vineri, 26 aprilie 2013

Contestarea în instanţă a deciziilor de recuperare urmare a incadrarii gresite intr-o alta grupa de munca decat ar fi cazul

Incepand cu 21 ianuarie 2013, petenţii pot să acţioneze Casa de Pensii în instanţele teritoriale de care aparţin  în nume propriu, individual sau în grup, cu sau fără avocat, în condiţiile respectării etapelor legale :
-contestarea în termen de 30 zile
-aşteptarea hotărârii comisiei de contestaţii (50 zile )şi a întocmirii dosarului necesar.

Este de recomandat ca  cei în cauză să se grupeze mai mulţi pentru un dosar şi să ceară totuşi asistenţă din parte unui avocat.

  Pasi de urmat :
-la primirea deciziei de pensie în care se prevede diminuarea cuantumului ( spre exemplu, prin reducerea grupelor de muncă)se trimite contestatia la Casa Sectorială de Pensii, în termenul de 30 zile de la data de pe plicul prin care a parvenit documentul ( oricum, cât mai repede, pentru a scurta termenele);
-după trecerea unui număr de 50 zile de la sosirea confirmării de primire a contestaţiei de către Casa de Pensii, se întocmeşte dosarul ce urmeaza a fi la instanţă pentru începerea acţionării în judecată;

ATENTIE !
Nu se mai trimite ncio notificare intrucat, în urma deciziei Curţii Constituţionale a României din 2012, accesul în justiţie este permis dacă petentul face dovada respectării de către el a prevederilor legale (efectuarea contestaţiei în termenul legal) fără a mai fi obligatorie hotărârea Comisiei de Contestaţii;
În situaţia în care aţi primit decizii „privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestaţii de asigurare sociale”, ca urmare a modificării condiţiilor de muncă pentru anumite perioade, contestarea (v. MODEL mai jos) trebuie făcută DIRECT la Tribunalul caruia ii sunteti arondat, în termen de 15 zile de la data ştampilei poştale aplicată pe plicul în care s-a făcut comunicarea.

Deoarece Casa de Pensii va invoca faptul că a făcut o simplă greşeală de încadrare în condiţiile de muncă, şi prin urmare are dreptul legal de a recupera sumele, obiectul contestaţiei îl poate constitui, practic, amânarea punerii în aplicare a deciziei de recuperare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei din dosarul privind revizuirea pensiei (pentru cei care au deschis o astfel de acţiune).

  Dosarul pentru atacarea deciziilor de recuperare trebuie să cuprindă, în dublu exemplar, următoarele documente, în copie ( cu menţiunea „conform cu originalul” şi semnătura pe fiecare filă):

-Contestaţie împotriva deciziei de recuperare (vezi modelul);
-Decizia nr. ...din...privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestaţii de asigurări socale;
-Deciziile de revizuire din care rezultă diferenţa de cuantum;
-Cartea/Buletinul de identitate;
 -Certificat de grefă de la Tribunalul ..... , unde se află dosarul de revizuire (pe fond sau în recurs);
-Alte probe, în funcţie de specificul dosarului.


  ATENTIE !
Trebuie ştiut că în acest gen de procese, instanţa-în baza prevederilor Codului de Procedură Civilă- obligă reclamantul la plata unei cauţiuni, de regulă 10% din suma în litigiu, bani care pot fi returnaţi în cadrul cheltuielilor de judecată, dacă se câştigă dosarul.

 MODEL PROPUS

Subsemnatul...............................domiciliat în ...................................str. ...............nr. ...Bl. ...Sc. ...Et. ...Ap. ...jud. Timiş, identificat cu Carte de Identitate seria. ...nr. ........eliberată de .................la .................CNP..........................., în calitate de contestator, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării naţionale, cu sediul în Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 7-9, cod poştal 061418, formulez prezenta

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Pentru ca prin hotărârea ce veţi pronunţa , în baza probelor ce se vor administra şi a dezbaterilor ce vor urma în cauză, să soluţionaţi prezenta

