Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
vineri, 27 iulie 2012
Instituirea legitimatiei pentru cadrele militare in rezerva sau retragere
In Monitorul Oficial Nr. 518 din 26.07.2012 a fost publicat ordinul ministrului nr. 76 din 13.07.2012.
ORDIN nr. M.76. din 13 iulie 2012 privind instituirea legitimaţiei pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul Apărării Naţionale
Având în vedere dispoziţiile art. 26 şi 100 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Se instituie legitimaţia pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere pensionari militari, provenite din Ministerul Apărării Naţionale, denumită în continuare legitimaţie.
(2)Legitimaţia se emite şi pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere, foşti pensionari militari de invaliditate din cauza unor accidente în serviciu ori a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare, care ulterior au optat pentru pensia din sistemul asigurărilor sociale de stat,
Art. 2
Legitimaţia se emite în scopul facilitării accesului în spaţiile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, destinate serviciilor medicale, refacerii capacităţii de muncă sau cazării, precum şi activităţilor recreative, sportive şi culturale, în condiţiile stabilite prin actele normative specifice în domeniu.
Art. 3
Legitimaţia certifică provenienţa cadrului militar din Ministerul Apărării Naţionale, gradul militar şi funcţia avute la data trecerii în rezervă sau direct în retragere.
Art. 4
Legitimaţia este compusă din două file confecţionate din carton plastifiat în exterior, cu dimensiunile standard şi culoarea legitimaţiei militare pentru cadrele militare în activitate, cuprinzând datele din modelul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
CAPITOLUL II: Emiterea şi evidenţa legitimaţiilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere
Art. 5
Emiterea legitimaţiei se face, la solicitarea cadrelor militare, de către structura care iniţiază trecerea în rezervă sau direct în retragere, concomitent cu celelalte demersuri pe linie de personal efectuate la încheierea raporturilor de serviciu cu Ministerul Apărării Naţionale.
Art. 6
Legitimaţia se înmânează titularului, în cadru solemn, odată cu comunicarea ordinului/decretului de trecere în rezervă sau direct în retragere.
Art. 7
Evidenţa legitimaţiilor se ţine nominal, pe serii şi numere, în registre ale căror modele sunt similare celor pentru evidenţa legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002*, cu modificările şi completările ulterioare, de către:
*Ordinul nr. M. 105/2002 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece avea ca obiect reglementări din sectorul de apărare a ţării şi securitate naţională.
a)unitatea emitentă, pentru cadrele militare care se trec în rezervă sau direct în retragere din unitatea respectivă;
b)centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare trecute în rezervă sau direct în retragere.
Art. 8
În termen de 30 de zile de la data trecerii în rezervă sau direct în retragere, unităţile militare comunică, în scris, situaţia legitimaţiilor eliberate următoarelor structuri:
a)centrelor militare pe raza cărora domiciliază posesorii acestora;
b)Direcţiei calitatea vieţii personalului, numai pentru cadrele militare trecute direct în retragere.
CAPITOLUL III: Emiterea şi evidenţa legitimaţiilor pentru cadrele militare aflate în rezervă sau în retragere
Art. 9
(1)Pentru cadrele militare prevăzute la art. 1, aflate deja în rezervă sau în retragere la data intrării în vigoare a prezentului ordin, emiterea legitimaţiei se face, la solicitarea scrisă a acestora, de către centrele militare pe raza cărora domiciliază respectivele cadre militare.
(2)În termen de 30 de zile de la data emiterii legitimaţiei pentru cadrele militare în retragere, precum şi la scoaterea din evidenţă ca rezervişti şi trecerea în retragere, centrele militare au obligaţia de a comunica, în scris, Direcţiei calitatea vieţii personalului situaţia legitimaţiilor emise.
Art. 10
Evidenţa legitimaţiilor prevăzute la art. 9 se ţine de către centrele militare emitente, în registre ale căror modele sunt similare celor pentru evidenţa legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii finale
Art. 11
(1)Legitimaţia i se retrage titularului în următoarele situaţii:
a)în situaţia degradării militare, renunţării la cetăţenia română sau retragerii cetăţeniei române;
b)la preschimbarea legitimaţiei.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), legitimaţia poate fi retrasă de către centrul militar pe raza căruia domiciliază cadrul militar în rezervă sau în retragere, cu avizul organului de specialitate care asigură asistenţa juridică a respectivului centru militar.
Art. 12
Legitimaţiile pierdute sau furate vor fi declarate nule şi publicate în Buletinul administrativ al Ministerului Apărării Naţionale, cheltuielile fiind suportate de către titularul legitimaţiei.
Art. 13
(1)Regulile de completare a legitimaţiei sunt similare celor pentru completarea legitimaţiilor cadrelor militare în activitate, stabilite conform prevederilor anexei nr. 10 la "M.R.U.-1, Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României", aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 105/2002, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate la specificul modelului legitimaţiei.
(2)Pentru funcţiile care nu sunt libere la publicare se vor înscrie echivalentele acestora, stabilite conform reglementărilor în vigoare.
Art. 14
Cererile privind necesarul de legitimaţii se transmit, ierarhic, de către structurile emitente Direcţiei calitatea vieţii personalului, până la sfârşitul lunii august, pentru anul următor.
Art. 15
Fondurile destinate confecţionării legitimaţiilor se prevăd în proiectul de buget de către directorii programelor majore/ordonatorii de credite şi se repartizează Centrului tehnic-editorial al armatei, în calitate de utilizator de credite.
Art. 16
Tipărirea şi numerotarea legitimaţiilor se realizează de către Centrul tehnic-editorial al armatei, pe baza solicitărilor transmise de Direcţia calitatea vieţii personalului.
Art. 17
Aplicarea timbrului sec şi difuzarea imprimatelor legitimaţiilor către emitenţi se asigură prin grija Direcţiei calitatea vieţii personalului.
Art. 18
Şeful Direcţiei personal si mobilizare si şeful Direcţiei calitatea vieţii personalului pot emite, în comun, precizări pentru punerea în aplicare a prezentului ordin.
Art. 19
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Ministrul apărării naţionale,
Corneliu Dobriţoiu
ANEXĂ: Legitimaţia pentru cadrele militare în rezervă sau în retragere provenite din Ministerul Apărării Naţionale
- model -
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 518 din data de 26 iulie 2012
joi, 26 iulie 2012
POVESTE DE ZIUA RADIOLOCATIEI
,,
Anul acesta se implinesc 57 de ani, de cand un tanar locotenent de transmisiuni, era adus in mare taina pe stadionul unei unitati de transmisiuni de la Punctul de comanda “Trifoiul”, la marginea Bucurestiului, pe drumul spre “Doi cocosi”.
In acea dimineata de iulie, locotenentul, care facea parte din Regimentul 6 Transmisiuni, era asteptat de mai multi ofiteri superiori din Comandamentul Fortelor Aeriene impreuna cu locotenentul major Iuri Vavilov, instructor sovietic. El, transmisionistul, urma sa faca cunostinta cu o arma noua, care isi incepea existenta in Armata Romana - Arma Radiolocatie.
Cam asa a inceput istoria unei arme in care destinul a facut ca eu, semnatarul acestor randuri, sa fiu acel locotenent de acum peste cinci decenii.
Din acea zi, viata mea s-a complicat. Trebuia sa invat o tehnica noua, intr-o limba pe care n-o stapaneam perfect, fara translator si apoi sa-mi formez o echipa cu care sa demonstrez calitatile armei noi in descoperirea avioanelor de vanatoare si dirijarea acestora la intalnirea cu avioanele straine care ne survolau spatiul aerian.
Au trecut trei luni de munca asidua cu instalarea statiei desfasurata pe sapte masini Studebaker, doua dintre ele fiind echipate cu motoare necesare furnizarii energiei electrice, iar pe o platforma auto era instalata antena dreptunghiulara cu dipoli orizontali.
Dupa aceste trei luni a urmat un curs de o luna cu ofiteri din cateva unitati, viitori sefi de statii de radiolocatie la aeroporturile militare unde se pregateau pilotii aviatiei de vanatoare. In acelasi timp, alaturi de noi se desfasura un alt curs cu ofiterii din CAAT, viitori sefi de statii din punctele de supraveghere a spatiului aerian din Apararea Teritoriului.
Dupa terminarea cursului cu ofiterii am impachetat statia, fiind gata sa ma deplasez in dispozitiv. Cel mai apropiat aeroport militar de Bucuresti era Ianca, unde pilotii Diviziei 97 Aviatie de Vanatoare Reactiva invatau si se perfectionau in zborul pe avioanele reactive IAK.
Pana in toamna, statia a functionat la marginea aerodromului, urmarind instruirea viitorilor piloti de vanatoare reactiva. Mesajele noastre despre avioanele descoperite erau transmise la punctul de comanda al Diviziei si la cel al Conducerii zborului.
In toamna am fost mutat la CFAM in functia de loctiitor cu Radiolocatia a sefului de stat major. Aviatia urma sa primeasca tehnica noua de radiolocatie, statiile P20, P8 si P3 apoi P10 si altele. Acestea trebuiau instalate la aeroporturile aviatiei militare de vanatoare de la Craiova, Deveselu, Silistea Gumesti, Caransebes, Giarmata si Mihail Kogalniceanu.
Incepea o munca de pregatire a echipajelor statiilor si apoi de instalare a statiilor la obiectivele respective. Dupa aceea, urma pregatirea pilotilor in noua tehnica, lucru ce l-am executat impreuna cu ofiterii navigatori din CFAM, prin deplasari la fiecare aerodrom, prin cursuri de pregatire a ofiterilor piloti si a cadrelor de la comanda Diviziei sau Regimentului de Aviatie Reactiva.
A fost o munca in care s-au depus multe eforturi si multa dragoste, fiind constient ca fara aceasta noua arma ce se nastea in Armata Romaniei nu se va putea utiliza la capacitate maxima tehnica de radiolocatie, cat si cea de conducere in zborul avioanelor reactive de vanatoare.
Cu ocazia Zilei Radiolocatiei, in calitate de pionier al radiolocatiei in Armata Romana, urez tuturor radiolocatoristilor mult succes si noroc in stapanirea noii tehnici de radiolocatie pe care o deservesc, la care noi, cei de la inceput, nici nu indrazneam sa ne gandim ca va exista vreodata.
Colonel (r) George DUTU
Sursa: http://www.presamil.ro,,
PS Transmitand pioasa recunostinta radiolocatoristilor plecati dintre noi catre cele sfinte, ancemereristii olteni, ureaza LA MULTI ANI , SĂNĂTATE ȘI FERICIRE , atat celor in activitate cat si celor aflati in rezerva si in retragere ! Mai ales ca avem cu ce ne mandri, printre acestia: col Draghici, col ing Buleteanu, col ing Banica si toata suita de maistri militari si subofiteri ce au activat in aceasta arma de elita !
La Multi Ani Radiolocatoristi oriunde va aflati!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)