luni, 4 noiembrie 2013

Primele teste ale rachetelor de interceptare care vor fi instalate la Deveselu au fost un succes



Rachetele de interceptare care vor fi instalate la Deveselu au trecut cu succes testele din ultimele două luni. Sistemul de apărare antirachetă din România va apăra flancul sudic al NATO, în faţa unor eventuale atacuri care ar putea avea ca punct de plecare Orientul Mijlociu.

Frank Rose, asistentul Secretarului pentru apărare al SUA, a declarat că “Programul de testare a interceptorilor SM3 Block 1B care vor ajunge în România, în 2015, se derulează foarte bine”. În ultimele luni au fost trei teste de interceptare reuşite, care au avut loc în Pacific. Frank Rose a adăugat că acest sistem va îmbunătăţi capacitatea de a proteja flancul sudic al NATO de eventuale atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune care pot fi lansate din Orientul Mijlociu.

Scutul antirachetă, realizat în mai multe etape, va fi complet după 2020. Sistemul militar pe care Statele Unite vor să-l instaleze în Europa face parte din programul de apărare susţinut de NATO, menit să protejeze ţările membre ale Alianţei.
Scutul antirachetă are două tipuri de componente: radare şi rachete care trebuie să intercepteze ţinta.

În Europa, radarele sunt amplasate în Marea Britanie şi Turcia, în timp ce baterii de rachete vor fi în bazele din România şi Polonia. De asemenea, sisteme Aegis cu radare şi rachete sunt montate pe nave care patrulează în Marea Mediterană.

Prima etapă a programului scutului antirachetă a început în 2011, când a devenit operaţional sistemul Aegis, amplasat pe o USS Monterey, o navă americană din Marea Mediterană.
A doua etapă va începe în 2015, când baza de la Deveselu, dotată cu 24 de rachete SM3 dintr-o nouă generaţie, va deveni operaţională.

Etapa a treia, în 2018, când va fi gata şi baza Redzikowo din Polonia, dotată cu interceptori care acum sunt abia în stadiul de dezvoltare. În 2020, va începe cea de-a patra şi ultima fază a scutului antirachetă.

Sursa: Infomondo militar

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

DOCUMENT EXPLOZIV - Armata Romaniei are probleme mari: Capacitatea de lupta a ajuns “la un nivel critic”. 60% din echipamente sunt nefunctionale

DOCUMENT EXPLOZIV - Armata Romaniei are probleme mari: Capacitatea de lupta a ajuns “la un nivel critic”. 60% din echipamente sunt nefunctionale

Ionel Dancu
Redactor-Șef, pesurse.ro

Un document avizat in CSAT enumera multiple "vulnerabilitati" ale capacitatii de lupta si aparare a Romaniei. Motivul invocat este subfinantarea Apararii nationale.
Radiografia Armatei Romaniei este prezentata in 'Carta Alba a Apararii', document insusit de Guvern la data de 12.06.2013 si avizat de CSAT prin Hotararea nr.77 din 17.06.2013.
Iata extrase din document:
La ora actuala, Armata Romana se confrunta cu o serie de vulnerabilitati, care ii pot afecta substantial capacitatea de indeplinire a misiunilor fundamentale, astfel:

In cadrul legislativ:

- A fost dezvoltat cu unele incoerențe, riscand sa devina inadecvat situatiei actuale si impopriu desfasurarii procesului de modernizare a sistemului militar
- Unele acte normative au fost adoptate pentru rezolvarea unor probleme conjuncturale sau punctuale, cu efecte negative pe termen mediu si lung

In structura de forte a Armatei:

- Actual structura a Armatei Romaniei este, in unele parti, dezechilibrata, organizata uneori pe criterii de circumstanta si consumatoare de resurse
- Structura Armatei, inclusiv sistemul de comanda si control nu mai raspund, in ansamblu, nevoilor actuale ale misiunii si nu sunt compatibile cu structurile de conducere ale celorlalte state membre UE si NATO
- Structura de forte a Armatei Romane s-a redus drastic, de la 330.000 de militari in anul 1990, la 90.000 in prezent, numarul maxim de posturi finantate de la bugetul de stat fiind de aproximativ 82.000. Procesul nu a fost sustinut de alocarea constanta a resurselor necesare modernizarii si inzestrarii, fapt care a condus la scaderea graduala a capacitatii de lupta si interventie pana la un nivel critic.

In privinta capacitatii operationale a fortelor, aceasta este redusa, fiind afectata grav, atat de starea de operativitate a tehnicii, cat si de nivelul de instruire, astfel:

- Echipamentele majore sunt nefunctionale in proportie de 60%, cu tendinte de agravare a situatiei
- Ca urmare a subfinantarii mantenantei, starea de operativitate a tehnicii de aviatie si de aparare aeriana cu baza la sol a atins un prag critic. Acelasi trend se manifesta si la tehnica specifica Fortelor Terestre si la unele tipuri si clase de nave din inzestrarea Fortelor Navale
- Asigurarea materiala a instructiei si echipamentul individual sunt improprii, reglementate defectuos si cu un grad de asigurare sub necesar
- Nivelul de pregatire a fortelor destinate servicului de lupta este mentinut sub dificultate la standard NATO si prezinta vulnerabilitati, in special in ceea ce priveste reactia impotriva aeronavelor care utilizeaza neautorizat spatiul aerian national si comun NATO si in cresterea numarului de catastrofe aviatice
- Obiectivele asumate fata de NATO nu sunt indeplinite la standardele cerute
In privinta infrastructurii militare (cazarmi, infrastructura), aceasta prezinta un nivel ridicat de risc pentru desfasurarea in conditii de siguranta a activitatilor curente
In document se spune ca bugetul Ministerul Apararii are nevoie de o suplimentare graduala cu 0.3% din PIB annual pana la nivelul de 2% din PIB( acesta a scazut de la 1,84 din PIB in 2006, la 1,26 in 2012 )

mai jos poti viziona carta alba a apararii http://users.heeloo.ro/ionel1977/files/138340430617735826177_carta-alba-a-apararii_watermark13834044241284024128.pdf


PS Adica daca isi pune-n minte vreun zurbagiu nemioritic ca, impreuna cu vecinii sai de ulita,   sa dea navala peste granita stramoseasca, cu cutitul de bucatarie-n dinti dupa ce s-au adapat la vreo crasma din apropiere, fie ea din sud, nord, est sau vest , va trebui sa apelam  NATO, sau UTAN pentru a respinge agresiunea ?!