vineri, 25 iunie 2010

SUNT PENTRU O EVIDENTA A ACESTOR EROI CARE AR TREBUI TINUTA DE MAMELE, SOTIILE POLITICIENILOR SI GUVERNANTILOR NOSTRI

Inca doi militari români au decedat, miercuri, în Afganistan, după ce autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost ţinta unui atac cu un dispozitiv improvizat care a fost acţionat de la distanţă. Potrivit MApN, cei doi militari făceau parte din Batalionul 33 Manevră. Sergentul major Dan Ciobotaru şi caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. Sergentul major Dan Ciobotaru avea 28 de ani. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era căsătorit şi avea doi copii.

Ministrul apărării naţionale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Dan Ciobotaru şi Paul Caracudă cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.Condoleante familiilor acestora !DUMNEZEU SA-I IERTE !

P.S.1 Am ajuns la 15...DOAMNE fa  sa ne oprim cu numaratoarea aici, deja sunt prea multi , indiferent ce scop urmarim acolo !Pentru orice “Comandant al Fortelor Armate” din orice stat NATO, riscurile  la care se expun militarii pe timpul carierei lor pentru a apara si promova interesele tarii lor, asa cum o fac si militarii romani, ar constitui un argument suficient pentru a nu include fortele armate in legi “unice” (salarizare, pensii, sporuri). In cazul nostru, cel mai probabil, familiile acestor eroi vor avea in plus ceva ,,tinichele,, iar cei doi copii orfani ai caporalului vor primi, pesemne, o pensie de urmas … diminuata cu 15% !

     2. Ar fi extrem de interesant de aflat,  cam cati dintre parlamentarii  , guvernantii nostri sau dintre cei care au purtat  campania de decredibilizare a armatei si-au copiii trimisi in astfel de misiuni , in afara ,,zonei verzi,, ?!

Un comentariu: