20 de primari ai PSD şi PNL, din cei 28 care au trecut în barca lui Gabriel Oprea, au fost prezenţi vineri la Conferinţa Judeţeană de Alegeri a UNPR Olt, fiind anunţaţi de deputatul Nicolae Stan (zis Bulă) ca membriii şi candidaţi ai acestui partid la alegerile locale din vara viitoare. ,,Am 28 de colegi care au decis sa mi se alăture. Unii dintre ei au făcut-o în numele prieteniei care ne leagă de foarte mulţi ani, alţii pentru că sunt nemulţumiţi de modul cum au fost trataţi de către liderii organizaţiilor din care au făcut parte. Printre primarii care au ales să mi se alăture se numără Gheorghe Anghel, primarul municipiului Caracal, edilii oraşelor Scorniceşti, Balş, Potcoava şi Piatra Olt, dar şi foarte multi colegi primari de comune. Până la alegeride la anul numărul primarilor în funcţie care vor alege sa reprezinte la alegeri UNPR va creşte. Ni s-a alatura de câteva zile şi fostul prefect Octavian Popescu şi ex-subprefectul Virgil Panduru”, a declarat pentru Newsin deputatul Nicolae Stan, noul preşedinte al UNPR Olt, ales în cadrul Conferinţei Judeţene de Alegeri desfăşurate în prima parte a zilei de vineri.
sursa :http://www.olt-news.ro/stiri/politica/bula-lasa-psd-olt-fara-niciun-primar-de-oras-sau-municipiu/
PS Așadar, ghici cine mai dă ora exactă acum în consiliul judetean ?!N-o fi PDL-ul ? S-o fi stins PSD-ul ?
Libertatea de exprimare (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. CONSTITUTIA ROMANIEI art.30
duminică, 8 mai 2011
La Caracal, se va deschide o puşcărie modernă. Aviz amatorilor!
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Penitenciarelor din România (DGPR) vor începe lucrările de construcţie a unui nou penitenciar în municipiul Caracal, chiar în vara acestui an. Acesta va fi aidoma celor de la Rahova şi Jilava. Locul propice acestei închisori pare a fi Batalionul Disciplinar.
„Din câte am înţeles acum, Ministerul Justiţiei vrea să facă investiţia şi să pună în valoare şi locaţia de la fostul Batalion Disciplinar”, a spus edilul Caracalului, Gheorghe Anghel.
Primăria s-a sesizat şi a transferat din domeniul public al municipiului Caracal în domeniul public al statului, în administrarea Direcţiei General a Penitenciarelor, o suprafaţă de teren de circa 22,7 hectare, pentru construirea penitenciarului, pe DN 54 Caracal – Corabia.
Contractul de ridicare a clădirii a fost semnat în urmă cu şapte ani, însă se pare că abia acum se va concretiza. DGPR a solicitat terenul pentru construcţia închisorii în 2004.
Potrivit acestuia, din vară, vor începe lucrările penitenciarului.
„Acest penitenciar va crea noi locuri de muncă pentru cei care doresc să muncească în acest sistem. Investiţia va fi benefică pentru noi din mai multe puncte de vedere, mai ales că se va tranzita atunci foarte des oraşul”, a mai spus Gheorghe Anghel.
sursa :http://www.ziaruldeolt.ro/328/actualitate.php

Abonați-vă la:
Postări (Atom)