luni, 2 aprilie 2012

Avertismentele lui Nouriel Roubini pentru 2012: Ne puteam aştepta la proteste, tensiuni sociale şi guverne răsturnate

Măsurile de austeritate adoptate de guvernele europene, precum şi pactul fiscal convenit de liderii zonei euro la sfârşitul anului trecut vor dăuna economiei mondiale şi vor duce la tensiuni sociale, proteste şi instabilitate politică, este de părere Nouriel Roubini, economistul supranumit Dr. Doom în urma previziunilor sale legate de criza din 2008, scrie Business Insider.

”Avem nevoie de creştere economică în zona euro. Nu putem să vorbim numai despre austeritate fără să ţintim şi creşterea economică. Acest lucru este nesustenabil. Dacă PIB-urile vor continua să se contracte, nemulţumirile sociale şi politice generate de măsurile de austeritate vor fi copleşitoare. Vom vedea tot mai multe proteste, greve şi într-un final guverne răsturnate”, a declarat Roubini într-un interviu acordat televiziunii CNBC.


Mai mult, economistul a atras atenţia că tensiunile din Orientul Mijlociu vor continua să afecteze preţul ţiţeiului. ”Aceste tensiuni vor continua în 2012. Vor fi impuse mai multe sancţiuni, negocierile vor eşua şi nu vorbim aici doar despre conflictele dintre Iran şi Israel. Urmăriţi ce se întâmplă în toate statele din Orientul Mijlociu”, a avertizat el.

sursa :http://www.gandul.info/financiar/avertismentele-lui-nouriel-roubini-pentru-2012-ne-puteam-astepta-la-proteste-tensiuni-sociale-si-guverne-rasturnate-9458958

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu