vineri, 12 aprilie 2013

DESPRE PENSII MILITARE

A


11.04.2013  Mesajul ministrului Duşa către pensionarii militari:

Nu există nicio campanie la Casa Sectorială de recalculare a pensiilor. Din momentul apariţiei Legii 119, care într-adevar a creat discriminări din 2010, la Casa Sectorială de Pensii de la Armată au fost procesate 80.000 de dosare. Sigur că nu întotdeauna cei care primesc deciziile sunt multumiţi de aceste decizii şi de aceea sunt înregistrate, tot la Casa de pensii, 28.000 de contestaţii.

Avand în vedere volumul mare de muncă şi contestaţiile care trebuie soluţionate, eu am dispus, printr-un Ordin al ministrului, să mărim acea comisie specială înfiinţată conform legii care să soluţioneze contestaţiile. Sigur că în acest proces de soluţionare a contestaţiilor, dacă sunt şi documente care nu sunt conforme cu realitatea vom lua şi măsurile prevăzute de lege. Dar asta nu înseamnă că există la Casa sectorială de pensii o campanie de recalculare. Nu recalculează nimeni pensii”

El a mai spus că “a existat acolo un audit” şi el însuşi a dispus “să fie analizate unele situaţii”.

E şi Curtea de conturi în control, am dispus si eu anumite analize acolo. Acolo unde vom constata că s-a încălcat legea sau ca cineva a întocmit acte care nu sunt conforme cu realitatea, mă refer la actele primare, nu la deciziile de pensionare. Deciziile sunt acte care reflectă o anumită stare de fapt. Eu ma refer la acte premergătoare, adeverinţe, documente care vizează vechimea, şi dacă sunt anumite chestiuni care nu sunt conforme cu realitatea sau sunt nelegale, vom lua şi măsurile necesare şi dacă cineva a încălcat legea atunci când a efectuat operaţiunile de stabilire a cuantumului pensiei, va suporta şi rigorile legii”.

sursa  MEDIAFAX.

PS 1 D-l ministru a apararii Duşa, în seara zilei de 11 aprilie , a spus la Realitatea TV, că o nouă lege va reglementa pensiile militare si ca “cei care au câştigat la pensie nu vor pierde în baza noii legi pentru că acestea sunt drepturi câştigate ,, .
Corect ! 
Dar , oare, pensiile celor care au pierdut urmare a procesului de revizuie, nu reprezentau tot un drept castigat ?!

PS 2 Iata ca samanta urii si dispretului fata de ARMATA pusa la germinat de cel care trebuia sa apere onoarea si demnitatea militara, fiind “comandantul armata, da roade...
In aceeasi emisiune a Realitatii TV, am  avut ocazia sa raman incremenit cand unul dintre invitati, comentator/redactor al ziarului ADEVARUL , a avut niste reactii absolut incredibile.
Dupa ce a apostrofat fostele cadre militare  cu o formula despre care credeam ca a disparut din dex-ul mioritic  ,,APEVISTULE,, ,  atunci când i-a amintit cineva din studiou cã unii militari şi-au dat viaţa pe şantierele Patriei, ordinatura i-a replicat “aia si-au dat viaţa pentru Armatã”.
La un moment dat, mai are o revelatie- numai “poporul” a platit impozite ?!
Incremenitor... 

Ce sa mai zic de faptul ca, supremului comandant , i se adauga, mai mult sau mai putin constient, si primarul tarii. Astfel, logica acestuia de a lua de la unii(bugetari cu peste 1000 de euro) pentru un asa zis “fond de solidaritate” pentru pensionarii militari este aberanta,  invrajbind iarasi categorii sociale.


B

11.04.2013 Concluziile intalnirii de la sediul MApN dintre reprezentantii militarilor disponibilizati si secretarul de stat pentru relatia cu Parlamentul, informare publica si calitatea vietii personalului, dl. Vasile Costea, insotit de reprezentanti ai Directiei pentru relatia cu Parlamentul si asistenta juridica si ai Casei de pensii sectoriala a MApN.

  Potrivit reprezentantilor fostelor cadre militare disponibilizate, in urma discutiilor purtate, au fost retinute urmatoarele concluzii:

1.  S-a recunoscut necesitatea respectarii principiului drepturilor castigate, atat in privinta celor cu pensiile diminuate prin revenirea la cuantumul din dec. 2010, cat si pentru cei cu pensiile majorate in cadrul procesului de revizuire, daca acest lucru are la baza documente justificative legale.


2.In privinta deciziilor “privind recuperarea sumelor incasate necuvenit cu titlul de prestatii de asigurari sociale”, s-a facut precizarea ca aceste decizii sunt emise in baza unor constatari facute in urma controlului la casa de pensii ordonat de ministrul apararii. Ele se emit atat celor care au pierdut cat si celor care au castigat la cuantumul pensiei prin revizuire.
La sesizarea reprezentantilor militarilor disponibilizati, s-a promis ca deciziile de recuperare care se refera si la anul 2011, vor fi refacute si vor cuprinde doar perioada de dupa 01.01.2012.

3. Directorul Casei de pensii sectoriale a MApN a precizat faptul ca , numarul mare de decizii de revizuire emise pentru aceiasi persoana  este generat de necesitatea prelucrarii noilor documente identificate ce cuprind veniturile salariale din timpul activitatii titularilor deciziilor de revizuire

4. In acest moment MApN este angajat in doua demersuri care vizeaza domeniul  pensiilor militare, astfel:
-Proiectul unei legi reparatorii pentru cei care au pierdut la cuantumul pensiei prin procesul de revizuire. In acest sens, MApN si-a dat avizul favorabil acestui proiect, iar dl secretar de stat apreciaza ca in cateva saptamani acest proiect va deveni lege.
-Proiectul unei noi legi care sa reaseze sistemul pensiilor militare de serviciu in fagasul sau firesc. Se spera ca si acest demers sa fie finalizat in interiorul unei perioade cat mai scurte de timp.
sursa-reprezentanti ai militarilor disponibilizati







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu