marți, 16 noiembrie 2010

BREF

Gândul:

NASA a descoperit „cea mai tânără gaură neagră observată vreodată”, veche de doar 30 de ani şi localizată la circa 50 milioane ani lumină de Terra.

Puterea:

Crin Antonescu şi-ar dori ca scena politică a anilor următori să arate cam aşa: „PNL la Putere, PSD în Opoziţie, iar PDL la puşcărie”.
Ion Iliescu consideră că, nici după 6 ani în funcţia de preşedinte, Traian Băsescu nu a învăţat care este rolul său în sistemul nostru constituţional.
Ion al lui Petrişor, managerul videoclipurilor electorale ale lui Traian Băsescu şi lider al grupării de traficanţi de ţigări pe filiera Ucraina-Republica Moldova a fost reţinut iarăşi de procurori.

Iranul a efectuat manevre tactice în instalaţiile sale nucleare, pregătindu-se astfel de un conflict generalizat în regiune.


Cotidianul:

Deşi Adriean Videanu a promis că Romania va fi parte a proiectului South Stream, ruşii ne-au eliminat din ecuaţie iar statul pierde oportunitatea unei afaceri de peste 500 milioane EUR.

Alianţa pentru România Curată este o mişcare civică ce pare a fi platforma viitorului partid imaculat, partidul Albă-ca-Zăpada.


Financiarul:

Potrivit Eurostat, România ocupă locul 5 în UE în funcţie de creşterea exporturilor în primele opt luni, de 25%, comparativ cu anul trecut.

Ordonanţa creditelor va primi amendamente şi de la Comisia Europeană cu scopul de a găsi soluţii care sa asigure echilibrul între drepturile şi obligaţiile părţilor.


Mediafax:

Un raport Amnesty International evidenţiază complicitatea Europei în extrădări extraordinare şi detenţie secretă, menţionând printre ţările partenere în programele secrete ale CIA şi România.


Ziarul Financiar:

Din comparaţia preşedintelui României cu fostul preşedinte al Argentinei, Nestor Kirchner, reiese că aceştia au în comun agresivitatea şi femeile politician.


Capital:

250.000 de timişoreni, clujeni şi ieşeni au cheltuit într-o noapte peste 3 milioane de EUR pe fondul unor reduceri anunţate de mall-uri.

1340 RON a fost salariul mediu net pe economie în septembrie cu 1,4% mai mic decât în aceeaşi lună a anului precedent.


Hotnews :

Emil Boc a anunţat că Legea salarizării va fi trimisă lunea viitoare Parlamentului în vederea angajării răspunderii Guvernului pe acest act normativ.
Resuresele umane calificate, locaţia situată în proximitatea unor pieţe cheie, precum şi stabilitatea politică şi macroeconomică ar fi cele 3 avantaje pentru ca Bulgaria să devină un fel de “Silicon Valley” a regiunii Mării Negre.
Ţinând cont de accelerarea ritmului de creştere şi întărirea monedei naţionale, China ar putea deveni până în 2020 prima economie mondială, potrivit unui studiu al băncii britanice Standard Chartered.

După modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, coaliţia PD-L-UDMR-UNPR doreşte să modifice şi componenţa Comisiei de muncă pentru a-şi forma o majoritate.


Evenimentul Zilei:

Valeriu Stoica a declarat că dacă PD-L nu va performa la guvernare, oricât s-ar transforma partidul, şansele acestuia vor fi foarte mici la alegerile din 2012 şi 2014.


România Liberă:

Deoarece Laszlo Tokes a refuzat să pună în aplicare o hotărâre judecătorească, Curtea Supremă a decis cercetarea penală a acestuia.
Emil Boc consideră că tribunalele care dau dreptate bugetarilor în privinţa tăierii salariilor cu 25% invocă greşit o prevedere a CEDO.

Biroul Permanent al Senatului îi va audia pe miniştrii Traian Igaş şi Teodor Baconschi pe tema aderării României la spaţiul Schengen.


Adevărul:

PSD îl suspectează pe Crin Antonescu că ar fi purtat negocieri joia trecută cu Vasile Blaga, secretarul general al PD-L, într-o întâlnire secretă.

2,82 miliarde de EUR au trimis românii în ţară, în primele 9 luni ale acestui an, cu 15% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut, reprezentând, totodată, minimul ultimilor 5 ani.


Ziare.com:

Premierul Emil Boc a declarat că bugetarii îşi vor recupera in 2011 o bună parte din tăierea de 25% care a fost aplicată salariilor în acest an.

90,4% dintre delegaţii Uniunii Creştin Democrate au reales-o pe Angela Merkel la conducerea acestei formaţiuni politice.


Naţional:

PD-L Bucureşti va organiza duminică alegeri pentru o nouă conducere.

