Stimate Domnule General (r) prof.univ.dr.Mihai
ILIESCU
Aniversarea zilei Dumneavoastră de naştere, a 71-a de
primăveri, oferă camarazilor cu care timp de peste o jumătate de deceniu vă
aflaţi şi lucraţi în conducerea centrală a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare
în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza", prilejul deosebit de
plăcut de a vă transmite şi pe această cale, înalte sentimente de consideraţie
şi respect camaraderesc, sincere felicitări, odată cu urarea de mulţi ani de
acum înainte, în deplină sănătate şi putere de muncă, fericire personală şi
familială.
Noi camarazii Dumneavoastră, nu putem uita că în aceşti şase
ani în care ne-am aflat alături, la bine şi la rău, în vâltoarea a numeroase
provocări, a-ţi muncit cu însufleţire neostoită pentru ca structura asociativă
a cadrelor militare în rezervă/ retragere provenite din activitate în Armata României
să-şi afirme, în activitatea de zi cu zi, îndelungata sa legitimitate istorică
şi juridică, reprezentativitatea, utilitatea şi notorietatea publică,
caracterul său de organizaţie nonguvernamentală cu acţiune în domeniul
securităţii şi apărării naţionale, aflându-vă la originea şi în miezul tuturor
iniţiativelor şi acţiunilor A.N.C.M.R.R. din aceşti ani.
În „bătălia” pentru drepturile de pensie cuvenite legal
fostelor cadre militare active, dusă de A.N.C.M.R.R. în anii 2009-2013, a-ţi
fost permanent în fruntea celor care „bătându-se” pentru recunoaşterea acestor
drepturi, au invocat şi susţinut recunoaşterea specificităţii serviciului
militar ca profesie, rigorile şi condiţiile speciale în care au fost obligate
să-şi desfăşoare activitatea şi viaţa cadrele militare în rezervă/ retragere şi
familiile acestora.
Vă asigurăm Domnule
general că suntem pe deplin solidari cu Dumneavoastră.
Clevetirile au fost, sunt şi vor fi încă. Dar, vă
asigurăm că în tot ceea ce întreprindeţi sau întreprindem împreună, în folosul
cadrelor militare în rezervă/ retragere şi familiile acestora, bazându-ne pe
realizări, pe fapte indubitabile, nu vom da nicicând înapoi în faţa
provocărilor invectivelor şi neadevărurilor. Aşa cum s-a demonstrat la cea de-a
VII-a Conferinţă Naţională, invectivele, orgoliile personale fără acopere, nu
pot rezista în faţa faptelor celor care, ani de zile, în mod voluntar,
şi-au dedicat priceperea şi energiile activităţii în
folosul cadrelor militare în rezervă/ retragere provenite din activitate în
Armata României.
Aşa că Domnule
general, uniţi sub deviza „PATRIE-ONOARE-DEMNITATE”, tot înainte, cât Bunul
Dumnezeu ne va mai susţine în putere de muncă.
LA MULŢI ANI !
BIROUL PERMANENT
CENTRAL
8 Noiembrie 2013
PS Desi cam tarzior, ne alaturam si noi celor care-l felicita pe OMul Mihail Iliescu si-i dorim sanatate, timp dar si sa-i reuseasca sa fie camaradul tuturor celor pe care-i pastoreste, dincolo de cuvinte !
La multi ani !