"Leonidas", escadroanele mortii

In perioada Bataliei pentru Berlin (16 aprilie 1945 - 2 mai 1945), cand soarta celui de-al Treilea Reich era deja pecetluita, liderii fortelor aeriene naziste au decis sa foloseasca, in disperare de cauza, programul "Leonidas". Prin aceasta actiune, bombe cu om la bord urmau sa fie lansate spre tintele strategice ale inamicului. Erau actiuni de tip kamikaze, asemanatoare celor japoneze, dar pilotii "Leonidas" aveau posibilitatea de a se parasuta cu putin inainte de lovirea obiectivului.

Exemplul de la Thermopile

  Strategia germana de actiune cu bombe conduse de ostasi sinucigasi a fost propusa de locotenent-colonelul Otto Skorzeny (care a trait pana in 1975). Faima si respectul de care se bucura acesta in randul armatei naziste se datorau spectaculoasei operatiuni de salvare a lui Mussolini din captivitate (1943), terminata cu eliberarea lui "Il Duce". Skorzeny a cautat radacini ale actiunilor sinucigase in mitologia germana, pentru a se justifica, avertizand ca amploarea actiunilor aliatilor impune masuri exceptionale. Dar cel mai convingator argument a fost batalia de la Thermopile (anul 480 i.Ch.), cand Leonidas I, regele Spartei, a tinut piept persanilor (condusi de Xerxes I) cu numai 300 de luptatori, care au murit pana la unul. De aceea programul cu bombe cu om la bord s-a numit "Leonidas".

Trebuie spus de la bun inceput ca strategia sinucigasa nu a fost pe placul lui Hitler, care considera ca afecteaza propaganda nazista. Cu toate acestea, Führerul a dat liber programului de antrenament. Sufletul acestor pregatiri a fost celebra aviatoare nazista Hanna Reitsch (1912-1979), o eroina a aviatiei de razboi germane, remarcata prin zborurile ei de incercare si misiuni de lupta. Din cauza panicii care-i stapanea pe liderii nazisti, programul sinucigas a avut mai multe variante, toate ezitante. 

La inceput s-a propus inzestrarea rachetei V1 (bomba zburatoare) cu pilot parasutabil (cu V1 fusese atacata Anglia in 1944). 

Apoi s-a propus varianta cu bombardier purtator al unui planor pilotat si dotat cu o bomba de 2 tone ("Pachet supraetajat"). Ambele variante insemnau pierderi umane aproape sigure. 

Hanna Reitsch a propus, in fanatismul ei, sacrificarea aparatelor tip Messerschmitt, care trebuiau sa cada asupra navelor aliatilor. Ultima varianta a fost folosirea bombelor cu pilot tip Fieseler (0,9 tone). 

Himmler a propus folosirea de condamnati, dar Hanna Reitsch a reusit sa adune 70 de voluntari dintre recruti. Acestia au fost pusi sa semneze un protocol prin care acceptau ideea mortii pentru Reich, desi ei aveau o mica sansa de a se parasuta inainte de impact. 

Astfel, intre 17 si 20 aprilie 1945, misiunea "Leonidas" a lansat intre 10 si 20 de "bombe umane" asupra podurilor de pe raul Oder, pentru a stopa inaintarea rusilor spre Berlin. Nu exista date precise asupra succesului operatiunilor sinucigase, cert este doar ca Hitler a oprit acest gen de lupta pentru ca eficienta a fost mult sub asteptari. Nici astazi nu se stie cati "kamikaze nazisti" si-au dat viata.

SURSA :http://www.revistamagazin.ro/content/view/9464/8/

Tristeţea de a fi parlamentar

Nu mi-am imaginat atunci când deveneam parlamentar că voi muta munţii. Dar credeam că voi reuşi măcar să le dau contur. Aveam deja experienţă ca jurnalist, apoi ca şi consultant politic, ca să îmi dau seama că Parlamentul e o instituţie-mamut cu mamuţi, aşa încât să nu intru în Casa Poporului (desigur, acum Palatul Parlamentului) cu mari iluzii. Dar să ieşi cu mari deziluzii, e şi mai şi.
......................
Poate să pară patetic, chiar riscant într-o lume unde mefienţa măsoara vorbele şi faptele, să spun că îmi doream să contribui la schimbare. În bine, desigur. Dar asta îmi propusesem, inclusiv atunci când am crezut în proiectul Alianţei DA şi în capacitatea preşedintelui Băsescu de a fi mai degrabă ambiţios decât vanitos. Dar asta e o altă poveste. Într-o etapă în care doar Traian Băsescu e marele rău şi toţi ceilalţi nişte coli imaculate, nu am nici chef şi nici plăcerea de a mă alătura hoardei. Traian Băsescu merită să fie criticat, are multe de decontat, dar acum mă interesează mai mult viitorul decât trecutul. Şi viitorul e sumbru, alambicat, tulbure şi nesimţit.  

Parlamentul ca fond a devenit cel mai necivilizat şi neprofesionist loc de a dezbate şi a lua decizii pentru cetăţean. Tocmai de aceea e posibil ca şi Becali să candideze pentru liberali. Şi, dacă ar fi singura pată, aş mai face o concesie la ce va urma. Cred că ştiţi deja că termenul încetăţenit pentru “mulţime” e “pulime”. Rimează, cred că asta i-a şi inspirat pe “seniorii” parlamentari care îi învăţau pe novici limbajul adecvat. Ce ştie pulimea ce e de făcut? Aşa e, pulimea nu ştie, dar votează. Şi tocmai a venit campania şi aş vrea să vad un afiş curajos de genul: Votează, pulime! Apoi, muie! Vulgar, nu?! Dar cam asta e filozofia.  
........................................................
 În cei trei ani petrecuţi în acele bănci, puţine au fost momentele de dezbatere a unor teme importante. Cele mai multe treceau prin asumare, cele care prindeau puterea pe picior greşit (adică, nu îşi mobilizau toţi oamenii la vot şi nu îşi puteau trece ordonanţele de urgenţă) erau suspendate pe chestiuni perverse de procedură. Din prima zi am învăţat că exista cutume care bat tot – bun simţ, normalitate, respect. Cum ar fi cutuma să îţi înregistrezi prezenţa într-un fel de catastif, în timp ce eşti absent. Semnătura e pusă de un coleg, aşa că cvorumul de şedinţă e făcut.
Dacă am făcut ceva? Da, am încercat prin amendamente să schimb acest penibil şi ruşinos fals. Dacă a existat susţinere? Eram privită cu multă îngăduinţă. Cei turaţi prin Parlament ştiau că nu voi avea sorţi de izbândă, cei mai noi nu se riscau la atâta rebeliune. Imaginea halucinantă cu parlamentarii care belferesc (nu ştiu cum, dar sunt singurele cuvinte care mă inspiră) pe banii poporului am incercat să o amendez, propunând un alt tip de cazare şi transport. Ce glumă!
Nu susţin ca parlamentarul trebuie să fi lecturat de la Rousseau până la Marx, deşi nu i-ar strica să ştie ce spune când i se adresează unuia cu “comunistule”. Dar să facă un acord corect (şi nu e doar un clişeu), să formuleze o propoziţie din mai mult de trei cuvinte, să poată susţine un discurs fără să nu citească încâlcit de pe foi umezite de transpiraţie şi să aibă şi coerenţă, cred că e obligatoriu. E adevărat, poate că eu pot formula această propoziţie, dar nu voi şti niciodată să citesc corect facturile pe care unii le completează pentru a mai depune câte un amendament la câte o lege care favorizează cine ştie ce industrie. Avantaj ei! Şi ar fi putut să nu fie o problemă, dacă legea lobby-ului ar fi trecut. Asta ca să scăpăm de traficul de influenţă! Dar pentru mulţi traficul de influenţă a devenit natură primară.
Max Weber spune că unii politicieni trăiesc “pentru” politica, alţii “din” politică. La noi s-au adunat “alţii”. Şi nu am putut să nu remarc observaţia aceluiaşi autor: Un membru al parlamentului trebuie doar să voteze, să nu îşi trădeze partidul, să raspunda prezent când îl strigă ”omul cu biciul” (in 2012, omul cu degetul). (..) O dictatură bazată pe exploatarea emoţionalităţii maselor.”


P.S.  Intr-adevar, trist...Fara sa fiu liberal, nu am cum sa rezum altfel decat : madame Adriana Saftoiu: je retire mon chapeau pour vos avis! 
Ramane, totusi , ceva mai trist , in afara acestei realistamare analize: cine si cand va face ceva util pentru societate, o societate romanesca muribunda ?