Biroul Permanent Central comunică :
Cu acordul conducerii A.N.C.M.R.R., în ziua de 16 octombrie 2011, generalul de brigadă (r) Aurel Vornicescu, şeful Departamentului Juridic al Biroului Permanent Central, a participat, ca invitat, la o reuniune a Consiliului Economic şi Social având ca obiect avizarea unei propuneri legislative de modificare a O.U.G. nr.1/2011.
Proiectul legislativ, iniţiat de un număr de senatori aparţinând P.N.L. şi P.S.D. şi depus la Biroul Permanent al senatului, a fost avizat de Consiliul Economic şi Social, cu contribuţia reprezentantului A.N.C.M.R.R., care a insistat pe explicarea sensului benefic al unor completări şi modificări propuse în iniţiativa legislativă respectivă.
În proiectul legii menţionate sunt propuse următoarele :
Art. 1 – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.81 din 31 ianuarie 2011, aprobată prin Legea nr.165/2011, se modifică şi se completează după cum urmează :
1. La articolul 1, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins :
„(4) În cazul pensiilor prevăzute la alin.(1), pentru care nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantumul soldei de grad şi al soldei de funcţie stabilite în conformitate cu datele din Memoriul personal al pensionarului, iar pentru perioada anterioară anului 1952 se utilizează salariul brut pe economie.
2 . La Articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin.(2), cu următorul cuprins :
„(2) În situaţia în care prin recalculare a rezultat un cuantum mai mic, se menţine cuantumul pensiei din luna decembrie 2010”.
3. La Articolul 6, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins :
„Art.6 – (1) Pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici
decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire, precum şi după data emiterii deciziei de revizuire”.
4. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins :
„Art 7 – (1) În cazul pensiilor prevăzute la art.5, nu mai târziu de data de 31 martie 2012, se va efectua regularizarea acestora prin stabilirea sumelor de plată, în funcţie de cuantumurile rezultate după luarea în considerare a tuturor documentelor care atestă veniturile realizate pe întreaga durată a stagiului de cotizare şi după aplicarea prevederilor art.1 alin.(4).
(2) Sumele de plată se vor achita până cel târziu la data de 31 decembrie 2012”.
5. Anexa 1 se abrogă.
În lunile noiembrie şi decembrie a.c. proiectul de lege urmează a fi discutat de Comisiile permanent ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
BIROUL PERMANENT CENTRAL
PS Salut decizia conducerii centrale a ANCMRR in masura in care va fi asezonata, de catre guvernanti, cu masuri in consonanta. Altfel, o consider tardiva...
zile mai bune !
Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
sâmbătă, 5 noiembrie 2011
vineri, 4 noiembrie 2011
FIII SI PRIETENII CARACALULUI
INVITAŢIE
Asociaţia „Fiii şi prietenii Caracalului” sărbătoreşte Zilele municipiului alături de membrii săi şi locuitorii urbei organizând în perioada 15-23 noiembrie următoarele activităţi:
-15.11.2011, ora 17.00, Teatrul Naţional Caracal (foaier):
-Vernisaj pictură Sorin CHIRIMBU-„Maeştrilor mei, reverenţă ”,
-Program artistic susţinut de grupul vocal-instrumental dirijat de prof. Ion BÎRZĂ;
-16.11.2011, ora 17.00, Cercul militar Caracal, foaier etaj 1:
-Expoziţie cu obiecte de artă tradiţională „Cojocul şi ceramica de Vădastra”; expun meşterii populari Dumitru LICEANU şi Ionel COCOCI,
-Moment folcloric susţinut de interpreta de muzică populară Ofelia NICU POPOVICI;
-17-19.11.2011, Teatrul Naţional Caracal: Zilele medicale caracalene, cu participarea unor personalităţi ale lumii medicale româneşti şi având următorul program:
-joi 17 noiembrie: 14.00-19.00,
-vineri 18 noiembrie: 09.00-19.00,
-sâmbătă 19 noiembrie: 09.00-14.00;
-21.11.2011, ora 11.00, Sala de consiliu a Primăriei municipiului Caracal:
-Lansare de carte-„Istorie bisericească pre scurt”, autor paharnic Alexandru GEANOGLU-LESVIODAX, lucrare tipărită la Bucureşti în anul 1845, redactor col.(r) dr. Valentin MARIN, Editura MEGA, Cluj Napoca 2011;
-22.11.2011, ora 17.00, Teatrul Naţional Caracal:
-Prezentarea revistei „Vitralii romanaţene”,
- Moment literar în lectura autorilor,
-Concert de muzică populară susţinut de Gheorghiţa NICOLAE şi Ofelia NICU POPOVICI;
-23.11.2011, ora 17.00, Teatrul Naţional Caracal (foaier):
-Lansarea revistei de agricultură „Agrimedia”,
-Moment artistic susţinut de Petre-Lele MARINESCU şi invitaţii săi.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)