DIVIDE ET IMPERA !MOTIVATIA CURTII CONSTITUTIONALE DIN 25 06 2010

I. Referitor la critica de neconstitutionalitate privind încalcarea art.15 alin.(2) din Constitutie, Înalta Curte de Casatie si Justitie considera ca dispozitiile Legii privind unele masuri în domeniul pensiilor care prevad recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevazut de Legea nr.19/2000, încalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii, potrivit caruia „legea dispune numai pentru viitor,cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.”
Curtea retine ca, de principiu, pensia de serviciu a unei categorii profesionale, reglementata printr-o lege speciala, are doua componente, si anume pensia contributiva si un supliment din partea statului. Partea contributiva a pensiei de serviciu se suporta din bugetul asigurarilor sociale de stat, pe când partea care depaseste acest cuantum se suporta din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment tine de politica statului în domeniul asigurarilor sociale si nu se subsumeaza dreptului constitutional la pensie, astfel cum este reglementat în art.47 alin.(2) din Constitutie.
Pensiile speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de catre legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar daca exista o ratiune suficient de puternica spre a duce în final la diminuarea prestatiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul de fata, o atare ratiune este, asa cum rezulta din Expunerea de motive a legii criticate, atât grava situatie de criza economica si financiara cu care se confrunta statul (bugetul de stat si cel al asigurarilor sociale de stat), cât si necesitatea reformarii sistemului de pensii, prin eliminarea inechitatilor din acest sistem.
Având în vedere acestea, Curtea constata ca în conceptul de „drepturi câstigate” pot intra doar prestatiile deja realizate pâna la intrarea în vigoare a noii reglementari. Prin urmare, numai daca legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestatii deja încasate s-ar fi încalcat dispozitiile art.15 alin.(2) din Constitutie. În acest sens este si Decizia nr.458 din 2 decembrie 2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat ca „o lege nu este retroactiva atunci când modifica pentru viitor o stare de drept nascuta anterior si nici atunci când suprima producerea în viitor a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru ca în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât sa refuze supravietuirea legii vechi si sa reglementeze modul de actiune în timpul urmator intrarii ei în vigoare, adica în domeniul ei propriu de aplicare.”
În concluzie, Curtea constata ca dispozitiile Legii privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor nu contravin prevederilor constitutionale ale art.15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii.
II. Referitor la critica de neconstitutionalitate privind încalcarea art.20 din Constitutie, raportat la art.1 din Protocolul nr.1 la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea retine ca, potrivit art.1 din Protocolul nr.1 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale”. Notiunea de „bun” utilizata de acest text are o semnificatie autonoma, putându-se considera ca pensia este un bun care intra sub protectia acestui text.
Având în vedere însa cele doua componente ale pensiei de serviciu, precum si faptul ca a doua componenta, adica suplimentul din partea statului, se acorda numai în masura în care exista resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fara afectarea partii contributive, nu poate avea semnificatia unei exproprieri.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în hotarârea pronuntata în Cauza Muller contra Austriei, 1972, a subliniat faptul ca, desi art.1 din Protocolul nr.1 la Conventie garanteaza drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurari sociale, „acest text nu poate fi interpretat în sensul ca acea persoana ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum.”

IN SCHIMB….
Curtea constata ca principiul independentei justitiei apara pensia de serviciu a magistratilor, ca parte integranta a stabilitatii financiare a acestora, în aceeasi masura cu care apara celelalte garantii ale acestui principiu.
Având în vedere toate aceste considerente si tinând cont de jurisprudenta Curtii Constitutionale referitoare la pensia de serviciu a magistratilor, Curtea constata ca statutul constitutional al magistratilor - statut dezvoltat prin lege organica si care cuprinde o serie de incompatibilitati si interdictii, precum si responsabilitatile si riscurile pe care le implica exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o componenta a independentei justitiei, garantie a statului de drept, prevazut de art.1 alin.(3) din Legea fundamentala.
Asadar, obiectia de neconstitutionalitate a legii criticate, raportata la principiul independentei justitiei este întemeiata si, prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor - prin care se elimina „pensiile de serviciu ale judecatorilor, procurorilor si judecatorilor, respectiv magistratilor asistenti ai Curtii Constitutionale” – sunt neconstitutionale.

ASADAR….
În numele legii
Decide:
1. Constata ca dispozitiile art.1 lit.a), b), d) – i) si art.2-12 din Legea privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor sunt constitutionale.
2. Constata ca dispozitiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor sunt neconstitutionale, în raport cu prevederile art.124 alin.(3) si art.132 alin.(1) din Constitutie.
Definitiva si general obligatorie.
Decizia se comunica presedintelui României, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterile au avut loc la 24 si 25 iunie 2010 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán, Tudorel Toader, judecatori.

BRAVOS MONCHER, PENTRU UNII MUMA IAR PENTRU ALTII, MUSAI, CIUMA...!
CATA IPOCRIZIE !

CAT PRIVESTE
diminuarea cu 15% a urmatoarelor cheltuieli bugetare:
1) indemnizatia de somaj, prestatiile sociale din partea statului ce vizeaza plata unor sume pentru încurajarea somerilor de a se angaja,
2) pensiile, precum si indemnizatia de însotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I (art.9 al legii). Textul în cauza are urmatorul cuprins: „(1) De la data intrarii în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plata, precum si indemnizatia de însotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, se diminueaza cu 15%.
(2) La determinarea cuantumului brut al pensiilor, precum si a indemnizatiei de însotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, c vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrarii în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie utilizata este de 622.9 lei”.
3) obligatiile statului rezultate din contractele colective de munca ca urmare a disponibilizarilor prin concedieri colective;
4) indemnizatia pentru cresterea copilului, fara a scadea însa sub pragul de 600 RON;
5) cuantumul indemnizatiilor acordate urmasilor membrilor Academiei Române, membrilor Academiei Oamenilor de Stiinta din România;
6) ajutorul lunar acordat sotului supravietuitor;
7) indemnizatia de merit prevazuta de Legea nr.118/2002 privind instituirea indemnizatiei de merit;
8) indemnizatiile prevazute de Legea nr.341/2004 a recunostintei fatade eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989.
III. Fixarea cuantumului pensiei sociale minime la 350 RON.
IV. Eliminarea ajutoarelor sau indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere sau la trecerea în rezerva.
V. Biletele de odihna pentru anul 2010 nu se vor mai contracta de catre Casa Nationala de Pensii si alte Drepturi de Asigurari Sociale.
VI. Se abroga, prin art.16 al legii, o serie de prevederi legale care vizeaza cheltuieli bugetare de personal, dar si alte prestatii sociale din partea statului.
VII. Potrivit art.17 alin.(1) din lege, masurile de diminuare a cheltuielilor se aplica pâna la 31 decembrie 2010. De asemenea, alin.(2) al aceluiasi text legal prevede ca „(2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în conditiile Legii-cadru nr.330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011”.
Dispozitiile constitutionale pretins încalcate sunt cele ale art.1 alin.(5) privind suprematia Constitutiei si obligativitatea respectarii legilor, art.11 privind dreptul international si dreptul intern, art.16 alin.(1) privind egalitatea, art.20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art.44 privind dreptul de proprietate privata, art.47 privind nivelul de trai, art.53 privind restrângerea exercitiului unui drept sau al unei libertati si art.56 alin.(2) privind asezarea justa a sarcinilor fiscale. Totodata, sunt considerate ca fiind încalcate si urmatoarele acte cu caracter international:
- Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si anume art.17 cu privire la dreptul de proprietate, art.23 pct.3 cu privire la dreptul la o retribuire echitabila si la protectie sociala si art.25 pct.1 privind dreptul la un nivel de trai decent;
- art.2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice – privind recunoasterea de catre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de Pact persoanelor care se afla pe teritoriul lor;
- art.6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoasterea drepturilor, libertatilor si principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;
- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, si anume art.1 privind demnitatea umana, art.17 alin.(1) privind dreptul de proprietate, art.25 privind drepturile persoanelor în vârsta, art.34 alin.(1) privind securitatea sociala si asistenta sociala si art.52 alin.(1) privind întinderea si interpretarea drepturilor si principiilor.
- art.15 privind derogarea în caz de stare de urgenta si art.18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si art.1 par.1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale privind protectia proprietatii.
- Carta sociala europeana, si anume art.1 pct.2 si 4 privind dreptul la munca, art.4 privind dreptul la o salarizare echitabila, art.20 privind egalitatea de sanse a lucratorilor, art.23 privind dreptul persoanelor vârstnice la protectie speciala, art.24 privind protectia lucratorilor în caz de concediere si art.F din Partea a V-a privind derogarile în caz de razboi sau de pericol public.
Examinând obiectia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
I. Cererile de interventie în nume propriu formulate de domnii Iuliu Popescu Regnard si Alexandru Petculescu sunt inadmisibile, întrucât institutia interventiei prevazuta de art.49 si urm. din Codul de procedura civila nu este compatibila cu procedura de judecata din fata Curtii Constitutionale (ad similis, a se vedea, Decizia nr.82 din 15 ianuarie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 16 ianuarie 2009). Potrivit art.14 din Legea nr.47/1992, numai Curtea Constitutionala se poate pronunta asupra compatibilitatii regulilor din procedura civila cu procedura din fata sa; or, în procedura prevazuta de art.146 lit.a) din Constitutie, o atare interventie este inadmisibila, fiind contrara regulilor procedurale stabilite prin Legea nr.47/1992.
II. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizeaza neconstitutionalitatea diminuarii cuantumului salariului personalului bugetar, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiata pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmeaza. Referitor la calificarea de catre autorii sesizarii a masurii de reducere a cuantumului salariilor ca fiind un impozit, nereglementat de art.2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, Curtea constata ca o atare calificare este eronata. Potrivit art.2 pct.29 din Legea nr.500/2002 privind finantele publice, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.597 din 13 august 2003, impozitul este definit ca fiind acea „prelevare obligatorie, fara contraprestatie si nerambursabila, efectuata de catre administratia publica pentru satisfacerea necesitatilor de interes general”, deci, impozitul este un venit cu caracter de regularitate al bugetului de stat. În schimb, Curtea observa ca, în cauza de fata, nu este stabilita o noua sursa de venit la bugetul de stat, ci, din contra, masurile criticate vizeaza cheltuielile bugetare, si anume reducerea lor. Astfel, reducerea de 25% a salariilor nu se constituie într-un venit la bugetul de stat, ci în reducerea cheltuielilor pe care acesta trebuie sa le suporte.
Cu alte cuvinte, statul nu îsi mai plateste obligatiile financiare la valoarea lor nominala pentru a proteja bugetul, fara, însa, a institui o noua sursa de venituri la buget sub forma impozitului. De altfel, se poate constata ca, în mod implicit, ca efect al reducerii cheltuielilor, scad si veniturile la bugetul de stat, spre exemplu, fiind afectat cuantumul impozitului pe venit colectat de catre stat. Ca atare, Curtea nu poate retine încalcarea art.1 alin.(5) si art.56 alin.(2) dinConstitutie.
Raportat la critica de neconstitutionalitate cu privire la încalcarea art.16 din Constitutie, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiata, întrucât angajatii din mediul public nu se afla în aceeasi situatie juridica precum cei din mediul privat. Cei ce sunt angajati în raporturi de munca în mediul bugetar sunt legati, în mod esential, din punct de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizatiile sau soldele de bugetul public national, de încasarile si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinte în ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizatiile/ soldele reprezinta astfel de cheltuieli – mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de munca sunt guvernate, întotdeauna, de contractul individual de munca încheiat între un angajat si un angajator. Curtea Constitutionala, prin Decizia nr.448 din 15 septembrie 2005, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.872 din 28 septembrie 2005, a statuat: „contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de munca. În aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute, în limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de încetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti”. Or, obligarea de catre stat, deci de catre un tert, raportat la contractul individual de munca încheiat, atât a angajatorului de a-si reduce cheltuielile de personal, cât si a angajatului în sensul diminuarii veniturilor sale, ar încalca în mod flagrant art.1 alin.(3) si (5), art.41, art.44 si art.45 din Constitutie.
