marți, 5 februarie 2013

ROMÂNIA AVOCATUL POPORULUI RAPORT SPECIAL privind consecinţele eliminării pensiilor de serviciu Bucureşti, ianuarie 2013

l SCOPUL RAPORTULUI SPECIAL
Printre drepturile fundamentale consacrate de Constituţie este şi dreptul la un nivel
de trai decent, iar dreptul la pensie se poate constitui în garanţie specificăa acestui drept
fundamental.
În situaţia de crizăeconomică şi financiarăcu care se confruntăstatul, atât în ceea
ce priveşte bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat, legiuitorul a stabilit o
serie de măsuri în domeniul pensiilor, printre care se află şi cea privitoare la eliminarea
pensiilor de serviciu.
În Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, a Curţii
Constituţionale, se aratăcă, potrivit Adresei înregistrate sub nr. 8.259 din 23 iunie 2010,
transmisăde Guvern Curţii Constituţionale, cu privire la impactul bugetar al adoptării Legii
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aşa cum a fost el stabilit de ministrul
de resort, economia totalăpentru bugetul de stat rezultatădin eliminarea pensiilor de
serviciu ale personalului diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi
nenavigant, funcţionarilor publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor, magistraţilor, a
personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a personalului
Curţii de Conturi este de 170.198.380 RON. Cu privire la eliminarea pensiilor speciale din
sistemul de apărare şi ordine publică, se aratăcărecalcularea va viza 155.842 de pensii şi
căprin operaţiunea realizatăse vor obţine "economii rezultate din recalcularea pensiilor
mari şi foarte mari (cele care depăşesc suma de 3.000 lei).
Stabilirea şi detalierea modului în care se realizeazăocrotirea dreptului fundamental
la pensie se realizeazăprin lege. Legea însănu poate fi desprinsăde dimensiunea socialăa
statului, astfel căreglementările pe care le conţine trebuie sădea expresie acestui caracter
social, îmbinând interesele individului cu cele generale ale societăţii. Potrivit art. 1 alin. (3)
din Constituţia României, România este stat social, în care drepturile şi libertăţile
cetăţenilor reprezintăo valoare supremă.
2
Problemele create ca urmare a eliminării pensiilor de serviciu îndreptăţesc pe deplin
o analizăspecialăa acestora. Acest raport special îşi propune săevidenţieze problemele cu
care se confruntăo categorie de persoane care, prin modificările legislative aduse
sistemului de pensii, au devenit vulnerabile, respectiv foştii beneficiari ai unor categorii de
pensii de serviciu şi în egalămăsură, săsemnaleze practica neunitară şi contradictorie atât a
autorităţilor abilitate cu aplicarea legii cât şi a instanţelor judecătoreşti. Totodată, raportul
îşi propune ca prin prin recomandările formulate, săcontribuie la îmbunătăţirea legislaţiei
în domeniul pensiilor.
II. CADRUL LEGAL APLICABIL
În acest capitol vor fi prezentate prevederile legale care reglementeazăproblematica
abordatăde raport, adicăpensiile de serviciu.
Acte normative prin care au fost stabilite pensiile de serviciu
- a) Legea nr. 164/2001privind pensiile militare de stat, republicatăîn Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările şi
completările ulterioare;
- b) Legea nr. 269/2003privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al
României, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie
2003, cu modificările ulterioare (art. 29 si 52);
- c) Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 36/2003privind sistemul de pensionare a
membrilor personalului diplomatic şi consular, publicatăîn Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 376 din 2 iunie 2003, aprobatăcu modificări şi completări
prin Legea nr. 595/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- d) Legea nr. 179/2004privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale
ale poliţiştilor, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31
mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- e) Legea nr. 567/2004privind statutul personalului auxiliar de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângăacestea, publicatăîn
Monitorul Oficial al României, ParteaI, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare (art. 68, art. 68
1
alin. (2) si art. 68
2
-68
4
);
3
- f) Legea nr. 96/2006privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatăîn
Monitorul Oficial al României, Partea I,nr. 763 din 12 noiembrie 2008 (art. 49-51);
- g) Legea nr. 7/2006privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009; art. 74-77, 80,
81 si 96);
- h) Legea nr. 223/2007privind Statutul personalului aeronautic civil navigant
profesionist din aviaţia civilădin România, publicatăîn Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007 (art. 43-52 si 54);
- i) Legea nr. 94/1992privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi,
republicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009
(art. 49 alin. (4) şi art. 51 alin. (2).
Prevederile legale privind dreptul la pensie de serviciu din aceste acte normative au
fost abrogate prin Legea nr. 263/2010.
Acte normative prin care au fosteliminate pensiile de serviciu
- Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 737/2010privind metodologia de recalculare a
categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit.c)-h) din Legea nr. 119/2010
privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;
- Hotărârea Guvernului nr. 735/2010pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit
legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor,
conform Legii nr. 119/2010privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;
- Legea nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice;
- Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit.c)-h) din Legea nr. 119/2010privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor;
- Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine
publică şi siguranţănaţională, aprobatăde Legea nr. 265/2011.
4
Prin Legea nr. 119/2010 şi prin ordonanţele de urgenţămai sus menţionate a avut loc o
modificare a regimului juridic al pensiilor speciale stabilite în bazalegilor anterioare,
acestea devenind pensii integrate sistemului public de pensii.
Trebuie subliniat faptul căla data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţăa
Guvernului nr. 59/2011 s-a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 737/2010, iar Hotarârea
Guvernului nr. 735/2010fost abrogatăde Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011.
Anterior abrogării celor douăhotărâri de Guvern, magistraţii Secţiei de contencios
administrativ a Curţii de Apel Bucuresti au admis cererea Asociaţiei Pensionarilor din
Serviciul Auxiliar din Instanţe şi Parchete de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern
737/2010, prin care se stabilea metodologia de calculare a pensiilor personalului auxiliar
din justiţie. O hotărâre similarăa fost luatăde Curtea de Apel Cluj, cu privire la Hotarârea
Guvernului nr. 735/2010, prin care a suspendat recalcularea pensiilor poliţiştilor şi
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar. Printr-o altăsentinţă,
aceeaşi curte de apel a dispus anularea în parte a dispoziţiilor Hotarârii Guvernului nr.
735/2010.
Categoriile de pensii de serviciu desfiinţate în prezent, prin efectul actelor
nornative mai sus menţionate, sunt:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statutspecial din sistemul
administraţiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi
al parchetelor de pe lângăacestea;
d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular;
e) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari;
f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;
g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia
civilă;
Reglementări internaţionale cu incidenţăîn domeniu
- prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- prevederile art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 din Declaraţia Universalăa
Drepturilor Omului;
5
- art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) şi (3) din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Notă
Reglementările legale care au condus la eliminarea pensiilor speciale au făcut
obiectul controlului de constituţionalitate în repetate rânduri, iar în urma exercitării acestui
control, Curtea Constituţionalăa constatat constituţionalitatea dispoziţiilor atacate, cu
următoarele excepţii:
Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, referitoare la obiecţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor, publicatăîn Monitorul Oficial cu numărul 433 din data de 28 iunie 2010, Curtea
Constituţionalăa constatat cădispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor sunt neconstituţionale, în raport cu prevederile art. 124 alin.
(3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie.
Prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, referitoare la excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. h) din Legea nr. 119/2010privind stabilirea
unor măsuri în domeniul pensiilor şi art. 196 lit. j) din Legea nr. 263/2010privind sistemul
unitar de pensii publice, publicatăîn Monitorul Oficial cu numărul 309 din data de 9 mai
2012, instanţa de contencios constituţional a constatat cădispoziţiile art. 1 lit.h) din Legea
nr. 119/2010privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi art. 196 lit. j) din
Legea nr. 263/2010privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale în
măsura în care se aplică şi consilierilor de conturi.
Ca efect al acestor decizii, magistraţii şi consilierii Curţii de Conturi au păstrat
pensiile de serviciu.
Modificările legislative au vizat doar cuantumul pensiei de serviciu la care
beneficiarii acesteia erau îndrituiţi, condiţiile de pensionare specifice pensiilor speciale
rămânând în vigoare.
Caracterizarea pensiilor de serviciu
Potrivit statutelor speciale reglementate prin actele normative menţionate anterior şi
care au rămas în vigoare, existăo serie de condiţii specifice pe care trebuie săle
îndeplineascăo persoanăpentru a dobândi calitatea de pensionar.
6
Dincolo de diferenţele date de statut, natura specialăa pensiei de serviciu, generic
privită, în raport cu pensia obţinutăîn sistemul general de pensionare, este datăde cele
douăcomponente ale sale, contributivă şi necontributivă, ultima reprezentând suplimentul
financiar acordat de stat.
III. CAZUISTICĂ
În cadrul activităţii desfăşurate, instituţia Avocatul Poporului a primit numeroase
plângeri din partea foştilor beneficiari ai diferitelor categorii de pensii speciale, formulate
atât în nume propriu, cât şi prin asociaţiile profesionale constituite de aceştia.
Sesizările primite indicăexistenţa unei situaţii de nemulţumire la nivel naţional.
Autorii acestor petiţii apreciazăcătextele legiferate sunt, din mai multe puncte de vedere,
neconstituţionale, discriminatorii, vădit nelegale şi date cu încălcarea gravăa normelor
obligatorii adoptate de Uniunea Europeană, cu nesocotirea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale a României, a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene de
Justiţie, precum şi a normelor de tehnicălegislativă.
În unele petiţii s-a subliniat căinvocarea aplicării stricte a principiului
contributivităţii tuturor pensiilor de serviciu este contrazisăde menţinerea unora dintre
acestea, ca atare şi de soluţiile adoptate în cazul pensiilor militare de stat, al pensiilor de stat
ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei
penitenciarelor şi al pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângăacestea. Astfel, s-a susţinut căpentru
primele douăaceste categorii, cuantumul pensiilor recalculate este egal cu cel al pensiei de
serviciu şi chiar mai mare, deşi nu au plătit contribuţiile de asigurări sociale în perioada
activă.
De asemenea, a fost criticat termenul de numai 20 de zile acordat pensionarilor
vizaţi de Ordonanţa Guvernului nr. 59/2011, prevăzut de art.1 alin. (3), pentru depunerea
dovezilor din care rezultăalte date şi elemente decât cele existente la dosarul de pensie,
care se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual. Prin
comparaţie, termenul de revizuire pentru pensiile militarilor a fost de 12 luni.
Nu în ultimul rând, a fost criticatăînsăşi adoptarea Ordonanţei de urgenţănr.
59/2011, în sensul căscopul real al adoptării acesteia a fost acela de a limita în timp
7
efectele hotărârilor judecătoreşti privind deciziile de recalculare a pensiilor emise în
temeiul Hotărârii Guvernului nr. 737/2010.
Un alt aspect reieşit din petiţii se referăla lipsirea de efect a hotărârilor judecătoreşti
de suspendare a Hotărârii Guvernului nr. 737/2010sau de anulare a deciziilor de
recalculare a pensiilor de serviciu.
Faţăde aprecierile făcute, autorii petiţiei au solicitat ca Avocatul Poporului săfacă
demersurile necesare şi impuse de situaţia expusă, în virtutea atributelor conferite de
Constituţie şi de Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul
Poporului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a se pune capăt
tratamentului abuziv şi discriminatoriu la care sunt supuse aceste categorii de pensionari.
Elementele desprinse din sesizările primite vizează, sintetic, următoarele aspecte:
- verificarea constituţionalităţii Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor, a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, a
Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine
publică şi siguranţănaţională şi a Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011
pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din
Legea nr. 119/2010privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
- modificarea şi completarea Legii nr. 119/2010, a Legii nr. 263/2010, a Ordonanţei
de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 şi a Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr.
59/2011, în sensul de a se introduce o normăsimilarăcelei cuprinse în art. 180 alin.
(7) din Legea nr. 19/2000, abrogatăde Legea nr. 263/2010. Potrivit acestui articol
“În situaţia în care cuantumul pensiilor stabilit conform alin. (6) este mai mic
decât cel stabilit în baza legislaţiei anterioare, se păstreazăîn platăcuantumul
avantajos.”
- întocmirea unui raport despre gravele încălcări ale principiilor de drept create de
Legea nr. 119/2010 şi Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011, mai precis al
unicităţii şi egalităţii de tratament, şi inadvertenţele dintre aceste acte normative;
- deficienţe în activitatea caselor de pensii de revizuire a pensiilor de serviciu şi de
punere în executare a unor hotărâri judecătoreşti.
- jurisprudenţa neunitarăîn materia recalculării pensiilor de serviciu.
8
IV. ASPECTE PRIVIND ACTIVITATEA CASELOR DE PENSII ŞI
JURISPRUDENŢA ÎN DOMENIUL REVIZUIRII PENSIILOR DE SERVICIU
Din analiza şi evaluarea aspectelor prezentate înCapitolul III al acestui raport, s-a
conturat concluzia că, într-o măsurăsemnificativă, problemele referitoare la eliminarea
pensiilor de serviciu sunt generate de dispoziţiile Legii nr. 119/2010, ale Legii nr.
263/2010, respectiv ale Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 şi ale Ordonanţei de
urgenţăa Guvernului nr. 59/2011.
Unele aspecte privesc practici administrative defectuoase şi practica judecătorească.
Principalele disfuncţionalităţi administrative semnalate în activitatea caselor de
pensii vizeazăsuperficialitatea revizuirii pensiilor, în sensul neluării în considerare a tuturor
documentelor care atestăveniturile salariale realizate şi contribuţiile la fondul de pensii,
aceasta şi pe fondul termenelor scurte pentru revizuire şi a numărului mare de pensii supuse
recalculării/revizuirii, dar şi tergiversarea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti
prin care s-au anulat deciziile de revizuire a pensiilor şi s-au menţinut în platăpensiile de
serviciu.
Urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010 şi a emiterii deciziilor de
recalculare a pensiilor de serviciu, practica judiciarăinternăs-a confruntat cu un număr
mare de cauze, pronunţându-se soluţii atât în primăinstanţă, cât şi în recurs. Reglementările
legale succesive, adicăcele douăhotărâri de Guvern şi cele douăordonanţe de urgenţă, deja
expuse, au sporit confuzia, au făcut ca numărul proceselor săcrească şi au favorizat
dezlegarea diferităa unor cauze similare sau chiar identice.
Cu titlu de exemplu, redăm situaţia membrilor Asociaţiei funcţionarilor publici
parlamentari pensionari „LEGIFER”, reieşitădin datele comunicate instituţiei Avocatul
Poporului de asociaţie. Dintre cei 180 de membri, trei contestatari au fost repuşi în drepturi
de Curtea de Apel Bucureşti, recunoscându-li-se în continuare natura juridicăa pensiei de
serviciu, altor trei contestatari instanţa le-a stabilit o pensiede serviciu diminuatăcu 25%,
iar celorlalţi 174 de contestatari li s-au respins cererile, deşi au depus contestaţii similare,
motivate similar şi susţinute de aceiaşi avocaţi, fiind judecate de aceleaşi instanţe şi chiar
de aceleaşi complete.
Cel puţin pânăla apariţia Deciziei nr. 29 din 12 decembrie 2011 cu privire la
recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă
9
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale curţilor de apel Braşov,
Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20
alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeanăa
drepturilor omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de
art. 1 din lege, în problematica litigioasăîn discuţie s-a conturat opinia majoritarăcă
măsurile dispuse în baza Legii nr. 119/2010 sunt nelegale, astfel căau fost admise
contestaţiile şi au fost anulate deciziile de reclaculare a pensiilor.
Din datele furnizate de curţile de apel instituţiei Avocatul Poporului reies o serie de
aspecte cu relevanţăîn contextul prezentării jurisprudenţei în domeniul recalculării
pensiilor de serviciu. Deşi aplicaţia ECRIS folosităde instanţe nu a permis evidenţierea
distinctăa dosarelor având ca obiect recalculare, respectiv revizuire pensii de serviciu,
astfel cănu a putut fi comunicat numărul acestor cauze, curţile de apel au încercat să
transmită, în sinteză, situaţia acestor dosare.
Astfel, datele comunicate pun în evidenţăexistenţa unei practici neunitare mai ales
la nivelul tribunalelor ca instanţe de fond şi în măsurămult mai micăla nivelul curţilor de
apel care, ca instanţe de recurs, în majoritatea cazurilor au pronunţat decizii de respingere a
contestaţiilor.
Un aspect deosebit de important reliefat de curţile de apel îl reprezintămomentele
care au marcat reconsiderarea jurisprudenţei în domeniul recalculării pensiilor de serviciu.
În acest sens, au fost evocate Decizia nr. 29/2011pronunţatăpe calea recursului în
interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia de inadmisibilitate a Curţii
Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţatăîn cauzele conexate nr.
45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 şi nr. 45.588/11, prin care s-a
constatat neîncălcarea de către statul roman a dispoziţiilor art.1 din Protocolul nr.1 adiţional
la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor de serviciu în pensii din sistemul public,
în temeiul Legii nr. 119/2010. Dupăaceste decizii, majoritatea instanţelor judecătoreşti au
respins contestaţiile împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor.
Datăfiind practica neunitarăde la o instanţăla alta, de la un complet la altul, aşa
cum deja am arătat, prin Decizia nr. 29/2011 pronunţatăpe calea recursului în interesul
legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezlegat problematica reprezentatăde stabilirea
calităţii de „bun” sau de „interes patrimonial” a pensiilor de serviciustabilite înainte de
intrarea în vigoare a Legii nr.119/2010, statuând că „...pensiile de serviciu, stabilite în
10
temeiul actelor normative speciale în baza cărora cei vizaţi le încasau, reprezintăun
interes patrimonial ce intrăîn sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la
Convenţia europeanăpentru apărarea drepturilor omului, atât sub aspectul părţii
contributive (partea achitatăde la bugetul asigurărilor sociale de stat), cât şi a celei
necontributive (care se suportăde la bugetul de stat).”
Înalta Curte a stabilit căprin efectul Legii nr. 119/2010, dreptul la pensie de serviciu
al celor vizaţi a fost limitat cu sume diferite, ca urmare a suprimării beneficiului ce
reprezenta suplimentul acordat de la bugetul de stat, iar limitele în care s-a realizat
diminuarea pensiei constituie o circumstanţăimportantăîn identificarea premiselor de
analizăa raportului de proporţionalitate, fiind util a se observa proporţia reducerii din cauza
dedusăjudecăţii.
În aceeaşi decizie s-a arătat căsursa practicii neunitare ce a condus la iniţierea
recursului în interesul legii şi la pronunţarea deciziei a fost analiza cerinţei privind existenţa
“raportului rezonabil de proporţionalitate”, întrucât instanţele naţionale nu au făcut această
analizăîn funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze. De asemenea, Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie a constatat căinstanţele nu au analizat riguros, în concret, proporţia
reducerii acestui beneficiu social, circumstanţele particulare.
Aşadar, în practica judecătorească, s-a urmărit, în esenţă, cel puţin dupădecizia
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacămăsurile respective erau proporţionale cu scopul
urmărit - restabilirea echilibrului bugetar, evitând totodatăînrăutăţirea situaţiei sociale -,
verificându-se dacă, în speţele analizate, tratamentul aplicat reclamanţilor a făcut posibilă
menţinerea unui echilibru între interesele aflate în joc.Astfel, s-a analizat ingerinţa statului
în drepturile de pensie prin prisma primei fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr.
1 adiţional la Convenţie, care consacrăregula generalăprivind dreptul la respectarea
bunurilor şi care implicădin partea statelor obligaţia generalănegativăde abţinere de la
încălcarea acestui drept, adicăsub aspectul legalităţii, servirii unei cauze de utilitate publică
şi proporţionalităţii rezonabile.
Cu toate căpractica judecătorească, în timp, a intrat într-un proces de unificare,
situaţia celor care au contestat deciziile de recalculare şi de revizuire a pensiilor de serviciu
nu s-a uniformizat, soluţiile diferite date de instanţe prin hotărâri judecătoreşti irevocabile
continuând sămenţinădiferenţe semnificative de la un caz la altul.
11
Pentru înţelegerea corectăa situaţiei cu care s-au confruntat numeroşi foşti
beneficiari ai pensiilor speciale pe fondul modificărilor legislative amintite, mai jos
prezentăm o speţărelevantă, în opinia noastră, pentru multe alte cazuri.
C.G. a beneficiat de pensie specialăîn baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul
deputaţilor şi al senatorilor. Conform Legii nr. 119/2010 şi a Hotărârii Guvernului nr.
737/2010, pensia sa este recalculatăde către casa teritorialăde pensii, iar cuantumul
acesteia este semnificativ diminuat.
C.G. a contestat în instanţădecizia de recalculare şi, în baza hotărârii judecătoreşti
definitive şi irevocabile, favorabile acestuia, casa de pensii a emis o altădecizie de
recalculare prin care pensionarul era repus în drepturi.
Conform Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011, drepturile de pensie
stabilite conform hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile au fost recalculate, iar casa
de pensii a emis o nouădecizie, cu diminuarea cuantumului pensiei, ajungând-se iar la
cuantumul primei recalculări.
Ultima decizie a casei de pensii a fost din nou contestatăîn instanţă şi, în baza
hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, şi de aceastădatăa fost favorabilă
pensionarului. Drept urmare, casa de pensii a emis o nouădecizie prin care petentul a fost
iarăşi repus în drepturi, obţinând astfel o pensie în acelaşi cuantum ca cea stabilităîn prima
hotărâre judecătorească.
Aşadar, pensionarul a fost nevoit sătreacăprin douăprocese, iar casa de pensii a
emis nu mai puţin de patru decizii de recalculare/revizuire.
Prin acelaşi şir de procese, dar, în cele mai multe cazuri, fărăsoluţie favorabilă, au
fost fost nevoiţi sătreacănumeroşi pensionari, mulţi dintre ei fărăsăfie repuşi în drepturi
cum s-a întâmplat în speţa prezentată, datăfiind practica judecătoreascăneunitară.
IV. ASPECTE LEGISLATIVE
Din analiza prevederilor Legii nr. 119/2010, ale Legii nr. 263/2010, respectiv ale
Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 şi ale Ordonanţei de urgenţăa Guvernului
nr. 59/2011, din perspectiva aspectelor puse în discuţie în acest raport special, reies
următoarele constatări:
12
Măsura recalculării pensiilor de serviciu satisface cerinţa de a fi legală, fiind
prevăzutăde o lege. De asemenea, în raport cu raţiunile socio-economice care au
fundamentat diminuarea cuantumului pensiilor speciale, Legea nr. 119/2010 urmăreşte un
scop legitim. Astfel, în expunerea demotive a Legii nr. 119/2010 sunt arătate ca obiective
ale adoptării acestui act normativ atât diminuarea cheltuielilor bugetare şi instituirea unui
regim egalitar de pensii având la bazăprincipiul contributivităţii prin eliminarea
inechităţilor existente în sistem, măsuri cu caracter excepţional determinate şi de situaţia de
crizăeconomică şi financiarăcu care se confruntăsatul şi de necesitatea respectării
angajamentelor asumate de România prinsemnarea acordurilor de împrumut cu
organismele financiare internaţionale în situaţia crizei economice, cât şi de necesitatea
asigurării sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice.
În ceea ce priveşte Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 şi Ordonanţa de
urgenţăa Guvernului nr. 59/2011, acestea conţin prevederi de naturătehnică, ce
reglementeazămodalitatea concretăde revizuire a noilor pensii (foste speciale) pentru
diferitele categorii depensii supuse recalculării. Prin aceste douăacte normative, legiuitorul
delegat, potrivit motivării sale, a urmărit “instituirea unei etape de revizuire a cuantumului
pensiilor”.
Totuşi, se impune sublinierea căcele douăordonanţe de urgenţă, în ciuda
terminologiei diferite utilizate, respectiv “revizuire” în loc de “recalculare”, reiau, în esenţă,
prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 735/2010 şi ale Hotărârii Guvernului
României nr. 737/2010. În practică, adoptarea acestor ordonanţe de urgenţăa sporit
confuzia legislativăîn ceea ce priveşte recalcularea pensiilor de serviciu, a încărcat casele
de pensii cu noi recalculări (revizuiri) şi a aglomerat instanţele de judecatăîn condiţiile în
care pensionarii cu hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care li s-au menţinut pensiile de
serviciu au fost nevoiţi săse adreseze, din nou, instanţelor de judecatăpentru aceeaşi
problemă. Căeste aşa o demonstrează şi speţa prezentatăanterior, în care pensia
“recalculată” este aceeaşi cu pensia “revizuită”.
Legea nr. 263/2010, prin art. 196, în acord cu Legea nr. 119/2010, prevede explicit
căla data intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010, se abrogăprevederile referitoare la pensii
cuprinse în actele normative care reglementeazăstatutele celor care aubeneficiat de astfel
de pensii.
13
De asemenea, din bogata jurisprudenţăa Curţii Constituţionale, aşa cum am arătat,
rezultăconstituţionalitatea dispoziţiilor legale din actele normative mai sus menţionate, în
raport cu mai multe texte constituţionale, precum art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16, art.
20, art. 44, art. 47, art. 61 alin. (1), art. 69 alin. (1) din Constituţie şi art. 17 din Declaraţia
Universalăa Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevederi ale Cartei Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene, Carta SocialăEuropeanărevizuită. În acest sens
amintim, cu titlu de exemplu, Deciziile nr. 661/2012, nr. 912/2012, nr. 60/2102, nr.
1264/2011, nr. 1359/2011, nr. 812/2012, nr. 704/2012, nr. 214/2012, nr. 221/2012, nr.
406/2012, nr. 4076/2012.
În ceea ce priveşte convenţionalitatea măsurii de transformare a pensiilor de
serviciu în pensii bazate pe contribuţii de asigurări sociale de stat, o relevanţădeosebităo
are Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012, pronunţatăîn
cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 şi nr. 45.588/11,
pe care Curtea Constituţionalăo evocăîn Decizia nr. 215/2012, arătând că“(…) un
argument suplimentar în sensul convenţionalităţii măsurii de diminuare a pensiilor de
serviciu îl constituie şi Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 7 februarie 2012,
pronunţatăîn cauzele conexate nr. 45.312/11, nr. 45.581/11, nr. 45.583/11, nr. 45.587/11 şi
nr. 45.588/11 - Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar şi Lucia
Gheţuîmpotriva României, prin care s-a constatat cămăsura de transformare a pensiilor de
serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti în pensii
contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformăprevederilor art. 1 din Primul
Protocol adiţionalla Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeaşi Convenţie, chiar dacăacest lucru a însemnat
o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor. Prin decizia menţionată, Curtea de la Strasbourg
a preluat astfel raţionamentul Curţii Constituţionale, statuând cămăsura de reducere a
pensiilor de serviciu este prevăzutăde lege (paragrafele 18 şi 42) şi constituie o modalitate
de a echilibra bugetul şi de a corecta diferenţele existente între sistemele de pensie (…).
Amintim şi Hotărârea din 15 mai 2012, pronunţatăîn Cauza Abăluţă şi alţii contra
României,în care Curtea Europeanăa Drepturilor Omului a reţinut căreforma sistemului
de pensii din România nu a avut loc cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, nu a
14
adus atingere părţii contributive a pensiei, iar diferenţele de tratament juridic instituite intră
în marja de apreciere a statului.
Din cele mai sus expuse rezultălegalitatea, constituţionalitatea şi convenţionalitatea
prevederilor legale care reglementeazătransformarea pensiilor de serviciu în pensii din
sistemul public, ceea ce reprezintărepere de care trebuie săse ţinăseama într-o analizăa
problematicii în cauză şi pe care, în mod firesc, nici acest raport nu îşi propune săle punăîn
discuţie.
Cu toate acestea, nu putem sănu observăm realele probleme care au apărut ca
urmare a transformării pensiilor de serviciu înpensii din sistemul public.
Aşa fiind, în cele ce urmeazăvom formula câteva observaţii prilejuite de analiza
prevederilor legale în discuţie şi de aspectele reieşite din practica instituţiei Avocatul
Poporului. Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la
pensie sunt stabilite prin lege. Aşadar, legiuitorul poate stabili şi modifica condiţiile şi
criteriile de calcul al pensiilor, inclusiv acordarea suplimentului de la bugetul de stat în
unele cazuri.
