sâmbătă, 25 septembrie 2010

CAM P-ACI SUNT BANII PENSIONARILOR

In general, arta de a guverna consta in capacitatea de a lua cat mai multi bani de la o parte de cetateni, pentru a o da altora.
> (Voltaire)


PD-L a dat un tun de 150 de milioane de euro, într-o singură lună, numai la nivelul Bucureștiului. Prejudiciul a fost făcut prin 4 firme: Euroconstruct Trading (Mircea Băsescu), Tehnologica Radion (Vasile Blaga), Eurovia Construct (Radu Berceanu) si Delta ACM (Elena Udrea)”. Totul se numește, în Codul Penal al României: DETURNARE DE FONDURI! Cum s-a ajuns la o asemenea gaură în Bugetul Bucureştilor? Simplu. „Activităţile de lucrări publice în Capitală au fost organizate şi împărţite discreţionar numai între firmele aflate sub controlul celor mai sus-menţionaţi, sub coordonarea lor nemijlocită, prin interemediul lui Gheorghe Udrişte, fostul director general la Direcţia Transporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), precum şi a lui Claudiu Bălan, fostul director al Administraţiei Străzilor. Trebuie precizat faptul că fostul director adjunct al Administraţiei Străzilor din mandatul lui Videanu, Cristian Olteanu, s-a sinucis în luna iunie 2008” – Raport SRI.



Cele 4 firme bucureştene aflate sub controlul baronilor PD-L care şi-au umflat conturile din banii pompaţi de la Primăria Generală, cu sprijinul nemijlocit al lui Oprescu sunt: "Euroconstruct Trading 98" SRL , condusă de către "gemenii" de la Golden Blitz - Dan Besciu şi Sorin Vulpescu, dar controlată, printr-o firmă adiacentă, de fratele lui Traian Băsescu; "Tehnologica Radion" SRL, care îl are ca patron pe Theodor Barna, este abonată şi la fondurile Primăriei Sectorului 3, unde primar este pedelistul Liviu Negoiţă, finul lui Adriean Videanu și în care este acționar nimeni altul decât ministrul de Interne, Vasile Blaga; "Eurovia Construct International" SA, care este condusă de familia fostei senatoare PD-L, Cornelia Cazacu și controlată, prin alte societăți, de către ministrul Transporturilor, Radu Berceanu; "Delta ACM" are ca acţionari pe Florea Diaconu, iar director general este chiar fratele deputatului PD-L - Ştefan Pirpiliu, un personaj foarte apropiat și el de primarul Sectorului 3 - Liviu Negoiţă, iar alt acționar este firma NiroGrup, la rândul ei controlată de Udrea – Cocoș.


„Toate pachetele de întreţinere a străzilor din Bucureşti au fost împărţite celor 4 firme, cu caiete de sarcini făcute cu «dedicaţie» acestora şi cu preţuri exorbitante, astfel explicîndu-se, de exemplu, frezarea inutilă a asfaltului în bună stare de pe principalele bulevarde bucureştene pentru sume impresionante, dar cu un efort material sub pretextul aşa-ziselor "microfisuri" în covorul asfaltic. De asemenea, toate pachetele de reabilitare străzi, pasaje, artere de penetraţie, străpungeri şi supralărgiri scoase la licitaţie de PMB au fost împărţite celor 4 firme sus-menţionate în aceleaşi condiţii.
Majoritatea lucrărilor au fost începute fără contracte şi autorizătii, sau chiar înainte de a fi licitate, ulterior simulîndu-se îndeplinirea formalităţilor legale”, spun analiștii Servicului Român de Informații.


Un aspect foarte grav, care este evidenţiat de raportul SRI, vizează unele inginerii de amploare din sectorul păstorit de Liviu Negoiţă.
În Sectorul 3 al Capitalei, toate lucrările de parcări şi alei dintre blocuri au fost făcute cu bani de la Primăria Capitalei (ceea ce constituie deturnare de fonduri), lucrări executate de aceleaşi firme, prin încredinţări directe, fără licitaţii şi autorizaţii, pe baza relaţiei "naş-fin". O oarecare "prioritate" la atribuirea acestor contracte au avut-o "Tehnologica Radion" SRL şi "Euroconstruct Trading 98" SRL, susţinute în mod special de secretarul general al PD-L, Vasile Blaga.
Astfel, dacă "Tehnologica Radion" SRL, de exemplu, era, pînă acum 3 ani, o firmă de apartament, cu o cifră de afaceri derizorie şi fără lucrări similare, aceasta a ajuns în prezent, în condiţiile relatate, la o cifră de afaceri anuală de 200-250 milioane de euro.

Pentru exemplificarea aspectelor de mai sus, va prezentam numai cîteva exemple, din care rezultă fără echivoc un prejudiciu de peste 150 milioane de euro produs Bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti. Prin Hotărîrea nr. 25 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din 1/02/2009 se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru "Supralărgirea Gh. Ionescu Siseşti - Ion Ionescu de la Brad", cu valoare totală de 22.138.038 de euro, rezultînd o diferenţă în plus de 58.510.200 de euro, "fără nici o schimbare a indicatorilor tehnico-economici", executantul acestei lucrări fiind "Tehnologica Radion SRL". Practic, lucrarea constă în supralărgirea a 4,6 km de stradă, în condiţiile în care, cu acest buget, se puteau realiza 16 km de autostradă (calculate la un preţ mediu de 5 milioane de euro/km).

Mai mult, pe data de 25.02.2009, Primăria Municipiului Bucureşti, condusă de Sorin Oprescu, mai dă firmei lui Theodor Bîrnă, "printr-un act adiţional nr. 2 la contract nr. 3151/2006 privind execuţia lucrărilor suplimentare", tot la obiectivul "Supralărgirea Gh. Ionescu Siseşti - Ion Ionescu de la Brad", nici mai mult, nici mai puţin decît 29.330.819,37 RON, adică vreo 7 milioane de euro. Practic, prin acest "supliment" financiar al lui Oprescu, cei 4,6 km de stradă au ajuns să coste 87 milioane de euro. Prin Hotărîrea nr. 22 a CGMB din 11/02/2009 se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru "Reabilitarea unică pe Calea Moşilor, inclusiv Terminalul între Şos. Mihai Bravu şi Str. Bărăţiei", cu valoare totală de 39.220.068 de euro, iar în Hotărîrea nr. 189 din 26/02/2009 apar indicatori tehnici "noi" (de fapt aceiaşi din studiul de fezabilitate iniţial), cu valoare totală de 57.831.833 de euro. Mai mult, prin Hotărîrea nr. 5713/02/2009 se elimină un indicator tehnic (managementul de trafic), dar valoarea totală rămîne aceeaşi, de 57.831.833 de euro, executantul lucrării fiind "Tehnologica Radion SRL", cu o diferenţă în plus de 18.611.765 de euro. Cu toate că studiul de fezabilitate iniţial, în baza căruia s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, cuprinde şi "amenajare terminal multimodal Sfînta Vineri", PMB mai "naşte" un proiect nou, distinct, cu denumirea "amenajare terminal multimodal Sfînta Vineri", căruia i se aprobă indicatorii tehnico-energetici prin Hotărîrea Nr. 182 a CGMB din 27/02/2009. Lucrarea a fost "cîştigată" prin licitaţie tot "Tehnologica Radion SRL", cu suma suplimentară, faţă de studiul iniţial, de 29.028.934.78 de euro, adică 8.911.144 de euro. După acelaşi model aplicat pe Calea Moşilor, s-a făcut şi "Reabilitarea unică pe Şos. Olteniţei, între Piaţa Eroii Revoluţiei şi limita administrativă a Municipiului Bucureşti". Prin Hotărîrea nr. 22 a CGMB din 15/02/2009 se aprobă indicatorii tehnico-economici cu valoare totală de 45.739.999 de euro, prin Hotărîrea nr. 23/02/2009 se modifică indicatorii tehnico-economic, ajungîndu-se la valoarea totală de 72.606.005 de euro. Ulterior, prin Hotărîrea nr. 57 din 25/02/2009, prin care se elimină un indicator tehnic (managementul de trafic), se ajunge la valoarea totală finală de 69.946.981 euro, cu o diferenţă în plus faţă de studiul iniţial de 24.206.982 de euro, executantul lucrării fiind "Euroconstruct Trading 98 SRL". Menţionăm că indicatorii tehnici "noi" se referă în special la lucrările din Intersecţia Piaţa Sudului, intersecţia de la Şura Mare şi bucla de întoarcere de la Romprim, fiind de fapt aceeaşi din Studiul de fezabilitate iniţial şi Certificatul de Urbanism nr. 517031 din 24/01/2009.

AM MAI FI FOST ATÂTA TIMP IN CRIZA DACĂ,  MĂCAR O PARTE, ERA  DOAR FICȚIUNE ?!

deștept ai mai fost  măi Voltaire-ule...

vineri, 24 septembrie 2010

REACTII LA ACȚIUNEA DE PROTEST A CADRELOR MILITARE DIN ANCMRR OLT

Protest al cadrelor militare în faţa Prefecturii

Ciprian Traian Sturzu


Membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere , filiala Olt vor organiza pe 23 septembrie un protest în faţa Prefecturii ca urmare a tăierii salariilor militarilor, a pensiilor speciale şi în general a măsurilor de austeritate impuse de Guvern. La ultima întâlnire pe care au avut-o membrii acestei asociaţii s-a decis că singura cale de a protesta împotriva acestor măsuri sunt manifestările de protest şi înmânarea documentului revendicator direct pe masa primului Ministru şi al Preşedintelui ţării. „Facem acest protest datorită nemulţumirilor militarilor, indiferent de grad, datorită indiferenţei statului în ceea ce priveşte protecţia celor care l-au apărat de-a lungul istoriei, iar acum suntem aruncaţi la gunoi.Va fi o demonstraţie paşnică, dar dacă prefectul nu ne va primi în audienţă, vom trimite documentul cu nemulţumirile noastre Primului Ministru şi Preşedenţiei”, ne-a declarat preşedintele asociaţiei, comandor(r) Vasile Bujor

SURSA :http://www.olt-news.ro/stiri/social/protest-al-cadrelor-militare-in-fata-prefecturii/


  Protest al membrilor Membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Olt, la Slatina

Membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, filiala Olt, au protestat joi, în faţa Prefecturii, fiind nemulţumiţi de tăierile de salarii ale militarilor, a pensiilor speciale şi, în general, a măsurilor de austeritate impuse de Guvern.

Protestatarii au solicitat reprezentanţilor Prefecturii Olt să stea de vorba cu ei, lucru care nu s-a întâmplat, după care o delegaţie a cadrelor militare în rezervă şi retragere a mers la discuţii cu reprezentanţii Prefecturii, aceştia înaintând o notă de protest subprefectului Virgil Panduru.

Preşedintele asociaţiei, comandor (r) Vasile Bujor, a declarat că protestul vine ca urmare a nemulţumirilor militarilor, indiferent de grad, din cauza indiferenţei statului în ceea ce priveşte protecţia celor care l-au apărat de-a lungul istoriei, iar ‘acum cadrele militare în rezervă şi retragere sunt aruncate la gunoi, fără a li se respecta drepturile’. Bujor a mai afirmat ca manifestantii au participat la protest ,pentru ca au dorit să îşi exprime public nemulţumirea faţă de forma noii Legi a pensiilor.

La manifestarea de la Prefectura au fost prezenti militari în rezervă din Caracal, Corabia, şi bineînţeles Slatina. În timpul manifestărilor, protestatarii, care erau „înarmaţi” cu fluiere, bannere şi portavoce, au scandat: „Jos Guvernul! – Vrem Dialog! – Jos Legea 119/2010 – Menţinerea Legii 164/2001 – Vrem dialog cu Prefectul”. Liderii manifestanţilor s-au declarat nemulţumiţi şi de „subfinanţarea sistemului de apărare”, ei afirmând că dacă nu vor fi ascultaţi de Guvern vor continua formele luptei sindicale „până ce îşi vor recâştiga drepturile pierdute”.