De asemenea, Curtea constata ca este neîntemeiata si critica de neconstitutionalitate ce vizeaza încalcarea art.1 alin.(5) din Constitutie, în sensul ca Guvernul nu ar fi respectat anumite cerinte privitoare la initierea proiectului de lege, exigente prevazute expres de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.260 din 21 aprilie 2010, întrucât dispozitiile legale la care se face referire în obiectia de neconstitutionalitate nu au relevanta constitutionala.
Cu referire la critica de neconstitutionalitate care vizeaza pretinsa încalcare a art.41 din Constitutie, instanta de contencios constitutional retine ca, în jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr.1221 din 12 noiembrie 2008, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.804 din 2 decembrie 2008, a stabilit expressis verbis ca dreptul la munca este un drept complex care include si dreptul la salariu. Astfel, salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului în raport de munca prestata de catre angajat în baza unor raporturi de munca. Efectele raporturilor de munca stabilite între angajat si angajator se concretizeaza în obligatii de ambele parti, iar una dintre obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestata. Întrucât dreptul la salariu este corolarul unui drept constitutional, si anume dreptul la munca, se constata ca diminuarea sa se constituie într-o veritabila restrângere a exercitiului dreptului la munca. O atare masura se poate realiza numai în conditiile strict si limitativ prevazute de art.53 din Constitutie. Pentru ca restrângerea mentionata sa poata fi justificata, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerintele expres prevazute de art.53 din Constitutie, si anume:
- sa fie prevazuta prin lege;
- sa se impuna restrângerea sa;
- restrângerea sa se circumscrie motivelor expres prevazute de textul constitutional, si anume pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav;
- sa fie necesara într-o societate democratica;
- sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o;
- sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu;
- sa nu aduca atingere existentei dreptului sau a libertatii.
Astfel, Curtea retine ca diminuarea cuantumului salariului/ indemnizatiei/soldei, ca un corolar al dreptului la munca, cu 25% este prevazuta prin legea criticata si se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, solutia legislativa cuprinsa în art.1 al legii criticate a fost determinata de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta din expunerea de motive a Guvernului. Este evident ca securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, deci domeniul militar, ci are si o componenta sociala si economica. Astfel, nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii de „securitate nationala” din textul art.53, ci si alte aspecte din viata statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta însasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului.
În acest sens, prin Decizia nr.1414 din 4 noiembrie 2009, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat ca situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, în lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
De asemenea, prin Deciziile nr.188 si nr.190 din 2 martie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.237 din 14 aprilie 2010, respectiv nr.224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr.712 din 25 mai 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.416 din 22 iunie 2010, Deciziile nr.711 si nr.713 din 25 mai 2010, Decizia nr.823 din 22 iunie 2010, nepublicate înca, Curtea a analizat constitutionalitatea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.71/2009, care suspenda executarea unor hotarâri judecatoresti si esalona plata sumelor de bani rezultate din acestea, pornind tocmai de la premisa situatiei de criza economica avuta în vedere prin Decizia nr.1414 din 4 noiembrie 2009.
În consecinta, Curtea va trebui sa stabileasca daca se mentine în continuare existenta unei amenintari la adresa stabilitatii economice a tarii, deci, implicit la adresa securitatii nationale.
Astfel, Curtea constata ca, în expunerea de motive a legii criticate, se arata ca potrivit evaluarii Comisiei Europene, „activitatea economica a României ramâne slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa în primul trimestru al anului 2010. […] Pâna la sfârsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada în continuare la aproximativ 3.75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozându-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5.5% initial”.
