Dupa cum se stie, Executivul intenţionează să finalizeze proiectul noii legi a salarizării, până la toamnă.
Acum cateva zile, ministrul Apărării Naţionale, aflat într-o vizită la Muzeul Naţional de Aviaţie, a făcut cateva afirmaţii referitoare la prvederi din viitoarea lege a salarizării personalului bugetar.
Printre altele acesta spunea:
“Sigur că s-a creat un pic de stare de spirit… ce va însemna această lege a salarizării. Militarii vor avea ca întotdeauna o lege adaptată specificului muncii militare, a responsabilităţii militare şi a privaţiunilor la care sunt supuşi militarii”
“Militarii vor avea, sigur, în limitele normalului, asigurate acele caracterstici specifice salarizării militarilor, legate de funcţie, de grad, de anumite etape, de pericolul muncii, adică, nu va fi o lege-tabu,, , a spus ministrul apararii.
Oare ca va sa ascunda aceasta formulare politicieneasca ?!
Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
miercuri, 31 iulie 2013
luni, 29 iulie 2013
29 iulie, Ziua Imnului National.
29 iulie este Ziua Imnului National al Romaniei , "Desteapta-te
romane!". In aceasta zi, in anul 1848, in parcul Zavoi din Ramnicu
Valcea, in fata unei numeroase asistente, dupa ce s-a citit noua
Constitutie, un grup de tineri, avandu-l in frunte pe Anton Pann, a
intonat pentru prima oara imnul Revolutiei pasoptiste "Desteapta-te,
romane", devenit dupa Revolutia anticomunista din 1989 imnul national al
Romaniei.
La originea Imnului National al Romaniei se afla poemul patriotic "Un rasunet" de Andrei Muresanu, publicat in numarul iunie-iulie 1848 al suplimentului "Foaie pentru minte, inima si literatura", pe o melodie culeasa de Anton Pann.
Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, dar melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile sale avea o larga circulatie in epoca si nu i se cunoaste cu certitudine autorul.
O versiune spune ca insusi Andrei Muresanu este autorul melodiei, iar alta sustine ca de fapt era o melodie cantata pe un text religios, ce purta numele "Din sanul maicii mele".
Incepand din 1848, "Desteapta-te, romane!" a fost un cantec foarte drag romanilor, insuflandu-le curaj in momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Razboiul de independenta (1877 - 1878), Primul si Al Doilea Razboi Mondial. Mai ales in timpul crizei dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, cand Romania s-a detasat de alianta cu Germania lui Hitler, alaturandu-se Aliatilor, acest imn a fost cantat in mod spontan de toti si emis pe toate statiile radio.
In ziua revoltei de la Brasov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au inceput sa cante aceasta melodie, multi dintre ei nemaistiind versurile. Cu toate acestea melodia a continuat fara intrerupere. Pe 22 decembrie 1989, in timpul revolutiei anticomuniste, imnul s-a auzit pe strazi, unind uriasele mase de oameni.
https://www.youtube.com/watch?v=qxoBBzb2OQI

Abonați-vă la:
Postări (Atom)