Preşedintele UE:" A LUAT SFARSIT ERA STATELOR NATIUNI, iar ideea conform careia tarile pot rezista singure este „o iluzie” si „o minciuna”

Statele naţiuni sunt moarte: Herman Van Rompuy – Preşedintele Consiliului European, la Summit-ul G20 de la Seul – Coreea de Sud

Citez din articolul Nation states are dead: EU chief says the belief that countries can stand alone is a ‘lie and an illusion’:


A luat sfârşit era statelor naţiuni, iar ideea conform căreia ţările pot rezista singure este „o iluzie” şi „o minciună”, este de părere Preşedintele UE.

Într-una dintre cele mai deschise proclamări ale scopului unui superstat european, de la apogeul atins de Jacques Delors, Herman Van Rompuy a continuat să denunţe euroscepticismul, catalogându-l drept cea mai mare ameninţare la adresa păcii.

Deputaţii britanici conservatori au condamnat comentariile inflamatorii ale discursului ţinut de dl. Van Rompuy, cu prilejul celei de-a 21 aniversări de la căderea Zidului Berlinului.

Ei au spus că e dovedit faptul că David Cameron (n.trad.: primul ministru britanic) şi-ar lua în braţe o bătălie dacă va evita ca Bruxelles-ul să beneficieze de extra-puteri.

Noaptea trecută, 23 de parlamentari conservatori, inclusiv David Davis – fostul candidat la conducere, s-au răzvrătit în Camera Comunelor din Parlamentul britanic prin faptul că au solicitat organizarea unui referendum dacă Tratatul de la Lisabona va fi amendat (asta chiar dacă miniştrii au spus că schimbările nu afectează Marea Britanie). Iniţiativa lor a fost însă sortită eşecului.

Discursul dlui Van Rompuy în capitala germană a cuprins în faţa auditoriului, faptul că „timpul statului naţiune de tip omogen a luat sfârşit”. El a adăugat că „pericolul” euroscepticismului se răspândeşte dincolo de graniţele unor ţări precum Marea Britanie şi devine o forţă din ce în ce mai puternică pe tot cuprinsul continentului.

„Trebuie să luptăm împreună împotriva pericolului reprezentat de noul euroscepticism”, a declarat el. Nu mai avem de-a face cu monopolul câtorva ţări.

„În fiecare stat membru, sunt oameni care cred că ţara lor poate supravieţui singură în lumea globalizată. Aceasta este mai mult decât o iluzie – este o minciună”.

Belgienii au echivalat euroscepticismul cu o frică ce duce în cele din urmă la război – asta ca un ecou al fostului preşedinte francez Francois Mitterrand căruia îi aparţine faimoasa frază „naţionalismul este război”.

„Cel mai mare inamic al Europei de azi este frica. Frica naşte egoism, egoismul duce la naţionalism, iar naţionalismul generează război”, a spus el. „Naţionalismul de azi este deseori un sentiment ne-pozitiv al mândriei propriei identităţi, fiind cu siguranţă un sentiment negativ de teamă faţă de alţii”.

Într-o puternică apărare a monedei Euro, el a declarat că recesiunea ar fi fost cu mult mai dificilă dacă Franţa îşi păstra moneda naţională (francul francez) iar Germania încă mai avea marca germană.

Folosind din nou imaginea războiului, el a declarat: „Doar imaginaţi-vă marea recesiune din perioada 2008/2009, în contextul în care ar fi fost vechile monede naţionale. Ar fi rezultat turbulenţe ale ratelor de schimb şi sfârşitul pieţei unice. Un război al valutelor se termină întotdeauna cu protecţionismul”.

Iar cu privire la căderea Zidului Berlinului, el a lăudat „oamenii de stat ai anului 1989 – Helmut Kohl, Francois Mitterrand, Jacques Delors”.

Nu a fost însă menţionată deloc Margaret Thatcher, care în calitate de premier britanic la acea vreme a militat împotriva integrării mai strânse.

Noaptea trecută, Nigel Farage – fostul lider al Partidului Independenţei din Marea Britanie a declarat: „Rompy Pumpy (n.trad.: poreclă în derizoriu la adresa Preşedintelui Consiliului European) nu este potrivit pentru a conduce. Acest om este o catastrofă plătită în plus, care vrea să abolească naţiunea noastră. Unica non-naţiune este Belgia – propria sa ţară”.

Deputaţii britanici conservatori au avertizat că astfel de viziuni încep să apară la Bruxelles.

Parlamentarul conservator britanic Douglas Carswell a declarat: „vedem în sfârşit intenţiile adevărate ale euro-craţilor. Dacă asta este ceea ce crede dl. Van Rompuy, ar trebui cel puţin să fie ales de către cineva înainte să spună lucrurile astea”.

sursa :http://saccsiv.wordpress.com/2010/11/12/presedintele-ue-a-luat-sfarsit-era-statelor-natiuni-iar-ideea-conform-careia-tarile-pot-rezista-singure-este-%E2%80%9Eo-iluzie%E2%80%9D-si-%E2%80%9Eo-minciuna%E2%80%9D/