marți, 21 februarie 2012

D-ale Caracalului

1. La sfârşitul săptămânii trecute, primarul Caracalului, Gheorghe Anghel, a depus o cerere la Tribunalul Olt, prin care solicită dizolvarea Consiliului Local. Instanţa a dat termen de judecare a acestei cauze data de 13 martie. Dacă se respinge cererea formulată de Anghel, Caracalul este din nou aruncat în haos, deoarece conturile primăriei vor fi blocate, din cauza faptului că bugetul local nu este aprobat de către legislativ.
Leonid Moisiu, prefectul de Olt, crede că activitatea în Primăria Caracal se va derula cu dificultate, din cauza sumei foarte mici rămasă la dispoziţia primarului.
„În legislaţie, nu sunt prevăzute sancţiuni, în condiţiile în care bugetul local nu este votat în termen. În condiţiile în care domnul primar a mai şi depus o acţiune în instanţă pentru dizolvarea Consiliului Local, până la pronunţarea instanţei, dumnealui nu mai poate face mare lucru prin primărie, care va funcţiona doar cu un minim de cheltuială. Din păcate, Legea 215 este foarte prost concepută, pentru că nu prevede şi sancţiuni atunci când nu se convoacă lunar şedinţe ordinare. Din această cauză, se întâmplă abuzuri de genul acesta”, a declarat prefectul.

2.În urmă cu câteva zile, Biroul Permanent Judeţean al PSD Olt a luat act de demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei municipale a PSD Caracal a lui Cătălin Roşculete, din motive personale.
„Membrii BPJ au votat în unanimitate propunerea preşedintelui Stănescu, iar organizaţia va fi condusă în interimat, până la organizarea alegerilor, de inginerul Eduard Ciocăzanu”, a declarat secretarul organizaţiei caracalene, Ion Bondrescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu