,, Într-o
carte publicată pe banii Editurii Polirom
UN COLONEL
DE 54 DE ANI DIN DIRECTIA DE OPERATII A
STATULUI MAJOR GENERAL FACE TĂNDĂRI
IMAGINEA ALIANTEI ATLANTICE
DEFĂIMÂND NATO ȘI ARMATA ROMÂNĂ
Dl colonel (r) Călin
Hentea, în vârstă de 54 de ani, ofiter la Directia de Operatii a Statului Major
General al Armatei Române și, până de curând ofiter reprezentant al Armatei
Române în structurile superioare ale Aliantei Atlantice a publicat în aceste
zile la Editura Polirom volumul ”Memorii în bocanci” în care descrie viața sa
ca ofițer al Armatei Române și ca ofițer NATO întreanii1992-2009.
Autorul ”Memoriilor în bocanci” vrea prin această carte să-și facă debutul ca
memorialist, dar nu reușește decât să defăimeze
NATO și Armata Română. În acest fel, dl Hentea
ia de jos un pietroi mare, îl ridica până la centură și apoi îi da drumul din
brațe și-l lasă ca să-i cadă pe picioare.
Interesant este că autorul cărții nu are căderea să critice armata, dânsul
nefiind militar de profesie ci absolvent al Școlii Politehnice. Adică inginer
TCM. Nu a lucrat însă ca inginer fiindcă nu i-a plăcut ingineria. Ca să fugă de
inginerie a intrat în armată. A fost făcut colonel, deși nu are școală militară,
nu are la bază nici un fel de studii militare și, din câte declară în carte,
i-a fost mereu scârbă de haina militară și nu s-a simțit niciodată cu inima
alături de instituția militară și de oamenii de acolo. Domnia sa declară în
paginile cărții că a ajuns ofițer al Armatei Române pe calea corupției, adică
dând bani și plocoane pe la generali și mituindu-i. În schimbul banilor,
aceștia l-au făcut ofițer.
Probabil tot asa a făcut dl Hentea și ca să publice cartea: i-a mituit pe
directorii de la Editura Polirom ca să i-o publice. Altfel nu se explică pentru
ce Editura Polirom a riscat să fie dată în judecată de MApN pentru defăimare și
ultraj. Pentru că să fim foarte clari: cartea ”Memoriii în bocanci” nu este
nici roman, nici pamflet, nici poezie, nici carte de hard politic sau hard
power. Este o carte care defăimează. Și defăimează la modul cel mai grav.
Îmi pare rău să scriu asta, dar ca ofițer în rezervă nu pot să nu remarc faptul
că dl colonel Hentea nu se comportă în paginile
cărții nici măcar ca un comandant care a
defectat. Domnia sa se comportă exact ca un trădător, ca un dezertor NATO.
Părerea mea este că decât să fi scris o astfel de carte mai cinstit ar fi fost
dacă ar fi fugit la nord-coreeni și s-ar fi predat acestora.
Spun aceste lucruri nu fiindcă sunt procapitalist. Nu sunt prooccidental
(dimpotrivă, socotesc capitalismul occidental cea mai mare calamitate a
vremurilor moderne). Dar sunt și am fost ofițer. Am fost militar și am rămas
militar și ca rezervist. Iar legea de fier a milităriei zice așa: ca militar ai
voie să protestezi sau să te împotrivești unei alianțe cât timp acea alianță nu
s-a înfăptuit. Ai voie să scrii împotriva ei, ai voie s-o critici, s-o
ironizezi, s-o scuipi! Poți merge până acolo încât să-ți dai demisia din Armată
și să te delimitezi de politica respectivă, dacă propria ta conștiință îți cere
asta.
Dar în momentul în care alianța respectivă s-a încheiat (în cazul nostru Armata
Română-NATO), când comandanții Armatei și
conducătorii țării au parafat acea alianță,
atunci militarii trebuie să tacă. Ei trebuie să intre în rânduri, să se supună
noilor ei reguli, să-i respecte pe noii aliați și să le fie loiali.
Asta este legea vieții militare. Dacă faci altfel, atunci te faci vinovat de
rebeliune și de felonie. Adică de trădare.
