OPINIE : RĂZBOIUL CU VECHEA ORDINE – capitolul libian

în memoria lui Muammar Muhammad Abu Minyar al-Gaddafi

"În luna februarie 2011 începea încă un capitol al luptei lumii civilizate cu ororile vechii ordini: războiul civil din Libia. Pe 11 februarie, dictatorul Hosni Mubarak era forţat să demisioneze din fruntea statului egiptean. La doar cîteva zile, pe 15 februarie, scînteia era aprinsă în Libia. Mai precis, în oraşul Benghazi au început acţiuni de protest similare celor din Egipt, împotriva tiranului Gaddafi, care au fost reprimate în sînge trei zile mai tîrziu de către autorităţi. Acesta a fost punctul de început al unei mişcări populare sprijinite de NATO, în scopuri umanitare şi pacifiste. Războiul civil a luat sfîrşit pe 20 octombrie, acelaşi an, odată cu uciderea dictatorului."

Aşa vor învăţa copiii noştri la orele de istorie. Peste 1000 de ani, dacă această lume va mai fi şi dacă va urma acelaşi curs, în acelaşi fel vor povesti istoricii epopeea libiană, iar adevărul va fi uitat.
Atunci cînd eşti un criminal sau te învoieşti cu criminalii, faptele bune sînt în ochii tăi un păcat de moarte. Astfel, Gaddafi a fost vinovat în ochii lumii întregi şi a plătit cu viaţa şi cu viitorul oamenilor săi. Dar sînt anumiţi ochi din această lume care au văzut sau vor să vadă altceva. Pentru ei rezum mai jos, în puţine cuvinte, căci faptele sînt multe, o altă variantă a celor întîmplate. Adeseori am auzit cuvintele: „Să lăsăm istoria să judece”. Eu zic însă: Să nu lăsăm istoria să judece, căci o să judece strîmb, ci să încercăm să aflăm adevărul înainte de a fi prea tîrziu.
Care sînt păcatele cele mai importante pentru care istoria şi lumea întreagă l-au condamnat pe Gaddafi la moarte?
Error! Filename not specified.
Opinia publică spune în cel mai bun caz că Libia a fost invadată pentru petrol. Dar petrolul a fost pentru învingători o simplă captură de război şi nimic mai mult. Cauzele sînt mult mai profunde.
Gaddafi, ca mai toţi leaderii din ultimii zeci de ani din ţările arabe şi nu numai, a urcat la putere cu sprijin occidental. El a fost ridicat deci pentru a reprezenta interesele celor care l-au uns. Tipic pentru astfel de personalităţi, după ce a preluat puterea, a încercat cît a putut să satisfacă pretenţiile stăpînilor, dar stînd în fruntea ţării zeci de ani (şi nu 4 sau 5 ani ca în regimurile democratice), în timp a început să se ataşeze de cauza poporului în mijlocul căruia şi-a dus viaţa. El şi-a dat seama cel puţin de faptul că urma să lase ţara moştenire fiului său. Şi nici un părinte nu vrea să lase copilului moştenire o ţară distrusă. Iar ca să privim lucrurile şi altfel, am putea crede că Gaddafi s-a folosit de occident pentru a prelua puterea, pe care a folosit-o apoi în beneficiul lui şi a propriului său popor.
În ochii celor care l-au uns, Gaddafi a apărut ca unul care îi sfida încontinuu. A robi o ţară înseamnă a pune biruri strivitoare pe educaţie, pe resurse şi pe sănătate. Înseamnă să distrugi tinerii, să faci toată ţara dependentă de exterior. Cel puţin aşa se aştepta occidentul ca Gaddafi să procedeze, adică după model occidental. Însă nesupusul a făcut altfel. A oferit învăţămînt gratuit, inclusiv la nivel superior, a dat bani tinerilor căsătoriţi săraci pentru a-şi cumpăra casă, a pus la dispoziţia oamenilor un sistem de sănătate gratuit. Tot el s-a opus categoric introducerii în Libia a vaccinurilor şi a altor practici eugenice de sterilizare, aplicate pe scară largă în lumea „civilizată”. Benzina şi curentul electric erau foarte ieftine. De asemenea, a pus la cale realizarea celui mai ambiţios plan de aducţiune a apei potabile de care s-a auzit vreodată, prin care voia să facă Libia un paradis. Deja acest proiect, preluat de Pure Technologies şi considerat o minune a ingineriei moderne, a fost aplicat cu succes pe anumite porţiuni. Mai mult, în 2007 era lansat RASCOM - QAF1, primul satelit african, finanţat în cea mai mare parte (cu 300 milioane de dolari din totalul de 400 de milioane necesare) de Gaddafi. Prin aceasta, s-a dat o puternică lovitură companiilor de telecomunicaţii din Europa, care cîştigau 500 de milioane de dolari pe an de pe urma faptului că Africa trebuia să apeleze la serviciile lor. Nu mai vorbim de interesele strategice globaliste puternic ştirbite.
În 1951, Libia era considerată una din cele sărace ţări din lume. În anul 2011, înainte de acţiunea umanitară a NATO, era ţara cu cel mai ridicat standard de viaţă din Africa.
Dar păcatul capital al lui Gaddafi a fost unul absolut intolerabil. Copiind modelele furnizate de foştii stăpîni, el plănuia ceea ce nu putea fi conceput. Şi gîndurile lui aveau să devină realitate începînd chiar cu anul cînd a fost omorît. Astfel, în 2011 urma să înfiinţeze FMA, adică Fondul Monetar African. Într-o atare situaţie, FMI (Fondul Monetar Internaţional) nu mai avea cum să ofere împrumuturi cămătăreşti ţărilor din Africa, pentru a le obţine apoi la preţul dobînzii, aşa cum a făcut cu multe din statele Europei şi nu numai. De asemenea, Gaddafi urma să înfiinţeze o Bancă Centrală Africană, care ar fi dus la oprirea folosirii monedelor occidentale şi la utilizarea monedelor africane. În plus, o Bancă de Investiţii Africană urma să sisteze investiţiile occidentale oneroase în Africa.
În sfîrşit – ceea ce i-a pecetluit soarta – Gaddafi voia să înfiinţeze Statele Unite ale Africii. Deşi acesta este şi planul globaliştilor, care vor să unească întreaga lume, planul lui Gaddafi nu putea fi nici aplicat, nici tolerat. De ce? Pentru că lumea unificată în viziunea lui Gaddafi era o lume prosperă, liberă şi puternică, pe cînd globaliştii vor o lume total supusă, lipsită de mijloace proprii de existenţă, total dependentă şi depersonalizată.
Aşadar, Gaddafi nu era oricine. El era un duşman extrem de periculos, puternic şi vizionar. El a păcătuit pentru că a vrut prea mult bine într-o lume în care nu poţi fi lăsat să realizezi aşa ceva. Şi a plătit cu viaţa.
Care au fost forţele dezlănţuite asupra lui Gaddafi şi a poporului libian?