Se mai arata ca „din misiunea de evaluare efectuata de Serviciile Comisiei împreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale în perioada 26 aprilie – 10 mai 2010, pentru a analiza progresele înregistrate în ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia în valoare de 1,15 miliarde de Euro în cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, în conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi îndeplinita, din cauza unor deteriorari a conditiilor economice, a unor dificultati în colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul României si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate înainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din împrumutul UE. […] De asemenea, se precizeaza faptul ca, în cazul în care aceste actiuni nu sunt implementate pâna în iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata”.
În consecinta, Curtea constata ca aceasta amenintare la adresa stabilitatii economice continua sa se mentina, astfel încât Guvernul este îndrituit sa adopte masuri corespunzatoare pentru combaterea acesteia. Una dintre aceste masuri este reducerea cheltuielilor bugetare, masura concretizata, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/ indemnizatiilor/ soldelor cu 25%.
De asemenea, Curtea observa ca autorii obiectiei pornesc de la o ipoteza gresita, si anume ca pentru aplicarea restrângerii mentionate ar fi trebuit declarata starea de urgenta, asediu sau necesitate, institutii prevazute la art.93 din Constitutie. Or, chiar daca instituirea starii de urgenta sau asediu poate avea drept consecinta restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertati, sfera de aplicare a art.53 nu se circumscrie numai situatiilor prevazute de art.93 din Constitutie. În consecinta, Curtea constata ca, în situatia de speta, art.53 teza referitoare la securitatea nationala este aplicabil si, în acelasi timp, se constituie într-un temei pentru justificarea masurilor preconizate.
Curtea retine ca restrângerea prevazuta de legea criticata este necesara într-o societate democratica, tocmai pentru mentinerea democratiei si salvgardarea fiintei statului.
Cu privire la proportionalitatea situatiei care a determinat restrângerea, Curtea constata ca exista o legatura de proportionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/ indemnizatiei/ soldei) si scopul legitim urmarit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat), si ca exista un echilibru echitabil între cerintele de interes general ale colectivitatii si protectia drepturilor fundamentale ale individului.
Curtea constata, totodata, ca masura legislativa criticata este aplicata în mod nediscriminatoriu, în sensul ca reducerea de 25% se aplica tuturor categoriilor de personal bugetar în acelasi cuantum si mod.
Curtea retine ca legea criticata nu aduce atingere substantei dreptului, din moment ce conditiile prevazute de art.53 din Constitutie, analizate anterior, sunt respectate. Curtea observa, de asemenea, ca masura criticata are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanta dreptului constitutional protejat. Astfel, este evident ca restrângerea exercitiului unui drept trebuie sa dureze numai atât timp cât se mentine amenintarea în
considerarea careia aceasta masura a fost edictata.
În acest sens, Curtea constata ca masura criticata are o durata limitata în timp, si anume pâna la data de 31 decembrie 2010. Cu privire la invocarea faptului ca art.17 alin.(2) din lege acorda o posibilitate nelimitata Guvernului sau Parlamentului de a aplica, dupa data de 31 decembrie 2010, diminuarea cu 25% a salariilor, Curtea constata ca aceasta critica nu este reala, întrucât astfel cum rezulta din textul de lege mentionat, începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizatiilor si soldelor de dinainte de adoptarea acestor masuri de diminuare, în conditiile încadrarii în politicile sociale si de personal care, la rândul lor, trebuie sa se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicarii masurilor criticate se va mentine în plata acelasi cuantum al salariilor/indemnizatiilor si soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticata. Este o obligatie de rezultat pe care si-o impune legiuitorul pentru ca, în caz contrar, s-ar ajunge la încalcarea caracterului temporar al restrângerii exercitiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercitiului drepturilor este de esenta textului art.53 din Constitutie.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea constata ca masura de diminuare a cuantumului salariului/ indemnizatie/ soldei cu 25%, constituie o restrângere a exercitiului dreptului constitutional la munca ce afecteaza dreptul la salariu, cu respectarea, însa, a prevederilor art.53 din Constitutie.
