sâmbătă, 27 octombrie 2012

DESPRE CUM ROMANU E FURAT NU DOAR LA CANTAR CI SI LA ...CONTOR ! !

Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Standardizare şi Metrologie (INSM), făcut public în anul trecut, în urma unei cercetări efectuate pe parcursul a trei ani, timp în care a fost verificat un eșantion de 1.000 de contoare de energia electrică, s-a stabilit că peste 74% din contoarele supuse expertizei nu corespund caracteristicilor metrologice. Studiul s-a raportat doar la contoarele de inducție monofazate, adică cele cu disc, și care au făcut obiectul unor reclamații și sesizări ale consumatorilor casnici. În urma analizei efectuate, au fost informate atât Autoritatea Națională de Reglemantare în Energie (ANRE), cât şi Ministerul Economiei despre rezultatele obţinute. În ceea ce privește acuitatea preciziei contoarelor statice monofazate, adică cele digitale, INSM nu a făcut, cele puțin până acum, vreun asemenea studiu cu toate că cele mai multe reclamații au venit din zonele unde distribuitorii de energie electrică impun contorizarea cu acest tip de instrument. În majoritatea lor contoarele cu disc sunt de fabricație slovacă sau grecească, iar cele digitale sunt făcute și în România la fabrica AEM Timișoara, unde probabil INSM nu are curaj să se bage.

Sistemul digital şi ... mersul în gol

Încercând să afle poziția oficială în cazul verificărilor contoarelor statice monofazate (digitale), reporterii DEZVĂLUIRI au contactat responsabilii INSM pe acest subiect. Studiul de caz supus discuției celor de la INSM s-a bazat pe un exemplu real, cel al unui consumator casnic care, cu toate că într-o perioadă de timp determinată nu a consumat energie electrică, contoarul său a înregistrat un consum uluitor. Cei de la INSM au delegat un inginer din secția ‘’Măsurări electrice curent alternativ’’, care a lămurit misterul contoarelor digitale care înregistrează consum chiar dacă nu se consumă nimic. Acesta a răspuns repede și clar : acest gen de contoare au defect încă din fabricație a modului de control al “ mersului în gol’’, acest lucru conducând la înregistrarea unor consumuri suplimentare chiar dacă în realitate nu există un consum evident. Tot cei de la INSM au declarat că există mai multe tipuri de contoare digitale, unele dintre acestea având o memorie specială care poate fi accesată, în cazul în care contorul respectiv este suspectat că înregistrează eronat, și în baza căreia se poate afla cu precizie ce anume a determinat proasta funcționare a aparatului de măsură, sau ce anume a contribuit la proasta funcționare a acestuia ( lovituri, variații mari de temperatură, umezeală în exces etc). În schimb, acest gen de contoare, cele cu memorie internă, nu prea sunt pe placul distribuitorilor de energie electrică, deoarece cu acestea nu se prea poate fura. Ele sunt montate, dar numai clienților speciali!!!

Buletinul de verificare metrologică - obligatoriu din punct de vedere legal

Ce nu știe multă lume este că pentru fiecare contoar, fie el digital sau cu disc, cei care vin să-l monteze, adică angajații ENEL sau Electrica sau de unde or fi ei, trebuie să prezinte clientului în mod obligatoriu “ Buletinul de verificare metrologică’’. Acest lucru nu prea este știut de populație, fapt care este pe placul distribuitorilor de energie electrică. Dar dacă se solicită în mod expres acest lucru de către client a acestui document, angajații acestor firme trebuie să se execute imediat. Dacă în schimb, după o perioadă de funcționare, de luni de zile să spunem, clientul solicită o verificare metrologică, aceasta se face contra cost. Lista prețurilor practicate de Direcțiile Regionale de Metrologie a fost publicată în urma Hotărârii de Guvern nr.712/ 2009. Așadar, conform acestei liste de prețuri, un contor de inducție (cu disc) poate fi verificat metrologic, la Direcția Regională de Metrologie Constanța, la un preț cuprins între 2,95 (pentru fiecare valoare de tensiune sublimentară) și 33,9 euro per aparat, asta în funcție de caracteristicile fiecăruia (clasă și valoare de tensiune suplimentară). Pentru contoarele statice monofazate (digitale) prețurile de verificare metrologică sunt cuprinse între 2,33 euro (pentru fiecare valoare de tensiune sublimentară) și 26,01 euro per aparat. De asemenea, în cazul în care verificarea scoate în evidență faptul că aparatul este bun, costurile sunt suportate de clientul reclamant și pot ajunge la sume de peste trei sute de lei.
Conform dezvaluirilor reporterilor de la DEZVALUIRI.RO că cei de la ENEL nu verifică metrologic contoarele montate clienților, cu toate că așa ar fi normal. ENEL o face doar dacă există clienți care solicită expres acest lucru, restul care nu ‘’se prind de fază’’ rămănând pe post de proști și vaci de muls. Numărul mare de contoare existent la abonați, ar face imposibilă testarea acestora, asta în contextul în care pentru fiecare aparat în sine, timpul de staționare în standul de verificare metrologică este cuprins între o oră și o oră jumătate. Iar pentru asta ENEL ar trebui să scoată din buzunar sume importante de bani, așa că preferă să distribuie clienților contoare de-a valma chiar dacă acestea indică consumuri eronate în dezavantajul consumatorilor și în avantajul net al ENEL.

