luni, 8 aprilie 2013

Revenirii pensiilor micşorate ale foştilor militari i se baga bete-n roate...

La solicitarea Senatului României de avizare a Proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, Consiliul Economic şi Social (CES) a examinat cererea în cadrul Comisiei pentru protecţie socială şi ocrotirea sănătăţii din data de 02.04.2013 şi a formult propunerea de aviz nefavorabil ( este adevarat ca termenul NEFAVORABIL este asociat constructiei “cei mai multi din membrii plenului,,) .

Motivaţia CES este:

- potrivit art 6 din OUG nr 1 din 2011, cu modificările şi completările ulterioare, pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu brut pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data deciziei de revizuire; dacă s-ar menţine cuantumul pensiei avut în luna decembrie 2010 şi după data emiterii deciziei de revizuire, decizia de revizuire ar deveni inutilă, întrucât scopul acesteia a fost tocmai acela de a stabili cuantumul pensiiei rezultat în urma recalculării şi care urmează a fi plătit;

- textul propunerii legislative este evaziv şi neclar, întrucât din cuprinsul acestuia nu reiese care este perioada exactă pentru care se doreşte menţinerea în plată a cuantumului pensiei cuvenite pentru luna decembrie 2010.

Interesant este că deşi şedinţa respectivă nu a beneficiat de cvorumul necesar adoptării unui aviz, iar 7 membrii ai CES au susţinut amânarea exprimării unui punct de vedere, totuşi a fost emis un proiect de aviz nefavorabil desi legea prevede că , intr-o astfel de situatie, CES transmite puncte de vedere.

sursa infomondo militar


PS 1. Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită consultativa în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai societăţii civile organizate. CES este consultat obligatoriu de către iniţiatorii proiectelor de acte normative din domeniul său de competenţă. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative.Dezbaterile în plen ale CES se desfăşoara în prezenţa a minimum 24 de membri. Avizele se adoptă prin votul plenului, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor Consiliului Economic şi Social prezenţi.

PS 2.  cel mai probabil, este o tehnica tip ,,Ponta,, : aceea  de a pasa responsabilitatea  in scopul  tragerii de timp pana cand...ghiciti ce mai li se poate intampla militarilor !


,,Am discutat cu Ministerul Finanţelor ...... pe de altă parte s-ar putea să căutăm din nou acea veche iniţiativă a mea, şi să o materializăm de data aceasta, privind o taxă suplimentară pentru cei care au venituri salariale peste 1.000 de euro pe lună, vorbesc din zona bugetară”,spus premierul într-un interviu pentru Agerpres.

PS 3. ,,Raportul privind Auditul Curţii de Conturi executat la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N va fi făcut public, iar M.Ap.N. va anunţa măsurile luate împotriva celor vinovaţi de neregulile care se vor constata,, -ministrul apararii, Dusa. Oare cat mai trebuie asteptat ?!


2 comentarii:

  1. Chiar se astepta cineva ca Ponta sa se tina de promisiune? Eu nu. In ultima perioada si-a cam incalcat toate promisiunile facute.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ponta nu da doi bani pe militari. Isi bate joc de ei.

    RăspundețiȘtergere