Un prim aspect care se cuvine a fi adus în discuţie este acela referitor la
concordanţa dintre scopul elaborării Legii nr. 119/2010 şi efectele acesteia. În
expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 sunt arătate obiectivele adoptării acestui act
normativ printre care se numără şi necesitatea asigurării sustenabilităţii financiare a
sistemului de pensii publice. Pensia de serviciu, având douăcomponente, contributivă
şi necontributivă, a fost suportatăatât din bugetul asigurărilor sociale de stat, cât şi
din bugetul statului.
În aceste condiţii, se naşte întrebarea în ce măsurăeliminarea pensiilor de serviciu
a servit la asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului depensii publice din moment
ce acest proces a însemnat eliminarea părţii necontributive suportatedin bugetul de stat şi
nicidecum din bugetul sistemului de pensii. Aceasta cu atât mai mult cu cât pensiile
speciale, nefiind un privilegiu, ci fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui
anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacăexistă
o raţiune suficient de puternicăspre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale
statului sub forma pensiei.
Mai mult, potrivit execuţiilor bugetare publicate de Ministerul Finanţelor Publice,
deficitul real al sistemului public de pensii, respectiv diferenţa dintre sumele plătite sub
15
formăde pensii de stat şi încasările de contribuţii de asigurări sociale, s-a adâncit cu 26,5%
(peste 2,5 miliarde lei) în primele 11 luni din 2011, faţăde perioada similarădin 2010, de la
9,5701 la 12,1067 miliarde lei.
În ciuda estimării Guvernului cu privire la suma de 170.198.380 lei economie totală
pentru bugetul de stat rezultatădin eliminarea pensiilor deserviciu ale personalului
diplomatic şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi nenavigant, funcţionarilor
publici parlamentari, senatorilor, deputaţilor, magistraţilor, a personalului auxiliar de
specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a personalului Curţii de Conturi, Consiliul
fiscal, căruia îi revine drept atribuţie şi „analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări, atât
înainte de aprobarea de către Guvern, cât şi înainte de transmiterea către Parlament, asupra
legilor bugetare anuale”, în conformitatecu prevederile Legii nr. 69/2010, la sfârşitul
anului 2011 a exprimat următoarea opinie “Cu toate căiniţial exerciţiul de recalculare a
pensiilor speciale anticipa conform calculelor Ministerului Muncii, economii bugetare
substanţiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmăputem constata căacest
demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor 159 de mii de
pensionari din aceastăcategorie (aproximativ 1 miliard de lei cheltuialăanuală
suplimentară), în condiţiile în care pensia medie corespunzătoare creşte în urma
recalculării de la 1755 lei (nivel utilizat pentru fundamentareabugetului asigurărilor
sociale de stat pentru anul 2011)la 2289 lei în anul 2012 (o creştere medie de 30.4%).”
Dintr-o altăperspectivă, apreciem căreducerea pensiilor speciale nu s-a realizat cu
asigurarea protecţiei aşteptărilor legitime a cetăţenilorcu privire la un anumit nivel al
protecţiei şi securităţii sociale şi nici menţinerea unui echilibru just între interesele
generale şi cele individuale, astfel încât dimensiunea reducerii acestor pensii sănu devină
o sarcinădificilă, în unele cazuri exorbitantă, cu caracter permanent, pentru cei vizaţi.
Reamintim căeliminarea pensiilor de serviciu a însemnat o reducere drasticăa veniturilor
din pensii, în unele cazuri ajungându-se la o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor.
Astfel, legiuitorul nu a adoptat o soluţie care sărăspundăatât exigenţelor impuse de
reformarea sistemului de pensii, cât şi intereselor individuale ale celor vizaţi de această
diminuare, de pildă, reducerea parţialăa părţii necontributive din pensie. O asemenea
măsurărăspunde şi exigenţelor reieşite din practica judecătoreascădeja menţionate.
În acest context, nu putem sănu evocăm situaţia personalului aeronautic civil
navigant profesionist. Din datele privind procentul de diminuare a pensiilor acestei
16
categorii profesionale, puse la dispoziţie de Asociaţia Naţionalăa Aviatorilor Pensionari,
reiese cădin cei 1000 de membri, 144 au suferit o diminuare a pensiei de peste 90%, 461-peste 80%, 955-50% şi peste. Cea mai micădiminuare este de 40%. Aceeaşi asociaţie a
arătat că, în speţe identice, soluţiile dispuse de instanţe au fost foarte diferite, respectiv
revenirea în tot, în parte sau deloc la pensia anterioară.
Şi aceasta în ciuda condiţiilor speciale de muncăale acestei categorii
profesionale: grad ridicat de risc pe întreaga perioadăde activitate, suprasolicitare psihică
şi nervoasă, stres, radiaţii şi radiaţii cosmice, imensa responsabilitate pentru viaţa
pasagerilor, expunerea la boli profesionale - speranţa medie de viaţăextrem de scăzută, de
numai 59 de ani, faţăde 70-77 de ani la celelalte categorii profesionale.
În virtutea plenitudinii sale de competenţă, legiuitorul a stabilit pensiile de serviciu,
a adoptat un sistem de pensii bazat pe principiul contributivităţii, apoi a decis eliminarea
pensiilor de serviciu pentru cănu aveau la bazăcontributivitatea.
Observăm însăcă aplicarea strictăa principiului contributivităţiituturor
pensiilor, inclusiv pensiilor de serviciu, este contrazisăîn unele situaţii, de pildă, în cazul
indemnizaţiei sociale pentru pensionari reglementatăde Ordonanţa de urgenţăa Guvernului
nr. 6/2009. Aceastăindemnizaţie este formatădintr-o parte contributivă şi o parte suportată
din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, astfel
încât, niciun pensionar sănu aibăo pensie sub un anumit cuantum, în momentul de faţă
acest cuantum fiind stabilit la 350 lei, indiferent de cât a contribuit. Potrivit datelor
publicate de Institutul Naţional de Statistică, numărul total al beneficiarilor prevederilor
Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim
garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul III al anului 2012, a fost de 605,5 mii
persoane, din care, 421,6 mii persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat,
reprezentând 9,0% din totalul pensionarilor din aceastăcategorie şi 183,9 mii persoane din
rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 30,2% din
totalul acestora.
Un alt exemplu în acest sens, îl reprezintăpensiile agricultorilor pentru care statul a
continuat săsuporte aceeaşi parte necontributivă(art.192
1
din Legea nr. 19/2000 şi art. 187
alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010).
De asemenea, menţinerea unora dintre pensiile de serviciuca atare şi soluţiile
adoptate în cazul pensiilor militare de stat, al pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale
17
funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor constituie
un alt exemplu de stabilire a unor drepturi de asigurări sociale fărăaplicarea strictăa
principiului contributivităţii. De aici rezultăcăîn anumite situaţii, legiuitorul a înţeles să
prevadăexcepţii de la aplicarea strictăa principiului contributivităţii la stabilirea drepturilor
de pensie, şi astfel săpăstreze sau chiar sămajoreze pensiile recalculate şi revizuite în
contextul transformării pensiilor de serviciu înpensii din sistemul public.
Realitatea adoptării unor soluţii de reglementare care săprotejeze drepturile de
pensie în platăale beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi
siguranţănaţională, reiese şi din faptul căa fost necesarăo rectificare bugetarăpentru plata
diferenţelor rezultate în urma procesului de revizuire a pensiilor acestora. Astfel, în
motivarea Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 62/2012 pentru rectificarea bugetului
asigurărilor sociale de statpe anul 2012 se aratăcăadoptarea acesteia a fost necesară
“având în vedere asigurarea fondurilor necesare pentru plata diferenţelor rezultate în
urma procesului de revizuire a pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de
apărare, ordine publică şi siguranţănaţională, pentru păstrarea echilibrelor bugetare la
un nivel care săpermitărespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de
Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar, (…)”.
O altăobservaţie se referăla faptul căîn cazul pensiilor speciale, legiuitorul nu a
prevăzut menţinerea în platăa pensiei de serviciu existente ca măsurăde protecţie a celor
care, fărăvoia lor, urmau săsuporte consecinţele recalculării pensiilor aflate în plată, deşi
existăprecedent în acest sens în legislaţia asigurărilor sociale. Astfel, în art. 180 alin. (7)
din Legea nr. 19/2000, abrogatăde Legea nr. 263/2010. se prevedea că“În situaţia în care
cuantumul pensiilor stabilit conform alin. (6) este mai mic decât cel stabilit în baza
legislaţiei anterioare, se păstreazăîn platăcuantumul avantajos.”
Acest text de lege din Legea nr. 19/2000 ar fi trebuit săli se aplice beneficiarilor
pensiilor speciale, firesc, în virtutea faptului căart. 1 din Legea nr. 119/2010 prevede că
pensiile de serviciu, stabilite pe baza legislatiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr.
19/2000privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Observăm
însăcă, în realitate, prevederile Legii nr. 19/2000 le-au fost aplicate selectiv.
În mod similar, Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 4/2005privind recalcularea
pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
prevedea la art. 6 alin. (2) că“În situaţia în care cuantumul pensiei aferent noului punctaj
18
determinat este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se menţine cuantumul cuvenit
sau aflat în platăpânăla data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de
Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se va obţine un cuantum al
pensiei mai mare decât acesta.”Cu alte cuvinte, indexarea sau majorarea pensiei nu mai
era posibilăpânăcând din înmulţirea punctului de pensie cupunctajul mediu nu rezulta un
cuantum mai mare decât al pensiei cuvenite sau aflate în plată.
Nu în ultimul rând, având în vedere exigenţele privind respectarea principiului
proporţionalităţii subliniate prin Decizia nr. 29din 12 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, dar şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
considerăm căeste necesarămodificarea legislaţiei astfel încât aceasta sărăspundă
principiului proporţionalităţii între interesul general protejat şi cel particular lezat, în
alte cuvinte, reducerea pensiei sănu afecteze esenţial condiţiile de viaţăale
pensionarilor. În acest context, amintim căîn cauza Maggio şi alţii contra Italiei, Curtea
Europeanăa Drepturilor Omului a apreciat căo reducere a pensiei cu mai puţin de 50% este
rezonabilă şi proporţională, ceea ce înseamnăcă, per a contrario, o reducere peste acest
procent nu este rezonabilă şi nici proporţională.
Nu numai aspectele mai sus expuse care privesc, în esenţă, partea necontributivăa
pensiilor speciale au creat nemulţumiri profunde şi dificultăţi, ci şi cele care se referăla
partea contributivăa acestor pensii. Ne referim la însăşi metodologia de calcul, în concret,
utilizatăpentru revizuirea pensiilor speciale şi care este cea care determină, în final,
cuantumul pensiei, reglementatăde Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul
de apărare, ordine publică şi siguranţănaţională, aprobatăde Legea nr. 165/2011, şi
Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011pentru stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010privind stabilirea unor măsuri
în domeniul pensiilor, aprobatăde Legea nr. 109/2012.
Scopul declarat al celor douăordonanţe de urgenţăa fost instituirea unei etape de
revizuire, din oficiu, a cuantumului pensiilor recalculate prin efectul Legii nr. 119/2010, cu
respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii, urmărindu-se a se stabili în mod just şi
echitabil drepturile de pensie. Conţinând norme tehnice, aceste acte normative
reglementeazăstagiile de cotizare în funcţie de care se calculeazăpunctajul mediu anual şi
cuantumul veniturilor carese iau în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite,
19
termenele de recalculare a pensiilor speciale ori de depunere a actelor doveditoare astfel
încât persoanele vizate săaibăposibilitatea săidentifice şi sădepunăla casele teritoriale de
pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi
profesionale.
În realitate, Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011, aplicabilăîn
următoarele cazuri: pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al
instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângăacestea, pensiile de serviciu ale
personalului diplomatic şi consular; pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici
parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor, pensiile de serviciu ale
personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pensiile de serviciu ale
personalului Curţii de Conturi (fărăconsilierii de conturi), prevede revizuirea pensiilor din
oficiu şi la cererea pensionarilor într-un termen foarte scurt care nu a permis stabilirea
pensiei contributive în mod just şi echitabil. Este de notorietate durata şi dificultatea
obţinerii dovezilor care atestăveniturile salariale şi contribuţiile plătite într-o întreagă
carierăprofesională.
Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţănr. 59/2011,
“Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010privind stabilirea unor
măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor
aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa
cărora se afla dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30
de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.”, iar potrivit alin.
(2), “Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi revizuite şi la cererea beneficiarului, dacăacesta
depune la casa teritorialăde pensii, în termen de 20 de zile de la data intrării în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenţă, noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor
legale, din care rezultăalte date şi elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care
se au în vedere la stabilirea stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual.”
Prin comparaţie, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul
de apărare, ordine publică şi siguranţănaţionalăsunt mai favorabile. Astfel, potrivit art. 1
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011, termenul de revizuire, din
oficiu, în cazul pensiilor pentru care la determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat
20
salariul mediu brut pe economie a fost stabilit pânăcel târziu la 31 decembrie 2011, pe baza
actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Apreciem căprelungirea termenului în care persoanele vizate săaibăposibilitatea să
identifice şi sădepunăla casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale
veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale ar putea contribui la
stabilirea unui cuantum just al pensiei bazate pe contribuţii pentru toate persoanele vizate
de recalcularea pensiilor de serviciu. În susţinerea acestui punct de vedere subliniem şi
faptul căîn cazul persoanelor ale căror pensii au fost recalculate în baza Legii nr. 119/2010,
recalcularea pensiilor şi trecerea acestora la un nou mod de stabilire a pensiei a fost făcută
din oficiu, fărăa exista o cerere, astfel încât nu poate fi reţinutăca o culpăfaptul căaceste
persoane nu au depus la casa teritorialăde pensii, din timp, dovezi exhaustive cu privire la
veniturile relevante pentru stabilirea drepturilor de pensie în sistem contributiv.
Raportat la caracterul intempestival trecerii la un alt sistem de pensie, bazat pe alt
mod de calcul, în condiţiile în care pentru stabilirea pensiei de serviciu nu era necesară
probarea tuturor veniturilor salariale contributive din perioada activă, termenul de depunere
a unor astfel de documente ar fi trebuit săfie semnificativ mai lung.
Aşa cum am arătat, problema recalculării, respectiv a revizuirii pensiilor speciale
este în strânsărelaţie cu asigurarea sustenabilităţii financiare a sistemului de pensii publice.
Gestionarea sistemului public de pensii reprezintă, într-adevăr, o provocare majoră,
accentuatăde fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, care însănu poate fi realizatăcu şanse
de reuşităprin reducerea unor categorii de pensii.
În acest context, devine stringentăreformarea acestui sistem pentru a asigura
sustenabilitatea schemelor publice de pensii, în vederea creşterii calităţii vieţii
pensionarilor, prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de pensii a mai
multor piloni: sistemul public, sistemul din Pilonul II, în cadrul căruia o parte din
contribuţiile sociale sunt administrate privat, deja reglementat prin Legea nr. 411/2004,
republicată, sistemul de pensii private (Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative) şi
sistemul de pensii ocupaţionale, astfel încât o persoană, dupăretragerea din activitate, să
poatăbeneficia de mai multe venituri din mai multe sisteme. Dintre aceste sisteme, singurul
care nu cunoaşte o reglementare legalăeste cel al pensiilor ocupaţionale.
Sistemul pensiilor ocupaţionale (pensia ocupaţionalădesemneazăsuma platită
periodic, pe viaţă, dintr-un fond de pensii ocupaţionale, unui participant în mod suplimentar
21
şi distinct de cea furnizatăde sistemul public), ar putea contribui la realizarea pe termen
lung a sustenabilităţii financiare a sistemuluipublic de pensii prin scăderea presiunii
exercitatăasupra acestuia. Ne rezervăm dreptul de a considera căexistenţa pensiilor
ocupaţionale ar fi putut preveni sau cel puţin limita semnificativ efectele create prin
recalcularea pensiilor speciale.
Din păcate, aşa cum am menţionat, nici în momentul de faţănu este reglementat
sistemul pensiilor ocupaţionale, deşi în 2011 a fost supus dezbaterii publice un proiect de
lege în acest sens, iar în anul 2004 a fost adoptatăLegea nr. 249 privind pensiile
ocupaţionale, ulterior abrogatăprin Legea nr. 204/2006.
Mai mult, reglementarea sistemului pensiilor ocupaţionale nu este un simplu
deziderat, ci o obligaţie legalăprevăzutăde Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de
pensii publice. Potrivit art. 193 din aceastălege, “Guvernul României trebuie săelaboreze
şi săînainteze Parlamentului spre adoptare, pânăla sfârşitul anului 2010, proiectul Legii
privind pensiile ocupaţionale.”
Sinteza raportului
Temeiul constituţional al prezentului raport special îl constituie art. 53 alin. (2) din
Constituţie, potrivit căruia ”Restrângerea exerciţiului unor drepturi poate fi dispusă
numai dacăeste necesarăîntr-o societate democratică. Măsura trebuie săfie
proporţionalăcu situaţia care a determinat-o, săfie aplicatăîn mod nediscriminatoriu
şi fărăa aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
Faţăde acest principiu, actul de recalculare a pensiilor de serviciu s-a efectuat prin
abatere de la textul din Constituţie în următoarele aspecte:
Desfiinţarea pensiilor prevăzute în Legea nr. 119/2010 a adus atingere unui drept
dobândit, acela de pensie de serviciu; aceasta nu este diminuatătemporar sau impozitatăpe
o perioadănedefinităde timp, este pur şi simplu desfiinţată. Articolul din Constituţie se
referăîn cazul de faţăla dreptul la pensie de serviciu care dispare cu totul şi nu la dreptul la
pensie din sistemul asigurărilor sociale de stat. Dreptul dobândit şi retras prin aceastălege
este pensia de serviciu, şi nicidecum pensia din sistemul public de pensii pentru care s-a
plătit contribuţie. Aceastăpremizănu este realăîntrucât pensia de serviciu şi pensia din
sistemul public nu reprezintăun singur drept, astfel căîn fapt, dreptul la pensie de serviciu
a dispărut cu totul!
22
Aşa cum am arătat, pânăîn prezent, categoria pensionarilor în cauză, mai puţin
beneficiarii pensiilor militare, beneficiase de 2 drepturi: pensia de serviciu - un drept care
includea alt drept, pensia din sistemul public de pensii, ambele obţinute prin efectul a două
legi organice diferite.Cu alte cuvinte, dreptul la pensie de serviciu nu a fost restrâns, ci
desfiinţat.
Măsura nu a fost aplicatăîn mod nediscriminatoriu, având în vedere menţinerea
intactăa dreptului la pensie deserviciu în cazul magistraţilor şi al consilierilor de la Curtea
de Conturi, iar în privinţa modului de calcul în cazul pensiilor militare s-a aplicat prin
asimilarea forţatăa acestora cu pensiile de tip contributiv, un algoritm diferit de calcul care
în 80% din cazuri a condus la pensii recalculate în cuantum superior pensiilor de serviciu,
în timp ce celelalte categorii de pensii de serviciu s-au diminuat cu procente între 20-90%.
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor aratăcăîn cazul unor drepturi
cărora prin lege li s-a modificat modulde calcul, ele vor fi majorate dacăcuantumul aflat în
platăeste inferior celui rezultat pe noua formulă şi îşi vor păstra cuantumul din platădacă
acesta este superior celui rezultat prin aplicarea noii formule. Este de notorietate
pronunţarea Curţii Constituţionale în acest sens în cazul sesizărilor punctuale în cadrul
procesului de recorelare a pensiilor din 2005.
Punerea în aplicare a Legii nr. 119/2010 a relevat cu claritate discordanţa dintre
scopul iniţial al legii, acela de a reduce cheltuielile cu pensiile regăsite în deficitul bugetului
de stat consolidat şi rezultatele din execuţia bugetarăa anului 2011: deficitul real al
sistemului public de pensii, respectiv diferenţa dintre sumele plătite sub forma de pensii de
stat şi încasările de contribuţii de asigurări sociale s-a adâncit cu26,5% (peste 2,5mld lei)
în primele 11 luni faţăde perioada similarădin 2010, de la 9,5701 la 12.1067 miliarde.
Fostele pensii de serviciu de tip militar,reprezentate de 158.000 de beneficiari
dintr-un total de 170000 pensii de serviciu se plăteau integral din bugetul de stat prin
bugetele ministerelor respective. Acum ele se plătesc din bugetul asigurărilor sociale de
stat, mărind deficitul acestuia şi degrevând bugetul de stat. Contribuţiile actualilor angajaţi
militari compenseazăîntr-un procent foarte mic cheltuielile cu pensiile, în cuantum superior
celui din 2010, urmare a Ordonanţei de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011.