„Guvernanţii noştri habar nu au de ceea ce înseamnă armata. Armata nu a ieşit decât o singură dată în stradă şi atunci a fost în 1989. De atunci şi până acum, noi nu am protestat. Acum nu mai putem. Este nedrept ce se întamplă. Dacă am ajuns să ieşim în stradă, înseamnă că este un lucru foarte grav. Este o umilinţă ceea ce se întamplă astăzi în ţară. Se vorbeşte de pensii nesimţite. Eu am fost comandor în aviaţia militară, am o pensie de 20 milioane lei vechi, asta consideră premierul Boc pensie nesimţită? Aceşti guvernanţi dorm, dar va fi vai de ei atunci când se vor trezi şi vor constata că lucrurile au scăpat de sub control”, a declarat Vasile Bujor, preşedintele filialei judetului Olt a A.N.C.M.R.R.

sursa http://militar.infomondo.ro/actualitate/protest-a-membrilor-membrii-asociatiei-cadrelor-militare-in-rezerva-si-retragere-filiala-olt-la-slatina.html/comment-page-1#comment-8499


Militarii in rezerva au protestat fata de noua Lege a pensiilor

 Aproximativ 100 de militari in rezerva si in retragere au protestat, ieri, in fata Prefecturii Olt, acestia fiind nemultumiti de noua Lege a pensiilor, care prevede trecerea militarilor in sistemul public de pensii. 

Protestatarii fac parte din Asociatia Nationala a Cadrelor Militare in Rezerva si in Retragere (A.N.C .M.R.R), iar la manifestarea de la Prefectura au fost prezenti militari in rezerva din Caracal, Corabia, si bineinteles Slatina. In timpul manifestarilor, protestatarii, care erau „inarmati” cu fluiere, bannere si portavoce, au scandat: „Jos Guvernul! - Vrem Dialog! - Jos Legea 119/2010 - Mentinerea Legii 164/2001 – Vrem dialog cu Prefectul”. Liderii manifestantilor s-au declarat nemultumiti si de „subfinantarea sistemului de aparare”, ei afirmand ca daca nu vor fi ascultati de Guvern vor continua formele luptei sindicale „pana ce isi vor recastiga drepturile pierdute”. „Guvernantii nostri habar nu au de ceea ce inseamna armata. Armata nu a iesit decat o singura data in strada si atunci a fost in 1989. De atunci si pana acum, noi nu am protestat. Acum nu mai putem. Este nedrept ce se intampla. Daca am ajuns sa iesim in strada, inseamna ca este un lucru foarte grav. Este o umilinta ceea ce se intampla astazi in tara. Se vorbeste de pensii nesimtite. Eu am fost comandor in aviatia militara, am o pensie de 20 milioane lei vechi, asta considera premierul Boc pensie nesimtita? Acesti guvernanti dorm, dar va fi vai de ei atunci cand se vor trezi si vor constata ca lucrurile au scapat de sub control”, a declarat Vasile Bujor, presedintele filialei judetului Olt a A.N.C.M.R.R. Presedintele acestei asociatiei a mai afirmat ca manifestantii au participat la protest ,pentru ca au dorit sa isi exprime public nemultumirea fata de forma noii Legi a pensiilor.
Cristina Ciocan

sursa http://www.gazetaoltului.ro/gazeta_new/viewArticle.htm?id=8390


Cadrele militare în rezervă şi în retragere au protestat în faţa Prefecturii Olt

Cadrele militare în rezervă şi în retragere din judeţ au protestat ieri în faţa Prefecturii pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de măsurile luate de actuala guvernare în ceea ce priveşte recalcularea pensiile militare. Protestul a durat o oră, timp în care manifestanţii au strigat şi au scandat lozinci la adresa parlamentarilor şi premierului Emil Boc, solicitând un dialogul cu prefectul judeţului.

Câteva zeci de reprezentanţi ai cadrelor militare în rezerrvă şi în retragere din judeţul Olt au protestat ieri în faţa Prefecturii. Manifestanţii au dorit astfel să îşi strige nemulţumirea şi să atragă atenţia reprezentanţilor Guvernului în teritoriu asupra modalităţii în care Executivul le ştirbeşte drepturile dobândite după mulţi ani de muncă.
„Profund indignaţi de modalitatea în care instituţiile statului român, abilitate legal, răspund la solicitările structurilor organizatorice ale Cadrelor Militare în rezervă şi în retragere, adresate cu respectarea normelor constituţionale şi ale celorlalte acte normative, suntem nevoiţi să folosim calea unor proteste publice, pentru recunoaşterea drepturilor ce ne revin. Prin această formă de manifestare, considerăm că instituţia Prefectului va face demersurile necesare pentru rezolvarea doleanţelor noastre“, a declarat comandorul Vasile Bujor, reprezentantul cadrelor militare în rezervă şi în retragere din judeţ.

Vor menţinerea Legii 164

Protestatarii adunaţi ieri în faţa Prefecturii Olt au strigat încontinuu lozinci. Cel mai des utilizate au fost „Vrem dialog!“, „Vrem dreptate“, „Noi am construit, voi aţi jefuit“, „Nu omorâţi militarii“, „Jos Legea 119/2010“, „Menţineţi Legea 164“.
În opinia manifestanţilor, abrogarea legilor specifice serviciului militar şi includerea în sistemul unitar de pensii s-ar eluda privaţiunile şi specificitatea serviciului militar.
Prin aplicarea acestei legi, mai spun manifestanţii ar fi afectaţi pensionarii în vârstă de 35-47 ani, cu pensii anticipate, ca urmare a disponibilizărilor ordonate în urma restructurării masive a Armatei, pensionarii care au fost răniţi în serviciul de luptă sau în acţiunile militare, pensionarii proveniţi prin trecerea în rezervă a soldaţilor şi gradaţilor voluntari şi pensionarii pe caz de boală.
Participanţii la protest au mai afirmat că susţin măsura suspendării pensiilor mari, unele exagerate, dar legea să nu se aplice şi cadrelor militare disponibilizate la ordin, ca urmare a restructurării armatei.

„Dacă armata a ieşit în stradă înseamnă că este o chestiune foarte gravă“

Comandorul Bujor este de părere ca premierul Boc ar trebui să ţină cont de faptul că „armata a ieşit în stradă“ pentru a-şi cere drepturile.
„Probabil că domnul Boc nu era născut în ’89 când a ieştit armata în stradă. Este bine să ţină cont de lucrul acesta, de acţiunea de astăzi, pentru că nu este bine să iasă armata în stradă. După părerea mea, un Guvern responsabil, în momentul în care vede că o bucăţică din armată a ieşit în stradă, înseamnă că este o chestiune foarte gravă. Părerea mea este să ne cheme pe noi să fim consilierii lui şi să îl învăţăm ce înseamnă armata pentru România“, a mai declarat reprezentantul cadrelor militare în rezervă şi în retragere din judeţ.
Potrivit acestuia, în prezent, în ţară există aproximativ 84.000 de cadre militare care primesc pensie, iar pensia medie este de 40 de milioane de lei vechi.
După o oră în care şi-au strigat nemulţumirile, reprezentanţii cadrelor militare au fost primiţi de reprezentanţii Prefecturii Olt. Delegaţia protestatarilor le-a înmânat acestora o jalbă care va ajunge în scurt timp, speră ei, pe masa Executivului.


Andreea STAICU

sursa http://www.evenimentdeolt.ro/eveniment/social/cadrele-militare-in-rezerva-si-in-retragere-au-protestat-in-fata-prefecturii-olt.htm


Militarii în rezervă şi retragere au protestat împotriva recalculării pensiilor

Nemulţumirile românilor faţă de măsurile abuzive luate de Guvernul Boc se înmulţesc pe zi ce trece. Seria protestelor din faţa Prefecturii Olt a fost continuată ieri de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere Caracal. Militarii au venit la uşa prefectului, cerându-i să fie ascultaţi. 

Peste 50 de cadre militare au scandat împotriva prefectului şi a celor din Guvernul Boc. 

Pensia militară este ocupaţională şi nu contributivă

Guvernanţii nici nu ştiu ce înseamnă armata. Ei trăiesc într-o altă lume. Noi am mai ieşit o singură dată în stradă, în decembrie ’89. Ar fi bine să ţină cont de lucrul acesta şi să ştie că nu este bine ca armata să mai iasă în stradă. După părerea mea, un guvern responsabil, când vede că o bucăţică din armată a ieşit să se manifeste în felul acesta, ar trebui să ştie că este o chestiune foarte gravă. După o viaţă dedicată armatei am o pensie de 20 de milioane. Se poate spune că este una nesimţită?! După recalculare vom rămâne cu nişte pensii mizerabile”, ne-a declarat comandorul în rezervă Vasile Bujor.
Militarii spun că nu cele aproximativ 80.000 de cadre militare în rezervă trag în jos bugetul României. „Cei care ne conduc ar trebui să se gândească la militarii activi, care nu ştiu cât vor mai suporta această situaţie. Includerea armatei şi pensionarilor ei în preconizatul sistem unic de pensii este total neavenită, nejustificată şi nu face decât să amplifice starea de nemulţumire a pensionarilor militari. Pensia militară este ocupaţională şi nu contributivă, aşa cum se întâmplă în toate armatele NATO şi în ţările UE”, mai spune comandorul în rezervă.


Militarii în rezervă ar putea dispărea

O altă nemulţumire este că se vrea dispariţia termenului de cadru militar în rezervă şi retragere.

Când am intrat în armată am intrat cu un contract cu guvernul de atunci, care este şi acum în vigoare. Ştiam că vom ieşi cu o pensie medie, nu extraordinară cum s-au făcut afirmaţii eronate. Dacă va dispărea statutul de militar în rezervă, nu ştiu câţi dintre cei activi vor mai rămâne în armată. Îşi vor depune demisia şi îşi vor căuta de lucru în altă parte, pentru că nu îşi are rostul să mai tragă ponoasele serviciului militar, care presupune foarte multe privaţiuni”, ne-a declarat colonelul în rezervă Constantin Breazu.

sursa http://monitoruldeolt.ro/index.php?mod=stiri&id=2410&title=Militarii-in-rezerva-si-retragere-au-protestat-impotriva-recalcularii-pensiilor.html



200 de militari în rezervă au protestat la Slatina

Aproximativ 200 de militari în rezervă din orașele Slatina, Caracal și Corabia au protestat în această dimineață în fața Prefecturii Olt. Aceștia sunt nemulțumiți de noua Lege a pensiilor care prevede trecerea militarilor în sistemul public de pensii. Protestatarii fac parte din Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Olt . La protestul de astăzi desfășurat timp de o oră în fața prefecturii Olt au participat militari in rezerva din cele trei asociații din orașele Slatina, Caracal și Corabia.

Oamenii au protestat față de noile dispoziţii legislative privind pensiile militare şi apreciază că sub nicio formă nu trebuie semnate şi depuse formularele prin care se solicită recalcularea pensiilor. Protestatarii și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care Guvernul României a adus la o stare de umilinţă incredibilă pilonii independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi ordinii constituţionale în stat - armata şi forţele de ordine.

Aceștia au criticat în mod vehement Legea 119 din 2010 precum și hotărârea de Guvern 735 din 2010 şi instrucţiunile de aplicare a acestor acte normative apreciind că aceste acte au un caracter neconstituţional, antieuropean, antidemocratic şi contrar principiului neretroactivităţii legii stipulat în Constituţie. Militarii în rezervă și retragere acuză de asemenea, batjocorirea şi umilirea fără limite a militarilor şi poliţiştilor rezervişti care au singura vină că au jurat pe viaţă să fie 24 de ore din 24 în slujba naţiunii şi au respectat şi respectă ad-literam contractul lor cu ţara.

