De la Breaza a pornit ”dosarul generalilor”
Conform rechizitoriului cauzei aveau loc concursuri „pe filieră directă” (cu elevii școlilor), respectiv „pe filieră indirectă”(aplicanți direct pentru postul de subofițer), pentru ocuparea unor posturi de maiştri militari şi subofiţeri, constând în probe scrise la materiile limbă engleză, matematică-fizică, legislaţie, pregătire militară generală şi psihotehnică. În Breaza, la Centrul Zonal de Selecţie şi Orientare, se făcea preselecția celor care urmau să ajungă la Pitești, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti. De aici începea traseul șpăgilor întrucât candidații aveau de trecut testele medicale, psihologice, probele sportive și interviurile.
Omul-cheie de la UM 02414
În 2009, generalul de brigadă Ion Marin, adjunct al şefului Direcţiei de Management şi Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (care până în 2006 avea în subordine Centrul Zonal de Selecție și Orientare Breaza) îl contacta pe comandantul Centrului Breaza, colonelul Constantin Richea. La întâlnirea stabilită a participat o terță persoană, angajat la Unitatea Militară 02414,Centrul de Medicină Preventivă, prezentat de generalul Marin colonelului Richea drept o persoană de încredere.
După acea întâlnire, generalul Marin îi transmitea lui Richea prin militarul de la UM 02414 bilețele cu numele cadrelor care urmau să treacă de preselecție. Mai mult, același militar lua și șpăgile de la candidați pentru generalul Marin. Generalul niciodată nu discuta cu militarii. Totul se făcea prin omul-cheie de la UM 02414 care, prin întâlniri în diverse locuri, uneori chiar la poarta Centrului, îi convingea pe candidați că totul se va rezolva.
Vasile Doană realizează flagrantul. Omul-cheie devine informator
Ce nu știau cei implicați este că ofițerii Direcției Generale Anticorupție Prahova aveau deja informații despre șpăgile care se dădeau și, sub coordonarea procurorului Vasile Doană, angajatul UM 02414 a fost prins în flagrant când lua mită de la unul dintre candidați. Ajuns în mâinile anchetatorilor, militarul a ales să colaboreze, a fost eliberat imediat și de atunci toate acțiunile sale (banii luați de la candidați și toate discuțiile cu generalul Marin) erau monitorizate de ofițerii anticorupție care au strâns astfel suficiente probe.
Nume de cod: ”internat” și ”doctor”
La Pitești, la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti unde ajungeau cei care treceau preselecția de la Breaza, generalul Chiriță Mihai șef de Direcție în Statul Major al MAPN (fost comandant de unitate la Pitești) aranja concursurile. La fel ca la Breaza, generalul Chiriță trimitea bilețele cu numele candidaților care urmau să câștige sau aranja concursurile prin convorbiri telefonice, codat, folosind termenii ”internat” (candidatul care dăduse șpagă) și ”doctor” (cadrul militar care trebuia să primească biletul cu numele candidatului). Printre ”doctorii” descoperiți de ofițerii anticorupție se aflau alți trei ofițeri superiori, locotenent colonel Crăciuneanu Dan-Costel (n.r.- întocmea dosarele candidaților), şef Birou Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean Ilfov, maior Onel Crinu Ionuț, din cadrul Şcolii de aplicaţii pentru unităţi de luptă "Mihai Viteazu" Piteşti și şeful său colonelul inginer doctor Belciug Vasile, fost comandant al Garnizoanei Piteşti dar şi al Şcolii de Aplicaţii „Mihai Viteazu”.
Candidații au picat și la mate-fizică și ”pe telefoane”
Planul generalilor implicați în aranjarea concursurilor a fost dejucat de greșeala unui cadru militar care trebuia să ofere răspunsurile corecte candidaților la probele de limba engleză și matematică-fizică. Temător că ar putea bate la ochi faptul că toți candidații urmau să promoveze cu calificative maxime, cadrul militar nu le-a oferit candidaților decât răspunsurile la proba de limba engleză. Toți candidații au promovat, toate bune și frumoase până aici. Însă la proba matematică-fizică, unde nu au mai primit răspunsurile, toți candidații au picat. Supărați că au dat șpagă și au picat concursul, au început să dea telefoane pentru a rezolva problema, ori prin promovarea concursului ori prin recuperarea banilor dați, situație care a dus la strângerea de noi probe, întrucât anchetatorii monitorizau atât candidații cât și cadrele militare implicate. ”Au picat pe telefoane”, după cum spuneau anchetatorii.
Generalii nu au primit mandate de arestare preventivă
Ofițerii au fost reținuți 24 de ore, iar la data de 14 decembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, faţă de toţi cei cinci inculpaţi, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Cercetările continuă, întrucât până la această oră niciunul dintre cei aproape 40 de candidați nu a vrut să colaboreze cu organele de anchetă, fapt pentru care sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Zeci de mii de euro șpagă
Cercetările continuă pentru a se stabili suma totală de bani primită de ofițeri. Iată, potrivit comunicatului de presă, sumele de bani probate de anchetatori ca fiind primate de inculpați. ”O persoană apropiată inculpatului Ion Marian, la rândul său învinuit în cauză, a primit suma de peste 46.000 de euro de la mai mulţi candidaţi, atât pentru sine, pentru Ion Marian şi pentru membrii comisiilor de examinare.
În legătură cu aceste concursuri, în aceeaşi perioadă, inculpatul lt. col. Crăciuneanu Dan – Costel a pretins şi/sau primit, singur sau împreună cu alte persoane, suma totală de 10.200 euro şi 1.000 lei pentru a sprijini cel puţin 20 de candidaţi să promoveze în mod fraudulos concursul de admitere în structurile Ministerului Apărării Naţionale.
La rândul său, în acelaşi scop, inculpatul mr. Onel Crinu Ionuţ, ofiţer în cadrul unei alte şcoli militare din Piteşti, a pretins şi/sau primit de la mai mulţi candidaţi, singur sau împreună cu alte persoane, suma totală de 17.800 euro. În acelaşi context, şeful său, inculpatul Belciug Vasile, prin intermediari, a primit de la un candidat, suma de 5.500 lei”.
Conform vranceamedia.ro, alţi şapte ofiţeri din comisiile de examinare, puşi sub învinuire, sub acuzaţia că, în calitate de membri ai comisiilor de examinare din august 2010, s-ar fi asociat cu cei doi generali pentru a favoriza mai multe persoane la două concursuri. Cei şapte sunt coloneii Constantin Richea, comandantul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza, Valerică Diaconu, comandantul Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Unităţi de Luptă “Mihai Viteazu” Piteşti, şi Nicolae Zamfirache de la aceeaşi unitate, precum şi locotenent-coloneii Mihai Bocanu şi Paul Bădicu şi maiorii Ovidiu Boşotar şi Nae Cornel, au declarat surse judiciare.
Constantin Richea, comandantul Centrului Zonal de Selecţie şi Orientare Breaza, Valerică Diaconu şi Nicolae Zamfirache sunt acuzaţi de fals, uz de fals, abuz în serviciu şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, pentru că ar fi conlucrat cu generalii Marin Ion şi Chiriţă Mihai la admiterea nelegală a unor persoane în urma a două concursuri derulate la cele două unităţi în anul 2010.
Doană, un procuror controversat
Procurorul Vasile Doană este un nume cunoscut și în Prahova, după rezolvarea unor dosare célèbre, citate de România Liberă:
- 1999, dosarul "Petrobrazi" - furt de combustibil, 103 inculpați, inclusiv comandantul Poliției Ploiești;
- 1999, mineriada din 13-15 iunie 1990, a trimis în judecată fosta conducere a Ministerului de Interne;
- 2000, trimite 22 de persoane în judecată, din cadrul Poliției Ploiești, pentru acte de corupție;
- 2002, dosarul "Mită la RADET", un ofițer SRI implicat, 500.000 DM mită;
- Secția 5 Poliție, 38 polițiști arestați, furt de combustibil din conducte;
- 2004, dosarul RAFO, i se oferă 200.000 de euro de către trei oameni de afaceri din Bacău. Refuză mita, dupa care realizează flagrantul;
- 2006, "sereiștii benzinari" de la Ploiești, coloneii Bucur și Păltânea.
P.S. Aștept, cu nerăbdare, finalizarea anchetei și arestarea vreunui militar angajat...a vreunui bucătar...