Mereu şi mereu am auzit de poporul inocent în lupta cu tiranul cel rău. Cine este acest popor “nevinovat”, cine sînt aceşti “rebeli”, aşa cum au fost numiţi ei în presă?
Este vorba de patru forţe interne principale, toate infiltrate şi împuternicite de Occident:
1. Cadoul britanic constă din triburile monarhiste Harabi şi Obeidat din coridorul Benghazi - Darna - Tobruk. În timpul luptei împotriva colonialismului italian, aceste triburi au servit în zonă interesele britanice. Drept recompensă, unul din leaderii lor a fost urcat pe tronul Libiei, sub numele de regele Idris I. Acest rege a fost îndepărtat de Gaddafi în anul 1969!
2. Cadoul SUA constă din Al Qaeda. Organizaţia Al Qaeda a fost înfiinţată în anii 1981-1982, în timpul războiului din Afganistan, de către Robert Gates, Secretarul de Stat al Apărării american de pînă în iulie 2011, pe vremea aceea adjunct al şefului CIA. Scopul a fost acela de a crea o armă în lupta cu URSS. De atunci, Al Qaeda a fost folosită pentru a declanşa războaie în diferite ţări, sub pretextul de a lupta împotriva Al Qaeda (Serbia, Afganistan) sau de a ajuta Al Qaeda (deghizată acum sub numele de “rebeli” în Libia). Deşi înfiinţată de CIA în Afganistan, Al Qaeda care a luptat în Libia este de origine locală, pentru că regiunea Darna este cea care a furnizat cel mai mare număr de membri din istoria acestei organizaţii.Astfel, putem chiar spune că Al Qaeda este libiană.
3. Al doilea cadou al SUA a fost Frontul Naţional de Salvare Libian, condus de Khalifa Hifter, agent CIA.
4. Cadoul francez: Mişcarea condusă de Nuri Mesmari, aflat cîndva în anturajul lui Gaddafi. Acesta a fugit în octombrie 2010 din Libia la Paris, fiind urmărit în ţară pentru deturnare de fonduri. În Franţa a luat legătura cu serviciile secrete franceze împreună cu care a pus la cale căderea regimului de la Tripoli.
Acum, care sînt forţele pur externe?
1. Sub eticheta aducerii democraţiei şi sprijinirii acţiunii umanitare, pe 19 martie forţele NATO declanşează o operaţiune militară sîngeroasă în Libia. Bombele umanitare au dus la omorîrea a în jur de 60.000 de oameni, majoritatea din rîndul civililor. În paralel, NATO i-a pregătit militar pe rebeli şi le-a oferit armament.
2. Cel mai mare duşman al poporului libian, care a lovit în lumea întreagă, mai periculos şi mai distructiv decît bombele, a fost mass media internaţională. Prin intermediul caselor de prestituţie, cum bine le zicea un contemporan, războiul psihologic a fost cîştigat din start. Nu numai că poporul libian nu a avut nicio şansă dinaintea opiniei publice asmuţite asupra adevărului, dar şi lumea întreagă a mai primit un somnifer cu cianură. Trebuie aici să se consemneze faptul că televiziunea Al Jazeera este aservită intereselor occidentale.
Despre Ceauşescu s-a spus cîndva că avea WC cu capac de aur, iar în timpul revoluţiei din 1989 că otrăvise fîntînile. Despre Sadham Hussein s-a zis că oamenii lui scoteau copiii kuwaitieni din incubatoare şi îi lasa să moară. Despre Gaddafi s-a spus că a dat viagra soldaţilor şi că îi îndeamna să violeze femei nevinovate sau că îşi omoara proprii oameni (pe care de altfel, i-a făcut anterior cei mai educaţi şi mai bogaţi oameni din Africa).
Dacă aş fi urmărit presa, aş fi ştiut care sînt toate minciunile spuse în mass media zi de zi în timpul acestor luni. Dar nu îi urmăresc decît pe cei ce vor să spună adevărul. Jurnalişti, oameni politici, istorici şi alţii despre care nu a auzit nimeni, adesea pe cheltuială proprie şi riscînd totul, au călătorit în această perioadă în zona conflictului ca să afle adevărul, ca să aibă ce spune celorlalţi şi ca să scrie istoria. Au trebuit să intre în Libia din Egipt sau din Tunisia, pe uscat, căci căile aeriene şi navale fuseseră blocate de trupele NATO. Acolo au găsit o lume cu totul diferită de ceea ce portretizase mass media. În ciuda a ceea ce ştiau, Tripoli nu era ocupat, poporul nu era în teroare, majoritatea covîrşitoare îl susţineau pe Gaddafi, nu aveau loc violuri, copiii mergeau liniştiţi la şcoală…
Dimpotrivă, au văzut şi au filmat de exemplu demonstraţia de la 1 iulie din Piaţa Verde din Tripoli (a auzit cineva de această demonstraţie?), unde în jur de 1 milion de oameni, în niciun caz cîteva mii, aşa cum s-a spus, – adică aproape toată populaţia oraşului Tripoli – au ieşit în stradă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Gaddafi şi opoziţia faţă de intervenţia NATO în scop umanitar în numele poporului libian. Asemenea demonstraţii au avut loc aproape săptămînal în toată ţara. Deşi ştiau că moartea avea să vină asupra multora dintre ei în zilele următoare, ceea ce se vede în materialul de mai jos e o demonstraţie a bucuriei, aşa cum mărturisesc martorii oculari, ca a unor oameni uniţi în jurul unei cauze drepte:
http://www.youtube.com/watch?v=nSnlIlATIKw&feature=related
Un alt lucru pe care mass media nu l-a spus este de exemplu uciderea în masă a negrilor de către rebeli, deghizată de occidentali în omorîrea unor mercenari (începînd cu minutul 1:51):
http://www.youtube.com/watch?v=cslPrRLaQDI&feature=related
Un alt exemplu de presă alternativă (reală) este reprezentat de imagini ale victimelor bombardamentelor NATO. Mai jos este o ilustrare. Peste tot în lume asemenea materiale au fost cenzurate, pentru a nu se afla ce s-a întîmplat de fapt. Atenţie: materialul conţine imagini şocante (începînd cu minutul 12:18):
http://www.youtube.com/watch?v=VcMNJBvY2cU&feature=channel_video_title
Gaddafi a păcătuit prin faptul că a încercat să-şi apere ţara. În ziua de astăzi, cine ţine cu ţara lui şi încearcă să o apere este fie prost, fie extremist, fie terorist, fie criminal de război, după caz.
Au existat de-a lungul timpului tot felul de personalităţi novatoare. Despre ele s-a spus că sînt înaintea timpului lor. Gaddafi a trăit însă după timpul lui. Dacă trăia acum cîteva sute de ani, probabil ar fi purtat în istorie titlul de Gaddafi cel Mare. Dar el a trăit într-un veac în care binele nu mai are nicio şansă să ajungă la conducere, pentru că nu este lăsat.
Pe mulţi i-a deranjat faptul că Gaddafi era un fel de “tătucă” al poporului, că se manifesta uneori bombastic şi că se îmbrăca cu haine pompoase. Dar oare de ce era aşa? Pentru că toţi aceşti aşa-zişi dictatori din lumea arabă sînt de fapt şeicii, califii şi sultanii veacurilor trecute. Poporul, în majoritate covîrşitoare, îi iubeşte, le atîrnă portretele în casă fără să îi oblige nimeni, le sărută mîna şi îi consideră reprezentanţii lui Allah pe pămînt. Arabii nu au depăşit perioada monarhiei, ci trăiesc în continuare în lumea idilică de odinioară. Nici o grijă, căci îi trezeşte Occidentul la realitate!
Dar cum a murit Gaddafi?
Se spune că ar fi încercat să fugă din Sirte, că ar fi fost prins ca un cîine într-o gură de canal, că a fost omorît într-un schimb de focuri ş.a.m.d.
Sursele alternative ne oferă o altă variantă:
În ziua de 20 octombrie, Gaddafi a ieşit din locul unde se ascundea. Motivul pentru care a ieşit în convoi în timpul zilei, într-un oraş ocupat de rebeli, avînd deasupra drone gata oricînd să-l omoare, şi nu la adăpostul nopţii, a fost acela că purta un steag alb, deci voia să se predea. Secretarul de Stat American Hillary Clinton tocmai atunci a ajuns în Libia, căci probabil Gaddafi voia să negocieze cu ea condiţiile predării. Violînd regula steagului alb, veche se mii se ani, şi comiţînd astfel una din cele mai odioase crime de război, americanii l-au prins pe colonelul Gaddafi şi l-au executat. Morţii nu mai pot vorbi…
Satisfăcută peste măsură de rezultatul scurtei călătorii în Libia, Hillary Clinton zicea, parafrazîndu-l pe Caesar: “Ne-am dus, am văzut, a murit!”:
http://www.youtube.com/watch?v=Fgcd1ghag5Y

EPILOG

Acum, infrastructura care aparţinea poporului va cădea în mîna cotropitorilor occidentali. Libia va deveni ceea ce sînt atîtea ţări: furnizoare de materie primă pentru abatoarele globaliştilor. Poate Gaddafi chiar a păcătuit. Ca să evite urgia ar fi trebuit să plece capul, să fie supus, cuminte şi ascultător. Aşa cum este de exemplu Băsescu.
Dar ca să nu închei articolul cu Băsescu, mai adaug un gînd: se spune despre acest capitol tragic din istoria Libiei că a fost un război civil. Dar oare chiar aşa să fie? Cînd armatele a unei jumătăţi de lume distrug o ţară, doar pentru faptul că au avut sprijinul unor trădători din interior, nu înseamnă că a fost un război civil. Mai degrabă a fost o bucată suculentă din al treilea război mondial. Să vedem acum ce urmează… Hm… Siria, Iran, Libia…
Daniela Elena Filioranu

A fost creată cea mai nimicitoare boală din istorie, ce ar putea ucide miliarde de oameni!

Un cercetător olandez a creat un virus ce are potenţialul de a ucide jumătate din populaţia planetei. Acum, cercetătorii şi experţii în bioterorism dezbat dacă este o idee bună ca «reţeta» virusului să fie publicată. Totodată, mai multe voci susţin că astfel de cercetări nu ar fi trebuit să aibă loc.

