MARTURII- CUM S-AU RECONSTITUIT VENITURILE DVS !

Un martor direct al procedurii de arhivare a documentelor militare în baza cărora se calculează pensiile justifică, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, rezultatele aiuritoare ale aplicării grăbite a procedurii prin haosul din sistemul de arhivare. Lipsesc adeverinţe din dosare, iar recalcularea s-a făcut după ureche, sub presiune, inclusiv de oameni în vârstă şi fără pregătire IT, pe baza unor registre din care abia se disting, dacă se disting, cifrele. El caracteri¬zează procedura lăudată la televizor de ministrul Gabriel Oprea drept, "o caterincă făcută într-un stil de hei(mi se)rupism ceauşist". "Lucrez la o unitate militară, ca angajat civil. Am participat la caterin¬ca de arhivare a documentelor cadrelor militare, în acelaşi stil de hei(mi se)rupism ceauşist. Cu o săptămână înainte de ziua Armatei (25 octombrie), s-a făcut mare şedinţă mare cu toţi cei care lucram pe calculator. Am fost anunţaţi că trebuie să facem un efort până pe 25, să lăsăm activitatea noastră cea de toate zilele şi să ne dedicăm actualei probleme, care arde... Ne-au împărţit pe 2 schim¬buri, vreo 40 de oameni, pentru a băga în sistemul informatic situaţiile cadrelor militare din cele mai străvechi timpuri. Un program obosit, făcut la repezeală (normal), care trebuia să înghită informaţii de la circa 20 de calculatoare/schimb, şi care mergea foarte prost. Care era procedura? Din beciurile prăfuite unde ţineau dosarele cu situaţiile respective, nişte oameni de bine făceau poze cu o mână, şi cu cealaltă ţineau dosarul respectiv. Pozele respective erau puse pe CD-uri, aduse la noi, trase la imprimantă şi trântite pe masă la noi, ordonate după ani, luni. Noi trebuia să introducem numele, prenumele, gradul, salariul brut, gărzi – acolo unde era cazul. Erau cazuri când nenorocirea aia de ştampilă acoperea două nume şi nu aveam încotro, trebuia să sărim peste. Bineînţeles, în primele două zile am protestat la colonelul care răspundea de «afacere», că muncim de pomană, programul mergea foarte greu, imaginile îngheţau, nu memorau datele introduse de noi, aveam probleme legate de vizibilitatea do¬cumentelor... Nea colonelul lu’ peşte, prima oară a început să urle la noi: să ne vedem de treabă şi să nu mai comentăm! În rest, unde nu înţelegeam săream peste foi întregi. Erau cazuri când în cadru nu intra chiar coloana cu nume, se vedea doar prenumele, câteodată nici atât. Bineînţeles, din cauza ochiului fotografului. Erau cazuri când dosarul respectiv nu era deschis cores¬punzător şi, la fel, nu se vedea numele; erau cazuri când dosarele erau scrise de mână, cu un scris îngrozitor. Şi, bineînţeles, în cele mai multe cazuri, pur şi simplu paginile se vedeau foarte şters. De menţionat că, dintre cei 40 de operatori PC, vreo 20 eram ceva mai tinerei, restul de 20 se apropiau peri¬culos de vârsta pensionării, asta însemnând vedere mai slabă, mai de¬gra¬bă obosită, răbdare la limită şi atitudinea «mi se rupe» foarte dezvol¬ta¬tă. Noi, ăştia mai tineri, care ne mai pricepeam, mai prelucram poza cu probleme, ne mai jucam cu contrastul pe imagine ca să stoarcem de informaţie amarâta aia de pagină. Am terminat cu partea noastră de documente la limită, cu uriaşe găuri negre în trecutul pensionarilor militari. sursa:http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezervistii-lui-dogaru-noii-mineri-ai-usl-986889.html