Nu mi-am imaginat atunci când deveneam parlamentar că voi muta munţii.
Dar credeam că voi reuşi măcar să le dau contur. Aveam deja experienţă
ca jurnalist, apoi ca şi consultant politic, ca să îmi dau seama că
Parlamentul e o instituţie-mamut cu mamuţi, aşa încât să nu intru în
Casa Poporului (desigur, acum Palatul Parlamentului) cu mari iluzii. Dar
să ieşi cu mari deziluzii, e şi mai şi.
......................
Poate să pară patetic, chiar riscant într-o lume unde mefienţa măsoara
vorbele şi faptele, să spun că îmi doream să contribui la schimbare. În
bine, desigur. Dar asta îmi propusesem, inclusiv atunci când am crezut
în proiectul Alianţei DA şi în capacitatea preşedintelui Băsescu de a fi
mai degrabă ambiţios decât vanitos. Dar asta e o altă poveste. Într-o
etapă în care doar Traian Băsescu e marele rău şi toţi ceilalţi nişte
coli imaculate, nu am nici chef şi nici plăcerea de a mă alătura
hoardei. Traian Băsescu merită să fie criticat, are multe de decontat,
dar acum mă interesează mai mult viitorul decât trecutul. Şi viitorul e
sumbru, alambicat, tulbure şi nesimţit.
Parlamentul ca fond a devenit cel mai necivilizat şi neprofesionist loc
de a dezbate şi a lua decizii pentru cetăţean. Tocmai de aceea e posibil
ca şi Becali să candideze pentru liberali. Şi, dacă ar fi singura pată,
aş mai face o concesie la ce va urma. Cred că ştiţi deja că termenul
încetăţenit pentru “mulţime” e “pulime”. Rimează, cred că asta i-a şi
inspirat pe “seniorii” parlamentari care îi învăţau pe novici limbajul
adecvat. Ce ştie pulimea ce e de făcut? Aşa e, pulimea nu ştie, dar
votează. Şi tocmai a venit campania şi aş vrea să vad un afiş curajos de
genul: Votează, pulime! Apoi, muie! Vulgar, nu?! Dar cam asta e
filozofia.
........................................................
În cei trei ani petrecuţi în acele bănci, puţine au fost momentele de
dezbatere a unor teme importante. Cele mai multe treceau prin asumare,
cele care prindeau puterea pe picior greşit (adică, nu îşi mobilizau
toţi oamenii la vot şi nu îşi puteau trece ordonanţele de urgenţă) erau
suspendate pe chestiuni perverse de procedură. Din prima zi am învăţat
că exista cutume care bat tot – bun simţ, normalitate, respect. Cum ar
fi cutuma să îţi înregistrezi prezenţa într-un fel de catastif, în timp
ce eşti absent. Semnătura e pusă de un coleg, aşa că cvorumul de şedinţă
e făcut.
Dacă am făcut ceva? Da, am încercat prin amendamente să schimb acest
penibil şi ruşinos fals. Dacă a existat susţinere? Eram privită cu multă
îngăduinţă. Cei turaţi prin Parlament ştiau că nu voi avea sorţi de
izbândă, cei mai noi nu se riscau la atâta rebeliune. Imaginea
halucinantă cu parlamentarii care belferesc (nu ştiu cum, dar sunt
singurele cuvinte care mă inspiră) pe banii poporului am incercat să o
amendez, propunând un alt tip de cazare şi transport. Ce glumă!
Nu
susţin ca parlamentarul trebuie să fi lecturat de la Rousseau până la
Marx, deşi nu i-ar strica să ştie ce spune când i se adresează unuia cu
“comunistule”. Dar să facă un acord corect (şi nu e doar un clişeu), să
formuleze o propoziţie din mai mult de trei cuvinte, să poată susţine un
discurs fără să nu citească încâlcit de pe foi umezite de transpiraţie
şi să aibă şi coerenţă, cred că e obligatoriu. E adevărat, poate că eu
pot formula această propoziţie, dar nu voi şti niciodată să citesc
corect facturile pe care unii le completează pentru a mai depune câte un
amendament la câte o lege care favorizează cine ştie ce industrie.
Avantaj ei! Şi ar fi putut să nu fie o problemă, dacă legea lobby-ului
ar fi trecut. Asta ca să scăpăm de traficul de influenţă! Dar pentru
mulţi traficul de influenţă a devenit natură primară.
Max Weber spune că unii politicieni trăiesc “pentru” politica, alţii
“din” politică. La noi s-au adunat “alţii”. Şi nu am putut să nu remarc
observaţia aceluiaşi autor: Un membru al parlamentului trebuie doar să
voteze, să nu îşi trădeze partidul, să raspunda prezent când îl strigă
”omul cu biciul” (in 2012, omul cu degetul). (..) O dictatură bazată pe
exploatarea emoţionalităţii maselor.”
P.S. Intr-adevar, trist...Fara sa fiu liberal, nu am cum sa rezum altfel decat : madame Adriana Saftoiu: je retire mon chapeau pour vos avis!
Ramane, totusi , ceva mai trist , in afara acestei realistamare analize: cine si cand va face ceva util pentru societate, o societate romanesca muribunda ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu