgenţilor, Mehdi Harati, a anunţat că ministrul libian de Externe, Abdelati al-Obeidi, a fost arestat, miercuri, de rebeli. În schimb, unul dintre fiii lui Gaddafi, Seif al-Islam, care susţine că se află la periferia capitalei Tripoli, a făcut apel, tot miercuri, la „rezistenţă” în faţa rebelilor şi a afirmat, într-un mesaj difuzat de televiziunea arabă Arrai, că tatăl său este bine. Un alt fiu al colonelului, Saadi, chiar dacă este considerat mai puţin influent pe scena politică, a afirmat că este pregătit să oprească „vărsarea de sânge” din Libia, sugerând o diviziune în cadrul clanului Gaddafi. El a precizat că vorbeşte în nume propriu.
SURSA :Fundația Academia DacoRomână ”TDC” - FADRTDC
Partidul României Europene - P.R.E.
1 SEPTEMBRIE, 2011
de bătăiosu
Conflictul din Libia a început să fie pregătit cu mult înainte de declanşarea operaţiunilor militare. Atât pe teren, cât şi la nivel mediatic. Franţa şi-a asigurat, contra susţinerii cauzei rebelilor, 35 la sută din viitoarele contracte petroliere ale Libiei.
Detalii mai ascunse sau mai evidente au apărut şi în presa occidentală. Altele au fost dezvăluite de jurnalişti independenţi sau chiar de state neimplicate militar precum Rusia. „La Stampa” scria, pe 25 august, că războiul din Libia este în întregime unul extern, dus de forţele NATO. Dar încă din martie, „Sunday Mirror” dezvăluia că, înainte cu trei săptămâni de rezoluţia ONU, sute de soldaţi britanici se aflau în Libia, însoţiţi de un corp al trupelor speciale (SAS). Câteva luni mai târziu, în august, guvernul britanic a şi confirmat prezenţa trupelor, deşi rezoluţia ONU nu dă undă verde intrării trupelor terestre. Apoi, „International Herald Tribune” scria, pe 31 martie, despre prezenţa a mici grupuri ale CIA şi de o „amplă forţă occidentală care acţionează din umbră” încă dinainte de declanşarea ostilităţilor, pe 19 martie.
„Regia Tripoli”
Şi mai devreme, în martie, Rusia punea în discuţie derularea operaţiunilor armate. Din supravegherea prin satelit, ruşii au dedus că atacurile prezentate în presa occidentală nu au avut loc de fapt. Trupele occidentale au pregătit tactic şi au asigurat armament pentru rebeli, dar, la fel de important, i-au instruit cum să câştige războiul mediatic. Un exerciţiu de imagine nereuşit însă a fost cel legat de capturarea unuia dintre fiii lui Gaddafi – Saif al-Islam. După ce s-a anunţat cu mare pompă că a fost arestat de rebeli, acesta a ieşit pe străzi pentru a demonstra că e liber.
Iar punctul-cheie – cucerirea capitalei – a fost astfel, cel puţin în primă instanţă, doar un bun scenariu. De altfel, chiar liderul Consiliului Naţional de Tranziţie al libienilor, Mustafa Abdeljalil, a recunoscut, într-o intervenţie televizată, că rebelii au utilizat imagini false (turnate în studiouri din Qatar, unde exista inclusiv o replică a Pieţei verzi) despre „cucerirea” Capitalei pentru a zdruncina moralul trupelor loialiste şi pentru a ralia opinia internaţională şi ambasadele în jurul cauzei rebele. După cele câteva fotografii de bucurie făcute noaptea, marea majoritate a fotografiilor de presă occidentale arată doar rebeli călare pe tancuri sau trăgând focuri de armă în aer. Lipsesc însă imagini cu bucurie populaţiei din Tripoli, proaspăt „eliberate”.
Dacă majoritatea publicaţiilor vestice au relatat cu lux de amănunte crimele odioase comise de forţele loialiste, nu la fel s-a întâmplat cu atrocităţile comise de rebeli. Într-o tabără din centrul capitalei Tripoli, au fost găsite corpurile ciuruite de gloanţe a 30 de combatanţi pro-Gaddafi, găsiţi cu mâinile legate, semn că au fost executaţi. Unul a fost executat chiar în interiorul unui spital improvizat, întins pe o brancardă şi cu o perfuzie ataşată.
Un jurnalist free-lance canadian, Mahdi Nazemroaya, dezvăluie şi că falşi jurnalişti au fost infiltraţi în grupurile de jurnalişti occidentali şi că le dădeau acestora sfaturi despre ce informaţii ar trebui trecute sub tăcere – de pildă, participarea mercenarilor sau a unor membri al-Qaida la atacuri de partea rebelilor. Iar BBC scrie, pe 26 august (deci, după preluarea Capitalei), în finalul unui articol despre un spital din Libia, că rebelii au construit o pistă de aterizare în munţii Nafusa (deja cuceriţi de forţele NATO), şi că acolo stă administraţia rebelilor, care nu vizitează Tripoli decât în timpul zilei.
Pe 20 august, vorbind pentru Russia Today, Franklin Lamb (avocat şi jurnalist dinamericano-libanez) a declarat că „nu există lupte grele în jurul Tripoli. (n.r. aşa cum se relatase). Este clar că rebelii nu sunt aici. Acum e multă linişte. Singurele explozii ce pot fi auzite sunt cele ale NATO. NATO foloseşte bombe cu sunet ca să creeze panică”.
Implicarea Franţei
Adevăratul duel în Libia post-conflict este cel dintre Franţa şi Italia, scrie, într-un editorial pentru „La Stampa”, Paolo Paroni. Franţa – prima care a insistat pentru demararea operaţiunilor militare şi liderul de facto al acestora – avea deja o „infrastructură” pe care o putea folosi în vederea unui conflict. Potrivit unor dezvăluiri făcute ieri de „Le Figaro”, din 2008, Parisul îşi trimisese militarii şi firmele IT pentru a construi, împreună cu regimul Gaddafi, o megastructură de spionare a populaţiei. Erau supervizate telefoanele şi mailurile a 8 milioane de libieni, a dezvăluit un militar implicat în proiect pentru publicaţia franceză. Firma IT din Franţa (Bull) a primit pentru proiect 10 milioane de euro. Intermediar a fost un om de afaceri franco-libanez – Ziad Takieddine, iar produsul a fost botezat „Eagle” şi urma să fie vândut şi în alte ţări, după perfecţionare.
„Am pus întreaga ţară sub ascultare: interceptam toate datele care treceau pe Internet: mailuri, chaturi, adrese accesate. În plus, Libia avea avantajul că se putea face asta tehnic uşor, deoarece este o ţară consumatoare de conţinuturi Internet, mai puţin producătoare de conţinut”, povesteşte militarul sub acoperirea anonimatului. Francezii i-au organizat pe agenţii libieni care făceau trierea informaţiilor – atât armata şi poliţia, cât şi guvernarea libaneză. Francezii erau tot timpul în contact direct cu Abdallah Senoussi, şeful serviciilor secrete libiene şi cumnat al lui Gaddafi.
Un alt ziar francez – Liberation – dezvăluie, la rândul său, câştigul pentru Franţa din întreaga afacere 35% din contractele petroliere ce le va încheia Libia de acum înainte. Rezervele de petrol libiene sunt estimate la 44 de miliarde de barili. Documentul ajuns la Liberation este semnat pe 3 apilie, la 17 zile după adoptarea rezoluţiei ONU. Cealaltă mare câştigătoare a contractelor libiene va fi Marea Britanie, care a sprijinit şi ea din prima secundă cauza rebelilor. De altfel, chiar numărul unu din CNT, Mustafa Abdeljalil, a promis că statele occidentale vor fi recompensate în funcţie de sprijinul dat rebelilor.
„Le Point” relatează şi el că Franţa a avut încă din martie în teren trupe speciale şi că, în martie, paraşutase arme pentru libieni. Iar ofiţeri DGSE (Serviciile de Informaţii Externe) ar fi asigurat protecţie pentru liderii rebelilor şi oaspeţii lor de rang înalt.
35% din contractele petroliere pe care le va încheia de acum Libia vor reveni Franţei.
„Prietenii Libiei” s-au reunit la Paris
La Paris a avut loc, ieri, conferinţa „Prietenii Libiei”, cu participarea a 60 de state. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Reuniunea a fost prezidată de şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, şi de premierul britanic David Cameron. La ea au participat, printre alţii, premierul canadian Stephen Harper, secretarul de stat american, Hillary Clinton, cancelarul german, Angela Merkel, şeful Executivului italian, Silvio Berlusconi, şeful Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon. Rusia, China, India au fost prezente la nivel de miniştri.
Obiectivul principal evocat de preşedintele Sarkozy este „succesul tranziţiei în Libia”, după înlăturarea regimului Gaddafi. Parisul doreşte deblocarea unui miliard şi jumătate de euro până la sfârşitul săptămânii. Reprezentanţii Consiliului Naţional de Tranziţie Libian, Mustafa Abdeljalil şi Mahmud Jibril, au spus că „Tripoli este un oraş eliberat, dar ţara duce lipsă de apă, electricitate, medicamente, bani”. O misiune a Uniunii Europene a sosit la Tripoli pentru a evalua ajutorul de care Libia va avea nevoie pentru reconstrucţie. În schimb, reprezentanţii NATO au spus că Alianţa nu va mobiliza trupe la sol pentru operaţiuni de menţinere a păcii, la finalul conflictului, iar rebelii au declarat că nu vor implicarea ONU.
Continuă arestările printre loialişti
Vicepreşedintele Consiliului militar al insurgenţilor, Mehdi Harati, a anunţat că ministrul libian de Externe, Abdelati al-Obeidi, a fost arestat, miercuri, de rebeli. În schimb, unul dintre fiii lui Gaddafi, Seif al-Islam, care susţine că se află la periferia capitalei Tripoli, a făcut apel, tot miercuri, la „rezistenţă” în faţa rebelilor şi a afirmat, într-un mesaj difuzat de televiziunea arabă Arrai, că tatăl său este bine. Un alt fiu al colonelului, Saadi, chiar dacă este considerat mai puţin influent pe scena politică, a afirmat că este pregătit să oprească „vărsarea de sânge” din Libia, sugerând o diviziune în cadrul clanului Gaddafi. El a precizat că vorbeşte în nume propriu.
SURSA :Fundația Academia DacoRomână ”TDC” - FADRTDC
Partidul României Europene - P.R.E.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)