luni, 30 septembrie 2013

Americanii erau sa se arunce singuri in aer, in urma cu 52 de ani

Se intampla in 1961, cand Aviatia Americana a scapat, accidental, doua bombe cu hidrogen uriase, deasupra Carolinei de Nord!
Acum, documentele desecretizate arata ca un moment de neatentie putea detona pe teritoriu american doua bombe de 260 de ori mai puternice decat cea de la Hiroshima, din timpul Celui De-al Doilea Razboi Mondial.
Pana la urma, au fost dezactivate in ultima clipa, iar SUA a scapat de o catastrofa care o putea modifica iremediabil harta.

SURSA http://www.sport.ro/virale/socant-americanii-puteau-sa-dispara-de-pe-harta-lumii-intr-o-secunda-actele-clasificate-arata-un-secret.html

duminică, 29 septembrie 2013

Presedintele C.S.A.T. mobilizeaza rezervistii cu pensii diminuate sau pe Turcescu, Ontanu si Kövesi?



Un fel de Patton al Rezervei Armatei,
dar si mai si - avand o stea in plus
Informatia din Ziua Veche este demna pe de o parte - de toata atentia, pe de alta parte - de toata coma! În cursul exercițiului, rezervistii aflați în planurile de mobilizare au fost chemați la unitățile militare, pe durata a două-trei ore, în vederea desfășurării unor activități specifice de pregătire si a actualizării datelor de evidență militară, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Dupa ani de zile in care Armata a fost batjocorita, patria are din nou nevoie de ea? In baza Legii nr. 53/2011 care a completat statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995), limitele de vârstă în grad până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 55 de ani pentru clasa I, 60 de ani pentru clasa a II-a şi 63 de ani pentru clasa a III-a. Este evident ca toti cei cu varsta peste 63 de ani, avand titulatura in retragere nu mai pot face obiectulul vreunei mobilizari. Aviz pentru cei din conducerea ANCMRR care pe timpul exercitiului, mai pot sustine o noua diminuare a pensiilor rezervistilor din planurile de mobilizare, asa cum au sustinut si pana acum! 


Comandamentul Diviziei 1 UNPR. Cei mai multi sunt in 
retragere, neavand atributii  la mobilizare. Au sustinut in 
schimb Legea nr. 241 din  2013 concretizata in  "inghetarea"
pensiilor celor din Rezerva Operationala 
Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război. Art. 23. – (3) Pentru asigurarea resurselor umane pe timpul stării de mobilizare sau al stării de război se constituie şi se instruieşte, pe timp de pace, rezerva de mobilizare, care cuprinde rezerva operaţională şi rezerva generală, aşa cum sunt reglementate în Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Rezerviştii cuprinşi în rezerva de mobilizare participă la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare, la solicitarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale. 

Legea nr. 446/2006 Art. 15 (1) In functie de modul de utilizare, resursele umane din rezerva fac parte 



a) rezerva operationala; 
b) rezerva generala. 


(2) Rezerva operationala cuprinde rezervistii din planurile de mobilizare ale institutiilor cu atributii in domeniul apararii si este formata din: 
Comandantul Trupelor de Asalt Ideologic din Rezerva Armatei
a) rezervisti voluntari care consimt, pe baza de contract, sa incadreze functii in statele de razboi ale unitatilor; 
b) rezervistii care au indeplinit serviciul militar activ in ultimii 5 ani. 
(4) Rezerva generala cuprinde cetatenii incorporabili si rezervistii care nu fac parte din rezerva operationala si pot fi incorporati, concentrati, respectiv mobilizati, pentru instructie si completarea fortelor destinate apararii pe timpul starii de asediu, al mobilizarii si al starii de razboi.

Puse una peste alta este suficient de clar ca in rezerva operationala (cei efectiv mobilizati) intra in primul rand rezervistii din clasa I, deci cu varsta sub 55 de ani. Prin urmare, sunt mobilizati predominat exact cei cu pensii diminuate, mai nou - "inghetate"! In rezerva generala intra rezervistii cu varsta intre 55-60 si in ultima instanta, rezervistii cu varsta intre 60-63 de ani. Ultimele 2 clase constituie baza de selectie pentru inlocuirea la nevoie a celor din rezerva operationala. In realitate, orice inlocuire dupa varsta de 55 de ani este si absurda si improbabila. Daca se ajunge la astfel de situatie, razboiul ar fi deja terminat! Pe de alta parte, Legea nr. 53/2011 are ca efecte clare subminarea sigurantei nationale. Este nascuta din condei doar pt. a  inlocui efectele dezastruoase ale desfiintarii pensiilor militare pentru sistemul de aparare. 

Si ei au sustinut Legea nr. 241 din  2013 concretizata
in  "inghetarea" pensiilor celor din Rezerva Operationala 
Si asa, dupa ani de zile, schimbarea legislatiei scoate la iveala faptul ca Romania se bazeaza pe o rezerva militara operationala formata din rezervisti carora le-a desfiintat pensiile militare, carora le-a diminuat si noile pensiile si de care in general statul si-a batut joc dupa bunul plac al politicienilor! Rezervisti la care statul apeleaza dupa ce i-a supus unui genocid continuu, mobilizandu-i sa-i apere tocmai pe cei care si-au batut joc de ei? 

Aici, cei cu pensiile diminuate spunem STOP! Suntem pensionari unitari, nu? Daca suntem pensionari unitari, de ce mai suntem mobilizati? De ce nu sunt mobilizati si croitorii in meseria lor si cei din familia lui Basescu, Oprea, Boc, Ponta sau Antonescu - in profesia lor, bineinteles? Nu au declarat cei in cauza ca trebuie sa fim toti pensionari "unitari"? Ori stam toti acasa la TV fiind toti pensionarii "unitari", ori suntem mobilizati toti, toti fiind pensionari "unitari"! Pana le rezolvarea acestei situatii de discriminare evidente in ceea ce priveste pensionarii "unitari", cei din armata cu pensiile diminuate ne bazam in mod integral pe patriotismul celor de mai jos! 
Mandria Rezervei Armatei Romane! La mobilizare, ne bazam pe ei!
Morala! Nu pot sa am. Fiind vorba de rezervisti din planul de mobilizare, activitatea nu este intamplatoare. Un exercitiu de mobilizare este intotdeauna parte a unui scenariu de actiune mult mai complex. In lipsa unor informatii oficiale, scenariul pare sa aiba legatura cu evenimente prognozate a se intampla in zona asa-zisului Tinut Secuiesc. Am locuit si eu acolo! Am iesit din casa in data de 16 Decembrie 1989 si am mai intrat in casa in data de 31 Martie 1990. Casa fiind in Tinutul Secuiesc! Pe timpul numitei Revolutii, au fost asasinati efectiv colegi din M.A.I. De catre "revolutionari", bineinteles! Fiind toti romani, intre noi nu existau orgolii inter-ministere sau inter-arme, eram niste minoritari care ne descurcam cu puteam in serviciul Romaniei si tineam aproape unii de altii. Propaganda condamna armata pentru crime, dar pe asasinii militarilor cine ii condamna? Eu am aflat ulterior ca Revolutia se incheiase in Romania in 26 Decembrie 1989, in timp ce noi - cei din Tinutul Secuiesc ne aflam "in prelungiri". In Tinutul Secuiesc "Revolutia" s-a incheiat abia dupa evenimentele de la Tg. Mures din martie 1990. Si nici macar atunci, am participat la stabilizarea regiunii inca multe luni dupa acele evenimente. Alaturi de tanchistii din Fagaras, de B. 404 Cc. Div. Buzau, de Cercetarea Armatei din Bucuresti, de parasutisti. Numai noi stim cum am asigurat stabilitatea Romaniei! In acea perioada post-revolutie necunoscuta multor romani, ne-am evacuat familiile - adica ne-am trimis sotiile si copiii in afara zonei. Cand m-am intors din misiunea legata de evenimentele legate de Tg. Mures, aveam desenata o cruce neagra pe usa locuintei. Nu mai conteaza gamba "crestata" in ostilitati, poate doar faptul ca am purtat pantalon cusut pana la primirea noului echipament. Recompensa statului roman? Fara drept de pensie militara, nesimtit si altele! Mai nou - pensie "inghetata", adica tot diminuata! De ce? Din cauza ca in loc sa muncesc si sa contribui cu ora ca toti "oamenii muncii", eu lucram cu luna pe aceeasi salarizare si contributie pentru bunastarea ideologica a "fratilor" romani care mi-au desfiintat pensia militara? Nu sunt nationalist si nici nu pot fi! Ma irita doar faptul ca "ideologii" nostri se prefac ca apara interesele romanilor din Tinutul Secuiesc, dar de la sute de kilometri distanta de zona in cauza! In loc sa observe cum "fratii" romani de pe Dambovita si-au redus la tacere propriii militari si de care acum au nevoie! Atunci care sunt mai mari "asasini"? Etnicii din Tinutul Secuiesc sau chiar romanii nostri de pe Dambovita care si-au decimat propriii militari? In Tinutul Secuiesc exista stabiliti si militari rezervisti romani! Putini, dar exista. In general au pensii diminuate si sotii somere. Iar cei in activitate sunt la fel de izolati in slujba patriei! Asa, si?

