marți, 22 noiembrie 2011

FOSTUL PARASUTIST OLIWER DOBRE, VICECAMPION EUROPEAN LA KARATE !


Rezultat remarcabil pentru sportivul clubului Aluminiu Alro Slatina, Oliwer Dobre, la Campionatul European de Karate Tradiţional pentru seniori, competiţie desfăşurată în zilele de 16 şi 17 noiembrie, în Israel.
Component al lotului naţional al României, elevul antrenorului emerit Ilie Dobre (centura neagră, 5 Dan) a urcat, la Ierusalim, pe cea de-a doua treaptă a podiumului de premiere în proba de fuku-go, obţinând medalia de argint. Oliwer a devenit astfel vicecampion continental, continuând seria performanţelor de excepţie pe care şi le-a trecut în palmares în ultimii ani.

„Rezultatul este unul deosebit, ţinând cont de nivelul tehnic foarte ridicat al competiţiei. În luna decembrie, Oliwer Dobre alături de Diana Biţu vor reprezenta clubul şi România la Campionatul Mondial de Karate Fudokan ce va avea loc în Serbia, la Belgrad. Noi aşteptăm ca şi acolo să obţinem rezultate foarte bune. La clubul nostru au fost performanţe remarcabile, ne dorim să încheiem cu bine acest an şi aşteptăm începutul lui 2012”, a spus antrenorul Ilie Dobre, fost antrenor de arte martiale al trupelor de parasutisti.

sursa ,http://www.gazetanoua.ro/index.php?mod=stiri&id=10597&title=Oliwer-Dobre--vicecampion-european.html

ps Amandoi ati fost, sunteti si veti fi de-ai parasutistilor, chiar daca acestea trec, acum, printr-o perioada mai delicata ! Felicitari, maeștrilor, parasutistii se mandresc cu voi !
ORIUNDE, ORICÂND !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu