duminică, 25 iulie 2010

Cu privire la HOTĂRÂREA pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Astazi, 23.07.2010, in calitate de jurnalist TVRM si de istoric militar, am participat la manifestarile legate de implinirea a 90 de ani de existenta a arhivelor militare, organizate de catre Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Istorice Militare de la Pitesti. De aici am aflat ca au fost “”divulgate””, in sfarsit,  Normele de aplicare ale legii de desfiintare a statutului de militar (Legea 119/2010) – un cadou otravit pentru lucratorii de la arhive, de ziua lor…

Militarii au avut nu legi si pensii speciale ci legi si pensii de stat, adica de serviciu (militare, de urmas, de boala).

Legea noastra de pensionare a fost insusita cu 4 ani in urma de catre magistrati, dupa care, acestia ne-au eliminat pe noi, titularii!...

Singurul efect benefic al Normelor care instituie haosul generalizat si printre specialisti, este acela ca desfiinteaza pentru totdeauna minciuna ca pensiile de peste 3000 de lei nu vor scadea. Cifra 3000 nu apare nici in Lege si nici in Norme. A fost si va ramane un procedeu de intoxicare, de pacalire a celor slabi de minte, pentru a se evita reactia legitima a militarilor in rezerva si in retragere, furati, umiliti, batjocoriti. Conform Legii 119/2010 si Normelor sale de aplicare, nimeni nu va avea o pensie mai mare de 1,9 puncte.

Cine vrea sa mai castige 2-3 lei in plus, fata de cele 900 – 1400 lei, pe care cu generozitate ni le ofera de acum inainte, ca pomana si nu ca drept, comandantul nostru suprem, prin intermediul slugilor Boc, Seitan, Videanu si altii, nu are decat sa se duca, 3ani si 5 luni de acum inainte, pentru a face coada la arhive la Pitesti, ca sa obtina inutilul: statele de plata de acum 60 de ani si care, fara ordinele de zi pe unitate si celelalte documente financiare nu valoreaza doi bani.

Dar daca va duceti inseamna ca acceptati prevederile discriminatorii ale Legii, adica descalificarea domniilor voastre ca militari.

SCMD a pregatit procesul in justitie, pe motiv de discriminare, deoarece pensia nu poate fi asimilata, potrivit legilor europene si Constitutiei Romaniei, drept bun patrimonial dobandit si inalienabil doar pentru magistrati si pentru cei pensionati pe Legea 19. Ori este pentru toata lumea, deci si pentru noi, ori pentru nimeni. In plus, cuantuml de pensie a fost stabilit si pentru magistrati si pentru noi si pentru altii, prin legi organice si nu prin Constitutia care face referire in egala masura si la structurile militare si la Curtea Constitutionala.

Impotriva unei legi strambe si a unor norme cinice si aberante, vom actiona in justitie atat noi, SCMD, cat si sindicatele din justitie, cele ale pilotilor civili si altele.

Atragem atentia totodata ca eventualele scapari (neaparitia la sfarsitul legii Basescu-Boc-Seitan a precizarii privind abrogarea legilor “”speciale””) nu sunt scapari!... Sunt masuri calculate, menite sa sporeasca haosul legislativ si deruta noastra, deoarece “”LEGEA SISTEMULUI UNITAR DE PENSII PUBLICE””, care trebuia votata in Camera in prima decada a lunii iunie, este pe teava si va fi votata si promulgata in situatia in care ne vom afisa prematur asii din maneca.

Oricum, o alta lege diversionista ne va abate atentia – aceea a impozitarii cu 16% a tuturor pensiilor. Adversarii nostri si cei ai natiunii romane actioneaza premeditat, urmarind haosul generalizat, iesirea necontrolata a flamanzilor in strada si, pe fondul declararii statului roman falimentar si neguvernabil, “”salvarea”” noastra se va face pe bucati, adica desfiintarea Romaniei ca stat national unitar. Declaratiile recente ale pastorului Laszlo Tokes fac parte din plan.