Nota: In Legea nr. 80/1995 in forma sa initiala, art. 92 - acum abrogat prin Legea nr. 53/2011, conferea eficienta sistemului militar, impunand limite de varsta intr-un anumit grad, atat in activitate, cat si in rezerva. Ca urmare a desfiintarii pensiilor militare care conferea o fluiditate sistemului militar (permitea inlocuirea cand intervenea ineficienta in functiile operationale datorita varstei), acel articol a fost abrogat. Rezultatul: ofiteri, subofiteri si maistri militari care "imbatranesc" pe functii operationale, singura varianta a acestora fiind sa astepte varsta de 60 de ani sa se poate pensiona. In practica, imaginea militarilor romani incepe sa se asemene din ce in ce mai mult cu a Lt. Columbo. E ceva sa iesi la pensie sublocotenent la 60 de ani, proaspat intors din teatrul de operatii, iar a 2-a zi sa intre si in rezerva armatei si sa mai fie si mobilizat pana la 63 de ani! 

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Clauzele ABUZIVE ale bancilor pot fi denuntate din 1 octombrie


PRESEDINTELE UNIUNII MEDIATORILOR BANCARI VA INFORMEAZA!



Dupa multiple amanari, imprumutatii bancilor vor putea in sfarsit sa denunte clauzele abuzive din contractele cu bancile. 

Clauzele abuzive din contractele de prestari servicii, inclusiv credite bancare, vor putea fi denuntate de la 1 octombrie, deoarece proiectul de ordonanta de urgenta, initiat de Ministerul Justitiei, care amana pana in februarie 2014 NU a fost aprobat de Guvern.

Tot ce este de facut, este ca, imprumutatii sa adreseze bancii la care au creditul sau contul/conturile sa elimine din contracte clauzele considerate abuzive.

Daca bancile nu vor sa se supuna, imprumutatii au la indemana Uniunea Mediatorilor Bancari
Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:

1) dau dreptul bancii de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract;

2) obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului;

3) obliga consumatorul sa isi indeplineasca obligatiile contractuale, chiar si in situatiile in care banca nu si le-a indeplinit pe ale sale;

4) dau dreptul bancii sa prelungeasca automat un contract incheiat pentru o perioada determinata prin acordul tacit al consumatorului, daca perioada-limita la care acesta putea sa isi exprime optiunea a fost insuficienta;

5) dau dreptul bancii sa modifice unilateral, fara acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor si serviciilor care urmeaza sa fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

6) dau dreptul bancii sa constate unilateral conformitatea produselor si serviciilor furnizate cu prevederile contractuale;

7) dau dreptul exclusiv bancii sa interpreteze clauzele contractuale;

 restrang sau anuleaza dreptul consumatorului sa pretinda despagubiri in cazurile in care profesionistul nu isi indeplineste obligatiile contractuale;

9) obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de banca;

10) restrang sau anuleaza dreptul consumatorului de a denunta sau de a rezilia unilateral contractul, in cazurile in care: – banca modificat unilateral clauzele prevazute la clauza 5); – banca nu si-a indeplinit obligatiile contractuale; – banca a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe in cazul denuntarii unilaterale;

11) exclud sau limiteaza raspunderea legala a profesionistului in cazul vatamarii sau decesului consumatorului, ca rezultat al unei actiuni sau omisiuni a banciii privind utilizarea produselor si serviciilor;

12) exclud dreptul consumatorului de a intreprinde o actiune legala sau de a exercita un alt remediu legal, solicitandu-i in acelasi timp rezolvarea disputelor in special prin mediere;

13) permit in mod nejustificat impunerea unor restrictii in administrarea probelor evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac obiectul unei alte parti din contract;

14) dau dreptul profesionistului sa transfere obligatiile contractuale unei terte persoane agent, mandatar etc., fara acordul consumatorului, daca acest transfer serveste la reducerea garantiilor sau a altor raspunderi fata de consumator;

15) interzic consumatorului sa compenseze o datorie catre banca cu o creanta pe care el ar avea-o asupra bancii;

16) prevad ca pretul produselor este determinat la momentul livrarii sau permit vanzatorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creste preturile, fara ca, in ambele cazuri, sa acorde consumatorului dreptul de a anula contractul in cazul in care pretul final este prea mare in raport cu pretul convenit la momentul incheierii contractului.

17) permit bancii obtinerea unor sume de bani de la consumator, in cazul neexecutarii sau finalizarii contractului de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta compensatiilor in suma echivalenta si pentru consumator, in cazul neexecutarii contractului de catre banca;

18) dau dreptul bancii sa anuleze contractul in mod unilateral, fara sa prevada acelasi drept si pentru consumator;

19) dau dreptul bancii sa inceteze contractul incheiat pentru o durata nedeterminata fara o notificare prealabila rezonabila, cu exceptia unor motive intemeiate.

www.mediatorbancar.ro

vineri, 27 septembrie 2013

Scrisoare către un colonel, oricare ar fi el!


L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când tu săreai gardul să mergi la discotecă, în anii adolescenţei tale naturale de elev de liceu militar. Pe vremea când el, permanent-agreat de secretarul de partid şi de C.I.-stul Liceului, vă dădea „în gât pe toţi” şi vă rânjea mototolic atunci când se uita la voi de dincolo de grilajul arestului Liceului Militar. L-ai simţit domnule colonel, atunci când tu veneai zgribulit de la vreo Olimpiadă naţională de matematică şi primeai drept recompensă o învoire de 24 de ore, iar el era plecat cu vreo săptămână mai devreme în vacanţă, pe baza de pile-cunostinte-relatii la „judeţeana de partid”. L-ai cunoscut domnule colonel, atunci, la repartiţia de la finalul Liceului, tu, şef de promoţie, ai nimerit la cele mai ingrate arme, în timp ce el, Licheaua Liceului, a fost trimis la o Şcoală mai „subţire” şi mai aducătoare de foloase materiale: cazarmare sau intendenţă!

L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când l-ai întâlnit pe câmpul de instrucţie. Tu locotenent, cu porthartul pe coapsă, conducând plutonul în exerciţii demonstrative şi el, grăsun, specialist în făcut cafelele şi în calculele traseului şefului pe care îl deservea linguşitor. Tu, locotenent. El deja, locotenent-major.


L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când te-a invitat – o singură dată – condescendent, să-l vizitezi, cu familia, acasă. Tu locotenent cu nevasta luată din iubire şi cu un copil crescut într-o cameră din Căminul de pe Antiaeriană” (unde deja, fostul tău coleg, face acuma repartiţii pe bază de linguşiri domestice!). El, deja căpitan, în apartamentul cu 5 camere, duplex, pe bulevardul Victoria Socialismului, repartizat, la Revoluţie, pentru fapte extraordinare. Atunci l-ai văzut cât e de priceput în „ale politicii”: ai înţeles atunci că fraierul clasei s-a învârtit şi că a fi “şef de promoţie”, în politică nu înseamnă nimic, dacă nu ştii să te unduieşti slugarnic ca şi foştii ospătari ce-au ajuns, între timp, miniştri!


L-ai cunoscut, mai încolo, domnule colonel, atunci când te-a chemat să conduci, vreun birou prin SMG. Şi te-ai simţit mândru că eşti coleg cu el, dar mândria ţi s-a stins atunci când ai văzut că, între el şi tine, erau încă vreo câteva exponate blonde, de conjunctură, dar destul de militar-politic-lascive, care fuseseră avansate, la ceas de seară, la grade mai mari decât ale tale.


L-ai cunoscut, domnule colonel, atunci când, după o muncă de vreo 5-6 ani şi cheltuieli mai mari decât pentru cumpărarea unei Dacii, ţi-ai dat doctoratul. În „ştiinţe militare”! Şi, Licheaua ţi-a fost „raportor” al tezei şi te-a desfiinţat şi te-a făcut „cu ou şi cu oţet” ! Nu pentru valoarea ştiinţifică a tezei şi nici pentru că ai contrazis strategiile de moment ale partidului la putere. Ci doar pentru faptul că nu ai avut sarmale cu smântână la masa de „după”, şi teza nu s-a încheiat la cârciuma din Militari unde trăgea el de obicei !


L-ai recunoscut, domnule colonel, pe la diverse televiziuni, dând lecţii de patriotism, de strategii de înzestrare şi de cumpătare bugetară. Aceeaşi Lichea care-şi adăuga la declaraţia de avere, an de an, zeci de hectare de intravilan şi sute de mii de euro obţinuţi din „vânzări anterioare”. Aceeaşi Lichea care se trage de brăcinari cu toţi marii afacerişti ai capitalei şi cu toţi marţafoii care se laudă că, cică, conduc România! Licheaua perfectă, cea care a semnat zeci şi zeci de treceri din proprietatea publică a statului în proprietate privată a diverşilor dezvoltatori imobiliari a terenurilor cele mai bune ale Armatei.
Tu te-ai ocupat, domnule colonel de partea operativă a Armatei dintr-un apartament, confort 2, din periferia capitalei de judeţ. În timp ce Licheaua coordona repartiţiile „mocca” a sute de apartamente din toată ţara din telefonul lui mobil cu numar de Franţa sau Maroc! Prin interpuşi ca să nu i se „vadă” urma”!


L-ai cunoscut, domnule colonel atunci când, după ani de condus batalioane şi regimente, ţi-a trimis controale tematice, „de dărâmare”, ca să te înlocuiască cu proprii lui protejaţi. Tot atunci ţi s-a pus şi nodul ăla în gât când l-ai văzut punându-i cu mâna lui steaua pe umăr ignobilului tău subordonat care-a avut grijă de licitaţiile unităţii în favoarea firmelor primarului din garnizoană.


Ai tăcut şi tu domnule colonel, precum au tăcut şi profesorii tăi de la Academie, cand ţi-au „pus în braţe” teza de doctorat a blondei de la Cotroceni, doctoranda în ştiinţe militare. Şi-ai tăcut şi nu ai spus nimic! Şi te-ai apucat de lucru! Ca să îi faci pe plac comandantului suprem! Unde îţi este acum onoarea? Că oricum blonda aia nu a reuşit să treacă de anul al doilea, chiar dacă a bătut din tocul cizmuliţelor să i se dea doctoratul în doar doi ani!! Te-ai prevalat de condescendenţa tipic militară şi i-ai pupat mâinile cu buzele tale crăpate prin poligoanele de la Cincu sau de la Jegălia. Şi i-a plăcut !
Şi ţie, domnule colonel ţi-a fost ruşine de tine dar nu ai spus nimic. Tu nu erai decât organul de transmisie dintre secretariatul ministerului şi soldatul din Kosovo!


Ai tăcut şi ai îndurat umilinţe de la diverse „nepoţici” necoapte, puse nitam-nisam şefe pe la diverse Colegii de Apărare. Şi nu te-ai revoltat… sperând şi tu la o stea, care să-ţi încetăţenească statul la coadă la macrou în Piaţa la Matache! Iar steaua nu a venit! Nu era nici Crăciunul şi nici partidul din garnizoană nu a considerat că peşcheşul de 50 de lei pe care
l-ai dat din pensia ta (încă ne-recalculată!) poate contrabalansa sponsorizarea de miliarde a vreunui vremelnic primar PSD (pardon, prin tradare se poate anagrama…UNPR) de la Sectorul 2!


Ai îndurat domnule colonel, pentru un şnur pe umăr (care e aurit doar pentru ei) şi care cică ar însemna recunoaşterea Patriei. Şi pentru ideea aia nobilă pentru care intraseşi în Liceul Militar când nici nu aveai 14 ani (de-a trebuit să-ţi semneze tata în locul tău): Patria şi Patriotismul!


Îţi rânjeşte acum Licheaua şi face mişto de tine! Aşa e? El, cu stele de general pe umăr, şi tu, cu alea trei dungi de colonel pe care te temi să nu ţi le taie la pensie? Îţi rânjeşte din pâlcul politic de unde se ascunde? Şi de unde încă mai face afaceri? Să-ţi fie de bine domnule colonel! Şi te mai şi amăgeşti că până la urmă „viaţa o să facă dreptate”? Poate o sa-ti facă dreptate….cu 25% mai puţin… că e criză!


Gândeşti naiv domnule colonel! De-aia, mai bine să nu fii şef de promoţie! Cel puţin, nu în Armata Română!


Si când te gândesti că, în perioada interbelică, marile unităţi erau denumite după numele comandanţilor lor! 

Acuma au ajuns să fie denumite după partidele care prevalează în teritoriu: asta e garnizoana UNPR, asta e garnizoana PDL… dă-mi mie Aviaţia că-ţi dau eu ţie Marina Militară, ia Forţele Terestre că-ţi dau la schimb Logistica… un fel de pokeraş ca în gară la Mizil. Cu România inter-schimbabilă în rolurile lui Tanţa şi Costel!

Domnule colonel
Şi totuşi, Armata asta Română… a cui dracului o mai fi?


PS Habar nu am cine este autorul. Si-mi pare, sincer, rau ! Cert este ca multi ne recunoastem in aceasta introspectie precum si  in  pacatul de a fi TACUT atunci cand nu trebuia sa o facem....

PRELU(CR)ARE

PRELU(CR)ARE

Anunt oficial al Casei  Sectoriale de Pensii a MApN :

 Pentru a veni in intampinarea dorintelor pensionarilor nostri, din luna octombrie vom da pensiile marite, dupa cum urmeaza:
 cupoanele dumneavoastra de pensii vor fi tiparite in format A4, cu litere bold, font 36.

Sa traiti din bine-n mai bine!

miercuri, 25 septembrie 2013

ISTORIA SE SCRIE CU SPADA! (MAREŞAL ION ANTONESCU)


