vineri, 3 septembrie 2010

MARSAVIA NEREMANIATULUI MINISTRU ,, go ,,

Recent, sinistruministrul   apararii , inavutitul din amaratul de salariu tip de cadru militar, precum si organul sau ( de presa, vreau sa zic adica ,OBSERVATONTUL MILITAR ) nu prididesc a se lãuda peste tot cã GABRIEL OPREA INTAIUL  se zbate pentru a apãra drepturile pensionarilor militari şi a le uşura existenţa ! 
Haideti sa vedem daca este asa :
In HG 735 /21.07.2010 “Hotãrâre pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor” , la articolul 2 aliniatul (3) se prevede cã „Pentru perioadele în care beneficiarii şi-au desfăşurat activitatea în Ministerul Apărării Naţionale, documentele doveditoare se solicită de către aceştia prin centrele militare judeţene/zonale/de sector, sau prin unităţile militare din care au făcut parte, după caz”, la aliniatul (6) se prevede cã Documentele doveditoare obţinute în condiţiile alin. (3) şi (4) se depun de către beneficiari la structurile de pensii din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor precum şi Serviciul Român de Informaţii de la care primesc drepturile de pensie”, iar la aliniatul (7) al aceluiaşi articol 2 se prevede cã „Recalcularea prevăzută la alin. (1) se efectuează în ordinea înregistrării documentelor doveditoare la structurile de pensii, iar în lipsa acestora, începând cu cele mai vechi dosare aflate în plată, în funcţie de anul şi luna deschiderii dreptului la pensie”
Numai ca, ORDINUL ministrului apararii nr. 101, „Ordin pentru aplicarea în ministerul apãrãrii naţionale a hotãrârii guvernului nr.735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor” prevede ca ,,în mãsura în care, beneficiarii sunt de acord cu datele înscrise în adeverinţe, aceştia vor completa cererea prevãzutã la anexa nr. 1 a sau nr. 1 b, dupã caz, din Hotãrârea Guvernului nr. 735/2010” şi la aliniatul f care prevede cã „cererea împreunã cu adeverinţele cuprinzând veniturile lunare individuale realizate de beneficiari, în original, vor fi înaintate Direcţiei financiar-contabile -Serviciul pensii militare şi drepturi sociale, de cãtre centrele militare zonale/judeţene/de sector,, .
Ups...
Cam ce rezultã de aici? Cã adeverinţele de venituri nu se mai înmâneazã pensionarilor , acestea vor fi inaintate de catre Centrul Militar direct la Secţia Pensii Militare, dar numai dupa ce pensionarul completeazã o cerere prin care solicitã recalcularea pensiei!
 Cu alte cuvinte, franzelarul ,,go,, , cel extenuat de cat bine vrea pensionarilor, de fapt urmareste doar sa puna mana pe cererile de recalculare ale pensionarilor, pentru a le folosi , eventual, în instanţã pentru a invoca faptul cã, vezi Doamne, recalcularea pensiilor s-a fãcut la cererea pensionarilor !

Pai bine bre bulgare, vrei sa ne faci sahăr-mahăr noua, cei care am inchis ochii cand ti-ai bagat laba-n avuția patriei ?! Esti nasol tare !
Inainte de a-ti ura,,salutări fierbinti,, ( pe strada alaturată uliței copilăriei mele, insemna ,,arză-te-ar focul,, ), dom ministru, fă-ma si pe mine, om de pripas, să inteleg, cu ce drept ai scobit de sens HG-ul șeptetreicinci, ș-ai pus-o mata strîmb, printr-un mititel ordin de aplicare, c-acuma io să nu mai pot intra in posesia acelor adeverințe salariale , adeverințe pe care EU LE CER, nu CMJ-ul  ? Hai , ca doar sunteti mare ciumalău de magistrat ...
Domle , dac-ati vrut ,,sa ne faceti vernisajul,,  ,  v-ati inselat ! N-ar trebui acum , pentru că ați vrut sa ne trageti pe sfoară ,  să vă facem ,,camerista,,  noastra ,domle ,,go,, ?!

joi, 2 septembrie 2010

MOSTRA DE RASPUNS BATJOCURA, FARA ,, ENERGIE,, ,TIP MApN

Am primit de la un camarad corespondenta purtata da acesta cu fostul MINISTER AL APARARII NATIONALE , d-acum proprietate pedelistouneperista girata de udî(mîr)e ! Imi voi permite sa o redau in integrum pentru ca Dvs sa va convingeti catde jos a coborat stacheta acest nabab printre nababi, ministerasul ,,go,, ,

in relatia cu cei care au dat stralucire ministerului , adica cu Dvs pensionatii militari !