In concluzie, pentru salvarea noastra ca structura socio-profesionala, coloana vertebrala a statului, si pentru salvarea Romaniei, propun urmatoarele masuri, in acord cu cele stabilite la convocarea de la Alba Iulia:

  • Nimeni sa nu dea girul, prin cereri semnate, aberatiilor legislative ale Basescului si compania;
  • SCMD sa declanseze rapid in justitie cele 3 procese stabilite la Alba Iulia;
  • Pe data de 25.10.2010, impreuna cu aliatii nostri in uniforma si cu cei din structurile de justitie, vom picheta Palatul Cotroceni, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul de Justitie. Vom face astfel incat atasatii militari straini si canalele media straine, invitate la mascarada anuala a “”cinstirii”” sangelui varsat de catre martirii neamului, sa constate pe teren situatia reala;
  • Prin toate mijloacele vom alerta sindicatele militarilor activi si ONG-urile militarilor in rezerva din toate statele membre UE si NATO, atragandu-le atentia ca un precedent creat in Romania va deschide larg poarta umilirii si batjocoririi lor intr-un viitor apropiat.

Solicitam tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD sa raspunda chemarii noastre pentru 25 Octombrie.

Derobarea inseamna sinucidere. Vremea principiului “”apa trece, pietrele raman”” a trecut. Adoptam principiul german “”mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit””.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

HOTĂRÂRE pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Având în vedere prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, publicata în Monitorul Oficial nr.441 din 30 iunie 2010
în temeiul art.108 din Constitutia României, republicata,
Guvernul României adopta prezenta hotarâre.