Virusul este o tulpină de gripă aviară H5N1 modificată genetic pentru a fi mult mai contagioasă. Acesta a fost creat de cercetătorul Ron Fouchier de la Centrul Medical Erasmus din Rotterdam, Olanda, acesta prezentând pentru prima dată opera sa la o conferinţă dedicată gripei ce a avut loc în septembrie în Malta.

Gripa aviară a apărut acum aproximativ 10 ani în Asia, timp în care au fost înregistrate mai puţin de 600 de infecţii la oameni. Dar tulpina cu care a lucrat Fouchier este extrem de periculoasă, ucigând aproximativ 50% din pacienţii infectaţi. Această tulpină nu reprezintă un pericol global, deoarece se transmite greu de la păsări la oameni. Sau, cel puţin, se transmitea greu înainte să fie modificată genetic de Fouchier.

Cercetătorii din echipa lui Fouchier au folosit dihori de casă ca animale de test, pentru acestea reacţionează într-un mod similar omului la virusul gripei. Cercetătorii au transmis gripă de la un dihor la altul, pentru a face virusul mai adaptabil la noua gazdă. După 10 generaţii, virusul a suferit o mutaţie care îi permitea să se transmită pe calea aerului, ceea ce însemna că dihorii se puteau îmbolnăvi doar aflându-se în apropierea altui animal.

Un studiu genetic a arătat că noua tulpină a suferit 5 mutaţii faţă de virusul original, iar toate aceste mutaţii au fost observate şi în natură - doar că fiecare separat, nu toate 5 odată. Tulpina concepută de Fouchier este la fel de contagioasă ca gripa umană sezonieră, care ucide anual zeci de mii de oameni, doar că mult mai letală.

"Nu mă pot gândi la un organism patogen care să fie la fel de înfricoşător ca acesta", a comentat Paul Keim, un specialist în genetică microbiană care a lucrat timp de mulţi ani cu bacilul anthrax. "Cred că anthrax-ul nu e deloc înfricoşător în comparaţie cu acest virus", a adăugat el.

Keim este coordonatorul Comitetului Naţional al SUA dedicat problemelor de biosecuritate, iar acest organism trebuie să ia acum o decizie. Fouchier vrea să publice studiul care detaliază modul în care a fost creat virusul, iar Comitetul condus de Keim trebuie să aprobe această decizie.

Mulţi oameni de ştiinţă sunt îngrijoraţi de posibilele consecinţe negative ale publicării acestei cercetări, temându-se că un bioterorist ar putea găsi în acest studiu o reţetă utilă cu care să terorizeze planeta. Unii chiar susţin că astfel de studii nu ar trebui să aibă loc şi solicită fondarea unui organism internaţional care să monitorizeze astfel de cercetări periculoase.

"Este o idee proastă ca oamenii de ştiinţă să transforme un virus letal într-un virus letal şi contagios. Şi este o idee şi mai proastă să publice reţeta care detaliază cum au făcut acest lucru, ca alţii să-i poată copia", a declarat Dr. Thomas Inglesby, expert în bioterorism şi director al Centrului pentru Biosecuritate de la Centrul Medical al Universităţii din Pittsburgh.

Pe de altă parte, dacă studiul va deveni disponibil comunităţii ştiinţifice, acesta ar putea permite cercetătorilor să se pregătească pentru o potenţială pandemie H5N1, mai ales că studiul lui Fouchier sugerează că riscul ca acest lucru să aibă loc este mai mare decât se credea până acum. Unii cercetători cred că dacă nu se va permite publicarea acestui studiu, omenirea va fi lipsită de apărare în cazul în care acest virus contagios va apărea în mod natural.

Decizia asupra publicării va fi luată în scurt timp, anunţă Keim, care a concluzionat: "Vom avea multe de spus referitor la această cercetare".

Cea mai mare epidemie de gripă din istoria omenirii a avut loc în 1918, când gripa spaniolă a omorât între 50 şi 100 de milioane de oameni, adică aproximativ 3% din populaţia planetei. Aproximativ 500 de milioane de persoane fuseseră infectate, adică 27% din populaţia planetei.

sursa http://www.descopera.ro/dnews/9011672-a-fost-creata-cea-mai-nimicitoare-boala-din-istorie-ce-ar-putea-ucide-miliarde-de-oameni