  Românul Ion Antonescu a pus Ţara mai presus de interesele politice sau personale. Cu toate eforturile disperate ale unora, Mare a fost şi Mare varămane în istoria şi în memoria românilor, cât va dăinui Neamul. Oricât s-ar strădui, niciunul dintre politicienii de astăzi nu va putea ajunge la înălţimea Mareşalului Ion Antonescu. Nu au cum, pentru că, spre diferenţă de ei, El şi-a iubit Ţara şi a ştiut să moară cu demnitate. Cei de astăzi se apleacă precum trestia, după cum bate vântul. Pentru un bacşiş gras, lustruiesc pantofii celor de la Washington, Tel Aviv, Bruxelles sau de oriunde le pică un profit gras. Lor le sunt  străine interesele României şi ale românilor. Astăzi, Ţara are nevoie, mai mult decât oricând, de un Antonescu. (Ion Măldărescu)
Extras din stenograma şedinţei Consiliului de Miniştri, din septembrie 1941
- Despre motivele depăşirii liniei Nistrului -
„Istoria se scrie cu spada! Anul trecut ne-au luat ruşii Bucovina. Noi luptăm acum să rămână Bucovina în stăpânirea Neamului Românesc. Dacă n-avem aliaţi puternici, care să aibă unitate de interes, şi aşa o pierdem. Nu putem rezista faţă de aceştia, de la Est. De aceea a trebuit ca, în tot timpul vieţii noastre istorice, să facem o necontenită echilibristică. Am pierdut ceea ce am pierdut prin politica Regelui Carol al II-lea. Dacă ştiam să ne adaptăm la timp situaţiei politice din Europa, nu pierdeam nimic. Dar nu ne-am adaptat la timp. Noi am făcut sentimentalism în politică, chiar când a fost vorba de apărarea vieţii Neamului Românesc. Am făcut mereu sentimentalism pentru că suntem filofrancezi – şi am pierdut graniţele Neamului Românesc pentru că am fost filoenglezi – şi am pierdut hotarele ţării noastre! Noi, filofrancezii! Dar nici nu ştie ţăranul ce este aceea. Nu i-a văzut nici în pictură măcar, nici pe francezi, nici pe englezi. Noi trebuie să fim filoromâni şi să ştim cum să ne putem apăra graniţele. În circumstanţele internaţionale de azi, pe ce ne puteam sprijini situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Dacă o făceam la timp, scăpam Statul Românesc Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: să fi aşteptat, că ne-ar fi dat-o, la pace, englezii? Puteam să stau cu braţele încrucişate, când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept ca să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am fi pornit la luptă, fără Germania nu ne puteam lua Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia şi Bucovina nu le luam de la ruşi. Şi după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: «Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici!»? Ca şi doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat, să spună celuilalt: Eu nu te mai ajut, fiindcă mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta n-o fac nici doi ţărani. Şi atunci cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta, pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi Armata şi Poporul Român, pe veci. Ar fi o dezonoare pentru noi, să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: «la revedere!». Vedeţi în ce stare de decadenţă se găseşte conducerea acestui Stat, dacă se găsesc între conducători oameni cu o astfel de mentalitate, care ne cer să lăsăm pe nemţi să se bată şi noi să aşteptăm de la englezi Basarabia şi Bucovina. Se înşeală cine crede ca ne-ar fi dat cineva Basarabia şi Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu ruşii. Ba poate că atunci ne-ar fi intors foaia şi ne-ar fi spus că am făcut o rea politică, pentru că nu ne-am bătut.”[1] Mareşal I. Antonescu
Mareşale, „Ioane cel fără de mormânt, Neamul Tău nu a murit!”
În cele ce urmează redăm un text scris în 2009. Sunt gândurile unui martor al anilor războiului şi al celor de după. O istorie trăită în care veţi descoperi fapte peste care s-a aşternut uitarea, care astăzi nu se mai ştiu şi nu se mai spun. Sunt comori „demodate”: spiritul tolerant al românului şi respectul pentru adevăr, cugetul primenit al ţăranului care nu şi-a abandonat credinţa strămoşilor în grajdul vitelor şi al orăşanului care nu şi-a lăsat conştiinţa în sertar sau în debara. Uzurpatorii, jefuitorii Ţării vreme de peste douăzeci de ani, strigau prin anii ’90, în gura mare: „Nu ne vindem ţara!” Acum, după ce şi-au burduşit buzunarele, spun în şoaptă: „O oferim pe gratis!”. Datorită lor, generaţii întregi vor plăti cu dobândă datoriile pe care le-au făcut hoţii băştinaşi şi asasinii economici din afară.[2]
„Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti.”
„Cei ce se implică în politica acestei ţări, să încerce a se compara – dacă pot – cu românul exemplar, Mareşalul Ion Antonescu. Pot să-l interzică, să-i acopere monumentele, să-i şteargă numele de pe frontispicii şi să-i ascundă portretul, Nu va reuşi nimeni să-l ştearga din istorie şi nici să-i terfelească numele, aşa cum vor unii. A fost de o cinste şi onoarenemaîntâlnite. Până şi duşmanii l-au respectat: ruşii, Stalin personal, nu l-au declarat criminal de război şi nici la Tribunalul de la Nürnberg nu a fost citat. I s-au adus şi încă i se mai aduc multe învinuiri. Şi astăzi unii evrei, cei interesaţi şi cei luaţi de valul propagandei holocaustului, îl acuză pe cel care a salvat, în acele vremuri, cei mai mulţi evrei din Europa. La Antonescu nu exista antisemitism sau antiţigănism. La el existau amici şi inamici, iar unii evrei în care intrase dihonia stalinistă erau inamici pentru că batjocoreau şi omorau soldaţii români: li se promisese de către Stalin că le va face ţară evreiască în Moldova şi asta le luase minţile. Până la urma Stalin i-a aruncat în Orientul Îndepărtat, unde le-a făcut o republica evreiască cu capitala la Birobidjan. Nu le port pică, n-au fost singurii păcăliţi de bolşevici (povestea cu tovarăşul de drum). Dar în război e ca la război: ori te baţi pe front şi ai soarta de soldat, ori te baţi pe la spate cu viclenie sau terorisme, şi atunci ai soarta meritată. Pe ăla de pe front îl tratezi drept erou, îl respecţi, îl iei prizonier şi-l trimiţi, la urmă, acasă. Pe celălalt…
În satul meu, în timpul lui Antonescu, pe o moşie erau aduşi prizonieri sovietici ca să muncească la câmp. Ştiţi cum trăiau? La fel ca toata lumea. Nici măcar nu-i păzeau. Între ei erau şi mulţi evrei, soldaţi căzuţi prizonieri. Unul dintre ei era cizmar şi era în relaţii de prietenie cu părinţii mei, săteni. Duminica prizonieri erau liberi de la munca câmpului şi mergeau pâlcuri, pâlcuri în sat la cârciumi. Prietenul nostru, cizmarul, Nea Shuli, era de obicei invitat la noi la masă. Probleme apăreau când se întorceau prizonierii beţi, din sat, spre moşie. Trebuia să ne ascundem care pe unde putem, că erau răi. Mai venea şeful de post de jandarmi şi îi mai potolea. Ce ziceţi de astfel de regim antonescian „opresiv”? Pe unii ţigani i-a trimes dincolo de Nistru, în primul rând că furau cai de la regimentele de cavalerie, care veneau de pe front, la refacere, în ţară şi lăsau caii pe izlaz sau pe mirişte. Ţiganii, după obiceiul lor cel rău, neavând simţul respectului faţă de armată, dădeau iama prin caii armatei. Uneori regimentele erau grav afectate şi nu mai puteau fi trimise pe front, ori atunci calul era încă material de război cu importanţă strategică. Dumneavoastră, dacă aţi fi conducător militar responsabil de istoria şi rostul ţării ce aţi fi făcut? Părinţilor mei tot aşa le-au furat ţiganii caii, în prag de campanie agricolă. Fără cai rămâneai cu recolta pe câmp, ajungeai prada cruntei sărăcii, aşa că Mareşalul a trimis o parte dintre ţigani dincolo de Nistru, pentru că de acolo veniseră la noi, împinşi de autorităţile ţariste şi sovietice. Nu toţi ţiganii au fost alungaţi, nici vorbă, unii erau mai la locul lor. Cei afectaţi au fost zlătarii, şătrarii, cei ce se ocupau cu furatul. Aţi auzit vreodată că ţiganii-lăutari, spoitorii, lingurarii, cărămidarii au fost alungaţi peste Nistru? Nici pomeneală de aşa ceva. În lagărele germane au ajuns evreii români şi ţiganii români care nu erau sub autoritatea şi protecţia Mareşalului, mai ales cei din Ardealul de Nord, ocupat de Ungaria.
Referitor la evrei, personal le deplâng soarta care i-a lovit în acele vremi nenorocite, dar soarta cruntă a românilor, cine o deplânge? Oare cine a pus la cale acel război? Românii? Cine i-a finanţat pe „cavalerii apocalipsei” şi ai morţii în perioada interbelică? Bineînţeles că nu oamenii simpli, care îşi văd de necazurile lor. Dar cei cu băncile şi cu interesele mereu nestăvilite? Ăia unde sunt? Au plătit pentru dezastrele pe care le-au creat în numele zeului „Ban”? Ba mi se pare ca nu s-au potolit şi tot mai zgândăresc ceva. Nu vi se pare căzgândăricii de atunci sunt cam tot aia şi acum? Păi atunci pe cine arătăm cu degetul? Când au făcut inventarul averii Mareşalului, ruşii au rămas surprinşi să constate că nu deţinea proprietăţi mai mult decât la nivelul unui ţăran înstărit. Cine a trimis primii evrei în Palestina? Antonescu. Cine torpila vapoarele cu refugiaţi evrei care se îndreptau spre Palestina să-şi refacă patria biblică? Submarinele sovietice şi britanice. Cine le dădea paşapoarte „în alb” să scape de urgia Gestapoului? Antonescu. Cine i-a spus verde-n faţă lui Hitler, că evreii, cetăţeni români nu vor fi predaţi nemţilor? Antonescu. S-a ţinut de cuvânt? Da! În Franţa Mareşalului Petain, autorităţile franceze i-au predat pe evreii cetăţeni-francezi, naziştilor germani, dar evreii din Franţa cetăţeni-români nu au fost predaţi nemţilor. De ce? Tot Antonescu i-a protejat. Când Iugoslavia a fost atacată de nemţi, Antonescu şi Horthy au fost poftiţi la jaf: Horthy s-a repezit să sfâşie vecinul îngenuchiat. Antonescu, nu! Acelaşi fapt şi în nordul ţării, când a fost sfâşiată Cehoslovacia, ţară cu care aveam frontieră. Mai mult, a făcut tot ce a putut să-şi ajute vecinii. Tocmai aceşti vecini ai noştri, în 1989, la momentul „Timişoara”, urlau că acolo unde este un mormânt de sârb, este Serbia, iar conducătorii lor lucrau pentru provocarea unui război civil în Banat. Armata lor era pregătită pentru intervenţie, iar sârbii din Banat se agitau nevoie mare. Se şi vedeau stăpâni şi ne spunea că o să mergem la Timişoara cu paşaport, aşa cum zic şi astăzi unii unguri, prin centrul României. Nu-i uitaţi, într-o zi se întoarce roata, sorţii istoriei sunt schimbători. Dacă ne-am lua după zisele sârbilor, ar însemna să le luam ruşilor Siberia, că tot este plină de morminte româneşti.” (I. Comneanu… ?)

INITZIATIVA

Preocupat că pensionarii se înmulţesc pe zi ce trece, Guvernul Ponta a hotărât să le împartă prezervative...

ELVETIA SI STAGIUL MILITAR OBLIGATORIU


La propunerea organizaţiei pacifiste “Pentru o Elveţie fără armată” (GSsA), recent, in Elvetia a avut loc un referendum care ar fi trebuit sa stabileasca faptul ca serviciul militar obligatoriu să fie eliminat şi să se creeze o armată alcătuită din voluntari sau din militari profesionişti.

 În urma desfăşurării acestui referendum, cetăţenii elveţieni s-au pronunţat în favoarea menţinerii stagiului militar obligatoriu. Circa 73% dintre ei au respins anularea acestuia .

Propunerea organizaţiei GSsA a fost respinsă şi de toate marile partide politice, cu excepţia partidului socialist, iar ambele camere ale parlamentului au votat împotriva ei, la fel pronunţându-se şi guvernul federal.

