luni, 5 noiembrie 2012

SISTEMUL DE DETENTIE IN TARA FIORDURILOR


Sa tot stai in INCHISOARE! Iata
            ce viata au CRIMINALII din Norvegia VIDEO
Norvegia este cunoscuta pentru sistemul de detentie mai liberal, insa chiar si cei mai optimisti criminali cu siguranta nu s-ar gandi sa ajunga intr-un loc precum Bastoy Island.
Este practic un paradis pentru infractorii care doresc sa se relaxeze.
Localizata nu la foarte mare distanta de Oslo, inchisoarea Bastoy, daca poate fi numita inchisoare, se afla pe o insula pe care se poate ajunge doar cu ambarcatiunile.
Odata ce te afli acolo realizezi de ce detinutii nu ar vrea sa plece nicaieri pentru nimic in lume. Versiunea de vacanta a Alcatrazului, daca o putem numi asa, are plaje, locuri de pescuit, terenuri de tenis si chiar saune.
In locul celulelor mici cei 115 prizonieri locuiesc in case destuli de mari. Fiecare dintre ei are cheia propriei case, asa ca pot parasi domiciliul oricand doresc.
Daca presteaza diverse activitati, printre care gradinaritul sau ingrijirea cailor, detinutii primesc bani, cu care isi pot cumpara diverse lcururi de la magazinul local.
Nu au restrictii nici la meniu: isi gatesc singuri absolut orice, sau primesc de la cantina mancare foarte buna, de la somon pana la pui umplut.
Sunt insa lucruri pe care inchisoarea nu le are, cum ar fi garzi inarmate si garduri pentru a preveni evadarile.
Doar 2.5 kilometri despart insula de tarmul continental. Profitand si de lipsa masurilor de securitate acestia ar putea evada foarte usor, inotand sau luand una dintre barcile de pe mal. Acest lucru nu se intampla insa.
Va reamintim ca cei care sunt adusi aici sunt condamnati pentru fapte serioase, de la trafic de droguri pana la violuri si crime. Cu toate acestea, ei duc un stil de viata pe care multi dintre noi il platesc in vacante.
Va intrebati probabil de ce autoritatile norvegiene au ales sa trateze prizonierii in acest fel. Raspunsul vine de la directorul inchisorii, Arne Kvernvik Nilsen.
"Scopul nostru nu este sa umilim sau sa pedepsim crunt oamenii care au incalcat legea, ci sa-i schimbam. Care ar fi urmarile pedepsei, in afara faptului ca ne intoarcem la o latura primitiva a umanitatii?", spune oficialul.
Si se pare ca are dreptate. Doar 16% din totalul detinutilor care au stat in "inchisoarea" Bastoy au recidivat.  O rata foarte mica daca ne uitam la cifrele din SUA, unde 43% dintre cei inchisi revin la obiceiurile lor.

PS Iad frate, ce mai !
 Si cand  te gndesti ca unii au si 18 zile pe an de concediu si ca au  locuri, pe malul insulei, unde ,,prizonierii,, pot face plaja vara, o multime de locuri bune de pescuit, o sauna si terenuri de tenis....
Totusi, se pare ca exista  cateva reguli si aici ! Detinutii pot avea televizoare in camerele lor, cu conditia sa si le aduca de "afara" atunci cand vin in penitenciar. Apoi, ei se imbraca asa cum doreste fiecare: blugi, tricou etc. Chiar si gardienii poarta altceva decat uniforma...

Un lucru, absolut halucinant : criminalul Anders Behring Breivik va fi inchis la penitenciarul Ila, la periferia capitalei norvegiene Oslo, unde s-a aflat de cand a fost arestat, pe perioada procesului. Autorul masacrului din 22 iulie 2011 va sta izolat de ceilalti detinuti si va beneficia de sala de fitness si de un birou cu laptop, potrivit BBC. In prezent, Breivik are trei camere la dispozitie, pentru a "compensa" faptul ca nu beneficiaza de aceleasi activitati ca restul detinutilor. Fiecare camera are 8 metri patrati. Una este de dormit, una are echipament de fitness, iar a treia are un birou cu laptopul fixat de masa. Computerul nu este conectat la internet, pentru a se preveni comunicarea cu lumea exterioara. Ca si ceilalti detinuti, el are dreptul sa scrie scrisori.Ca sa vezi...

 Oare, primesc si familii cu copii ? Ma bate un gand !

,,LICURICII,, O PUN DE ALEGERI PREZIDENTIALE

Peste 200 de milioane de alegători americani sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele marţi.
 
Ţara se întinde pe patru fusuri orare de la est la vest, fără a mai număra Alaska şi Hawaii. Primele birouri de vot se vor deschide la ora locală 06.00 (13.00 ora României) în unele state de pe coasta de est (Virginia, New York, New Jersey, New Hampshire). Pe coasta de vest, California începe să voteze la ora 15.00 GMT (17.00 ora României), arată un ghid ale alegerilor din SUA realizat de AFP şi citat de Mediafax.
 