Iar dl Hentea cade în poziția de trădător. Lătratul lui întârziat la coloneii
și la generalii români ”proști, puturoși, mojici, bețivi, necunoscători de
limba engleză” și sila față de aceștia survin la dl Hentea după ce timp de 20
de ani a stat între ei, a mâncat la masa lor și a primit solde și prime
consistente. Bașca grade militare. Atunci nu i-a fost greață să stea între ei.
I s-a făcut greață de ei brusc, în 2008 și 2009, când probabil i s-a refuzat
gradul de general. Atunci a trecut în rezervă.
Dl Hentea nu poate invoca libertatea de creație sau de exprimare pentru exonerarea
răspunderii în privința violenței textului. Cartea domniei sale nu este
literatură. Nu poate să invoce pamfletul ca scuză. Nu este nici operă politică
(să invoce pasiunea discursivă pentru justificarea violenței de limbaj).
Și chiar dacă ar fi literatură, ea nu ar putea fi încadrată decât la categoria
extremism violent și instigare la ură, fiindcă libertatea de exprimare și de
creație, libertatea de a scrie o carte nu înseamnă libertatea de a insulta pe
alții pe motiv că au ca ocupație milităria și nu înseamnă nici a defăima și a-i
ultragia grav pe aliații țării, fie ei americani, englezi, japonezi, turci sau
albanezi.
Aceasta este prima regulă de aur pe care nu trebuie s-o încalce nici un
militar. Iar exemplul, fie că ne place sau nu ne place, trebuie luat chiar de
la cei pe care dl Hentea îi defăimează: de la americani. Deși avem lipsuri mari
și puterea noastră militară nu este nici a suta parte din puterea militară a
Armatei UA, americanii nu ne-au vorbit niciodată de rău și nu ne-au insultat
niciodată.
Dimpotrivă. În unele teatre de luptă i-au pus pe
militarii lor americani sub comanda ofițerilor români. Pe cei ca dl Hentea i-au
luat și i-au dus în Anglia sau în SUA și i-au învățat engleza și engleza
americană, le-au dat decorații, i-au primit în casele lor, i-au pus la masa
lor.
A răspunde prin cărți defăimătoare unor astfel de gesturi nu stă în caracterul
militarului român.
Dar mai bine să frunzărim putin cartea Memorii în bocanci. Iată ce află
cititorul din această carte:
1.Direcția de Cultură a Armatei Române este de fapt o ”Direcție de Incultură și
unul dintre ultimele bastioane ale comunismului naționalist din MApN” (pg
28). Acolo nimeni nu știe limba engleză așa de dumnezeiește cum o știe dl
colonel Călin Hentea, pe care nu-l întrece nimeni la ciripitul în engleză
2. Redacțiile televiziunii militare care difuzează emisiunea tv Pro Patria și
redacțiile ziarelor militare sunt împănate cu ofițeri ziariști inculți care nu
știu limba engleză și falsifică realitatea sau o ascund, mint pe rupte în
reportajele lor, practică pupincurismul proocidentalist și ling bocancii
tuturor șefuleților NATO care vin la București (pg 28-31). În emisiunile
tv difuzate de Pro Patria sunt înfățișați militari care aleargă pe tancuri și
pe mașini blindate, militari români trăgând în poligoane cu tunurile și cu
mitralierele ca la Stalingrad, dar toate acestea sunt imagini falsificate, sunt
montaje realizate în studiourile militare care au ca menire inducerea în eroare
a opiniei publice. Ele trebuie să creeze poporului român sentimentul că Armata
îl apără, că securitatea României este asigurată și că Armata Română se
pregătește de luptă la standardele NATO.
În realitate, scrie în carte, Armata Română este supusă unor privațiuni și unei
austerități totale, nu mișcă nicăieri nici un fel de tehnică de luptă, consumul
de carburanți este restricționat, exercițiile militare aproape inexistente (pg
46). Echiparea militarilor români este atât de jalnică încât ei sunt trimiși în
Kosovo, pe frotul din Albania fără muniție la ei, au pistoale mitralieră asupra
lor, dar în încărcătoare nu au gloanțe (pg 53). Mașinile blindate
(TAB-urile) și tancurile sunt vechi, se defectează toate și coloanele de mașini
se opresc din mers, camioanele ruginite abia se târâie. Anarhiștii albanezi
sunt pe punctul de a captura întreaga forță română trimisă în Albania, cu
generalii români cu tot (pg 53, 56, 59, 70)
3. Interviurile pe care le dau comandanții NATO sunt ”perfect aranjate și
fixate, întrebările se transmit dinainte”, răspunsurile la fel: se ticluiesc în
cabinetele șefilor NATO și ei apar la interviu cu lecția gata învățată, așa că
ziariștilor care iau interviuri respectivilor demnitari li se sugerează ”ferm”
să renunțe la întrebări netrecute anterior pe listă. Toate interviurile decurg
mașinal, cu ”fraze standard, cuvinte șablon, politețe impecabilă, limbă de lemn
occidentală, zâmbete prefăcute” (pg 36)
4. Promovarea militarilor pe funcții publice se realizează în NATO pe criteriul
”să fie frumos și să arate bine, să aibă zâmbet plăcut etc.” (pg 39-40)
5. Comportamentul militarilor aliați din NATO este unul schematic, rigid,
dogmatic, repetă ca papagalii fraze standard, se mișcă mecanicist ”ca niște
roboței în uniformă” (pg 42) și vorbesc toți o limbă de lemn perfectă (pg
40-41)
6. Generalii români sunt buhăiți, îndobitociți, incapabili să dea un interviu,
analfabeți, nu știu limba engleză, sunt ”generali mioritici, generali și
colonei românești” proști, patriotarzi și înapoiați, dar aroganți și trufași,
megalomani, niște secături avide după faimă nemeritată (pg 41)
7. Există o cenzură informațională totală și un secretism întunecat la toate
nivelurile atât în NATO cât și în Armata Română. Primirile de delegații NATO la
Ministerul Apărării din București sunt învăluite în cel mai profund mister,
nimeni nu știe ce scop au aceste delegații și nici ce discută cu ele MApN-ul,
fiindcă nici unui ziarist nu i se permite accesul la astfel de întâlniri (pag
44)
8. Militarii britanici și americani din NATO se
îmbată temeinic (pg 65), nici un ofițer sau soldat român nu se duc pe
fronturile din Afganistan, Irak, Kosovo etc din impuls de conștiință ci mânat
de setea de bani, atras de promisiunea soldei în euro sau în dolari USA.
Tricolorul, onoarea țării, apărarea patriei, eroism, sacrificiu, toate acestea
sunt vorbe goale pentru urechile proștilor. În realitate toți militarii români
care se duc să lupte în străinătate sunt niște mercenari pe care-i atrage doar
mirosul banului (pg 66, 69), posibilitatea de a face contrabandă cu
alcool și țigări (pg 67) și gustul aventurii, adică sex cu femei
străine, inclusiv negrese (asta în misunile de pace din Africa). Până și
preoții militari se destrăbălează și fac contrabandă cu ceasuri Seiko, brânză
și alcool (pg. 78)
Mai mult decât atâta, militarii români dau șpăgi grele șefilor ca să meargă pe
fronturile de luptă din străinătate sau în misiunile de menținere a păcii (pg
67). Cea mai neagră corupție bântuie în Armată.
9. Misiunile militarilor români și ale NATO ”nu sunt să facă pace și ordine ci
doar să facă o impresie de forță asupra localnicilor prin afișarea uniformelor
și a tehnicii militare. Nici gând ca militarii noștri să rețină sau să
legitimeze ori să dezarmeze grupurile de mascați înarmați întâlniți în margine
de drum care ne făceau cu mâna în timp ce pândeau convoaiele sau autobuzele
pentru a le tâlhări. Populația locală era profund dezamăgită și nu înțelegea de
ce Forța internațională cu toate mitralierele ei și soldații ei nu o apăra
împotriva jafurilor zilnice la care era supusă” (pg 81, 82)
10. Generalii români sunt niște imbecili și brute primitive care nu știu limba
engleză, sunt mojici și neamuri proaste, se îmbată ca porcii, trag pârțuri,
sunt needucați și plini de grandomanie, vin în control pe front cu suite care
abia încap într-un avion, habar nu au ce spun omologii lor occidentali și doar
râd ca niște idioți când aceștia le vorbesc (pg 97).