Extrem de interesant mai este un aspect :  armata constituită din “cetăţeni-soldaţi” este considerată de elveţieni un însemn al identităţii naţionale şi un factor de coeziune socială. 

sursa: AGERPRES

marți, 24 septembrie 2013

REZERVISTI, VI SE PREGATESTE...PREGATIREA PENTRU APARAREA PATRIEI !

Ministerul Apărării Naţionale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Capitalei şi autorităţile administraţiei publice locale, organizează în perioada 24-27 septembrie, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, un exerciţiu de mobilizare privind verificarea stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare, în conformitate cu prevederile planului aprobat de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Prefectura Capitalei a precizat, într-un comunicat de presă, că rezerviştii vor fi chemaţi, în cele trei zile, la unităţile militare, pentru desfăşurarea unor activităţi specifice de pregătire. Totodată, în cadrul acţiunii vor fi actualizate datele de evidenţă militară, conform prevederilor legale în vigoare.


sursa http://www.realitatea.net/rezervistii-chemati-la-unitatile-militare-pentru-activitati-de-pregatire_1277543.html#ixzz2foZP2NBr

luni, 23 septembrie 2013

REINTREGIREA , OPERA UNOR TZEAPARI. SI DE DATA ACEASTA , CEI TZEPUITI SUNTETZI DUMNEAVOASTRA, CEI CU PENSIILE DIMINUATE..



Semnalam cu un alt prilej  marea magarie facuta celor afectati  de procesul nefiresc la care au fost supusi pensionarii militari, urmare a deciziei politice de a le fi recalculate-revizuite  pensiile.  Sigur ca aceasta ordinatura nu ar fi avut loc daca nu ar fi existat acordul, cel putin tacit , al opozitiei din Parlament, al celor care conduc destinele asociiatiilor din care fac parte rezervistii armatei romane precum si daca nu ar fi ,,beneficiat,, de ignoranta si dezbinarea acelorasi care vor deveni victime ale acestei actiuni parsive.

Dupa cum se stie, dupa ce un numar de cateva zeci de mii de pensii militare au fost ciuntite serpeste, dupa ce au fost desfiintate pensiile militare de stat, smecherul de USL  caruia-i curgeau balele dupa gustul puterii  a initiat un proiect de lege  reparatoriu in sprijinul rezervistilor cu pensiile diminuate. Este vorba despre faimosul proiect de lege PL-x 102/2012.

Asadar, la data de 23.04.2012 cand cel ce va deveni balaurul USL se afla inca in opozitie, proiectul era adoptat de Senat  in forma initiala, iar actul normativ legifera niste lucruri simple, dar necesare: reintregirea completa a pensiilor diminuate si returnarea tuturor sumelor de bani retinute de fostul regim.


Trece vremea, vine vremea si acelasi USL, si cu sprijinul rezervistilor, va prelua puterea             en-fanfare...

Urmeaza, firesc, marea tradare a USL-ului ! 
  La data de 14.06.2012, proiectul de legePL-x nr. 102/2012, adoptat deja de Senat la initiativa USL intr-o forma extrem de rezonabila, a intrat in dezbatere la Camera Deputatilor. Aici, stupoare ! USL si-a facut zob propriul proiect de lege initiat  si adoptat de catre el cand se afla in opozitie !

Finalul ? Din Camera Deputatilor a iesit cu totul altceva decat initiase USL in opozitie, rezultand  Legea nr. 112/2012 apoi , urmare a unor sforarii  cu unii  diriguitori ai rezervistilor, legea reparatorie 241/2013...

Carolina Orza, pornind de la principiul dreptului castigat, vine cu un exemplu in acest sens si , pe intzelesul nostru, dezvaluie tzeapa ce va fi luata de catre cei din nou discriminatzi.
Asta, chiar daca exemplul ales nu este, poate, cel mai reprezentativ si chiar daca nu este suficient de riguros..

,, Astfel, pentru cei mai putin informati, Legea nr. 241/2013 "simuleaza" doar o reintregire a pensiilor diminuate in baza Legii nr. 119/2010 aplicate cu O.U.G. nr. 1/2011  si nu o "reintregire" reala, dupa cum o demonstreaza art. 1 (4) din lege care prevede astfel: 

 "Cuantumul pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010, prevăzut la alin. (1), se menţine în plată până când cuantumul pensiei rezultat din înmulţirea valorii punctului de pensie cu punctajul mediu anual acordat ca urmare a recalculării sau revizuirii, conform prevederilor Legii nr. 119/2010 şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este mai mare decât cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010." 

In traducere libera acest fapt inseamna ca din acel moment, pensiile "reintregite" la valoarea din decembrie 2010, "ingheata" ca valoare pana cand suma acordata cu titlu de "reintregire" este recuperata de stat prin neindexare, timp de 5-15 ani, de la ca la caz, in functie de valoarea asa-zisei "reintregiri", faptic neexistand nicio "reintregire" in adevaratul sens al cuvantului, ci un fel de imprumut "rambursabil"!

Exemplu de calcul simplificat:
- pensia actuala in baza Legii nr. 119/2010 aplicate cu O.U.G. nr. 1/2011 = 2 000 lei;

- pensia in plata in decembrie 2010, in baza Legii nr. 164/2010 = 3 000 lei;

- de la 01.10.2013, in baza Legii nr. 241/2013, pensia se achita in cuantumul din 2010, deci 3 000 lei, din care 2 000 lei cuantumul in baza Legii nr. 119/2010 si 1 000 lei cu titlul de "imprumut".

Mergem mai departe cu exemplul,sa vedeti ce urmeaza:

In anul 2014, urmeaza o indexare generala a pensiilor cu 4% (exemplu).

In cazul celui caruia i s-a reintregit pensia de la 2 000 la 3 000 lei in baza Legii nr. 241/2013, se procedeaza astfel: se indexeaza suma de 2 000 lei cu 4%, deci nu cea de 3 000. Cuantumul de 2 000 lei se majoreaza astfel cu 80 lei, devenind 2 080 lei, insa pensia totala nu devine 3 080 lei, ci ramane tot 3 000, intrucat cei 80 lei se deduc din suma de 1 000 de lei acordata cu titlul de imprumut. Imprumutul de rambursat devine astfel de 9020 lei, iar pensia de drept 2080 lei, total tot 3 000 lei.

Istoria se repeta an de an pana cand "imprumutul" de 1 000 lei va fi recuperat in integralitate de catre stat. La un calcul sumar, pensia asa-zis reintregita va ramane "inghetata" la valoarea de 3 000 lei timp de cca. 10-12 ani.

Cu alte cuvinte, d.p.d.v. financiar, daca cel in cauza ramane cu pensia diminuata de 2 000 lei, dar i se indexeaza normal sau daca ramane cu cuantumul de 3 000 "inghetat" timp de 10-12 de ani de zile, rezultatul final este acelasi, Legea nr. 241/2013 fiind doar un tertip financiar marca USL destinat inducerii in eroare a celor cu pensii diminuate si in niciun caz o reparatie reala a abuzurilor fostului regim PD-L!

Cat priveste sumele retinute de stat in perioada 01.01.2011-01.10.2013, acestea nu se ramburseaza, bineinteles, "ţeapa" la adresa rezervistilor cu pensii diminuate fiind astfel totala!

Analizand situatia d.p.d.v. politic, este evident ca USL mentine neclintite abuzurile fostului regim, doar ca acestea sunt "invelite" intr-un ambalaj cosmetizat!,,

PS Tot acest joc politic parsiv are si o parte pozitiva, daca este sa vorbim din perspectiva celor discriminatzi. Aceasta ultima lege recunoaste, implicit, ca procesul de recalculare-revizuire etc a fost unul ILEGAL. Si, de aici, concluzia...


sâmbătă, 21 septembrie 2013

Ministrul Muncii: Vom repara dreptul la pensie pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă

Proiectul de lege referitor la repararea dreptului la pensie pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă are avizul Comisiei de Muncă din Parlament, urmând doar să fie pus pe ordinea de zi şi votat de membrii Legislativului, a declarat, marţi, la Antena 3, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

"Repararea dreptului la pensie pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă nu este doar o promisiune a mea, ci şi a Uniunii Social Liberale. Trebuie să îndreptăm o discriminare, pentru că s-a trecut de la un mod de calcul al pensiei la altul, de pe o zi pe alta, fiind însă vorba de oameni care au lucrat în aceleaşi condiţii. Au fost condiţii grele de muncă, mai ales în cazul celor din siderurgie şi minerit.
Proiectul de lege referitor la repararea dreptului la pensie pentru persoanele care au lucrat în grupa I de muncă are avizul Comisiei de Muncă din Parlament, urmând doar să fie pus pe ordinea de zi şi votat de membrii Legislativului", a afirmat Mariana Câmpeanu.
Potrivit acesteia, în procesul de modificare a Legii nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, au existat comentarii atât din partea Fondului Monetar Internaţional, cât şi din partea ComisieiEuropene."Comisia Europeană are anumite directive pentru sustenabilitatea sistemului de pensii. Din punctul meu de vedere, nu trebuie schimbată toată legea, deoarece modul de calcul al punctului de pensie este similar cu cel din alte ţări. Noi am început să aplicăm acest document, şi dorim să îndreptăm doar ceea ce este greşit în lege", a mai spus ministrul Muncii. -

sursa http://www.obiectiv.info/ministrul-muncii-vom-repara-dreptul-la-pensie-pentru-persoanele-care-au-lucrat-in-grupa-i-de-munca_18397.html#sthash.KBv47t7S.dpuf

joi, 19 septembrie 2013

U.S. Army Europe abandonează construcţia de baze în România şi Bulgaria

Comandantul U.S. Army Europe (USAREUR), generalul-locotenent  Donald Campbell, a anuţat că efectivele forţelor terestre americane din Europa se vor reduce de la 32.000 de militari la 30.000 iar constructia de baze din România şi Bulgaria a fost abandonată.


Potrivit lui Campbell forţa aflată în Europa poate îndeplini în continuare misiunea de susţinere NATO asigurând securitatea Europei şi fiind gata să răspundă la evenimente neprevăzute, în special în sprijinul generalului David Rodriguez ca şef al comandamentului Africa.

Planul de reducere se datorează reducerii cheltuielilor bugetare şi necesităţii de a continua negocierile cu Rusia.

Statele Unite şi-au închis recent cazarma de la Heidelberg şi Mannheim, unde era cartierul general al USAREUR. Bazele din Schweinfurt şi Bamberg vor fi închise în 2015.

 Pentagonul va rămâne cu şapte baze majore în Europa: cinci în Germania – Wiesbaden, Grafenwoehr, Kaiserslautern, Stuttgart şi Ansbach, una în Italia, la Vicenza, şi una în Belgia.

Efectivele USAREUR s-au redus de la 213.000 în 1989 la 32.000 şi a fost proiectată să fie redusă la 30.000 până în 2017.

sursa :http://www.military.com/daily-news/2013/09/13/army-adapts-to-fewer-troops-in-europe.html
             http://militar.infomondo.ro/actualitate/u-s-army-europe-abandoneaza-constructia-de-baze-in-romania-si-bulgaria.html

Cu toate acestea luna viitoare vor începe lucrările de instalare a sistemului american de apărare antirachetă, de la Deveselu, conform Acordului bilateral semnat în 2011.

PS Este o gluma ! Exceptand Deveselu, cu specificul sau, tare ma indoiesc ca U.S. Army a avut in vedere pregatirea trupelor sale terestre in  garnizoane permanente din Romania ...

miercuri, 18 septembrie 2013

HENTEA FLUIERA HENTZ IMPOTRIVA ARMATEI !


,, Într-o carte publicată pe banii Editurii Polirom 
UN COLONEL DE 54 DE ANI DIN DIRECTIA DE OPERATII A STATULUI MAJOR GENERAL FACE TĂNDĂRI IMAGINEA ALIANTEI ATLANTICE DEFĂIMÂND NATO ȘI ARMATA ROMÂNĂ

Dl colonel (r) Călin Hentea, în vârstă de 54 de ani, ofiter la Directia de Operatii a Statului Major General al Armatei Române și, până de curând ofiter reprezentant al Armatei Române în structurile superioare ale Aliantei Atlantice a publicat în aceste zile la Editura Polirom volumul ”Memorii în bocanci” în care descrie viața sa ca ofițer al Armatei Române și ca ofițer NATO întreanii1992-2009.

 Autorul ”Memoriilor în bocanci” vrea prin această carte să-și facă debutul ca memorialist, dar nu reușește decât să defăimeze 
NATO și Armata Română. În acest fel, dl Hentea ia de jos un pietroi mare, îl ridica până la centură și apoi îi da drumul din brațe și-l lasă ca să-i cadă pe picioare.
Interesant este că autorul cărții nu are căderea să critice armata, dânsul nefiind militar de profesie ci absolvent al Școlii Politehnice. Adică inginer TCM. Nu a lucrat însă ca inginer fiindcă nu i-a plăcut ingineria. Ca să fugă de inginerie a intrat în armată. A fost făcut colonel, deși nu are școală militară, nu are la bază nici un fel de studii militare și, din câte declară în carte, i-a fost mereu scârbă de haina militară și nu s-a simțit niciodată cu inima alături de instituția militară și de oamenii de acolo. Domnia sa declară în paginile cărții că a ajuns ofițer al Armatei Române pe calea corupției, adică dând bani și plocoane pe la generali și mituindu-i. În schimbul banilor, aceștia l-au făcut ofițer.
Probabil tot asa a făcut dl Hentea și ca să publice cartea: i-a mituit pe directorii de la Editura Polirom ca să i-o publice. Altfel nu se explică pentru ce Editura Polirom a riscat să fie dată în judecată de MApN pentru defăimare și ultraj. Pentru că să fim foarte clari: cartea ”Memoriii în bocanci” nu este nici roman, nici pamflet, nici poezie, nici carte de hard politic sau hard power. Este o carte care defăimează. Și defăimează la modul cel mai grav.
 Îmi pare rău să scriu asta, dar ca ofițer în rezervă nu pot să nu remarc faptul că dl colonel Hentea nu se comportă în paginile 
cărții nici măcar ca un comandant care a defectat. Domnia sa se comportă exact ca un trădător, ca un dezertor NATO. Părerea mea este că decât să fi scris o astfel de carte mai cinstit ar fi fost dacă ar fi fugit la nord-coreeni și s-ar fi predat acestora.
Spun aceste lucruri nu fiindcă sunt procapitalist. Nu sunt prooccidental (dimpotrivă, socotesc capitalismul occidental cea mai mare calamitate a vremurilor moderne). Dar sunt și am fost ofițer. Am fost militar și am rămas militar și ca rezervist. Iar legea de fier a milităriei zice așa: ca militar ai voie să protestezi sau să te împotrivești unei alianțe cât timp acea alianță nu s-a înfăptuit. Ai voie să scrii împotriva ei, ai voie s-o critici, s-o ironizezi, s-o scuipi! Poți merge până acolo încât să-ți dai demisia din Armată și să te delimitezi de politica respectivă, dacă propria ta conștiință îți cere asta.
 Dar în momentul în care alianța respectivă s-a încheiat (în cazul nostru Armata Română-NATO), când comandanții Armatei și 
conducătorii țării au parafat acea alianță, atunci militarii trebuie să tacă. Ei trebuie să intre în rânduri, să se supună noilor ei reguli, să-i respecte pe noii aliați și să le fie loiali.
Asta este legea vieții militare. Dacă faci altfel, atunci te faci vinovat de rebeliune și de felonie. Adică de trădare.
Iar dl Hentea cade în poziția de trădător. Lătratul lui întârziat la coloneii și la generalii români ”proști, puturoși, mojici, bețivi, necunoscători de limba engleză” și sila față de aceștia survin la dl Hentea după ce timp de 20 de ani a stat între ei, a mâncat la masa lor și a primit solde și prime consistente. Bașca grade militare. Atunci nu i-a fost greață să stea între ei. I s-a făcut greață de ei brusc, în 2008 și 2009, când probabil i s-a refuzat gradul de general. Atunci a trecut în rezervă.
Dl Hentea nu poate invoca libertatea de creație sau de exprimare pentru exonerarea răspunderii în privința violenței textului. Cartea domniei sale nu este literatură. Nu poate să invoce pamfletul ca scuză. Nu este nici operă politică (să invoce pasiunea discursivă pentru justificarea violenței de limbaj).
Și chiar dacă ar fi literatură, ea nu ar putea fi încadrată decât la categoria extremism violent și instigare la ură, fiindcă libertatea de exprimare și de creație, libertatea de a scrie o carte nu înseamnă libertatea de a insulta pe alții pe motiv că au ca ocupație milităria și nu înseamnă nici a defăima și a-i ultragia grav pe aliații țării, fie ei americani, englezi, japonezi, turci sau albanezi.
 Aceasta este prima regulă de aur pe care nu trebuie s-o încalce nici un militar. Iar exemplul, fie că ne place sau nu ne place, trebuie luat chiar de la cei pe care dl Hentea îi defăimează: de la americani. Deși avem lipsuri mari și puterea noastră militară nu este nici a suta parte din puterea militară a Armatei UA, americanii nu ne-au vorbit niciodată de rău și nu ne-au insultat niciodată. 
Dimpotrivă. În unele teatre de luptă i-au pus pe militarii lor americani sub comanda ofițerilor români. Pe cei ca dl Hentea i-au luat și i-au dus în Anglia sau în SUA și i-au învățat engleza și engleza americană, le-au dat decorații, i-au primit în casele lor, i-au pus la masa lor.
A răspunde prin cărți defăimătoare unor astfel de gesturi nu stă în caracterul militarului român.