ÎNCHIDEREA BIROURILOR DE VOT
La ora locală 18.00 (01.00 ora României) se vor închide primele birouri de vot în unele state din est. Cea mai mare parte a statului Florida îşi închide urnele la ora locală 19.00 (02.00 ora României), iar majoritatea statelor din est închid secţiile de votare la ora locală 20.00 (03.00 ora României) sau 21.00 (04.00 ora Românie). Pe coasta de vest, birourile de vot se închid la ora 04.00 GMT (06.00 ora României).
 
Începând cu ora 22.00 GMT (24.00 ora României), posturile de televiziune încep să difuzeze extrase din sondajele efectuate la ieşirea de la urne cu privire la priorităţile alegătorilor şi componenţa electoratului. Datele statistice, strânse de 25.000 de operatori repartizaţi în toate statele, le vor servi posturilor de televiziune să declare învingătorii în fiecare stat la închiderea urnelor în statul respectiv. Rezultatele parţiale ale numărării voturilor vor putea fi publicate în timp real de unele state, caz în care posturile de televiziune le vor afişa pe ecran, fără a trage însă concluzii cu privire la învingător.
 
STATELE-CHEIE
Unsprezece state, reprezentând în total 146 de mari electori, sunt indecise, potrivit mediei sondajelor calculate de RealClearPolitics.com. Un candidat trebuie să strângă 270 de mari electori pentru a fi ales preşedinte. Barack Obama a câştigat toate aceste 11 state în 2008, dar de atunci a pierdut din electorat. Campania sa consideră că doar opt state sunt indecise.
 
SCENARIUL OBAMA
Potrivit mediei ultimelor sondaje, avansul preşedintelui în exerciţiu este solid în 18 state, reprezentând în total 201 mari electori. Barack Obama trebuie să mai obţină, prin urmare, 69 de mari electori din cele 11 state-cheie, dar el dispune deja de un avans confortabil în Pennsylvania (20 de mari electori), Michigan (16) şi Wisconsin (10). Astfel, i-ar fi suficient să câştige, de exemplu, Ohio (18) şi Iowa (6) pentru a fi reales cu 271 de mari electori.
 
SCENARIUL ROMNEY
Pentru Mitt Romney, drumul către victorie est mai dificil. El tebuie să câştige majoritatea statelor-cheie, în timp ce preşedintele are nevoie doar de unele dintre ele. Potrivit ultimelor sondaje, Mitt Romney este sigur de victorie în 24 de state, reprezentând 191 de mari electori. Republicanului îi mai trebuie, prin urmare, 79 de mari electori din cele 11 state indecise, ceea ce îi face indispensabilă victoria în statele Ohio, Florida şi Virginia, care au în total 60 de mari electori.
 
CONGRES
Toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor şi 33 dintre cele 100 de locuri din Senat vor fi reînnoite marţi. Potrivit institutelor de sondaje, republicanii ar trebui să păstreze majoritatea în Camera Reprezentanţilor. În Senat, democraţii îşi apără majoritatea de 53 de mandate, dar controlul va depinde de câteva curse strânse în state ca Massaschusetts (nord-est), Virginia (est), Indiana (nord) şi Missouri (centru).
 
BULETIN SAU APARAT
Fiecare stat şi fiecare comitat îşi defineşte propriile metode de vot. Unii folosesc buletine, altele aparate electronice. Nu există nicio armonizare la nivelul ţării şi nici chiar în interiorul aceluiaşi stat, deoarece de organizarea votului sunt responsabile comitatele.
 
REGULILE PENTRU RENUMĂRARE
Şi în acest caz fiecare stat dispune de propriile legi pentru a declanşa renumărarea. La alegerile din 2000 la care au participat Al Gore şi George W. Bush, unele comitate din Florida au decis să renumere voturile, altele nu. Regulile pentru a accepta buletinele sosite cu întârziere variază, de asemenea, de la un comitat la altul. În caz de contestare, armatele de avocaţi din fiecare tabără sunt pregătite să depună recursuri în faţa tribunalelor în fiecare dintre jurisdicţiile vizate.
 
VOTUL ANTICIPAT
Peste 30 la sută dintre americani au votat înaintea zilei de marţi, prin corespondenţă sau în persoană în birourile  de vot deschise adeseori timp de mai multe săptămâni. Aceste voturi vor fi numărate marţi.
 
PROBLEMA OHIO
Ca şi în alte state, numeroşi locuitori din Ohio nu vor putea depune buletinele normal în urne din diverse motive (neprezentarea unei dovezi a identităţii sau înscrierea prealabilă pentru a vota anticipat în timp ce se prezintă fizic la biroul de vot). Ei vor folosi un buletin "provizoriu" care nu va fi numărat decât după 17 noiembrie, în caz de necesitate. Dacă numărătorile de marţi seara vor fi prea strânse în stat şi dacă alegerile vor depinde de Ohio, rezultaltele alegerilor prezidenţiale vor fi cunoscute abia în a doua jumătate a lui noiembrie.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.rtv.net/ghidul-alegerilor-din-sua-patru-fusuri-orare-200-de-milioane-de-alegatori_51973.html#ixzz2BLTZ5H5h