100 DE ANI...DE AVIATORI !

Desi Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române , oficial , de la 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României , implinind astfel varsta de 100 de ani , constat,  cu amaraciune ca, la nivelul garnizoanei noastre de rezervisti , momentul a fost tratat , mai degraba, cu o tacere nemeritata...

Am asteptat cu rabdare ca , in aceste zile scurse de la eveniment,  cineva, persoana cu ceva greutate din conducerea vreunei asociatii care se doreste a fi reprezentativa pentru fostele cadre militare din garnizoana, intr-un cadru mai mult sau mai putin organizat, oficial sa le adreseze acestora vreun mesaj de felicitare...
Din pacate, nu s-a intamplat acest moment care, dealtfel, este  de un  firesc fundamental ! 
Nu cunosc daca fostii aviatori vor fi fost sau nu dezamagiti de faptul in sine mai ales ca, mandri cum sunt, EI  nici nu ar fi aratat aceasta... 

Pentru a  se sti ca AVIATORII nu sunt si nu vor fi niciodata singuri, le adresez cordiale felicitari, cel putin  din partea membrilor Clubului Parasutistilor Militari caracaleni ! 

In acelasi timp, cu acordul fratilor lor PARASUTISTI, imi voi permite,  sa-l ,,invit,,  pe marele Davidovici,, sa ne tainuiasca,  asa cum numai el stie si poate s-o faca... 


Caii

de Doru Davidovici 

Cand poti sa tai vazduhul in felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Cand sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ti vine cu rateuri,
Cum poti privi din varful atmosferei,
Pamantul drag pe care sunt cei dragi?
Iar cand virajul pune punct vederii,
De mansa cum stii cat mai poti sa tragi?

Cand iti alegi colegii dintre fiare,
Strangand din dinti, cu dintii clantanind,
Cand MORI CATE PUTIN CU FIECARE,
Ca sa invii din nou, din nou zburand,
Cum poti ramane singur in aprige valtori,
Si sa te imbeti de spatiu sorbind pe saturate,
Cum nu visezi aiurea sa-ti cumperi uneori
Papuci si fes albastru cu ciucure pe spate?

Cand cei care raman sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai invatand ceva,
Cand inca pe Pamant mai sunt nemernici,
Si diletantii, vesnic, se baga-n treaba ta,
Cum poti sa dai uitarii jignirile aduse
Si sa te-arunci in focul raspunderii reale,
Iar cand pasesti cu stangul, pe caile apuse
Cum poti sa nu schimbi, totusi, cadenta vietii tale?

Cand altii dorm acasa, alaturi de neveste,
Iar tu-ntr-o camaruta cu cei din echipaj,
Cand sunetul sirenei te scoala fara veste
Si te arunca-n noapte cu sunet de fortaj,
Cum poti sa nu te-nfurii si totusi sa-ntelegi
Pe cel ce nu-ntelege ESENTA vietii tale?
Cand - ironia sortei - el, aparat de legi,
Cum ar putea-ntelege infrangerile tale?

Infrangeri? Da, infrangeri... izbanzi neacordate
Pe care tie insuti furandu-le, le dai...
Decat sa arzi cometa in nopti intunecate,
MAI BINE, FRATE DRAGA, DU-TE SI CRESTE CAI!

PS Nici ca se nimerea un final mai tare ca acesta !