MASURI PENTRU RESTABILIREA ECHILIBRULUI BUGETAR
Cele doua legi au fost publicate in MONITORUL OFICIAL nr 441 din 30 iunie 2010 si au intrat in vigoare.
Legea nr.118 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar prevede că se diminuează cu 25% cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii cadru
nr. 330/2009 şi ale OUG nr. 1/2010. În situaţia în care, din aplicarea diminuării, rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului minim brut pe ţară, suma care se acordă este de 600 lei.
Dintre prevederile care se aplică în cazul personalului MApN – cadre militare, soldaţi/ gradaţi voluntari şi personal civil – incepînd cu data intrării în vigoare a legii, se reduc cu 25% următoarele:
�� cuantumul drepturilor specifice pentru activităţile desfăşurate în instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prevăzute în Anexa nr. IV/2 la Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice pct.3 alin. (1) si (2),4 alin.(1), 6, 8, 10, 11 şi 12.
(Punctele menţionate se referă la:
-ajutorul egal cu zece solde lunare nete, avute în luna schimbării poziţiei de activitate ce se acordă cadrelor militare în activitate trecute în rezervă care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, fiind clasaţi "Apt limitat" sau ca urmare a reorganizării unor unităţi, a reducerii unor funcţii din statele de organizare şi pentru care nu sunt posibilităţi pentru a fi încadraţi în alte funcţii corespunzătoare în aceeaşi unitate sau în alte unităţi ori a împlinirii limitei de vârstă în grad;
-ajutorul de 50%, 55% ori 60% din solda lunară netă avută în luna schimbării poziţiei de activitate, ce se acordă, în funcţie de vechimea efectivă, persoanelor menţionate care sunt apte de muncă, dar nu se pot încadra din lipsă de locuri de muncă corespunzătoare pregătirii lor;
-ajutorul acordat soţului supravieţuitor în caz de deces al cadrelor militare în activitate;
-indemnizaţia de mutare şi decontarea costului transportului, dacă sunt mutate în alte localită]i decât cele în care îşi au domiciliul;
-indemnizaţia de instalare etc.);
��cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament;
�� compensaţia lunară pentru chirie;
�� valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului propriu, pentru care legislaţia în vigoare la data publicării legii prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele locale sau, după caz, bugetele fondurilor speciale.
Nu se aplică reducerea cu 25% în cazul alocaţiilor de hrană acordate personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pe perioada participării la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi tip coaliţie, în afara teritoriului naţional.
Alte măsuri ce se vor aplica începând cu data intr rii în vigoare a legii:
�� nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemniza]ii la ieşirea la pensie, retragere sau la trecerea în rezervă;
�� Casa Na]ională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale nu mai contractează bilete de odihnă in anul 2010
�� în sistemul public de pensii, precum şi în sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică (Cererile de înscriere la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, depuse până la data intrării în vigoare a legii, se vor soluţiona cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data depunerii.);
��se diminuează cu 15%: cuantumul indemnizaţiilor acordate în vederea creşterii copilului (Dacă din calcul rezultă un cuantum mai mic de 600 lei, se acordă 600 lei.); cuantumul indemnizaţiei de şomaj.
Legea prevede, la art. 16 alin. (1), că toate măsurile menţionate mai sus se vor aplica pân` la 31 decembrie 2010.
De asemenea, mai prevede că, începând cu data intrării în vigoare a noilor prevederi, se abrogă art.12 si 13 din Ordonanţa Guvernului nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare.
Cele două articole se referă la plăţile compensatorii ce se acordau salariaţilor civili ale căror funcţii se desfiinţau şi care nu erau reîncadraţi în unităţi ale MApN.
Recalcularea pensiilor
Cel de-al doilea act normativ este Legea nr. 119 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Conform prevederilor acesteia, pensiile militare de stat devin pensii în înţelesul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
Pensiile militare, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prev`zut de Legea nr.19/2000.
Metodologia de recalculare a pensiilor militare, care va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului, se va elabora în termen de 15 de zile de la data intrării în vigoare a legii.
Recalcularea pensiilor cadrelor militare în rezervă sau în retragere se va realiza de către Serviciul pensii militare şi drepturi sociale din Direcţia financiar-contabilă a MApN, într-o perioadă de 5 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului. Cuantumul pensiilor recalculate, stabilit în baza punctajului mediu anual determinat conform prevederilor Legii nr.19/2000, se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare.
Pentru pensiile militare, punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.
La cuantumul pensiilor militare, stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplică prevederile art.11 teza a III-a din Legea nr.80 din 1995 privind statutul cadrelor militare. (Pensionarii militari decoraţi cu ordinul "Meritul Militar" clasele a III-a, a II-a şi I Beneficiază de un spor de 10%, 15% şi, respectiv, 20% al cuantumului pensiei.)
În cazul pensiilor militare, pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii, prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale se aprobă procedura de încadrare în grade de invaliditate, în vederea înscrierii la pensie de invaliditate.
Într-un interval de 3 ani de la data intrării în vigoare a procedurii, Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin I.N.E.M.R.C.M., va organiza verificarea încadrării în grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă.Pentru pensiile militare, pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:
a) 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii speciale de muncă.
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat în alte condiţii de muncă. Aceste perioade se acordă pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de HG nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi a activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate, cu modificările ulterioare şi de HG nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite,condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti, cu modificările ulterioare.
Constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii:
a) vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor pân` la data de 1 aprilie 2001;
b) vechimea în serviciu recunoscută pentru stabilirea pensiilor militare, până la intrarea în vigoare a noii legi. De asemenea, constituie stagiu de cotizare şi perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, respectiv în condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii în cazul beneficiarilor pensiilor militare.
Cadrele militare care beneficiază de pensii militare şi care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupele I şi a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, şi cele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii, beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, după cum urmează:
�� cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;
�� cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii;
�� 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în alte condiţii de muncă, potrivit legii.
Drepturile la pensie care vor fi stabilite ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 119/2010 vor fi supuse automat procesului de Recalculare!
duminică, 18 iulie 2010
RADIOLOCATIA, INCA O CENUSAREASA A ARMATEI
RADIOLOCAŢIA, ÎNCĂ O CENUŞĂREASĂ A ARMATEI
Experienţa conflictelor din orice colţ al mapamondului a demonstrat că în domeniul militar radarele au devenit indispensabile în cadrul apărării antiaeriene a teritoriului naţional, acestea asigurând descoperirea şi urmărirea avioanelor agresoare, dirijarea aviaţiei de vânătoare şi bombardament, dirijarea rachetelor antiaeriene şi conducerea focului artileriei.
Analiştii militari care au făcut bilanţul celor 79 de zile şi nopţi de bombardamente asupra Iugoslaviei au tras concluzia că victoria aliaţilor a fost mai mult un eşec, raportat la aşteptările acestora. De ce? Pentru că superavioanele atacatoare au fost obligate să-şi execute misiunile la înălţimi de peste 10.000 m (precizia loviturilor scăzând proporţional) pentru a nu fi atinse de mijloacele de foc dirijate şi conduse prin radiolocaţie, ale sârbilor. De aici, “pagube colaterale”, bombardarea machetelor de poduri şi a tancurilor gonflabile.
Probabil că în urma acestor analize s-a ajuns la concluzii care vor schimba radical modul de folosire a aviaţiei în cazul unor posibile conflicte militare.
Un argument în plus la demonstraţia utilităţii unui sistem radar puternic în apărarea antiaeriană îl constituie şi următorul scenariu, din lucrarea „Următorul – Ultimul război mondial“ de James Adams: „În Riyadh, Arabia Saudită, conducerea forţelor de apărare naţională era în panică. Sistemul defensiv radar…se oprise. Naţiunea se temea de un atac aerian… şi cumpărase cele mai moderne echipamente pentru a încercui ţara cu radare de avertizare din timp. Dar mai cumpăraseră, fără să ştie, şi câteva mici piese hardware care la un semnal primit de la Washington, scoseseră din uz tot sistemul. Ţara rămăsese lipsită de apărare în faţa unui atac aerian“.