Doamnelor si domnilor,

Uitati ce i-am scris eu ministrului si ce raspuns am primit!!!!

Vasile Ghimpu

 

Domnule ministru,

 

Am onoarea sa va salut.

Sunt colonelul (rz.) Ghimpu Vasile.

 

Revin cu un nou e-mail intrucat constat ca situatia noastra a cadrelor militare in rezerva si in retragere se inrautateste din ce in ce mai mult.

Ma refer in special la hotararea de guvern prin care se stabileste modul de recalculare a pensiilor.

Pe langa faptul ca Legea nr.119/2010 este abuziva, nedreapta, incalca normele europene iar Curtea Constitutionala a facut-o si discriminatorie, prin aceasta hotarare de guvern pe care ati contrasemnat-o si dumneavoastra, chiar primul dintre ministrii, constat ca suntem pusi intr-o situatie umilitoare, batjocoritoare.

Ni se cere, prin aceasta H.G., sa ne adresam centrelor militare, care la randul lor trebuie sa se adreseze arhivelor M.Ap.N. pentru a primi documentele doveditoare privind veniturile lunare care apoi sa le trimitem cu o cerere la casa de pensii a M.Ap.N.

Domnule ministru, cum ati putut semna dumnevoastra ca militar si cu pregatire juridica aceasta aberatie??!!

Intrebarea pleaca de la urmatoarele:

-         toate cele trei structuri (centrele militare, arhiva M.Ap.N. si casa de pensii) nu sunt structuri ale M.Ap.N. aflate in subordinea dumneavostra??!!! De ce suntem noi pusi sa intervenim in circuitul documentelor intre aceste structuri ??  Nu este o fuga de raspundere a M.Ap.N.??!!

-         se doreste cumva sa fim vazuti cum ne inghesuim, ne calcam in picioare pe la centrele militare sau pe la casa de pensii pentru a ni se da niste pensii de mizerie??;

-         vor putea face fata cele trei structuri mentionate mai sus situatiei create in timpul de cinci luni alocat cand chiar dumneavoastra ati semnat un document trimis la parlament prin care aratati ca este nevoie de ani de zile pentru recalcularea pensiilor si ca aceasta activitate necesita cheltuieli substantiale ?

-         vor fi destinate cel putin doua persoane pentru acelasi pensionar militar care sa extraga datele necesare din statele de plata si din ordinele de zi pe unitate astfel ca sa existe cat de cat certitudinea ca nu apar erori ???!!

-         cum vom putea noi, militarii in rezerva si in retragere, sa verificam corectitudinea datelor primite de la centrele militare ???!!!

-         ce se va intampla daca structurile M.Ap.N. implicate nu isi vor indeplini obligatiile ce le revin in termenul prevazut, cine va raspunde si cum se va rezolva situatia ???!!

-         cine va raspunde pentru erorile, ce cu siguranta se vor produce, in aceasta aberatie de recalculare a pensiilor ???

-         H.G. este de un abuz neimaginabil intr-un stat ce se doreste a fi democratic intrucat suntem pusi intr-o situatie fara iesire: ori semnam anexa nr.1a prin care recunoastem implicit ca suntem de acord cu recalcularea pensiilor impotriva vointei noastre ori primim pensia calculata din oficiu cu salariul mediu brut pe economie. Este aceasta o prevedere legala, democratica, constitutionala ??  Nu este o bataie de joc ca sa mi se calculeze pensia dupa bunul plac al cuiva fara nicio baza reala???!!!