III. Cu referire la critica de neconstitutionalitate privind reducerea cuantumului pensiilor, Curtea constata ca aceasta este întemeiata pentru urmatoarele motive:
Pensia este o forma de prestatie de asigurari sociale platita lunar [art.7 alin.(2) si art.90 alin.(1) din Legea nr.19/2000, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000] în baza legii, inerenta si indisolubil legata de calitatea de pensionar, obtinuta în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.19/2000, dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita, în conditiile legii mentionate, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Acesta se organizeaza si functioneaza, printre altele si pe principiul contributivitatii, conform caruia fondurile de asigurari sociale se constituie pe baza contributiilor datorate de persoanele fizice si juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurari sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurari sociale platite [art.2 lit.e) din Legea nr.19/2000]. Aceasta înseamna ca pensia, ca prestatie din partea sistemului public de pensii, intra sub incidenta principiului contributivitatii.
Art.9 alin.(1) teza întâi din legea criticata reglementeaza diminuarea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plata, de asemenea, art.9 alin.(2) teza întâi din aceeasi lege prevede ca valoarea punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrarii în vigoare a legii este de 622,9 lei. În consecinta, în mod evident, prevederile anterior mentionate vizeaza pensiile contributive cuvenite sau aflate în plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate.
În cauza Stec si altii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca art.1 din Protocolul aditional la Conventie nu vizeaza un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate sociala. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricarui regim de securitate sociala sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acorda în oricare dintre aceste regimuri. Singura conditie impusa statului este aceea de a respecta art.14 din Conventie privind nediscriminarea. Daca, în schimb, statul a adoptat o legislatie care reglementeaza drepturi provenite din sistemul de asigurari sociale – indiferent daca acestea rezulta sau nu din plata unor contributii-, acea legislatie trebuie sa fie considerata ca generând un interes patrimonial în sensul art.1 din Protocolul aditional la Conventie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distinctia dintre beneficiile de natura contributiva si cele necontributive sub aspectul incidentei art.1 din Protocolul aditional la Conventie [a se vedea, în acelasi sens, si cauza Andrejeva împotriva Letoniei, 2009 (si nu Akdeejeva împotriva Letoniei, 2007, astfel cum este, în mod eronat, indicat în obiectia de neconstitutionalitate)].
Distinct de exigentele Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Constitutia României prevede, în mod expres, la art.47 alin.(2) dreptul la pensie, ca drept fundamental. Textul constitutional nu califica dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligatii constitutionale suplimentare, astfel încât sa se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevazut de Conventie si de Protocoalele sale aditionale. În aceste conditii devine aplicabil art.60 din Conventie, potrivit caruia „nici o dispozitie din prezenta conventie nu va fi interpretata ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului si libertatilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricarei parti contractante sau oricarei alte conventii la care aceasta partecontractanta este parte.” Curtea constata ca dreptul la pensie este un drept preconstituit înca din perioada activa a vietii individului, acesta fiind obligat prin lege sa contribuie la bugetul asigurarilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naste obligatia statului ca în perioada pasiva a vietii individului sa îi plateasca o pensie al carei cuantum sa fie guvernat de principiul contributivitatii, cele doua obligatii fiind intrinsec si indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasiva a vietii persoanei asigurate contributiile varsate de catre aceasta la bugetul asigurarilor sociale de stat în temeiul principiului contributivitatii si de a asigura mijloacele de subzistenta a celor ce au dobândit acest drept în conditiile legii (perioada contributiva, vârsta de pensionare etc.) Astfel, statul are obligatia pozitiva de a lua toate masurile necesare realizarii acestei finalitati si de a se abtine de la orice comportament de natura a limita dreptul la asigurari sociale. Desi sumele platite cu titlu de contributie la asigurarile sociale nu reprezinta un depozit la termen si, prin urmare, nu pot da nastere vreunui drept de creanta asupra statului sau asupra fondurilor de asigurari sociale (Decizia Curtii Constitutionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.45 din 22 ianuarie 2007), ele îndreptatesc persoana care a realizat venituri si care a platit contributia sa la bugetul asigurarilor sociale de stat sa beneficieze de o pensie care sa reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activa a vietii. Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivitatii, se constituie într-un drept câstigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptata nici macar cu caracter temporar. Prin sumele platite sub forma contributiilor la bugetul asigurarilor sociale, persoana în cauza, practic, si-a câstigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitatii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esenta dreptului la pensie, iar derogarile, chiar si temporare, referitoare la obligatia statului de a plati cuantumul pensiei rezultat în urma aplicarii acestui principiu afecteaza substanta dreptului la pensie. Aceasta nu înseamna ca legea nu poate în viitor sa reaseze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însa, tot pe principiul contributivitatii, pentru ca în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei în reglementarea juridica a acestui domeniu. De aceea, daca, prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul aratat mai sus, rezulta un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat sa adopte reglementari similare art.180 alin.(7) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 1 aprilie 2000, si anume sa mentina în plata cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementarilor anterior în vigoare daca acesta este mai avantajos. Aceasta este o masura de protectie a persoanelor care beneficiaza de pensie în sensul art.47 alin.(2) din Constitutie, constituind, de asemenea, o speranta legitima a asiguratului, întemeiata pe prevederile legale în vigoare cu privire la obtinerea si încasarea unui anumit cuantum al pensiei. De asemenea, Curtea constata si anumite insuficiente de redactare a textului art.9 din lege. Astfel, potrivit art.9 alin.(1) din legea criticata, are loc o diminuare cu 15% a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate în plata, ceea ce coroborat cu art.17 alin.(1) din lege duce la concluzia ca o atare diminuare este temporara – pâna la 31 decembrie 2010. Însa, cu privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuata chiar valoarea punctului de pensie, astfel încât coroborarea acestui text legal cu art.17 alin.(1) din lege nu mai apare ca fiind una clara, ceea ce înseamna ca pentru aceste pensii legiuitorul va trebui sa adopte ulterior o lege pentru a le aduce dupa 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau în plata la momentul intrarii în vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o diferenta de tratament nepermisa între pensiile aflate în plata si cele ce vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proportional, valoarea punctului de pensie în ipoteza art.9 alin.(1) din lege ar fi mai mica decât cea reglementata de art.9 alin.(2) din lege, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil. Totodata, Curtea constata ca dificultatile bugetului asigurarilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuarii, chiar si temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constitutional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de catre stat. De asemenea, Curtea observa si unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenta altor curti constitutionale. Astfel, Curtea Constitutionala a Ungariei, prin Decizia nr.455/B/1995, a stabilit ca pensia calculata dupa regulile sistemului de asigurari sociale nu poate fi afectata, iar prin Decizia nr.277/B/1997 a statuat ca modificarea unilaterala a cuantumului pensiilor este neconstitutionala, cu referire directa la imposibilitatea legiuitorului de a scadea pensiile mari pentru a creste pensiile mici. Totodata, prin Decizia nr.39/1999 (XII.21), aceeasi instanta constitutionala a statuat ca pensia (contributiva) este un drept câstigat si cumparat într-o atât de mare masura, încât modificarea cuantumului sau nominal este neconstitutionala. De altfel, considerente similare se regasesc si în Decizia Curtii Constitutionale din Letonia nr.2009-43-01 din 21 decembrie2009.
În consecinta, având în vedere gradul ridicat de protectie oferit prin Constitutie acestui drept, pentru motivele sus aratate, reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent si indiferent de perioada, nu poate fi realizata. Rezulta ca art.53 din Constitutie nu poate fi invocat ca temei pentru restrângerea exercitiului dreptului la pensie. Totodata, Curtea constata ca, potrivit art.54 lit.a) din Legea nr.19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizata „prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de auto-conductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane”. În consecinta, diminuarea cu 15% a indemnizatiilor de însotitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, precum si stabilirea unei valori a punctului de pensie inferioara celei existente necesara la calculul cuantumului brut al indemnizatiei de însotitor contravine art.47 alin.(1) din Constitutie, statul neîndeplinindu-si obligatia de a lua masuri adecvate de protectie sociala.
IV. Curtea constata ca prestatiile sociale care au fost eliminate de textul art.16 din legea criticata nu sunt prevazute la nivel constitutional, astfel încât legiuitorul este liber sa aprecieze asupra acordarii sau neacordarii acestora, în functie de posibilitatile bugetare ale statului. În consecinta, eliminarea acestor prestatii sociale nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
V. Cu privire la prestatiile sociale ale caror cuantum a fost diminuat, Curtea constata urmatoarele:
- cuantumul prestatiilor sociale prevazute expres de textul constitutional al art.47 (de exemplu: ajutorul de somaj) pot fi diminuate cu respectarea conditiilor impuse de art.53 din Constitutie; cele constatate de catre Curte la analiza constitutionalitatii restrângerii exercitiului dreptului la munca fiind mutatis mutandis aplicabile si în acest caz;
- cuantumul prestatiilor sociale care nu sunt prevazute de textul constitutional al art.47 (de exemplu cele cuprinse la art.15 din legea criticata) poate fi dimensionat de catre legiuitor în functie de posibilitatile bugetare existente la un moment dat; astfel, reducerea acestui cuantum nu contravine prevederilor constitutionale invocate.
VI. Curtea retine ca legea criticata nu contravine prevederile actelor cu caracter international invocate în sustinerea criticilor de neconstitutionalitate având în vedere marja de apreciere a statului în realizarea si garantarea drepturilor sociale si economice. De altfel, astfel cum s-a aratat mai sus, neconstitutionalitatea art.9 din lege rezulta din însusi textul constitutional al art.47, si nu din prevederile actelor internationale invocate.
VII. Curtea observa ca, prin Decizia nr.415 din 14 aprilie 2010, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 5 mai 2010, a stabilit ca „dispozitiile art.147 alin.(1) din Constitutie disting - cu privire la obligatia de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei - între competenta Parlamentului, pentru dispozitiile din legi, pe de-o parte, si cea a Guvernului, pentru dispozitiile din ordonante ale acestuia, pe de alta parte. Ca atare, pe o perioada de 45 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei decizii, Guvernul nu poate adopta o ordonanta de urgenta pentru a pune de acord prevederile Legii […] constatate ca fiind neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, dar poate initia un proiect de lege în acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.”Raportat la situatia de fata, Curtea retine ca legea criticata a fost adoptata prin procedura angajarii raspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si Senatului, în sedinta comuna din data de 7 iunie 2010. Chiar daca legea a fost adoptata prin aceasta procedura, ea este si va ramâne un act al Parlamentului atât în sens formal, cât si material. Prin urmare, potrivit art.147 alin.(2) din Constitutie, Curtea constata ca este de competenta exclusiva a Parlamentului reexaminarea dispozitiilor constatate ca fiind neconstitutionale pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale, iar reexaminarea se va realiza tot în sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului. Curtea, totodata, constata ca, în aplicarea art.147 alin.(2) din Constitutie, Parlamentul va reexamina numai dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale pentru a le pune de acord cu prezenta decizie si, în masura în care se impune, va recorela celelalte dispozitii ale legii ca si operatiune de tehnica legislativa. Ad similis, a se vedea, Decizia Curtii Constitutionale nr.1177 din 12 decembrie 2007, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.871 din 20 decembrie 2007.
VIII. În final, Curtea constata ca, potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr.1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate în cadrul controlului de constitutionalitate, puterea de lucru judecat ce însoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta. Astfel, Curtea retine ca atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozitiilor art.147 alin.(4) din Constitutie, si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept.....

En large
Vezi aici Decizia 873 a CCR
Vezi aici Decizia 874 a CCR