Ajungând la realitatea sistemului militar de management al spaţiului nostru aerian, acesta este format dintr-un număr redus considerabil în ultimii ani de subunităţi de radiolocaţie. Radarele din înzestrarea subunităţilor de radiolocaţie, care executau în vremurile bune cercetarea spaţiului aerian zi şi noapte, erau dispuse în teren la distanţe variabile de frontiera de stat, pentru a realiza o zonă continuă de cercetare. Prin reducerea operată parametrii zonei de cercetare prin radiolocaţie, îndeosebi a limitei inferioare a devenit o reală problemă, dacă nu cumva a şi dispărut ca parametru de analiză a vulnerabilităţii siguranţei naţionale (a apărut în schimb presa drept un pericol la siguranţa furturilor la lumina zilei din banul public).
La acestea se adaugă şi o serie întreagă de probleme tehnice şi de încadrare trupelor de radiolocaţie:
-radarele (câte au mai rămas) sunt în proporţie de aproximativ 90 la sută de producţie sovietică, generaţia anilor 70-80;
-lipsa pieselor de schimb, îndeosebi a tuburilor electronice speciale (insuficienţa fondurilor face imposibil importul acestora);
-eficienţa scăzută a sistemelor de protecţie la bruiaj activ, de imitaţie sau ochit de radiolocaţie;
-imposibilitatea asigurării celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică din lipsă de baterii de acumulatori pentru grupurile electrogene;
-insuficienţa materialelor de întreţinere şi lichidelor speciale, ceea ce afectează calitatea lucrărilor periodice de întreţinere tehnică şi fiabilitatea în funcţionare;
-lipsa de personal specializat odată cu reducerea drastică de efective.
Ce ar fi de făcut pentru scoaterea radiolocaţiei – armă prin excelenţă tehnică – din această postură de „Cenuşăreasă“ a apărării antiaeriene? Iată câteva sugestii:
-importul strictului necesar de tuburi electronice speciale necesare pentru aducerea în parametri a sistemelor de protecţie şi emisie a radarelor existente (un asemenea radar a descoperit „invizibilul“ F-117 în Iugoslavia);
-achiziţionarea sau adaptarea aparaturii de recunoaştere amic-inamic existente pentru radarele de cercetare îndepărtată;
-prelungirea sursei de funcţionare a radarelor de gamă metrică, stabile în funcţionare şi destul de mobile, care asigură în caz de necesitate coeficientul de suprapunere necesar pentru descoperirea la înălţimi mici;
-creşterea capacităţii de centralizare şi prelucrare a datelor de supraveghere radar de la sursele primare într-un sistem unic, cu structuri distincte;
-păstrarea în sistemul militar a specialiştilor în exploatarea şi depanarea radarelor, pentru a căror formare sunt necesari 5-10 ani de pregătire şi activitate în domeniu.
Pentru realizarea unui management eficient, în special în situaţii de criză, este obligatorie completarea supravegherii spaţiului aerian cu radare moderne de observare la joasă înălţime şi cu o mobilitate ridicată. Acest lucru nu este posibil însă în viitorul apropiat.
Întrucât până la introducerea în dotarea armatei noastre a termolocatoarelor, radiolocatoarelor cu aparatură sintetică SAR (Synthetische Aperture Radar) sau a senzorilor tereştri nesupravegheaţi UGS (Unattended Ground Sensors) vom mai avea destul de mult de aşteptat; în momentul de faţă se impune o analiză a zonelor de supraveghere la diferite înălţimi (evaluare care în mod cert va evidenţia faptul că la înălţimi mici rămân importante zone insuficient cercetate prin radiolocaţie) şi, ca atare, luarea unor decizii importante privind:
-regândirea şi redimensionare rolului şi compunerii forţelor de supraveghere şi avertizare timpurie, astfel încât să existe convingerea că managementul luptei (avertizarea timpurie, informaţii de cercetare, stare de alarmă, alocare de resurse, situaţia armamentului, rezultatele misiunii) nu va avea de suferit în situaţii de criză sau eventual, de conflict;
-redefinirea rolului radiolocaţiei militare în exercitarea controlului suveranităţii spaţiului aerian naţional, având în vedere experienţa unor conflicte armate şi diferitelor situaţii de criză, precum şi învăţămintele şi concluziile rezultate în urma aplicaţiilor cu ţinte aeriene marcate, experienţă din care se desprinde ideea că este necesară constituirea unei rezerve de radare din generaţia ´80, de game diferite, în stare de funcţionare, care să poată fi utilizate la ordin.
Sunt de apreciat preocupările pentru modernizarea şi achiziţionarea de avioane şi mijloace de foc antiaeriene, care necesită un efort financiar deosebit (şi poate imposibil de făcut) în viitorul apropiat, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pentru a fi combătute, mijloacele de atac ale unui eventual agresor trebuie descoperite, urmărite şi transmise la înştiinţare prin RADIOLOCAŢIE.
Se pare însă că cei care conduc destinele actualei Românii se amăgesc cu ideea umbrelei NATO care ne va apăra într-un eventual conflict şi an de an încalcă cerinţa privind alocarea bugetară pentru armată, aducând procentele de la 25% din buget cât aloca Alexandru Ioan Cuza pentru Oastea Ţării, la un incredibil, ruşinos şi inacceptabil 1,…%. Unde eşti tu Ţepeş Doamne?...
Experienţa conflictelor din orice colţ al mapamondului a demonstrat că în domeniul militar radarele au devenit indispensabile în cadrul apărării antiaeriene a teritoriului naţional, acestea asigurând descoperirea şi urmărirea avioanelor agresoare, dirijarea aviaţiei de vânătoare şi bombardament, dirijarea rachetelor antiaeriene şi conducerea focului artileriei.
Analiştii militari care au făcut bilanţul celor 79 de zile şi nopţi de bombardamente asupra Iugoslaviei au tras concluzia că victoria aliaţilor a fost mai mult un eşec, raportat la aşteptările acestora. De ce? Pentru că superavioanele atacatoare au fost obligate să-şi execute misiunile la înălţimi de peste 10.000 m (precizia loviturilor scăzând proporţional) pentru a nu fi atinse de mijloacele de foc dirijate şi conduse prin radiolocaţie, ale sârbilor. De aici, “pagube colaterale”, bombardarea machetelor de poduri şi a tancurilor gonflabile.
Probabil că în urma acestor analize s-a ajuns la concluzii care vor schimba radical modul de folosire a aviaţiei în cazul unor posibile conflicte militare.
Un argument în plus la demonstraţia utilităţii unui sistem radar puternic în apărarea antiaeriană îl constituie şi următorul scenariu, din lucrarea „Următorul – Ultimul război mondial“ de James Adams: „În Riyadh, Arabia Saudită, conducerea forţelor de apărare naţională era în panică. Sistemul defensiv radar…se oprise. Naţiunea se temea de un atac aerian… şi cumpărase cele mai moderne echipamente pentru a încercui ţara cu radare de avertizare din timp. Dar mai cumpăraseră, fără să ştie, şi câteva mici piese hardware care la un semnal primit de la Washington, scoseseră din uz tot sistemul. Ţara rămăsese lipsită de apărare în faţa unui atac aerian“.
Ajungând la realitatea sistemului militar de management al spaţiului nostru aerian, acesta este format dintr-un număr redus considerabil în ultimii ani de subunităţi de radiolocaţie. Radarele din înzestrarea subunităţilor de radiolocaţie, care executau în vremurile bune cercetarea spaţiului aerian zi şi noapte, erau dispuse în teren la distanţe variabile de frontiera de stat, pentru a realiza o zonă continuă de cercetare. Prin reducerea operată parametrii zonei de cercetare prin radiolocaţie, îndeosebi a limitei inferioare a devenit o reală problemă, dacă nu cumva a şi dispărut ca parametru de analiză a vulnerabilităţii siguranţei naţionale (a apărut în schimb presa drept un pericol la siguranţa furturilor la lumina zilei din banul public).
La acestea se adaugă şi o serie întreagă de probleme tehnice şi de încadrare trupelor de radiolocaţie:
-radarele (câte au mai rămas) sunt în proporţie de aproximativ 90 la sută de producţie sovietică, generaţia anilor 70-80;
-lipsa pieselor de schimb, îndeosebi a tuburilor electronice speciale (insuficienţa fondurilor face imposibil importul acestora);
-eficienţa scăzută a sistemelor de protecţie la bruiaj activ, de imitaţie sau ochit de radiolocaţie;
-imposibilitatea asigurării celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică din lipsă de baterii de acumulatori pentru grupurile electrogene;
-insuficienţa materialelor de întreţinere şi lichidelor speciale, ceea ce afectează calitatea lucrărilor periodice de întreţinere tehnică şi fiabilitatea în funcţionare;
-lipsa de personal specializat odată cu reducerea drastică de efective.