 Art. 1 - Pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor, cuvenite sau aflate în plata, se recalculeaza conform algoritmului de calcul utilizat de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, într-o perioada de 5 luni de la data intrarii în vigoare a prezentei hotarâri.
Art. 2 - (1) Recalcularea pensiilor prevazute la art.1 se realizeaza prin determinarea stagiilor de cotizare si a punctajelor medii anuale  pe baza veniturilor realizate lunar de catre beneficiari si stabilirea cuantumului fiecarei  pensii.
 (2) Documentele doveditoare necesare stabilirii punctajelor medii anuale în vederea recalcularii pensiilor sunt prevazute în anexele nr. 1 si 2.
(3) Pentru perioadele în care beneficiarii si-au desfasurat activitatea în Ministerul Apararii Nationale, documentele doveditoare se solicita de catre acestia  prin centrele militare judetene/zonale/de sector, sau prin unitatile militare din care au facut parte, dupa caz.
(4) Pentru perioadele în care beneficiarii si-au desfasurat activitatea în celelalte institutii din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala, precum si din sistemul administratiei penitenciarelor, documentele doveditoare se solicita de catre acestia, de la ultima unitate din care au facut parte sau la structura de resurse umane a Inspectoratelor Generale/similare, în situatia în care aceste unitati au fost desfiintate.
(5) Pentru personalul trimis în misiune permanenta în strainatate, sau, dupa caz, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, la determinarea punctajului mediu anual, se vor lua în calcul veniturile corespunzatoare functiei pe care acesta a fost încadrat în tara.
(6) Documentele doveditoare obtinute în conditiile alin. (3) si (4) se depun de catre beneficiari la structurile de pensii din  Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor precum si Serviciul Român de Informatii de la care primesc drepturile de pensie.
          (7) Recalcularea prevazuta la alin. (1) se efectueaza în ordinea înregistrarii documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora,  începând cu cele mai vechi dosare aflate în plata, în functie de anul si luna deschiderii dreptului la pensie.
Art. 3 - La determinarea cuantumului pensiei recalculate se foloseste valoarea  punctului de pensie valabil la data încheierii procesului de recalculare.
Art. 4 - (1) Stagiul de cotizare reprezinta vechimea în serviciu si dupa caz vechimea în munca  prevazuta de legislatia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiaza sau care i se cuvine, la data începerii procesului de recalculare, potrivit prevederilor art. 8-10 din Legea 119/2010.
 (2) Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010 va fi de 20 de ani atât pentru femei cât si pentru barbati.
Art. 5 - Pentru recalcularea pensiilor prevazute la art. 1 lit. a) si b) din Legea nr. 119/2010  se considera a fi îndeplinite conditiile de acordare prevazute de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 6 - (1) Determinarea punctajului mediu anual se face pe baza datelor din dosarele de pensie existente în pastrare la structurile de pensii din Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si Serviciul Român de Informatii.
 (2) In situatia în care, în dosarele de pensionare sunt înscrise perioade care constituie vechime în serviciu, fara date referitoare la venitul realizat lunar, determinarea punctajului mediu anual se efectueaza pe baza documentelor doveditoare solicitate de beneficiari structurilor prevazute la art. 2 alin. (3) si (4).
(3) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare, altele decât cele prevazute la alin. (2), la determinarea punctajului mediu anual se aplica prevederile Legii nr.19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si pentru care nu au putut fi dovedite veniturile, realizate lunar, sau documentele doveditoare nu au fost depuse în termenul pentru recalculare prevazut de lege, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
(5) În perioada 1 aprile 2001- 1 august 2007 punctajelor anuale nu li se aplica plafonarea prevazuta de legislatia privind pensiile din sistemul public în vigoare în perioada respectiva.
Art. 7 - În situatia pensiilor de invaliditate, stagiul potential acordat la stabilirea drepturilor de pensie pâna la data intrarii  în vigoare a Legii nr. 119/2010, se mentine si pentru stabilirea punctajului mediu anual, conform prevederilor art. 78 alin. (6) din Legea nr. 19/2000, cu exceptia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 8  - Pensia de urmas  se stabileste procentual din pensia recalculata  la care ar fi avut dreptul sustinatorul decedat, cu exceptia celor stabilite conform prevederilor Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 9 - (1) Daca din documentatia de pensionare rezulta perioade de vechime în munca exprimate în saptamâni de cotizare, ca urmare a achitarii contributiei catre fostele case de asigurari sociale, aceste perioade se vor transforma în stagiu de cotizare exprimat în ani si luni de cotizare.
  (2) În acest caz, pentru determinarea punctajului mediu anual se vor utiliza salariile medii brute pe economie, din perioadele respective.
(3) Daca din documentatiile de pensionare nu rezulta localizarea saptamânilor de cotizare în cadrul anului, acestea vor fi plasate imediat dupa data de 1 aprilie a anului respectiv.
Art. 10 - (1) Pensia de serviciu recalculata, potrivit Legii nr.119/2010, poate fi modificata la cererea beneficiarului, în baza actelor doveditoare prezentate de acesta, întocmite conform prevederilor legale, din care rezulta date si elemente, altele decât cele utilizate la recalculare, referitoare la drepturi cu caracter salarial, perioade suplimentare la vechimea în munca sau la vechimea în serviciu care, conform Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se au în vedere la stabilirea punctajului mediu anual sau la stagii de cotizare.
(2) Drepturile de pensii recalculate potrivit alin.(1) se acorda, astfel:
a)  de la data de întâi a lunii urmatoare expirarii procesului de recalculare, daca cererea împreuna cu documentele doveditoare a fost depusa în termenul general de prescriptie.
b) din prima zi a lunii urmatoare celei în care cererea împreuna cu documentele doveditoare, a fost depusa la casa de pensii, dupa termenul prevazut la lit. a).
Art. 11 - Pensiile de serviciu ale caror cuantumuri au fost stabilite prin aplicarea hotarârilor definitive si irevocabile ale instantelor de judecata, se recalculeaza potrivit prevederilor prezentei hotarâri.
Art. 12 - (1) În vederea aplicarii prevederilor prezentei hotarâri Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale pune la dispozitia institutiilor abilitate cu aplicarea prevederilor prezentei hotarâri, gratuit, aplicatiile informatice specifice.
(2) Aplicatiile informatice prevazute la alin.(1) urmeaza sa fie adaptatespecificului propriu de catre institutiile care efectueaza recalcularea.
Art. 13 - (1) Stabilirea pensiei recalculate se face prin decizie emisã de structurile de pensii, care va cuprinde în mod obligatoriu temeiurile de fapt si de drept care au stat la baza recalcularii, precum si termenul în care poate fi introdusã contestatia.
          (2) Deciziile de pensie recalculata se comunica în scris beneficiarului, în termen de 30 de zile de la data emiterii.
Art. 14 - (1) Împotriva deciziilor de pensie recalculate se poate introduce contestatie în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile de contestatii care functioneaza în cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Serviciului Român de Informatii.
(2) Deciziile comisiilor de contestatii pot fi atacate în instanta, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.
Art. 15 - Pentru recalcularea pensiilor prevazute la art.1, se autorizeaza entitatile implicate în acest proces din cadrul institutiilor  din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala sa încheie  contracte de prestari servicii/ conventii civile.
Art. 16 - În aplicarea prezentei hotarâri, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si Serviciul Român de Informatii, pot emite instructiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.
Art. 17 - Anexele nr.1 si nr.2 fac parte integranta din prezenta hotarâre.

PRIM – MINISTRU
EMIL BOC

Bucuresti, 20 iulie 2010


Anexa nr. 1 a
 (pensionar titular)

Directorului Casei de Pensii a .............................


Subsemnatul/a........................................................................................................................
(gradul,numele,iniţiala tatălui şi prenumele)

domiciliat/ă în ......................................................................................................................
(se menţionează adresa celui în cauză)

telefon....................., pensionar militar în plată la..............................trecut în rezervă/încetat activitatea la data de ................................, în vederea recalculării pensiei 
                                                              (ziua,luna,anul)
în condiţiile Legii nr.119/2010, menţionez următoarele:

-          Numărul deciziei de pensie........................................................................................
                                                 (se trece numărul deciziei/data emiterii)

-          Numărul mandatului de plată a pensiei.....................................................................

-          Codul numeric personal  ..........................................................................................

-          Unitatea militară din care am trecut în rezervă..........................................................

din localitatea ..........................................
    
-          Anexez în original următoarele documente:
-
-

Data................................                                                Semnătura...........................


NOTA: - Se vor anexa copie a mandatului (talonului) de plată a pensiei şi a cărţii / buletinului de identitate.
              - Se completează obligatoriu toate datele.

                        
                                                    Anexa nr. 1 b
                                   (pensionar de urmaş)

Directorului Casei de Pensii a .............................


Subsemnatul/a........................................................................................................................
(numele,iniţiala tatălui şi prenumele)

domiciliat/ă în ......................................................................................................................
(se menţionează adresa celui în cauză)

telefon....................., soţul/soţia defunctului/defunctei.................................................trecut
                                                                        (gradul, numele şi prenumele soţului/soţiei)
în rezervă/încetat activitatea la data de ...............................................pensionar/ă de urmaş
                                                                       (ziua,luna,anul)
în nume propriu cât şi pentru .........copii în plată la ......................................, în vederea
                                                                                       (ziua,luna,anul)
recalculării pensiei  în condiţiile Legii nr.119/2010, menţionez următoarele:

-          Numărul deciziei de pensie........................................................................................
                                                               (se trece numărul deciziei/data emiterii)

-          Numărul mandatului de plată a pensiei.....................................................................

-          Codul numeric personal  ..........................................................................................

-          Ultima unitate în care a lucrat soţul/soţia defunct/ă..................................................

din localitatea ..........................................

-          Anexez în original următoarele documente:
-
-



Data................................                                                Semnătura...........................


NOTA: - Se vor anexa copie a mandatului (talonului) de plată a pensiei şi a cărţii / buletinului de identitate.
              - Se completează obligatoriu toate datele.



           Anexa nr. 2
         ROMANIA
Unitatea _____________
Nr.________ din_________



A D E V E R I N Ţ Ă


     Prin prezenta adeverim veniturile brute/nete lunare individuale realizate de (nume, iniţiala tatălui, prenume) ____________  născut în.............., la data de..........., CNP.....................,      în  perioada ___________________.



P E R I O A D A
VENIT LUNAR INDIVIDUAL

OBS.
ZZ.LL.AA.
ZZ.LL.AA.










     Prezenta adeverinţă a fost eliberată la cererea susnumitului/susnumitei, pe baza datelor cuprinse în arhiva aflată în păstrarea noastră, spre a-i servi la stabilirea/recalcularea pensiei.


COMANDANTUL/ŞEFUL UNITATII,
                                                                               






NOTA:  *) Se completează lunar; în situaţia în care veniturile sunt identice pe mai multe luni, se completează un singur rând, cu întreaga perioadă.