miercuri, 15 mai 2013

MESERIASII LIMBAJULUI DE LEMN

Raspuns al MApN

Domnului Colonel (r.) Macovei Remus


La petiţia dumneavoastră, adresată Ministerului Apărării Naţionale şi repartizată spre soluţionare Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, vă comunicăm următoarele:

1. În vederea punerii în aplicare a direcţiei de acţiune „Revizuirea cadrului normativ specific domeniului apărării, managementului carierei militare, salarizării şi sistemului de pensii ocupaţionale pentru militari”, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr. 45 din 21 decembrie 2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, Ministerul Apărării Naţionale a elaborat un proiect de lege privind pensiile militare de stat.
Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009, forma iniţială a proiectului de act normativ menţionat va fi supusă atât consultării preliminare instituţionale a structurilor interesate în aplicarea acestuia, cât şi consultării publice în condiţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.
Subliniem că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 52/2003, după momentul afişării proiectului de act normativ pe site-ul propriu şi la sediul instituţiei, persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii şi opinii cu valoare de recomandare privind proiectul în discuţie.

2. Proiectul de lege numărul Plx 109/2012 pentru abrogarea capitolului IV (art. 17-26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional se află înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, care va hotărî asupra formei finale a acestuia, în calitate de Cameră decizională.

3. În data de 12.03.2013, la iniţiativa unui număr de 14 senatori şi deputaţi, a fost înregistrată la Senatul României propunerea legislativă nr. B118/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, al cărei conţinut normativ vizează menţinerea în plată la cuantumul din luna decembrie 2010 a pensiilor care au scăzut în urma recalculării/revizuirii.

4. Proiectul de act normativ specific referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţii cercurilor militare din Armata României este un document în lucru, care urmează să parcurgă etapele prevăzute de „A.N.S.-1, Regulamentul privind elaborarea actelor normative specifice, doctrinelor şi manualelor militare în Ministerul Apărării”, aprobat prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 68/2008.
Pentru finalizarea ordinului, urmează să fie analizate, prin prisma dispoziţiilor legale în vigoare, atât propunerile membrilor comisiilor de specialitate constituite la nivelul Statului Major General şi al celorlalte structuri centrale din Ministerul Apărării Naţionale, cât şi cele transmise de către Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate.

SECRETAR DE STAT PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL, INFORMARE PUBLICĂ ŞI CREŞTEREA CALITĂŢII VIEŢII PERSONALULUI

Vasile COSTEA
ŞEFUL DIRECŢIEI PENTRU RELAŢIA CU PARLAMENTUL
ŞI ASISTENŢĂ JURIDICĂ
General de brigadă
dr. Florin MACIU

PS Ramanand in domeniu, cert este doar ca dezbaterea din Senat a propunerii legislative reparatorii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ( L121/2013 ) a fost amanata,  urmand a  fi reluata, probabil, martea viitoare. Daca aveti noroc, cei care sunteti vizati ! 
Este vorba despre o corectie la Legea 263/2010 si care ar  functiona numai pana la intrarea in vigoare a posibilei viitoare Legi a pensiilor militare de stat. Conform angajamentelor, aceasta ar trebui sa apara pana la 31 mai a.c.si cu aplicare imediata dupa promulgare, neavand nevoie de  suplimentarea bugetara. 

2 comentarii:

  1. COMUNICAT

    Ieri în plenul lucrărilor din Senatul României, d-na senator Cristiana Irina ANGHEL, membră de onoare a Filialei Craiova a SCMD, din dorinţa sinceră de a contribui la rezolvarea urgentă a problemei legate de adoptarea LEGII REPARATORII pentru camarazii cu pensiile scăzute abuziv de guvernarea Boc, a susţinut cinci amendamente (solicitate de unele filiale ale SCMD Botoşani, Iaşi, Sector 6 Bucureşti), care au fost respinse la Comisia de muncă, fapt care în accepţiunea unor colegi ar însemnă îngreunarea şi lungirea procesului de adoptare a legii (Legea de revenire la valoarea din decembrie 2010 a pensiilor militarilor).
    În scopul adoptării unui punct de vedere unitar care să conducă la luarea unei decizii de susţinere în continuare a acestor Amendamente sau de renunţare la ele în aceasta primă etapă (ele fiind reluate în Legea pensiilor militare de stat - ocupaţională), rugăm BO ale Filialelor SCMD să-şi exprime părerea în scris la Secretariatul General al SCMD, care le va centraliza şi sub semnătura domnului preşedinte Mircea DOGARU le va comunica d-nei senator Cristiana Irina ANGHEL.
    În funcţie de majoritatea părerilor exprimate, în şedinţa senatului de marţi d-na senator va susţine în continuare sau nu amendamentele deja prezentate la Comisia de Muncă.
    Aceasta solicitare are la baza discuţia cu unii colegi care susţin că demersul d-nei senator (amendamentele) ar conduce la tergiversarea termenului de adoptare a legii şi discuţia avută cu d-na senator Cristiana Irina ANGHEL care aşteaptă decizia SCMD.
    Consecvenţa sa ataşată valorilor şi intereselor categoriei noastre socio-profesionale, d-na senator va susţine în plen punctul nostru de vedere.
    Amendamentele susţinute de către d-na senator se găsesc în fişierele ataşate comunicatului.
    Cu mulţumiri pentru înţelegere,
    Preşedintele Filialei 1 Craiova a SCMD,
    Col.(r)ec.
    Ioan Mişu NAON

    RăspundețiȘtergere
  2. Era bine daca dvs consemnati si amendamentele.
    Altfel,naiv cum sunt, ma astept la o colaborare a tuturor asociatiilor care concentreaza slujitori in uniforma ai tarii !

    RăspundețiȘtergere