vineri, 17 ianuarie 2014

DIN CICLUL ,,CE POTI FACE CAND...N-AI CE FACE ,, !

La adresa de mai jos puteti citi documentul prin care ANCMRR  solicită JUDECĂTORIEI SECTORULUI 1 BUCUREȘTI ,,ANULAREA sentinței civile nr.83/18.09.2009,sentinta pronunţată în sala de consiliu a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, în dosarul nr. 26479/299/2009, prin care a fost acordată personalitate juridică Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D....

Dincolo de demersul in sine pe care-l apreciez ca fiind absurd, caraghios chiar, ma intreb: cat poti fi de ipocrit cerand asa ceva cand este evident ca SCMD a aparut ca urmare a incapacitatii ANCMRR de a-i proteja, cel putin,  pe disponibilizati ?!


Asadar,daca anecemerereul are timp pentru harjoana, sa pricep ca se datoreaza faptului ca a  rezolvat-o cu :

-recuplarea activilor si pensionarilor militari, recuplare care sa vizeze  determinarea/actualizarea pensiilor in relatie directa cu evolutia veniturilor primilor;
-impunerea revederii  legislatiei astfel incat, azi,  pensionarii sa poata orienta acel 2%  din impozit spre domenii de interes specific (insemnand, in primul rand, functionarea asociatiilor din care acestia fac parte);
- respectarea gratuitatii asistentei medicale si a medicamentelor in cazul cadrelor militare in rezerva si in retragere precum si al familiilor acestora ;
- spatiile puse la dispozitia filialelor si  subfilialelor ANCMRR de catre MApN, spatii necesare functionarii acestora;
- furaciunile in cazul  celor incadrati in grupa ,,alte conditii,,;
-recuperarea banilor in cazul celor care, urmare a recalcularii/revizuirii, au pierdut sume importante;
-inlaturarea barierelor interne instalate in cazul unitatilor detinatoare de arhive si care fac ca rezervistii sa fie tratati umilitor atunci cand se adreseaza acestora pentru obtinerea de inf realiste care-i surprind pe acestia in relatia avuta cu MApN , date necesare evaluarii pensiilor;
- finantarea filialelor, urmare a faptului ca ANCMRR este de utilitate publica;
-recuperarea spatiilor fostelor asociatii ale cadrelor militare, ai caror urmasi suntem, si care spatii  ar fi fost mai mult decat binevenite functionarii  filialelor;
- atragerea de fonduri nerambursabile si obtinerea sprijinului cuvenit din partea guvernului pentru a solutiona problema construirii de camine pentru pensionarii in varsta,singuri,  macar in garnizoane/regiuni in care prezenta rezervistilor este una insemnata si unde  excedentul de spatii aflate in prop/admin MApN este evident ;
-sprijinirea disponibilizatilor in scopul reorientarii profesionale a acestora, accesarii incubatoarelor de afaceri si a creditelor cu dobanda subventionata;
-preluarea/sustinerea litigiilor rezervistilor avute cu MApN, speţe care ajung in instante ;
-RECONSTRUCTIA SPIRITULUI DE CORP CARE, IN ACEST MOMENT, ESTE PUTERNIC DILUAT;
- RECREDIBILIZAREA MILITARILOR A CAROR IMAGINE A FOST INGROZITOR DE ŞIFONATA TOCMAI DE CATRE CEI CARE, CULMEA, SUNT PATRONI/ PRESEDINTI DE ONOARE AI ANCMRR?!

E posibil ca cele de mai sus sa fi fost demult rezolvate de catre ANCMRR...Dar , daca ar fi asa, de ce ma incearca un sentiment de mahnire ?!

PS 1.Cred ca aici cineva joaca ,,pe fals,,! Vin alegerile, multe si dure, si cineva-ul are nevoie de liniste, de certitudini ...
       2.Oare ce preformante, in sprijinul membrilor anecemere, o fi avand dl cdor(r) Constantin Alexandru cel care, culmea ridicolului, se pare ca, pana mai daunazi, era membru SCMD ?!
http://ancmrr.ro/wp-content/uploads/2014/01/Actiune-anulare-1.pdfhttp://ancmrr.ro/wp-content/uploads/2014/01/Actiune-anulare-1.pdf


miercuri, 15 ianuarie 2014

VICTORIE A DISPONIBILIZATILOR DE LA ARGES CONFIRMATA DE ICCJ !

