Scăderea salariilor angajaţilor la stat cu 25% a adus la buget o economie de aproximativ 1,7 miliarde de euro. Dacă s-ar fi aplicat şi tăierea pensiilor cu 15%, aceasta ar fi urcat la 2,7 miliarde de euro. Dar toate aceste probleme şi-ar găsi rezolvarea dacă România ar putea, printr-o minune, să-şi recupereze datoriile economice istorice, pe care alte state le au faţă de ţara noastră:intre 19- 21 de miliarde de euro.
Prin contract, România se obliga să livreze mărfuri diverse către Germania, care urma să le achite la un preţ mai mare cu 10% faţă de valoarea medie a preţurilor mondiale. Germania urma să achite facturile prin Casa Germană de Compensaţie, dar plăţile trebuiau efecuate numai către BNR, în mărci germane imperiale. BNR, la rândul ei, achita în lei româneşti exportatorilor.
Se pare că Germania şi-a achitat în primii ani datoriile faţă de statul român, dar în contextul războiului s-au acumulat datorii la plăţi. Ministerul de Finanţe din Germania a emis, la data de 7 septembrie 1944, un document oficial ce avea caracter intern, prin care recunoştea că are obligatţii de plată neachitate la termen, către 31 de state, protectorate şi teritorii. România ocupa locul patru cu suma de 1.126.344 mărci germane imperiale.
Exporturile României către Germania au continuat să fie derulate şi după 23 august 1944 şi deşi mărfurile româneşti exportate în Germania erau din ce in ce mai reduse, totalul facturilor pe care Germania trebuia să le plătească României se ridică la aproape 1,3 miliarde de mărci imperiale germane, ceea ce ar reprezenta în prezent 18,8 miliarde de euro.
BNR le-a plătit exportatorilor români, la zi, toate facturile, dar nu a mai solicitat plăţi compensatorii de la nemţi.
Economistul Radu Golban, cel care a descoperit datoria de 19 miliarde de euro, datând din 1939, a Germaniei către România, spune, într-un interviu exclusiv pentru Libertatea :
Plata datoriilor s-a reactivat în 1990Există vreun precedent pentru un astfel de caz?
,,Da, există situaţia Elveţiei, care a primit o sumă de bani, în 1952, tot din partea Germaniei, în contul unei datorii identice cu cea din cazul României, născută printr- un tratat de reglementare a plăţilor semnat tot înaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial. Prin hotărârile Conferinţei de la Londra din 1952-1953, care are statut de tratat internaţional, se clarifică exact rezolvarea unor asemenea situaţii. România se încadrează perfect la articolul 5, alineatul 4 din legile adoptate la acea conferinţă. Conferinţa face, de fapt, legătura între datoriile fostului Reich şi RFG-ul de atunci. Chiar dacă au fost “îngheţate” până în 1990, prin tratatul de unificare al celor Germanii, plata acelor datorii s-a reactivat ,,
În schimb,fostul cancelar german Gerhard Schroeder declara :
“Nici vorbă de aşa ceva. Germania nu are nici un fel de datorie bănească faţă de România! Eu am fost cancelar şi nu ştiu de o astfel de datorie! Dar, dacă prin absurd ar exista, sunt convins că în virtutea bunelor relaţii dintre cele două ţări această problemă ar fi fost de mult rezolvată!” .