Ce ar fi de făcut pentru scoaterea radiolocaţiei – armă prin excelenţă tehnică – din această postură de „Cenuşăreasă“ a apărării antiaeriene? Iată câteva sugestii:
-importul strictului necesar de tuburi electronice speciale necesare pentru aducerea în parametri a sistemelor de protecţie şi emisie a radarelor existente (un asemenea radar a descoperit „invizibilul“ F-117 în Iugoslavia);
-achiziţionarea sau adaptarea aparaturii de recunoaştere amic-inamic existente pentru radarele de cercetare îndepărtată;
-prelungirea sursei de funcţionare a radarelor de gamă metrică, stabile în funcţionare şi destul de mobile, care asigură în caz de necesitate coeficientul de suprapunere necesar pentru descoperirea la înălţimi mici;
-creşterea capacităţii de centralizare şi prelucrare a datelor de supraveghere radar de la sursele primare într-un sistem unic, cu structuri distincte;
-păstrarea în sistemul militar a specialiştilor în exploatarea şi depanarea radarelor, pentru a căror formare sunt necesari 5-10 ani de pregătire şi activitate în domeniu.
Pentru realizarea unui management eficient, în special în situaţii de criză, este obligatorie completarea supravegherii spaţiului aerian cu radare moderne de observare la joasă înălţime şi cu o mobilitate ridicată. Acest lucru nu este posibil însă în viitorul apropiat.
Întrucât până la introducerea în dotarea armatei noastre a termolocatoarelor, radiolocatoarelor cu aparatură sintetică SAR (Synthetische Aperture Radar) sau a senzorilor tereştri nesupravegheaţi UGS (Unattended Ground Sensors) vom mai avea destul de mult de aşteptat; în momentul de faţă se impune o analiză a zonelor de supraveghere la diferite înălţimi (evaluare care în mod cert va evidenţia faptul că la înălţimi mici rămân importante zone insuficient cercetate prin radiolocaţie) şi, ca atare, luarea unor decizii importante privind:
-regândirea şi redimensionare rolului şi compunerii forţelor de supraveghere şi avertizare timpurie, astfel încât să existe convingerea că managementul luptei (avertizarea timpurie, informaţii de cercetare, stare de alarmă, alocare de resurse, situaţia armamentului, rezultatele misiunii) nu va avea de suferit în situaţii de criză sau eventual, de conflict;
-redefinirea rolului radiolocaţiei militare în exercitarea controlului suveranităţii spaţiului aerian naţional, având în vedere experienţa unor conflicte armate şi diferitelor situaţii de criză, precum şi învăţămintele şi concluziile rezultate în urma aplicaţiilor cu ţinte aeriene marcate, experienţă din care se desprinde ideea că este necesară constituirea unei rezerve de radare din generaţia ´80, de game diferite, în stare de funcţionare, care să poată fi utilizate la ordin.
Sunt de apreciat preocupările pentru modernizarea şi achiziţionarea de avioane şi mijloace de foc antiaeriene, care necesită un efort financiar deosebit (şi poate imposibil de făcut) în viitorul apropiat, dar nu trebuie pierdut din vedere faptul că, pentru a fi combătute, mijloacele de atac ale unui eventual agresor trebuie descoperite, urmărite şi transmise la înştiinţare prin RADIOLOCAŢIE.
Se pare însă că cei care conduc destinele actualei Românii se amăgesc cu ideea umbrelei NATO care ne va apăra într-un eventual conflict şi an de an încalcă cerinţa privind alocarea bugetară pentru armată, aducând procentele de la 25% din buget cât aloca Alexandru Ioan Cuza pentru Oastea Ţării, la un incredibil, ruşinos şi inacceptabil 1,…%. Unde eşti tu Ţepeş Doamne?...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)