În ciuda estimării Guvernului cu privire la suma de 170.198.380 lei economie totală
la bugetul de stat rezultatădin eliminarea pensiilor de serviciu ale personalului diplomatic
şi consular, personalului aeronautic civil navigant şi nenavigant, funcţionarilor publici
23
parlamentari, senatorilor, deputaţilor, magistraţilor, a personalului auxiliar de specialitate
din cadrul instanţelor judecătoreşti şi a personalului Curţii de Conturi, Consiliul Fiscal
căruia îi revine drept atribuţie şi “analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări atât înainte
de aprobarea de către Guvern cât şi înainte de transmiterea la Parlament, asupra legilor
bugetare anuale”, în conformitate cuprevederile Legii nr. 69/2010, la sfârşitul anului 2011
a exprimat următoarea opinie: “Cu toate căiniţial exerciţiul bugetar de recalculare a
pensiilor de serviciuanticipa conform calculelor Ministerului Muncii economii bugetare
substanţiale la nivelul cheltuielilor cu pensiile, în cele din urmăputem constata căacest
demers s-a concretizat în cheltuieli suplimentare cu pensiile aferente celor 159 mii de
pensionari din aceastăcategorie (aproximativ 1 miliard de lei cheltuialăanuală
suplimentară), în condiţiile în care pensia medie corespunzătoare creşte în urma recalcularii
de la 1755 lei (nivel utilizat pentru fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat în
2011) la 2289 lei în anul 2012 (o creştere medie de 30,4%).
Obiectivul acordării pensiilor doar în baza contributivităţii nu s-a putut respecta
rămânând în platăîncăastfel de prestaţii de tip pensie necontributivăîntrucât categoriile
magistraţilor, consilierilor de la Curtea de Conturi, persoanele cu stagii incomplete sau
insuficiente faţăde un cuantum minim (pensia minim garantată, pensiile pentru agricultori)
beneficiazăîn continuare de o platănecontributivă.
În CONCLUZIE, aplicarea legislaţiei de eliminare a pensiilor de serviciu s-a făcut
cu nerespectarea textului din Constituţie ce a reprezentat temeiul legal, iar măsura
preconizatăa aduce economii la buget a adus de fapt cheltuieli anuale suplimentare de
cca.1 miliard lei.
V. PROPUNERI
Având în vedere deficienţele semnalate şi pornind de la multitudinea de sesizări la
instituţia Avocatul Poporului ale celor cărora legislaţia de desfiinţare a pensiilor de serviciu
le-a adus atingere, ţinând seama de miile de sesizări în instanţă, individuale sau de grup,
soldate cu tot atâtea procese pe rol sau închise, ţinând seama de deciziile tribunalelor şi
curţilor de apel neuniforme pe aceastătemăunică şi cănici recursul în interesul legii al
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 12 decembrie 2011, nu a determinat o clarificare a
soluţiilor de abordat, propunem:
24
Măsurătranzitorie
Pentru pensiile de serviciu stabilite în baza legislaţiei existente la apariţia Legii nr.
119/2010, revenirea la denumirea şi cuantumul pensiilor de serviciu anterioare promulgării
Legii nr. 119/2010.
Partea din pensie platităde către bugetul de stat va fi impozitatăpe principiul
pierderii proporţionale (în concordanţă şi cu textul Constituţiei şi în concordanţă şi cu
Recursul în interesul legii semnat de Procurorul General).
Impozitarea se va face cu un procent progresiv, pe tranşe, proporţional cu mărimea
cuantumului contribuţiei statului. De exemplu, dacăpartea din bugetul destat este de 8000
lei, impozitul va fi de 4000 lei. La o sumădin bugetul de stat de 1000 lei, impozitul va fi de
200 lei. Intermediar, vor fi tranşe, în aşa fel încât împozitarea săfie cuprinsăîntre 20-50%.
Bugetul de stat beneficiar al acestui impozit va contribui astfel cu o sumămai micăla
pensiile de serviciu. Drepturilede pensie de serviciu astfel revizuite nu se vor acorda
retroactiv promulgării legislaţiei ţinând seama de dificultăţile bugetare. Pensiile de serviciu
se vor acorda pe durata vieţii celor ce au beneficiat prin legislaţie de acest drept, cheltuielile
bugetului de stat cu aceastădestinaţie diminuându-se an de an.
Persoanele aparţinând categoriilor îndreptăţite la o pensie de serviciu aflate încăîn
activitate vor intra în sistemul de pensii ocupaţionale, ce va fi elaborat şi implementat cu
celeritate. Aceastămăsurăne va scuti de acuza retroactivităţii legii şi a continuării cauzelor
în instanţe interne şi internaţionale. De pensii ocupaţionale pot beneficia şi alte categorii
profesionale, conform legislaţiei ce se va elabora.
Faţăde aspectele legislative analizate, formulăm următoarele propuneri:
1. Propuneri privind Legea nr. 119/2010:
- Completarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 119/2010 cu douănoi alineate, (4)
şi (5), având următorul conţinut:
“Alin. (4) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit dispoziţiilor prezentei legi nu poate
reprezenta mai puţin de 50 % din cuantumul pensiilor aflate în plată.”
“Alin. (5) Drepturile de pensii revizuite potrivitalin. (4) se cuvin astfel de la data de 1
ianuarie 2011.”
2. Propuneri privind Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 59/2011:
- Completarea dispoziţiilor art. (1) din Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr.
59/2011 cu douănouăalineate, (4) şi (5), având următorul conţinut:
25
26
“Alin. (4) Termenele de revizuire din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în
evidenţa cărora se aflădosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, precum şi
termenul de revizuire, lacererea beneficiarului, dacăacesta depune la casa teritorialăde
pensii noi acte doveditoare, întocmite conform prevederilor legale, din care rezultăalte date
şi elemente decât cele existente la dosarul de pensie, care se au în vedere la stabilirea
stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual, se prorogăpânăla data de 31 mai 2013.”
“Alin. (5) Drepturile de pensii revizuite lacererea pensionarului se cuvin astfel:
a) de la data de 1 ianuarie 2011, dacăcererea de revizuire, împreunăcu toate actele
doveditoare, a fost depusăla casa teritorialăde pensii pânăla împlinirea termenului
prevăzut la alin. (4);
b) de la data de întâi a lunii următoare celei în care cererea, împreunăcu toate actele
doveditoare, a fost depusăla casa de pensii teritorialăpeste termenul prevăzut alin. (4).”
3. Propuneri privind pensiile ocupaţionale
- Elaborarea şi adoptarea Legii privind pensiile ocupaţionale, astfel cum prevede art.
193 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice în cel mai scurt timp.
- Legea pensiilor ocupaţionale săprevadăposibilitatea ca şi persoanele care au
beneficiat de pensii speciale săadere la sistemul pensiilor ocupaţionale, în vederea
suplimentării pensiei acordate de sistemul public cel puţin pânăla întregirea pensiei avute
anterior recalculării, respectiv revizuirii prin Legea nr. 119/2010, Ordonanţa de urgenţăa
Guvernului nr. 59/2011 şi Ordonanţa de urgenţăa Guvernului nr. 1/2011.

3 comentarii:

  1. Partea de inceceput este realista,dar impozitarea este f. periculosa. ANCMRR cum apara drepturile militarilor in rezerva si retragere ( asta concret- cum il mai pupau pe oprea...).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate asociatia se mobilizeaza pentru apararea drepturilor legitime ale militarilor si functionarilor publici cu statut special.

      Ștergere
    2. Intr-adevar, sugestia este una halucinanta , daca vrb de acea supraimpozitare...
      ANCMRR va avea iar un examen dificil de dat,evident, in situatia aplicarii acestei sugestii.
      In acelasi context,consider ca e sideranta si propunerea reprezentantilor unor partide ca indexarea pensiilor sa se aplice diferentiat. Mai ales in conditiile in care reperul, in cazul acestei analize, il constituie tot pensia militarilor...

      Ștergere