Pe toată durata protestului militarii au solicitat prezența prefectului în rândurile lor pentru a discuta cu acesta. În cele din urmă o delegație a protestatarilor a fost primită de subprefectul județului, Virgil Panduru care le-a promis că nota de protest va fi înaintată forurilor superioare de la București.

sursa http://www.niuzer.ro/Olt/200-de-militari-in-rezerva-au-protestat-la-Slatina-1508688.html

Foştii militari au pichetat Prefectura


Peste 50 de foşti militari din mai multe localităţi ale judeţului,mare parte din Slatina şi Caracal, au protestat astăzi în faţa Prefecturii Olt, nemulţumiţi de faptul că pe viitor pensile lor se vor reduce substanţia. Prin lozincile scandate şi inscripţiile afişate, ei au vrut să le transmită guvernanţilor că sunt la limita răbdării şi că veniturile pe care le primesc nu sunt nici pe departe nesimţite. Foştii militari, membrii ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă sau în Retragere din judeţ le-au cerut guvernanţilor să ,,nu-I omoare” , diminuându-le pensile care abia de le ajung să-şi ducă viaţa. Protestul foştilor militari a durat o oră, încheindu-se la ora prânzului, după ce o delegaţie a lor a fost primită de subprefectul Virgil Panduru, căruia i-a înmânat o listă cu revendicări.

sursa http://www.olt-news.ro/


Slatina: „Nu omorâţi militarii!” Foştii luptători au ieşit în stradă

Crina Jilavu    Joi 23 sep 2010

Foştii militari au ieşit în stradă să îşi apere pensiile 

Zeci de bătrâini, foşti militari din Slatina şi Caracal s-au adunat în această dimineaţă în faţa Prefecturii Olt ca să le spună guvernanţilor că au ajuns în pragul sărăciei


Nu omorâţi miltarii! Noi am construit, voi aţi jefuit”, au strigat fostele cadre militare ale căror pensii vor fi înjumătăţiţe. „Eu am fost pilot militar şi comandor. Am ceea ce se numeşte „o pensie nesimţită” de 2 000 de lei. Dacă îmi mai ia din ea, cu ce o să trîiesc, că sunt bătrân şi numai medicamentele mă costă câteva sute de lei”, a spus Vasile Bujor.

sursa http://stiri.astazi.ro/stire-slatina-nu-omorati-militarii-fostii-luptatori-au-iesit-in-strada-1943781.html


200 de militari în rezervă au protestat la Slatina
Evaluare utilizator: / 0
Cel mai slabCel mai bun

Aproximativ 200 de militari în rezervă din orașele Slatina, Caracal și Corabia au protestat în această dimineață în fața Prefecturii Olt. Aceștia sunt nemulțumiți de noua Lege a pensiilor care prevede trecerea militarilor în sistemul public de pensii. Protestatarii fac parte din Asociația națională a cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Olt . La protestul de astăzi desfășurat timp de o oră în fața prefecturii Olt au participat militari in rezerva din cele trei asociații din orașele Slatina, Caracal și Corabia.

Oamenii au protestat față de noile dispoziţii legislative privind pensiile militare şi apreciază că sub nicio formă nu trebuie semnate şi depuse formularele prin care se solicită recalcularea pensiilor. Protestatarii și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care Guvernul României a adus la o stare de umilinţă incredibilă pilonii independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi ordinii constituţionale în stat - armata şi forţele de ordine.

Aceștia au criticat în mod vehement Legea 119 din 2010 precum și hotărârea de Guvern 735 din 2010 şi instrucţiunile de aplicare a acestor acte normative apreciind că aceste acte au un caracter neconstituţional, antieuropean, antidemocratic şi contrar principiului neretroactivităţii legii stipulat în Constituţie. Militarii în rezervă și retragere acuză de asemenea, batjocorirea şi umilirea fără limite a militarilor şi poliţiştilor rezervişti care au singura vină că au jurat pe viaţă să fie 24 de ore din 24 în slujba naţiunii şi au respectat şi respectă ad-literam contractul lor cu ţara.

Pe toată durata protestului militarii au solicitat prezența prefectului în rândurile lor pentru a discuta cu acesta. În cele din urmă o delegație a protestatarilor a fost primită de subprefectul județului, Virgil Panduru care le-a promis că nota de protest va fi înaintată forurilor superioare de la București.

sursa http://www.slatinata.ro/component/content/article/57-prima-pagina/1281-200-de-militari-in-rezerv-au-protestat-la-slatina