Dar mai bine să frunzărim putin cartea Memorii în bocanci. Iată ce află cititorul din această carte:

1.Direcția de Cultură a Armatei Române este de fapt o ”Direcție de Incultură și unul dintre ultimele bastioane ale comunismului naționalist din MApN” (pg 28). Acolo nimeni nu știe limba engleză așa de dumnezeiește cum o știe dl colonel Călin Hentea, pe care nu-l întrece nimeni la ciripitul în engleză

2. Redacțiile televiziunii militare care difuzează emisiunea tv Pro Patria și redacțiile ziarelor militare sunt împănate cu ofițeri ziariști inculți care nu știu limba engleză și falsifică realitatea sau o ascund, mint pe rupte în reportajele lor, practică pupincurismul proocidentalist și ling bocancii tuturor șefuleților NATO care vin la București (pg 28-31). În emisiunile tv difuzate de Pro Patria sunt înfățișați militari care aleargă pe tancuri și pe mașini blindate, militari români trăgând în poligoane cu tunurile și cu mitralierele ca la Stalingrad, dar toate acestea sunt imagini falsificate, sunt montaje realizate în studiourile militare care au ca menire inducerea în eroare a opiniei publice. Ele trebuie să creeze poporului român sentimentul că Armata îl apără, că securitatea României este asigurată și că Armata Română se pregătește de luptă la standardele NATO.
În realitate, scrie în carte, Armata Română este supusă unor privațiuni și unei austerități totale, nu mișcă nicăieri nici un fel de tehnică de luptă, consumul de carburanți este restricționat, exercițiile militare aproape inexistente (pg 46). Echiparea militarilor români este atât de jalnică încât ei sunt trimiși în Kosovo, pe frotul din Albania fără muniție la ei, au pistoale mitralieră asupra lor, dar în încărcătoare nu au gloanțe (pg 53). Mașinile blindate (TAB-urile) și tancurile sunt vechi, se defectează toate și coloanele de mașini se opresc din mers, camioanele ruginite abia se târâie. Anarhiștii albanezi sunt pe punctul de a captura întreaga forță română trimisă în Albania, cu generalii români cu tot (pg 53, 56, 59, 70)

3. Interviurile pe care le dau comandanții NATO sunt ”perfect aranjate și fixate, întrebările se transmit dinainte”, răspunsurile la fel: se ticluiesc în cabinetele șefilor NATO și ei apar la interviu cu lecția gata învățată, așa că ziariștilor care iau interviuri respectivilor demnitari li se sugerează ”ferm” să renunțe la întrebări netrecute anterior pe listă. Toate interviurile decurg mașinal, cu ”fraze standard, cuvinte șablon, politețe impecabilă, limbă de lemn occidentală, zâmbete prefăcute” (pg 36)

4. Promovarea militarilor pe funcții publice se realizează în NATO pe criteriul ”să fie frumos și să arate bine, să aibă zâmbet plăcut etc.” (pg 39-40)

5. Comportamentul militarilor aliați din NATO este unul schematic, rigid, dogmatic, repetă ca papagalii fraze standard, se mișcă mecanicist ”ca niște roboței în uniformă” (pg 42) și vorbesc toți o limbă de lemn perfectă (pg 40-41)

6. Generalii români sunt buhăiți, îndobitociți, incapabili să dea un interviu, analfabeți, nu știu limba engleză, sunt ”generali mioritici, generali și colonei românești” proști, patriotarzi și înapoiați, dar aroganți și trufași, megalomani, niște secături avide după faimă nemeritată (pg 41)

7. Există o cenzură informațională totală și un secretism întunecat la toate nivelurile atât în NATO cât și în Armata Română. Primirile de delegații NATO la Ministerul Apărării din București sunt învăluite în cel mai profund mister, nimeni nu știe ce scop au aceste delegații și nici ce discută cu ele MApN-ul, fiindcă nici unui ziarist nu i se permite accesul la astfel de întâlniri (pag 44)

8. Militarii britanici și americani din NATO se îmbată temeinic (pg 65), nici un ofițer sau soldat român nu se duc pe fronturile din Afganistan, Irak, Kosovo etc din impuls de conștiință ci mânat de setea de bani, atras de promisiunea soldei în euro sau în dolari USA. Tricolorul, onoarea țării, apărarea patriei, eroism, sacrificiu, toate acestea sunt vorbe goale pentru urechile proștilor. În realitate toți militarii români care se duc să lupte în străinătate sunt niște mercenari pe care-i atrage doar mirosul banului (pg 66, 69), posibilitatea de a face contrabandă cu alcool și țigări (pg 67) și gustul aventurii, adică sex cu femei străine, inclusiv negrese (asta în misunile de pace din Africa). Până și preoții militari se destrăbălează și fac contrabandă cu ceasuri Seiko, brânză și alcool (pg. 78)
Mai mult decât atâta, militarii români dau șpăgi grele șefilor ca să meargă pe fronturile de luptă din străinătate sau în misiunile de menținere a păcii (pg 67). Cea mai neagră corupție bântuie în Armată.

9. Misiunile militarilor români și ale NATO ”nu sunt să facă pace și ordine ci doar să facă o impresie de forță asupra localnicilor prin afișarea uniformelor și a tehnicii militare. Nici gând ca militarii noștri să rețină sau să legitimeze ori să dezarmeze grupurile de mascați înarmați întâlniți în margine de drum care ne făceau cu mâna în timp ce pândeau convoaiele sau autobuzele pentru a le tâlhări. Populația locală era profund dezamăgită și nu înțelegea de ce Forța internațională cu toate mitralierele ei și soldații ei nu o apăra împotriva jafurilor zilnice la care era supusă” (pg 81, 82)

10. Generalii români sunt niște imbecili și brute primitive care nu știu limba engleză, sunt mojici și neamuri proaste, se îmbată ca porcii, trag pârțuri, sunt needucați și plini de grandomanie, vin în control pe front cu suite care abia încap într-un avion, habar nu au ce spun omologii lor occidentali și doar râd ca niște idioți când aceștia le vorbesc (pg 97).
Generalii români sunt monumente de fățărnicie, au o uimitoare capacitate de a se dedubla, față de străini se arată euroatlantiști și pro NATO până în vârful unghiilor, democrați și afișează peste tot un zâmbet de circumstanță, dar odată întorși acasă redevin dogmatici, acriți, și patriotarzi. Aceiași generali români se îmbată crunt, sunt ciubucari și falsifică documente și colecționează chitanțe false de cazare la hoteluri prin străinătate pentru a încasa bani în plus la diurnă când se întorc în țară, insultă pe cei din jur, sunt misogini și umilesc femeile, fură sticle cu vin și whisky de la mesele oficiale NATO la care se autoinvită ca niște cerșetori (pag 100, 103)

11. În NATO relațiile intime sunt acceptate tacit și peste tot au loc diferite idile între bărbații și femeile în uniformă militară. Destrăbălarea e la ea acasă. Militarii NATO (deci și militarii români) au relații cu localnicele (albaneze, congoleze, angoleze, sârboaice etc). În Africa mai ales femeile indigene se vând ușor pentru o conservă sau o pâine. Între ofițerii francezi, americani, italieni etc și femeile ofițeri din propriile unități sau din unități străine au loc adevărate povești de dragoste și imoralitatea este în floare fiind trecută cu vederea de comandanții NATO (pg 106, 107,108,109)
12. Cu banii contribuabililor europeni (care habar nu au unde se duc taxele și impozitele lor) NATO a construit mii de vile în care să locuiască albanezii din Kosovo care se plângeau că nu au unde locui (pg 111)
13. În cadrul forțelor internaționale ale NATO doar 20% dintre militari muncesc cu adevărat, restul se prefac că muncesc sau nju muncesc nimic (pg118)

14. Engleza care se vorbește în NATO este o limbă babilonică pe care nu o înțelege nimeni fiindcă fiecare națiune are modul ei de a vorbi englezește. Ca atare există în cadrul NATO o engleză-poloneză, o engleză-olandeză, o engleză-nordică, o engleză-germană și așa mai departe (pg.121)

15. Militarii americani se îmbată cui bând pe ascuns de ochii șefilor (pg 130), mâncarea pentru trupele NATO este plină de E-uri, conservanți și coloranți și produce balonări și gaze (pg 131)

16. Generalii români nu știu nici măcar versurile Imnului Național (pg 134), sunt ”niște huidume psihopate și viclene care au penetrat până la cele mai înalte structuri ale Statului Major General, sunt jupâni cazoni cu apucături de vătafi care se comportă până la limita de suportabilitate a rușinii și ridicolului” (pg 134, 135)