-         de ce se doreste ca sa se creeze tensiuni intre cadrele militare active, ma refer la acele cadre care lucreaza in cele trei structuri implicate, si cadrele militare in rezerva si in retragere pentru ca aceasta H.G. asa cum este facuta acum va duce inevitabil la asa ceva ???!!!

-         nu se vor cheltui oare de catre M.Ap.N. mai multi bani cu procesele ce cu siguranta vor avea loc decat se vor “economisi” prin recalculare ??

-         puteti, domnule ministru, sa-mi dati un exemplu de tara membra NATO si U.E. unde pensiile militare se recalculeaza, iar prin recalculare acestea pot scadea pana la 69%, asa cum ati prezentat chiar dumneavostra ca se va intampla la noi ???

-         de ce ati permis, domnule ministru, abandonarea principiilor si regulilor existente in armatele tarilor membre NATO privind veniturile militarilor ???

-         de ce ati mai infiintat o directie ce trebuie sa se ocupe de calitatea vietii militarilor cand atat cei activi cat si cei in rezerva o duc din ce in ce mai rau ??

Domnule ministru, dovediti-ne ca nu ati renuntat din motive politice la calitatile specifice unui militar: demnitate, onoare, cinste, corectitudine, camaradenie, loialitate fata de Armata Romaniei si de cei care au slujit-o cu abnegatie si cu sacrificiu. Veniti alaturi de noi pentru a actiona impreuna impotriva celor care ne umiliesc, jignesc, batjocoresc ca prin noi batjocoresc si poporul roman care dupa cum s-a vazut intotdeauna a avut incredere in noi si in biserica, ca piloni de baza ai societatii romanesti.

Aveti ocazia ca impreuna cu oamenii dumnevoastra sa ne demonstrati acest lucru cand se va discuta legea pensiilor in Parlamentul Romaniei.

 

Cu sinceritate,

 

Colonel (rz.) Vasile Ghimpu

 

In atentia personalului Cabinetului ministrului M.Ap.N.

 

Acest e-mail constituie o petitie si rog sa fie luata ca atare din puct de vedere legal.

Astept raspuns in termenul legal.

Si iata ce raspunde  ,,go, de la pupitrul ministerului -proprietate, sub pseudonimul ,,SEFUL UNITATII MILITARE 02585 BUCURESTI,, :


   
Stimate domnule col.(rz)Vasile Ghimpu,

La e-mailul dumneavoastra, adresat ministrului apararii nationale,prin care va exprimati nemultumirea privind recalcularea pensiilor militare de stat, remis spre analiza si solutionare unitatii
noastre, va comunicam urmatoarele:
1. Pentru a inlatura un circuit birocratic nedrept, pe care pensionarii militari trebuiau sa il parcurga in procesul de recalculare a pensiilor,
ministrul apararii nationale a semnat Ordinul nr. M. 101 din 23.08.2010,publicat in Monitorul Oficial, Partea I din 26.08.2010.
Acest ordin reglementeaza modul de punere in aplicare in Ministerul Apararii Nationale a Hotararii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislatiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.
In vederea obtinerii documentelor doveditoare necesare recalcularii pensiei militare de stat, trebuie sa va adresati centrului militar zonal/judetean/de sector pe raza caruia domiciliati sau unde ati fost luat in evidenta la data trecerii in rezerva si sa completati Anexa nr. 1 din ordinul mentionat.
2. Conducerea Ministerului Apararii Nationale intreprinde toate demersurile institutionale, inclusiv la nivel parlamentar, pentru ca, in aceasta perioada economica dificila prin care trece tara noastra, reglementarea sistemului de pensii militare si recalcularea lor sa nu afecteze pensiile militare mai mici de 3.000 lei.
Ministrul apararii nationale considera ca statul trebuie sa isi respecte
obligatiile fata de militari, de pensionarii militari si veteranii de razboi, asa cum acestia au slujit tara, in virtutea juramantului militar.
Acest principiu a constituit punctul de plecare in demersurile privind drepturile militarilor, pensionarilor militari si veteranilor de razboi si va sta in continuare la baza oricaror initiative si actiuni ale
ministerului in acest domeniu.


Cu deosebit respect,
SEFUL UNITATII MILITARE 02585 BUCURESTI