Cum verifici un contor acasă?

Fiecare consumator poate verifica în condiţii casnice dacă contorul său este sau nu defect. Din nefericire această soluție este valabilă doar pentru cei care încă mai dețin în case contoare de inducție monofazate, adică cele cu disc ( și nu au fost prostiți de ENEL să le schimbe cu cele digitale). Pentru aceasta trebuie să deconecteze toate electrocasnicele, astfel ca nimic să nu fie în priză, după care să observe dacă după 15-20 de minute contorul încă se mai învârte. Dacă acesta merge în gol, înseamnă că există un temei de îngrijorare. Pentru a fi siguri că totul este bine, după ce aţi deconectat totul şi contorul s-a oprit, aprindeți câteva becuri obişnuite, notați indicele contorului iniţial şi apoi verificați indicele după un intervalde timp de fix o oră. Dacă suma de kilowaţi a becurilor este egală cu cifra arătată la contor, atunci contorul este bun, dacă însă contorul arată o cifră de două-trei ori mai mare, atunci ar trebui să chemaţi solicitați schimbarea lui cu alt contor la care să vi se prezinte ‘’Buletinul de verificare metrologică’’. Furnizorul de energie electrică este obligat să demonteze contorul defect şi să îl trimită la controlul metrologic, unde în prezenţa consumatorului reclamant şi a furnizorului se fac verificările. 

SURSA http://www.dezvaluiri.ro/investigatii/ancheta/491686-enel-monteaza-deliberat-consumatorilor-casnici-contoare-neverificate-metrologic.html

PS Asadar, smecheria distribuitorului, un  ochi inchis a intelegere din partea institutiilor statului pe care le platim tot noi si binecunoscuta ignoranta a noastra fac , totusi, casa buna, se pare...

"Lăsaţi la intrare toate speranţele voastre" !

Dezvăluiri în premieră: cum au fost TORTURAŢI NAZIŞTII, în centrul de detenţie supranumit "CUŞCA LONDREI"
de Mihai SCHIAU

 Daily Mail publică un fragment din volumul "Cruel Britannia" de Ian Cobain, în care autorul arată, pentru prima oară, cum au fost torturaţi prizonerii nazişti din Marea Britanie, capturaţi la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

 Publicaţia notează că dezvăluirile schimbă total imaginea Marii Britanii de ţară care respectă drepturile omului şi litera legii.

Astfel, conform lui Cobain, în Londra ar fi existat un centru de detenţie, numit "London Cage" (Cuşca Londrei), prin care au trecut aproape 4.000 de germani. Aceştia erau bătuţi, privaţi de somn şi obligaţi să stea mult timp în aceeaşi poziţie, iar unii dintre ei au fost chiar omorâţi şi îngropaţi în secret.

În "Cuşca Londrei" ajungeau ofiţerii despre care se credea că deţin "informaţii valoroase". "Cuşca" avea sediul în mai multe vile de lux din grădinile palatului Kensington, unde astăzi locuiesc miliardari, sultani ori prinţi şi unde se află sediile unor ambasade străine la Londra.

În cele cinci camere de interogare din "Cuşca Londrei", nouă poliţişti încercau să scoată informaţii de la prizonieri, prin orice metodă. Şeful închisorii era colonelul Alexander Scotland, care a povestit totul zeci de ani mai târziu, în memoriile sale. "Lăsaţi la intrare toate speranţele voastre", era motto-ul după care Scotland conducea "Cuşca Londrei", scrie Daily Mail.

Prizonerii erau înfometaţi, bătuşi şi "marcaţi" cu fierul încins

Fritz Knochlein, locotenent-colonel al Waffen SS, ramura militară a organizaţiei naziste Schutzstaffel, a fost capturat de britanici şi acuzat că le-a omorât 124 de soldaţi. El a fost dus în "Cuşca Londrei", unde nu a fost lăsat să doarmă patru zile şi patru nopţi. Apoi, a fost pus să se învârtă în cerc timp de patru ore, la fiecare rotaţie fiind lovit de un gardian britanic.

Apoi, a fost obligat să spele scările şi toaletele zile în şir, în timp ce britanicii turnau apă peste el, iar când "îndrăznea" să se odihnească era lovit de britanici. Până la urmă, locotenent-colonelul a fost spânzurat, scrie Daily Mail. Din câte se pare, Knochlein nici măcar nu era vinovat de uciderea celor 124 de soldaţi britanici.

Daily Mail scrie că unii dintre cei torturaţi în "Cuşca Londrei" ajunseseră să se roage de britanici să-i omoare, după ce fuseseră înfometaţi, bătuţi sistematic, arşi cu fierul încins şi ameninţaţi că vor fi electrocutaţi.

PS Asa, care va sa zica, stimati campioni ai democratiei ...Ca sa vezi cum tortureaza scolitii de Anglia. E vreo diferenta ? !
Pana la urma  ramane marele , implacabilul adevar :  istoria se scrie de catre invingatori !