CONTESTAŢIE LA EXECUTARE

a Deciziei nr. ......din................privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlul de prestaţii de asigurări sociale (în continuare titlu executoriu), emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, comunicată la data de .........
Contestaţia este formulată în termenul legal de 15 zile , prevăzut de art. 172-173 din OUG nr. 92/2003, republicată, coroborată cu art. 153 lit.(i) şi art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu dispoziţiile art. 711-719 Cod de procedură civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 718 pct. (1) Cod pr.civ., solicit suspendarea executării titlului executoriu mai sus menţionat, până la soluţionarea contestaţiei la executare.
Această recuperare reprezintă o nouă diminuare a pensiei subsemnatului, după emiterea Deciziei de revizuire nr. ............/............ Arăt că această măsură de suspendare este de natură a preveni o pagubă iminentă, ce nu s-ar mai putea recupera, având în vedere că noua micşorare a cuantumului pensiei m-ar pune în situaţia imposibilităţii de a-mi achita lunar debitele pe care înţeleg să le invoc alăturat (ex: rate la bănci, facturi utilităţi, îngrijirea sănătăţii etc)
Precizez că nu deţin alte venituri suplimentare care să acopere această nouă scădere a cuantumului pensiei ca urmare a Deciziei de recuperare.

MOTIVE DE FAPT

Decizia nr. ............/.........privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, a stabilit , în temeiul prevederilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, că sus-numitul am încasat suma de .............lei, reprezentând drepturi necuvenite în perioada.................., sumă determinată conform buletinului de calcul anexat, sumă care urmează a se recupera conform art. 181 din legea nr. 263/2010.
Menţionez că în anul 2012, casa de Pensii Sectorială a Serviciului Român de Informaţii a emis decizii de regularizare, tot în vederea recuperării unor sume considerate ca încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale în anul 2011. Prin Legea nr. 112 din 04.07.2012 s-a modificat şi completat art. 7 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial în 06.07.2012, respectiv:după alineatul 2 s-a introdus un nou alineat (3), cu următorul cuprins: „în situaţia în care prin regularizarea pensiei prevăzute la alin. 1 rezultă sume de recuperat pentru perioada 01.01.2011-31.12.2011, acestea nu se recuperează, indiferent dacă au fost sau nu emise decizii în acest sens”.
În aceste condiţii, consider că, în acest caz, Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale nu a ţinut cont de acest act normativ şi a emis decizii de recuperare pentru un interval începând cu ianuarie 2011, în cazul meu ......... Pe cale de consecinţă, consider că este necesar ca intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale să depună la dosarul cauzei copiile actelor care au stat la baza calculului cuantumului deciziilor de revizuire şi de recuperare, iar în cazul în care temeiurile pentru care se dispune recuperarea nu vor subzista, să se anuleze Decizia nr. ............./............privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale , emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi să emită o nouă decizie, cu valabilitate numai din data de 01.01.2012.
De asemenea, consider că până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. ............/........, aflat pe rolul Tribunalului Timiş cu termen de judecată............, care are ca obiect anularea Deciziei de revizuire nr. ............/............ emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, decizia de recuperare ce face obiectul prezentei contestaţii la executare este nelegală şi netemeinică.
Conform art. 413 alin 1 pct. 1 Cod.pr. civ., solicit instanţei să suspende punerea în aplicare a dispoziţiilor prevăzute în decizia de recuperare sus-menţionată, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului civil nr. ............../............, aflat pe rolul Tribunalului Timiş, cu termen de judecată la ................, care are ca obiect anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr. ............./..........., emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale. Dovada existenţei dosarului de anulare a deciziei de revizuire o fac prin certificatul de grefă anexat.

În concluzie, având în vedere toate considerentele menţionate mai sus, vă rog să admiteţi contestaţia la executare aşa cum a fost formulată, să dispuneţi, în principal, anularea formelor de executare efectuate-respectiv Decizia nr. ................/............privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, iar în subsidiar, să faceţi aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin 1 pct. 1 Cod.pr.civ., în sensul suspendării dispoziţiilor prevăzute în decizia de recuperare sus-menţionată, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului civil nr. ......./............ aflat pe rolul Tribunalului Timiş , cu termen de judecată la .................., care are ca obiect anularea Deciziei de revizuire a pensiei nr. ................/............... emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.

În drept: art. 172-173 din OUG nr. 92/2003, republicată, coroborată cu art. 153 lit (i) şi art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare şi în conformitate cu dispoziţiile art. 711-719 Cod.pr.civ.
În probaţiune, depun , în copie, conform cu originalul, înscrisurile menţionate în acţiune:
Decizia nr. .............../............. privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, plus plic de comunicare;
Carte de identitate
Decizia de revizuire nr. ............../................ (ultima contestată, numai prima filă);
Decizia iniţială de pensie (înainte de decembrie 2010);
Certificat grefă stadiu dosar de anulare decizie revizuire;
...............................................................................................................................
Depun acţiunea şi înscrisurile în 2 exemplare- unul pentru instanţă şi unul pentru intimată.

Data depunerii..................... Semnătura.....................

 Domnului Preşedinte al Tribunalului ................


Sursa-sugestie a camarazilor  timisoreni

P.S. Desigur, cei interesati pot  urma, eventual,  recomandarile ANCMRR-ului care, foarte probabil, vor fi fost inaintate, demult, structurilor subordonate. 
Nu aveti decat sa solicitati aceasta  la sediile filialelor. subfilialelor ANCMRR de care apartineti si unde, cu siguranta, sunteti asteptati...
Succes !

PILDUITOR !


Gina Camelia Roman, eleva in clasa X a obtinut locul I la concursul de eseuri  „ROMÂNIA MEA” !

ROMÂNIA MEA:  „ ŢARA CONTROVERSELOR!”
,,Mi se spune că sunt un copil îndrǎzneţ aflat pe treptele maturizǎrii…
Frumoasă caracterizare…
Mă simt cuprinsă de un vârtej analitic şi mă gândesc că aş putea sǎ decupez scurte fragmente de viaţă autentic românească, într-o dimineaţă frumoasă de vară.
De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odatǎ binoclul şi privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare.
Astfel, privesc la România, aceastǎ ţarǎ teribil de simplǎ şi frumoasǎ, trecutǎ adesea prin focurile unor rǎzboaie, despre care am învăţat la istorie că nu au fost întotdeauna ale ei, aclamatǎ şi blamată, şi oacheşǎ, cu oameni care visează să trăiască în altă ţară .
Iluzoriu?
Nu ştiu ce să zic de la înălţimea celor 17 ani ai mei...
Este ţara mea, ţarǎ scǎpatǎ din mânǎ ce se îndreaptǎ spre un declinul sadic creat de propriile mentalitǎţi?
Ar fi absurd sǎ pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România?
Nu, eu nu sunt în mǎsurǎ sǎ învinuiesc ţara pentru nimic ci doar sǎ atrag atenţia cǎtre „umilul” megieş român.
Este cert faptul cǎ într-o zi voi putea pǎrǎsi aceastǎ ţarǎ ...
Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în faţa propriei uşi fǎrǎ cheie…
Cutez a-mi părăsi ţara şi a începe viaţa într-o ţarǎ perfectǎ?
Este România o ţară perfectă?
Cum ar arăta o ţară perfectă, cu oameni perfecţi?
România este locul unde am crescut, am împǎrţit bucurie, tristeţe, am învǎţat sǎ iubesc, sǎ dau frâu liber imaginaţiei, sǎ cred în forţele proprii, sǎ mǎ exprim, sǎ ajut, sǎ caut rǎspunsuri, sa ignor, sǎ sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o ţarǎ ierarhic magnifică, iar spectacolul proastei imagini va înceta.
Mă simt prinsǎ în mrejele ţării care, cu o ultimă sforţare, încearcă să mă ademenească prin masivele ei înzǎpezite iarna, prin adierea florilor de primavarǎ, cu aerul ei de fecioară adormitǎ de bogǎţia verii şi dezmierdată de o bǎtrânǎ toamnǎ târzie, traversată dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivatǎ cu sapa şi cu calul, de oameni care s-au chinuit să-şi dea un rost propriei vieţi.
Purtǎm cu noi veacul frumuseţii, a dorului de drumeţii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parcă prin vene deşi glasul biroului şi ora 7 pândeşte perfid…
De undeva, din inima ţării se aude tulburător imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uitǎ sǎ trǎiascǎ, având un cult al acumulării de traume.
Probleme sau pǎreri tardive, puse faţǎ în faţǎ cu românul, se aud ca dintr-o crevasă: avem facilitǎţi insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de piţipoance cu sex appeal, faptul cǎ pentru clasa politicǎ suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, dacă indecenţă înseamnă echivalenţa vot – peşte congelat, cǎ noi deşi nu avem suficiente case... construim monumente, cǎ bunele maniere par a se gǎsi la intelectuali sau în aparenţǎ la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni cǎ la capǎtul sǎrǎciei se aflǎ viaţa, clubul, luxul. Cumplit este faptul cǎ fiecare dintre noi avem idealuri şi sentimente, suntem o întreagǎ naţiune ce ne cǎutam valori şi încă îndrăznim să sperăm că vom trăi o viaţǎ care sǎ nu se transforme în tipul de hranǎ fǎrǎ condiment.
Aş vrea să cred că, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul ţine de noi, redresarea ţine de noi, că le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palmă de pamânt.
Aş vrea să se trezească în noi spiritul civic şi să ne gândim că nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învǎţaţi sǎ vorbeascǎ româneşte, sunt educaţi şi purtaţi de mânǎ în grǎdiniţe, apoi la şcoalǎ.
Dacǎ m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranţǎ aş şti sǎ rǎspund: din Vaslui, de pe o stradǎ anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fǎrǎ nici o noimǎ, colţ cu maneaua vecinului de la parter şi cu bormaşina celui de la 3 care sparge şi meştereşte de cel puţin un an.
Mǎ uit în oglindǎ analitic, cred cǎ arǎt bine, pǎrul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seamǎ.
Cobor scǎrile prudent, mi-e teamǎ sǎ nu alunec, a spǎlat proaspǎt femeia noastrǎ de serviciu.
La capǎtul culoarului deja zǎresc aceleaşi siluete, vecinii mei care ascultǎ muzicǎ pusǎ în casǎ de afarǎ.
Încerc să-i ignor, aşa cum ignor şi replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abţine sǎ nu exclame „Ce fac ǎştia toatǎ ziua în faţa blocului? Alţii de vârsta lor au şi copii. Mai târziu îţi dau în cap pentru o bucatǎ de pâine!”
În naivitatea ei, speră... să nu ajung şi eu ca ei.
Înaintez spre ieşirea din scarǎ.
Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe.
Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu.
Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ sau s-o fi strǎduit la matematicǎ.
Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte.
Cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi.
Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite?
Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez?
Sunt scursuri, sunt plevuşcă?
Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine!
Asta nu pot ignora.
Ce şanse primesc ei şi de la cine?
Ce şanse primesc eu şi de la cine?
Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obişnuitǎ, ei – din familii la fel de obişnuite, ca şi mine!
Lǎsati de capul lor, au alte repere…
Eu, de pe strada X, din blocul X ca şi ei, eu din Vaslui, ca şi ei, eu din România ca şi ei…
Din România mea şi din România lor…
Mergând spre şcoalǎ, mǎ gândesc brusc la ce aş vrea sǎ mǎ fac când voi fi mare.
Mesajele primite sunt cel puţin bulversante: „Şcoala româneascǎ scoate tâmpiţi”!
Oi fi şi eu unul dintre ei?
Cu siguranţǎ! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, şi e la modǎ sǎ te tratezi în strǎinǎtate”...
Toate fetele de vârsta mea vor sǎ se facǎ modele sau... nu ştiu... Ceva care sǎ le aducǎ mulţi bani şi faimǎ.
Îmi atrage brusc, deodatǎ, atenţia un afiş publicitate rupt.
Încǎ se mai observǎ zâmbetul „ca pentru pozǎ” al celui care promitea ca şi alţii... marea cu sarea!
Mǎ întreb, n-o fi şi el un produs al şcolii româneşti.
Dacǎ da, avem acelaşi numitor comun, eu şi cu domnul din afişe, suntem tâmpiţi.
De ce aş vota un tâmpit?
Drumul cǎtre şcoalǎ e un spectacol cotidian.
Îmi propun mereu sǎ vǎd ceva, o pǎrticicǎ din ţara asta.
In acest moment vǎd o femeie cǎrând o sacoşe, însoţitǎ de soţul care fumeazǎ o ţigarǎ… şi simt brusc că nu mai vreau să mă gândesc la nimic… ,,

Gina Camelia ROMAN
Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” –

SCOALA ROMANEASCA NU SCOATE NUMAI TAMPITI ...