17. Generalii români sunt ”generali mioritici”, bolovănoși, plini de platitudini în vorbire, mitocani, folosesc truisme, fraze sforăitoare patriotarde. ”Generalul mioritic prezintă simptomele unui acut și bolnav cronic de hemoroizi care se frământă în fotoliu cu un zâmbet chinuit pe față, și-a luat doctoratul pe bază de portbagaj plin cu caltaboș, țuică, telemea. În cazul generalilor din provincie. Generalii din Capitală și-au luat doctoratele prin trafic de influență cu teze făcute de subordonați” (pg 134,135,136)

18. Militarii români care conduc Armata Română (generalii și colonei) au ca trăsătură principală goana după femei și băutură, sunt triviali și inculți, suferă de logoree și gradomanie (pg 188), singurele cuvinte englezești pe care le știu sunt ”ies” și ”nău”. Ei se împart în două tipuri: ”mitocancazonul” și ”idiotcazonul” (pg. 140,11,142)

Mai există, desigur, multe alte invective, insulte și ultraje la adresa atât a NATO cât și a Armatei Române. Rămâne de văzut dacă Marele Stat Major (Statul Major General) și Consiliul Suprem de Apărare a Țării sunt de acord sau nu cu conținutul volumului publicat de Polirom.
Din fericire pentru NATO și pentru Armata Română, dl colonel Hentea nu a avut acces la documente secrete de importanță majoră, fiindcă în mod sigur, le-ar fi făcut publice.
Din nefericire pentru dl colonel Hentea, domnia sa nefiind militar nu știe că armata nu este un pension pentru domnișoare plăpânde, gingașe și fragile care să vorbească englezește și franțuzește despre sonetele lui Shakespeare sau despre poeziile de dragoste ale lui Hugo.
 Pe front militarii se îmbată, fumează, uneori violează femei, mănâncă de rup, răgâie, fură, își mint superiorii fără să clipească, sunt îngâmfați, meschini, umblă cu ținuta murdară, mânjiți de noroi, se bat între ei și se ceartă, șterpelesc conserve de la bucătărie și le ascund sub saltea, râd de cei cu grade mari, sunt zgârciți și egoiști, își tachinează colegele în uniformă și de multe ori chiar se culcă cu ele, joacă jocuri de noroc la care-și pierd soldele. Soldații sunt ca niște copii mari, iar șefii lor nu sunt nici ei altfel decât soldații. Generali doctori chirurgi care salvează vieți sau comandanți de divizii și armate care pot spulbera cu tancurile și cu avioanele o țară își pun piedică unul altuia pe la cursuri sau le pun altora pioneze sau lipici pe scaune, le varsă solnița cu sare în ciorbă când aceia întorc capul să se uite în altă parte sau își fac amante din secretare sau din colege. Ceea ce spune dl Hentea în cartea sa nu este o noutate pentru nimeni. Înainte de a-și scrie ”memoriile” dl Hentea ar fi trebuit să vadă filmul serial MASH celebru în lumea 
întreagă și care a fost făcut de americani deștepți tocmai pentru cei ca dl Hentea.
Un reproș care se repetă insistent și obsesiv în cartea dlui Hentea este că generalii și coloneii români nu știu limbi străine și asta îi face în ochii autorului niște troglodiți.
Adevărul este că nici generalii americani și englezi nu știu limbi străine. Prin natura ”împrejurărilor” limba lor maternă este chiar limba de circulație universală, engleza. Faptul că ei nu știu limbi străine le scade cumva din valoare?
Chestia cu învățatul limbilor străine este o marotă a politicianului român, dar și a politicii propagandiștilor români moderni (inclusiv militari). Adevărul este că învățarea unei limbi străine nu te face nici mai deștept și nici mai demn decât ești. Orice prostituată care se…respectă știe câteva limbi străine pentru că are nevoie de așa ceva. Un militar nu trebuie să știe limbi străine ci trebuie să știe să lupte.
O limbă străină o înveți în câteva luni. Dovada este chiar chiar dl Hentea. Domnia sa a învățat limba engleză în răstimp de patru luni acolo unde a fost trimis de americani: în Anglia, la Școala de Limbi străine a Armatei Britanice din Wilton Park, Beaconsfield, unde au învățat limba engleză mulți dintre șefii de stat (inclusiv Moammar Gaddafi).
Aici, la Beaconsfield dl Hentea a învățat limba engleză și a fost plătit pentru asta cu o diurnă de 11 lire englezești pe zi. O spune chiar domnia sa în carte. Ei bine, nu orice ofițer român se poate duce la Școala de Limbi străine a Armatei Britanice din Wilton Park ca să învețe limba engleză. Ar fi cazul ca dl Hentea să nu facă atâta…caz de faptul că știe engleza.
În mod firesc, așa cum am mai spus, prin publicarea volumului ”Memorii în bocanci” Editura Polirom devine părtașă la acțiunea de defăimare a autorului, chiar dacă a avut grijă, așa cum se zvonește, să-l pună pe dl Hentea să semneze că răspunderea pentru cele publicate îi aparține.
Aici chestia asta cu responsabilitatea integrală a autorului nu mai funcționează. Este clar că avem de-a face în cazul ”Memoriilor în bocanci” cu o acțiune deliberată de discreditare a Alianței NATO și a Armatei Române, acțiune la care Editura Polirom a coparticipat prin cei care au aprobat apariția volumului. Editura Polirom nu poate fi exonerată de partea sa de răspundere în această afacere extrem de dubioasă.
Și când spun afacere dubioasă mă refer la numărul incredibil de mare de publicații și mijloace mass-media românești, de jurnaliști și oameni de televiziune români care se arată extaziați de apariția cărții și care încă înainte de apariția cărții roiau în jurul autorului și-i luau dlui Hentea tot felul de interviuri, îi făceau vizite, îl prezentau ca pe un uriaș al culturii contemporane, ca pe un fel de Cucuzel al vremurilor noastre.

Mai mult decât atât, ziarul Adevărul i-a publicat și un fel de enciclopedie a tehnicii de propagandă de vreo mie de pagini intitulată Enciclopedia propaganei românești. Într-un interviu, un oarecare Cătălin Țurlea de la Ziarul Financiar, îl întreabă pe dl Hentea:
-Călin Hentea, ce este de fapt propaganda?
La care dl Hentea spune:
-Ca să-ţi răspund la întrebare, sunt nevoit să te trimit la ultima mea carte, “Noile haine ale propagandei”, apărută în 2008 la editura Paralela 45, în care am formulat o definiţie a ceea ce eu consider că înseamnă conceptul de propagandă astăzi. Adică: “Acţiuni de comunicare persuasivă planificate, susţinute de un sponsor, având drept scop final influenţarea şi chiar modificarea atitudinilor şi comportamentelor unei audienţe ţintă selectate, pentru satisfacerea unor interese politice ale sponsorului, folosind informaţii şi argumente false, parţial adevărate, denaturate şi exclusiv alături de cele adevărate şi însoţite de diverse forme de constrângere şi cenzură”.
Interesant este că volumul ”Memorii în bocanci” respectă întru totul linia de mai sus. Este o carte de ”propagandă în haine noi” și are ca ”țintă selectată” NATO. Oare cine o fi sponsorul care a finanțat-o și ce interese politice are el? De unde banii pentru publicarea masivă a propagandei henteane? Ziarul Adevărul este cu un picior în groapă și e aproape falimentar. Tirajul lui s-a prăbușit de la 300 000 de exemplare zilnic la zece mii de exemplare pe zi, din care jumătate sunt probabil retururi. Editura Adevărul, în toată existența ei, nu a publicat decât un singur poet român: pe Mihai Eminescu. Autori români în viață nu publică.
Totuși, editura Adevărul l-a publicat pe dl Hentea anul trecut. I-a publicat Enciclopedia propagandei româneşti, o lucrare mamut, în două volume, de aproape o mie de pagini care costă peste un milion de lei vechi și din care probabil nu a vândut nici măcar trei exemplare. Oare cine o fi sponsorul?Și mai uluitor este faptul că dl Hentea se bucură de o susținere și mediatizare frenetică în toată presa militară. Toți jurnaliștii militari colonei și generali roiesc în jurul lui, își declară admirația față de dânsul și îi fac o publicitate în draci.

Să aibă dreptate dl Hentea când spune că generalii și coloneii români sunt niște idioți?,,

semneaza Ion DINIȘOR



PS Sarpele de la san!
,,...Generalii români sunt niște imbecili și brute primitive care nu știu limba engleză, ....... sunt ...plini de grandomanie, vin în control pe front cu suite care abia încap într-un avion, habar nu au ce spun omologii lor occidentali și doar râd ca niște idioti când aceștia le vorbesc .....

Generalul mioritic.....cu un zâmbet chinuit pe fată, și-a luat doctoratul pe bază de portbagaj plin cu caltaboș, tuică, telemea. În cazul generalilor din provincie. Generalii din Capitală și-au luat doctoratele prin trafic de influentă cu teze făcute de subordonati...,,?! 
 N-as prea crede !