,, Victorie superba la Arges! Confirmata de I.C.C.J! Justitia reala invinge, umar la umar langa militarii romani!
Mai multe minuni s-au întamplat la Argeş! Si au fost prezentate de fiecare dată! Si care au fost la fel de ignorate (chiar persiflate), deşi ar fi putut deschide calea unei victorii generale a rezerviştilor români, dacă ar fi fost fructificată de liderii diverselor organizaţii de rezervişti. Dar au fost trecute sub tăcere, fie din ignoranţă, fie cu buna ştiinţă! Readucem aminte: Grupul C. de Argeş-Câmpulung Muscel are pensii militare în plată din luna martie 2013. Si toate sumele restante (14 luni), înapoiate în intervalul octombrie 2013-ianuarie 2014. Au curs multe speculaţii, fantasmogorii juridice, şi altele. Printre care, e recalculare, e revizuire şi altele! In realitate, Elitele Justiţiei din România au procedat în asemenea mod, încât Justiţia să fie Justiţie reală şi nu de faţadă!

Astfel încât, şi informaţia e confirmată în premieră, începând cu luna decembrie 2013, rezervişti din Argeş (deocamdată un nr. extrem de restrâns - în mod cert din considerente de imposibilitate de acoperire financiară), alţii cu excepţia celor menţionaţi mai sus, au şi dumnealor pensiile militare în plată, deşi fie nu au ajuns (încă) în proces pe renumita şi blamata O.U.G. nr. 2011, fie au pierdut (pe fond) sau definitiv. Si peste 95% dintre rezerviştii argeşeni au decizii precum cea din stânga, despre care se dovedeşte (în sfârşit) că operează în mod independent, indiferent în ce procese mai sunt(em) angrenaţi!

Cu alte cuvinte, cine are o decizie irevocabilă de tipul celei din stânga, e câştigător, restul nu mai contează! Cunoaştem exemple, dar este problema personală a celor în cauză, dacă doresc să vorbească sau să tacă! Felicitări în orice situaţie! Este o victorie a celor în cauză, dar în mod special, a Justiţiei! Dar şi a Elitelor Armatei României! Aşadar, deciziile irevocabile trebuie să se execute în România, dacă România este stat de drept! Deci, dacă Justiţia impune că "Menţine în plată pensia de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii nr. 164/2001, modificată şi completată şi aflată în plată în luna decembrie 2010", ori se execută ca atare de către instituţiile statului, ori statul obstrucţionează Justiţia cu tertipuri de genul: ba e recalculare, ba e revizuire, ba e recalcularea revizuirii, ba e revizuirea recalculării. Ca stat de drept, execuţi ca atare o impunere, sau acel stat nu este stat de drept!

Dar minunile de la Argeş nu se încheie aici! Rezerviştii din Argeş, au încercat să spargă blocada O.U.G. nr. 1/2011, astfel încât să ajungă pe masa C.C.R. Aici a început un haos şi în Justiţia locală. In mod cert, şi Justiţia - ca orice sistem, are şi independenţii ei, dar şi supuşii acesteia în faţa politicului. Sesizarea C.C.R. asupra excepţiei de neconstituţionalitate, poate fi realizată de către orice instanţă! Si aici apare o situaţie care poate face diferenţe între Justiţia pe drept, si cea de faţadă! Dacă o instanţă sesizează C.C.R. asupra excepţiei de neconstituţionalitate, celelalte instanţe, nu pot decât să refuze o nouă astfel de cerere. Ceea ce este normal! Dacă C.C.R. e deja sesizată punctual pe o speţă de neconstituţionalitate, nu mai poate fi sesizată la nesfârşit pe ceea ce se află deja pe rol şi va fi sau a fost judecat. La Argeş, sesizarea către C.C.R. a fost înaintată de Tribunalul Argeş, într-un caz oarecare. La puţin timp, două grupuri de rezervişti au încercat acelaşi lucru la instanţa superioară, Curtea de Apel Piteşti. Care a respins cererea de sesizare a C.C.R., refuzând accesul unor cetăţeni la judecata supremă. De ce? Nu pt. că a sesizat acelaşi lucru şi Tribunalul Argeş - dosarul deşi plecase către C.C.R., încă nu era pe rol - deci nu putea fi considerat ca sesizare deja intentată! Pentru că nu a avut chef! La urma urmei în Argeş, cunoaştem şi noi că un anumit complet trânteşte orice acţiune contra statului, e statistica în procentaj de 100%. Iar repartiţia dosarelor la acel complet e atât de aleatorie, încât cum se face sau cum nu se face, că toţi cetăţenii care au ceva contra statului, ajung în finală la acel complet! Si niciunul nu câştigă în lupta contra statului! La acel complet! Viva P.C.R.! Iar în popor se spune că aşa e indicaţia de "la partid", adică cetăţenii cu prea multă democraţie în cap, trebuie sa fie repartizaţi aleatoriu, dar în mod obligatoriu, la un complet desemnat anume care să le scoată democraţia din cap!

Cu toate acestea, cum se face, cum nu se face că grupurile trântite de Curtea de Apel Piteşti, au ajuns în judecata I.C.C.J. Care a stabilit azi, 14.01.2014 că C.C.R. trebuie sesizată asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind O.U.G. 1/2011, adică I.C.C.J. a şi sesizat C.C.R.. I.C.C.J. avea dreptul să respingă sesizarea C.C.R., dacă solicitarea Tribunalului Argeş ajungea deja pe rol la C.C.R., fiind însă evident că dosarul încă nu a fost prelucrat, deşi sesizarea a fost admisă. Dovada: I.C.C.J. - 14.01.2014 - Dosar 2627/109/2012/a1. Morala? Dacă un Tribunal sesizează C.C.R. permiţând accesul cetăţenilor la judecata supremă, instanţa superioară acestuia care trânteşte pe toţi cetăţenii care cârâie contra statului - nu permite accesul la C.C.R., iar instanţa supremă I.I.C.J. permite accesul cetăţenilor la C.C.R., este evident că undeva la Curtea de Apel Piteşti este o problemă de profesionalism. Sau de moralitate, sau de mentalitate sau de ordin politic!

Pentru colegii mai puţin informaţi! In cazul sesizării C.C.R., procesele continuă în ritm firesc, nu se mai suspendă până la pronunţarea C.C.R. După pronunţarea C.C.R. (nu există termen stabilit, poate să fie orice termen) dacă instituţia admite excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 1/2011 în părţile contestate, toate deciziile judecătoreşti deja pronunţate având drept contestaţie legalitatea O.U.G.1/2011, se revizuiesc în termen de maxim 30 de zile de la pronunţarea C.C.R., conform modificărilor impuse de C.C.R. Tabloul prezentat pare complex şi este! Si va fi şi în continuare! In consecinţă, pentru situaţia pe viitor, este bine ca fiecare să reţină şi să îşi urmărească interesul, raportat la propria lui situaţie!

In orice situaţie, victoriile de la Argeş sunt atât de superbe, încât alte explicaţii sau dezvăluiri, devin cel puţin în acest moment, inutile! Felicitări învingătorilor! Undeva s-au legat nişte destine între Justiţie şi militari, poate mai presus decât înţelegem noi!

Tribunalul Arges/20.11.2013: Admite cererea formulată de reclamant. În temeiul disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr.47/1992 republicată dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 1/2011 (aprobată prin Legea nr. 165/ 2011) în raport de disp. art. 15 alin. 2, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 73 alin. 1 şi 3 lit. p, rap. la art.76 alin. 1 şi 2 din Constituţie. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2013, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

I.C.C.J./14.01.2014: "Dispune sesizarea Curtii Constitutionale, în legatura cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr.165/2011, (fosta OUG nr.1/2011) si a dispozitiilor art. 20 din Anexa nr. 3 a aceluiasi act normativ, exceptie ridicata de recurentii contestatori. Irevocabila."

 Bineînţeles că mergem până la capăt! Cu irevocabilele pe flancul stâng şi cu C.C.R. pe flancul drept! E o situaţie interesantă! Cel puţin 95% avem şi decizii irevocabile "beton"! Betonul are nuanţe însă, care pot face diferenţe vitale! Dar nu pt. cei 95% din Argeş, ci pt. colegii noştri din ţară! In Argeş, instanţele au menţinut ferm în plată un drept încă din faza proceselor numite arbitrar ''pe recalculare", dar printr-o impunere judecătorească precum cea menţionată, în aşa fel încât revizuirea unui drept la un tip de pensie, nu mai constituie obiectul O.U.G. 1/2011. In schimb, majoritatea instanţelor din ţară au menţinut în plată un cuantum al unui fost drept, dar a cărui revizuire intră sub incidenţa OUG 1/2011, deci un cuantum al fostelor pensii de serviciu, dar atribuit pensiilor în baza L. 119. Si care au intrat astfel în "circulara" revizuirii prin lege politică, a unui drept acordat de autoritatea judecătorească! Diferenţa este imensă, la fel şi flagrantul privind separaţia puterilor în stat, unde legislativul a încălecat Justiţia! In concluzie, dacă C.C.R. respinge acele articole care limitează independenţa Justiţiei, toţi cei cărora instanţele le-au pus în plată cuantumuri ale fostelor pensii de serviciu, devin şi aceştia câştigători! Fără pensii de serviciu, dar tot câştigă ceva! Iar Justiţia iese de sub talpa politică! ,,


SURSA http://r-26500.blogspot.ro/2014/01/victorie-superba-la-arges-confirmata-de.html#comment-form http://r-26500.blogspot.ro/2014/01/victorie-superba-la-arges-confirmata-de.html#comment-form