Generalii români sunt monumente de fățărnicie, au o uimitoare capacitate de a
se dedubla, față de străini se arată euroatlantiști și pro NATO până în vârful
unghiilor, democrați și afișează peste tot un zâmbet de circumstanță, dar odată
întorși acasă redevin dogmatici, acriți, și patriotarzi. Aceiași generali
români se îmbată crunt, sunt ciubucari și falsifică documente și colecționează
chitanțe false de cazare la hoteluri prin străinătate pentru a încasa bani în
plus la diurnă când se întorc în țară, insultă pe cei din jur, sunt misogini și
umilesc femeile, fură sticle cu vin și whisky de la mesele oficiale NATO la
care se autoinvită ca niște cerșetori (pag 100, 103)
11. În NATO relațiile intime sunt acceptate tacit și peste tot au loc diferite
idile între bărbații și femeile în uniformă militară. Destrăbălarea e la ea
acasă. Militarii NATO (deci și militarii români) au relații cu localnicele
(albaneze, congoleze, angoleze, sârboaice etc). În Africa mai ales femeile
indigene se vând ușor pentru o conservă sau o pâine. Între ofițerii francezi,
americani, italieni etc și femeile ofițeri din propriile unități sau din
unități străine au loc adevărate povești de dragoste și imoralitatea este în
floare fiind trecută cu vederea de comandanții NATO (pg 106, 107,108,109)
12. Cu banii contribuabililor europeni (care habar nu au unde se duc taxele și
impozitele lor) NATO a construit mii de vile în care să locuiască albanezii din
Kosovo care se plângeau că nu au unde locui (pg 111)
13. În cadrul forțelor internaționale ale NATO doar 20% dintre militari muncesc
cu adevărat, restul se prefac că muncesc sau nju muncesc nimic (pg118)
14. Engleza care se vorbește în NATO este o limbă babilonică pe care nu o
înțelege nimeni fiindcă fiecare națiune are modul ei de a vorbi englezește. Ca
atare există în cadrul NATO o engleză-poloneză, o engleză-olandeză, o
engleză-nordică, o engleză-germană și așa mai departe (pg.121)
15. Militarii americani se îmbată cui bând pe ascuns de ochii șefilor (pg
130), mâncarea pentru trupele NATO este plină de E-uri, conservanți și
coloranți și produce balonări și gaze (pg 131)
16. Generalii români nu știu nici măcar versurile Imnului Național (pg 134),
sunt ”niște huidume psihopate și viclene care au penetrat până la cele mai
înalte structuri ale Statului Major General, sunt jupâni cazoni cu apucături de
vătafi care se comportă până la limita de suportabilitate a rușinii și
ridicolului” (pg 134, 135)
17. Generalii români sunt ”generali mioritici”, bolovănoși, plini de
platitudini în vorbire, mitocani, folosesc truisme, fraze sforăitoare
patriotarde. ”Generalul mioritic prezintă simptomele unui acut și bolnav cronic
de hemoroizi care se frământă în fotoliu cu un zâmbet chinuit pe față, și-a
luat doctoratul pe bază de portbagaj plin cu caltaboș, țuică, telemea. În cazul
generalilor din provincie. Generalii din Capitală și-au luat doctoratele prin
trafic de influență cu teze făcute de subordonați” (pg 134,135,136)
18. Militarii români care conduc Armata Română (generalii și colonei) au ca
trăsătură principală goana după femei și băutură, sunt triviali și inculți,
suferă de logoree și gradomanie (pg 188), singurele cuvinte englezești
pe care le știu sunt ”ies” și ”nău”. Ei se împart în două tipuri:
”mitocancazonul” și ”idiotcazonul” (pg. 140,11,142)
Mai există, desigur, multe alte invective, insulte și ultraje la adresa atât a
NATO cât și a Armatei Române. Rămâne de văzut dacă Marele Stat Major (Statul Major
General) și Consiliul Suprem de Apărare a Țării sunt de acord sau nu cu
conținutul volumului publicat de Polirom.
Din fericire pentru NATO și pentru Armata Română, dl colonel Hentea nu a avut
acces la documente secrete de importanță majoră, fiindcă în mod sigur, le-ar fi
făcut publice.
Din nefericire pentru dl colonel Hentea, domnia sa nefiind militar nu știe că
armata nu este un pension pentru domnișoare plăpânde, gingașe și fragile care
să vorbească englezește și franțuzește despre sonetele lui Shakespeare sau
despre poeziile de dragoste ale lui Hugo.
Pe front militarii se îmbată, fumează, uneori violează femei, mănâncă de rup,
răgâie, fură, își mint superiorii fără să clipească, sunt îngâmfați, meschini,
umblă cu ținuta murdară, mânjiți de noroi, se bat între ei și se ceartă,
șterpelesc conserve de la bucătărie și le ascund sub saltea, râd de cei cu
grade mari, sunt zgârciți și egoiști, își tachinează colegele în uniformă și de
multe ori chiar se culcă cu ele, joacă jocuri de noroc la care-și pierd soldele.
Soldații sunt ca niște copii mari, iar șefii lor nu sunt nici ei altfel decât
soldații. Generali doctori chirurgi care salvează vieți sau comandanți de
divizii și armate care pot spulbera cu tancurile și cu avioanele o țară își pun
piedică unul altuia pe la cursuri sau le pun altora pioneze sau lipici pe
scaune, le varsă solnița cu sare în ciorbă când aceia întorc capul să se uite
în altă parte sau își fac amante din secretare sau din colege. Ceea ce spune dl
Hentea în cartea sa nu este o noutate pentru nimeni. Înainte de a-și scrie
”memoriile” dl Hentea ar fi trebuit să vadă filmul serial MASH celebru în lumea
întreagă și care a fost făcut de americani
deștepți tocmai pentru cei ca dl Hentea.
Un reproș care se repetă insistent și obsesiv în cartea dlui Hentea este că
generalii și coloneii români nu știu limbi străine și asta îi face în ochii
autorului niște troglodiți.
Adevărul este că nici generalii americani și englezi nu știu limbi străine.
Prin natura ”împrejurărilor” limba lor maternă este chiar limba de circulație
universală, engleza. Faptul că ei nu știu limbi străine le scade cumva din
valoare?
Chestia cu învățatul limbilor străine este o marotă a politicianului român, dar
și a politicii propagandiștilor români moderni (inclusiv militari). Adevărul
este că învățarea unei limbi străine nu te face nici mai deștept și nici mai
demn decât ești. Orice prostituată care se…respectă știe câteva limbi străine
pentru că are nevoie de așa ceva. Un militar nu trebuie să știe limbi străine
ci trebuie să știe să lupte.
O limbă străină o înveți în câteva luni. Dovada este chiar chiar dl Hentea.
Domnia sa a învățat limba engleză în răstimp de patru luni acolo unde a fost
trimis de americani: în Anglia, la Școala de Limbi străine a Armatei Britanice
din Wilton Park, Beaconsfield, unde au învățat limba engleză mulți dintre șefii
de stat (inclusiv Moammar Gaddafi).
Aici, la Beaconsfield dl Hentea a învățat limba engleză și a fost plătit pentru
asta cu o diurnă de 11 lire englezești pe zi. O spune chiar domnia sa în carte.
Ei bine, nu orice ofițer român se poate duce la Școala de Limbi străine a
Armatei Britanice din Wilton Park ca să învețe limba engleză. Ar fi cazul ca dl
Hentea să nu facă atâta…caz de faptul că știe engleza.
În mod firesc, așa cum am mai spus, prin publicarea volumului ”Memorii în
bocanci” Editura Polirom devine părtașă la acțiunea de defăimare a autorului,
chiar dacă a avut grijă, așa cum se zvonește, să-l pună pe dl Hentea să semneze
că răspunderea pentru cele publicate îi aparține.
Aici chestia asta cu responsabilitatea integrală a autorului nu mai
funcționează. Este clar că avem de-a face în cazul ”Memoriilor în bocanci” cu o
acțiune deliberată de discreditare a Alianței NATO și a Armatei Române, acțiune
la care Editura Polirom a coparticipat prin cei care au aprobat apariția
volumului. Editura Polirom nu poate fi exonerată de partea sa de răspundere în
această afacere extrem de dubioasă.
Și când spun afacere dubioasă mă refer la numărul incredibil de mare de
publicații și mijloace mass-media românești, de jurnaliști și oameni de
televiziune români care se arată extaziați de apariția cărții și care încă
înainte de apariția cărții roiau în jurul autorului și-i luau dlui Hentea tot
felul de interviuri, îi făceau vizite, îl prezentau ca pe un uriaș al culturii
contemporane, ca pe un fel de Cucuzel al vremurilor noastre.
Mai mult decât atât, ziarul Adevărul i-a publicat și un fel de enciclopedie a
tehnicii de propagandă de vreo mie de pagini intitulată Enciclopedia propaganei
românești. Într-un interviu, un oarecare Cătălin Țurlea de la Ziarul Financiar,
îl întreabă pe dl Hentea:
-Călin Hentea, ce este de fapt propaganda?
La care dl Hentea spune:
-Ca să-ţi răspund la întrebare, sunt nevoit să te trimit la ultima mea carte,
“Noile haine ale propagandei”, apărută în 2008 la editura Paralela 45, în care
am formulat o definiţie a ceea ce eu consider că înseamnă conceptul de
propagandă astăzi. Adică: “Acţiuni de comunicare persuasivă planificate,
susţinute de un sponsor, având drept scop final influenţarea şi chiar
modificarea atitudinilor şi comportamentelor unei audienţe ţintă selectate,
pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informaţii
şi argumente false, parţial adevărate, denaturate şi exclusiv alături de cele
adevărate şi însoţite de diverse forme de constrângere şi cenzură”.
Interesant este că volumul ”Memorii în bocanci” respectă întru totul linia de
mai sus. Este o carte de ”propagandă în haine noi” și are ca ”țintă selectată”
NATO. Oare cine o fi sponsorul care a finanțat-o și ce interese politice are
el? De unde banii pentru publicarea masivă a propagandei henteane? Ziarul
Adevărul este cu un picior în groapă și e aproape falimentar. Tirajul lui s-a
prăbușit de la 300 000 de exemplare zilnic la zece mii de exemplare pe zi, din
care jumătate sunt probabil retururi. Editura Adevărul, în toată existența ei,
nu a publicat decât un singur poet român: pe Mihai Eminescu. Autori români în
viață nu publică.
Totuși, editura Adevărul l-a publicat pe dl Hentea anul trecut. I-a publicat
Enciclopedia propagandei româneşti, o lucrare mamut, în două volume, de aproape
o mie de pagini care costă peste un milion de lei vechi și din care probabil nu
a vândut nici măcar trei exemplare. Oare cine o fi sponsorul?Și mai uluitor
este faptul că dl Hentea se bucură de o susținere și mediatizare frenetică în
toată presa militară. Toți jurnaliștii militari colonei și generali roiesc în
jurul lui, își declară admirația față de dânsul și îi fac o publicitate în
draci.
Să aibă dreptate dl Hentea când spune că generalii și coloneii români sunt
niște idioți?,,
semneaza Ion DINIȘOR
PS Sarpele de la san!
,,...Generalii români sunt niște imbecili și brute primitive care nu știu limba engleză, ....... sunt ...plini de grandomanie, vin în control pe front cu suite care abia încap într-un avion, habar nu au ce spun omologii lor occidentali și doar râd ca niște idioti când aceștia le vorbesc .....
Generalul mioritic.....cu un zâmbet chinuit pe fată, și-a
luat doctoratul pe bază de portbagaj plin cu caltaboș, tuică, telemea. În cazul
generalilor din provincie. Generalii din Capitală și-au luat doctoratele prin
trafic de influentă cu teze făcute de subordonati...,,?!
N-as prea crede !
