„Vineri, 30.03.2012, SCPA Gîlcă & Vasiliu a transmis prima cerere către CEDO, cerere care cuprinde aproximativ 1000 de pagini.
Precizăm că între cauza Frimu şi situaţia pensionarilor militari există deosebiri fundamentale, astfel încât, în ceea ce priveşte dreptul de proprietate cauza Frimu nu poate fi reţinută ca precedent.
Această primă cerere vizează grupul membrilor SCMD Focşani, ale căror cereri de anulare a deciziilor de recalculare au fost respinse şi au devenit irevocabile prin sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
SCPA Gîlcă & Vasiliu va continua să formuleze plângeri la CEDO împotriva tuturor hotărârilor definitive şi irevocabile prin care fie că au fost menţinute ca temeinice şi legale deciziile de recalculare, fie că au fost anulate deciziile de recalculare, iar statul român nu a pus în aplicare aceste hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, continuând să emită deciziile de revizuire şi, mai nou, deciziile de regularizare.”
Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
luni, 2 aprilie 2012
DE ANALIZAT ! Viziunea PNL privind Legea 80/95 şi revenirea la sistemul de pensii ocupaţionale
,,.............................
In domeniul legislativ:
-Promovarea unui proces legislativ care sa conduca la reconfigurarea structurii piramidale a organismului militar, si acordarea tuturor drepturilor prevazute in L 80/95, privind statutul cadrelor militare;
-Revenirea la sistemul de pensii ocupationale care sa garanteze respectarea statutului social si predictibilitatea carierei militare, de aceste prevederi urmand sa beneficieze si soldatii si gradatii voluntari. Respectand principiul neretroactivitatii unei legi, precizam cat se poate de clar ca vom mentine pensiile aflate in plata in baza legislatiei actuale. Vom elimina nedreptatea facuta fata de cei carora li s-au diminuat abuziv pensiile, acestea urmand sa revina intr-un timp rezonabil la valoarea din data de 31 decembrie 2010.
-Interzicerea actiunilor de atragere si influentare politica, in beneficiul partidelor, a corpului de cadre si structurilor Ministerului Apararii;
-Prelungirea varstei active a personalului militar in functie de starea de sanatate, capacitatile fizice si pregatirea profesionala in scopul diminuarii sincopelor de pe piata fortei de munca, si indeplinirea criteriilor de vechime pentru pensionarea militarilor angajati pe baza contractuala;
-Asigurarea mentinerii in institutia militara a personalului ranit, cu disabilitati ca urmare a procesului de instructie sau derularii operatiunilor militare;
•Invitarea membrilor comisiilor de specialitate ale Parlamentului la lucrarile Consiliului de Planificare a Apararii;
•Aprobarea achizitiilor strategice in domeniul apararii de catre Parlamentul Romaniei la propunerea CSAT;
•Coordonarea procesului de promovare a personalului pe baza principiilor meritocratiei, a starii de sanatate si capacitatilor fizice ale personalului;
• Adoptarea masurilor administrative si juridice necesare retragerii gradelor militare, ordinelor, decoratiilor si medaliilor oferite in mod oneros clientelei politice, injosind calitatea de militar si jignindu-i pe cei care o poseda pe merit;
•Cresterea eficientei institutiilor superioare de invatamant militar, a calitatii procesului educational si a nivelului de cooperare internationala in domeniu, in scopul formarii unor competente reale ale reprezentantilor clasei politice in gestionarea problemelor de securitate si aparare;,,
P.S. Unde-am mai dat io de chestii d-astea ?!Parca-s ziceri melescanene ! Aku,să vedem dacă va fi adoptată şi în USL de celelalte două partide, PSD şi PC...

Abonați-vă la:
Postări (Atom)