luni, 4 noiembrie 2013

Primele teste ale rachetelor de interceptare care vor fi instalate la Deveselu au fost un succes



Rachetele de interceptare care vor fi instalate la Deveselu au trecut cu succes testele din ultimele două luni. Sistemul de apărare antirachetă din România va apăra flancul sudic al NATO, în faţa unor eventuale atacuri care ar putea avea ca punct de plecare Orientul Mijlociu.

Frank Rose, asistentul Secretarului pentru apărare al SUA, a declarat că “Programul de testare a interceptorilor SM3 Block 1B care vor ajunge în România, în 2015, se derulează foarte bine”. În ultimele luni au fost trei teste de interceptare reuşite, care au avut loc în Pacific. Frank Rose a adăugat că acest sistem va îmbunătăţi capacitatea de a proteja flancul sudic al NATO de eventuale atacuri cu rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune care pot fi lansate din Orientul Mijlociu.

Scutul antirachetă, realizat în mai multe etape, va fi complet după 2020. Sistemul militar pe care Statele Unite vor să-l instaleze în Europa face parte din programul de apărare susţinut de NATO, menit să protejeze ţările membre ale Alianţei.
Scutul antirachetă are două tipuri de componente: radare şi rachete care trebuie să intercepteze ţinta.

În Europa, radarele sunt amplasate în Marea Britanie şi Turcia, în timp ce baterii de rachete vor fi în bazele din România şi Polonia. De asemenea, sisteme Aegis cu radare şi rachete sunt montate pe nave care patrulează în Marea Mediterană.

Prima etapă a programului scutului antirachetă a început în 2011, când a devenit operaţional sistemul Aegis, amplasat pe o USS Monterey, o navă americană din Marea Mediterană.
A doua etapă va începe în 2015, când baza de la Deveselu, dotată cu 24 de rachete SM3 dintr-o nouă generaţie, va deveni operaţională.

Etapa a treia, în 2018, când va fi gata şi baza Redzikowo din Polonia, dotată cu interceptori care acum sunt abia în stadiul de dezvoltare. În 2020, va începe cea de-a patra şi ultima fază a scutului antirachetă.

Sursa: Infomondo militar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu