vineri, 22 februarie 2013

COMUNICAT DE PRESĂ DIN PARTEA ANCMRR






COMUNICAT DE PRESĂ  Nr. 122 din 21.02.2013

Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza” (ANCMRR) este persoană juridică română de drept privat, de utilitate publică, fără scop patrimonial, independentă, democratică, apolitică, non profit şi deschisă, care cuprinde cadrele militare în rezervă şi în retragere provenite din activitate în Armata României.

Asociaţia este constituită pe principiul administrativ – teritorial cu 47 de filiale şi 55 de subfiliale înglobând peste 35 000 de membrii.

Asociaţia reprezintă şi apără drepturile şi interesele cadrelor militare în rezervă şi în retragere precum şi ale familiilor acestora, cu respectarea strictă a legislaţiei în vigoare şi a măsurilor luate de instituţiile statului de drept referitoare la cadrele militare în rezervă şi în retragere.

Conducerea A.N.C.M.R.R. constată că pe parcursul unor emisiuni în care a existat şi o tematică privind pensiile militare, unele personalităţi invitate nu deţin informaţii corecte, fac aprecieri eronate, comentează unele aspecte fără a avea o susţinere legală sau chiar fiind de rea credinţă.

Cu regret constatăm că printre aceştia se află şi pensionari militari care, deşi nu prea au avut de a face cu armata, lansează tot felul de idei care mai de care mai ciudate, urmărind să şocheze şi să iasă cu orice preţ în evidenţă.

Un astfel de personaj este col.(r) DOGARU MIRCEA.

Autoales preşedinte al S.C.M.D., de mult timp emite tot felul de păreri care sunt departe de problemele reale ale pensionarilor militari. Metodele folosite de el în cadrul S.C.M.D. au la bază sintagma „Dezbină şi Atacă”, verbiajul fără bază, fără acoperire, fără noimă, racolarea unor membrii ai A.N.C.M.R.R. şi ai altor structuri asociative din cadrul Sistemului de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, forme de protest impuse membrilor S.C.M.D. departe de structura morală a rezervistului militar câştigată pe timpul executării serviciului militar activ : ieşirile în stradă; proteste „spontane” sau neautorizate; acţiuni huliganice ca : denigrarea uniformei militare, jigniri grosolane a unor personalităţi din conducerea statului şi a armatei, ameninţarea cu darea în judecată şi trimiterea „în penal” a oricărei personalităţi care nu-i convenea, printre care şi împotriva fostului ministru al Apărării Naţionale, Domnul GABRIEL OPREA.

Oare a uitat că dacă nu era Domnul OPREA la conducerea M.Ap.N. „pensiile nesimţite” categorisite astfel de cuplul de neagră amintire a domnilor BOC -ŞEITAN ar fi fost reduse cu 19 – 69% ? A uitat că dacă Domnul OPREA nu intervenea permanent, pe toate căile (comisii, guvern, parlament, etc) toţi pensionarii militari, deşi şi-au dedicat toată viața Armatei României până la sacrificiul suprem, 24 de ore din 24 prin Jurământul Militar depus, ar fi rămas cu pensia din ianuarie 2011, redusă cu 50%?

Chiar şi în prezent acest colonel (r), prin acţiunile întreprinse nu face altceva decât să menţină o stare de tensiune între cadrele militare în rezervă şi în retragere şi cele din S.C.M.D. şi să susţină sus şi tare ideea că „ suntem nişte asistaţi sociali” sau că „ni s-au luat gradele”, deşi pe cuponul de pensie scrie clar „ Pensie Militară” cu gradul militar înscris.

Ar fi interesant să fie întrebat cât „ajutor social” primeşte !

Cu toate aceste menţiuni şi altele neamintite, continuă să facă turnee zilnice la posturile de televiziune, erijându-se în „ salvatorul tuturor pensionarilor militari”.

Un alt exemplu pe care îl supunem atenţiei prin acest comunicat se referă la prestaţia sub orice critică a fostului ministru al Apărării Naţionale – Domnul CORNELIU DOBRIŢOIU, care, deşi apare ca fost ofiţer activ şi pensionar militar, prestaţia sa lipsită de profesionalism vis-a-vis de problemele existente privind pensiile militare a jignit marea masă de a rezerviştilor militari, a dovedit lipsă de respect faţă de camarazii de armă.

În scurta perioadă cât a fost în funcţia de ministru al Apărării a reuşit să inflameze situaţia pensionarilor militari care au fost şi sunt bulversaţi de unele afirmaţii şi acţiuni ale sale, subordonând Armata ,,politicului”:

- „A reuşit” să învrăjbească pensionarii militari între ei favorizând acţiunile S.C.M.D. şi tratând cu indiferenţă pe cei peste 35.000 de pensionari militari din A.N.C.M.R.R. precum şi pe cei din alte structuri asociative proveniţi din M.Ap.N;

- A solicitat suspect de repede Auditarea M.Ap.N. privind modul de recalculare şi revizuire a pensiilor în loc să constituie mai întâi o comisie în cadrul M.Ap.N. care să verifice situaţia existentă : „vino tu Audit şi fă-ţi treaba că eu nu sunt în stare”! :

- De curând, ca preşedinte al Comisiei pentru Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică din Senat, a convocat la această Cameră a Parlamentului preşedinţii unor filiale ale S.C.M.D., tratând cu indiferenţă celelalte structuri asociative provenite din M.Ap.N.


Precizăm că în perioada cât Domnul DOBRIȚOIU a fost ministru al Apărării Naţionale conducerea ANCMRR a solicitat de nenumărate ori să fie primită pentru a se prezenta şi ai aduce la cunoştinţă activităţile principale ale Asociaţiei.NU A FOST PRIMITĂ NICIODATĂ !

Întrebat cum crede că se pot procura sumele de bani ce ar urma să se asigure pentru pensionarii militari cu veniturile diminuate, Domnul DOBRIȚOIU a declarat că „acestea să fie deduse din pensiile militare care au fost mărite în mod fraudulos”!!! Ciudat mod de a gândi!

Domnul DOBRIȚOIU susţine că „mii de dosare sunt calculate greşit”, iar col.(r) DOGARU şi ai lui susţin că „mii de pensii sunt stabilite în mod fraudulos” .

Iată în ce ministru al Apărării şi-au pus rezerviştii militari speranţa rezolvării problemei pensiilor şi asigurarea unui trai decent în ultima parte a vieţii !

Referitor la modul de calculare a pensiilor ne permitem să facem următoarele precizări :

Perioada de revizuire a pensiilor fiind foarte scurtă (ianuarie – iunie 2011) și un volum de muncă foarte mare, au dus la apariția și a unor erori; dar din aceasta nu se poate trage concluzia că operațiunea ar fi fost ilegală și frauduloasă.

Pentru remedierea acestora în O.U.G. 1/2011 s-a prevăzut ca perioada de verificare şi corectare a deciziilor de pensie să fie până la 31.12.2013.

În ceea ce priveşte pensionarii cărora li s-au diminuat pensiile, precizăm că ANCMRR se asociază cu aceştia, acţionând şi pe linie juridică pentru repunerea în drepturile câştigate.

Convinşi fiind că mai sunt şi alte cazuri de intervenţii avute în mass-media, când unele cadre militare în rezervă sau în retragere au prezentat date şi informaţii eronate sau tendenţioase, prin acest comunicat dorim să vă transmitem rugămintea ca la emisiunile radio şi t.v., presa scrisă sau cea electronică ce vor mai avea ca tematică pensiile militare, să fie invitate personalităţi cu competenţa şi profesionalismul impuse de această tematică deosebit de delicată şi complexă.

În acest sens, vă informăm că suntem disponibili să oferim informaţii şi date pertinente, de bun simţ având la bază actele normative specifice, aşa cum am procedat de fiecare dată când ne-am adresat organelor centrale ale statului în numele celor peste 35.000 de membri ai ANCMRR

BIROUL PERMANENT CENTRAL

Sursa http://ancmrr.ro/comunicat-de-presa/

Din pacate, era de aspeptat ca se va ajunge la o astfel de relatie tensionata intre structuri care asociaza miliatri in rezerva si in retragere din aceeasi armata.
Nu sunt un puritan care sa ceara imperativ capul cuiva , fie acesta fostul ministru  Gabriel Oprea , cel care si-a pus demisia pe masa guvernului, daca pensiile militare ar fi scăzut anuntand asta si de la tribuna Senatului. Atat o fi putut omul politician.. .
In acelasi timp, am convingerea ca si pozitia fostului ministru Dobritoiu este una fundamentata eminamente politic, mai degraba, decat determinata de interesul ,exclusiv, al solutionarii tehnice a erorii facute cadrelor disponibilizate. De altfel, daca lucrurile stau asa cum sunt prezentate in comunicat, respectiv conducerea centrala a ANCMRR a fost evitata cu buna stiinta , este o mare mizerie facuta totusi singurei asociatii a cadrelor de utilitate publica...Este, drept urmare, un gest incalificabil al d-lui dobritoiu si care ma pune pe ganduri daca nu cumva acesta nu se foloseste, d-acum,  de sindicalisti.Sper in luciditatea si principialitatea celor care conduc destinele SCMD !
Dincolo de aceste aspecte,din pacate, raman 2 probleme care pun conducerile asociatiilor reprezentative ale cadrelor militare, in rezerva si in retragere, in mare dificultate :

1-s-a admis , eronat, fara o rectie necesara, ferma si lansata la timp, introducerea militarilor in sistemul unitar al pensiilor .
Asta, desi se stia ca L. 263/2010 nu poate fi aplicabila militarilor, decat in momentul egalizarii tuturor drepturilor acestora cu ale celorlalti cetateni romani (vezi restrictiile din statutul cadrelor care altereaza principiul contributivitatii; vezi faptul ca  militarilor nu li se aplica prevederile Codului  Muncii in baza carora , atunci cand  acestia lucreaza mai mult de 40 de ore pe saptamana, orele respective ar trebui sa le fie platite (vorbind aici inclusiv de orele lucrate noaptea); vezi faptul ca soldele militarilor nu sunt calculate la “zile calendaristice” etc etc etc Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca am fost decuplati de activi...

2-au scazut zeci de mii de pensii !
Desi zeci de mii de pensii militare au scazut, urmare a recalcularii-revizuirii-re-re etc, eforturile conducerilor structurilor in care sunt asociati fostii mlitari , pentru a nu permite sau pentru a indrepta aceste grave erori , au fost , cel mai adesea ,inoportune, incomplete, ineficiente...
Daca nu suntem ipocriti, nu avem altceva de facut decat sa admitem ca cei afectati nu sunt in situatia de a contabiliza intentiile Mai mult decat atat, acestia s-au simtit abandonati, TRADATI ! Si asta este cel mai grav...

Si, atunci, era firesc sa se ajunga aici. Culpa este comuna- fie ca vorbim de conducerea SCMD fie ca vorbim de cea a ANCMRR ori de  ce a oricarei  alte asociatii reprezentative a rezervistilor. Ca sa nu mai  vorbesc de   membrii acestor structuri.. .Asta, in primul rand, din cauza ignorantei, a orgoliilor conducerilor ori pentru  ca  metodele utilizate nu au fost cele mai adecvate, mai eficiente, ori ca s-a reactionat tardiv, neprofesionist.
Am avut posibilitatea de a dovedi spirit de corp, de a demonstra ca suntem o casta si am demonstrat cu totul altceva...Pacat !  

Zile mai inspirate, camarazi rezervisti ! 

11 comentarii:

  1. Trebuie sa demonstreze ca a facut demersurile pentru a fi invitata la discutii.
    Sa ne aducem aminte:
    -comunicatele ANCMRR Central, sa sprijinim UNPR,...( am participat la CCA si nu spun adevarul).
    -comunicatele compartimentului juridic,
    -pozitiile fata de UNPR, PDL ,.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BĂI BĂI TOAȘU CONDOR ... Iată mai sus consecințele lipsei secretarei ... care-ți făcea cafele dar nu era agramatâ ...

      Ștergere
  2. La comentariile dumneavoastranu sunt de acord si am sa explic foarte scurt. SCMD a fost singura forta care a luptat pentru ca pensiile sa nu scada. Trebuie sa nu uitati comunicatele domnului Cdor.(rtr.)Constantin Alexandru si pozitia lui in contradictoriu cu a celor care a scazut.Trebuie sa fim realisti si sa citim comunicatele ANCMRR Central.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. TOAȘU ... văd că excelezi:
      "poziția lui in contradictoriu cu a celor care A SCĂZUT "
      Pe mine nu mă interesează SCĂDEREA CE VĂ BUBUIE PRINTRE CIRCUMVOLUȚIUNI(având o ușoară CREȘTERE) DAR CORECT ERA ACORDUL LUI celor CU VERBUL !

      Ștergere
  3. Cu toate că existau argumente care arătau că este imposibil ca pensiile militare să fie recalculate în baza unor principii care nu au cum să fie atestate faptic, ANCMRR a sprijinit ideea ministrului de la Aparare şi a oferit chiar spijin logistic procesului de recalculare.

    Acum în ceasul al doisprazecelea ANCMRR trimite memorii liderilor statului în speranţa de a repara greşeala morală uriaşă ce a făcut-o, punându-se la dispoziţia puterii.

    Din păcate e prea târziu. Răul a fost făcut. Protestul foştilor pensionari militari a fost scindat de însăşi duplicitatea unor asociaţii care trebuiau să le reprezinte interesele. Puterea a “călarit falnic” trupurile aplecate ale foştilor militari.

    Surprinde însă centrarea atenţiei ANCMRR pe aspectul financiar al problemei, adică scăderea semnificativă a pensiilor foştilor militari, lăsând la o parte problema distrugerii statutului unei categorii sociale cândva respectat în România.

    Lipsa de coerenţă se observă şi în scrisoarea adresată primului ministru în care se cere “Retragerea din circuitul legislativ a H.G. 735/201 ş să lăsaţi PENSIILE MILITARE CALCULATE CONFORM LEGII 164/2001, în vigoare la data prezentului memoriu, până la promulgarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României a noii Legi unitare a pensiilor;” după care se afirmă: “Ulterior, pe termen lung, sa fie menţinută Legea 164/2001, lege organică care produce efecte juridice de peste 9 (nouă) ani, necontestată de nici 0 persoană, fizică sau juridică, şi care asigură stabilitatea sistemului militar, precum şi un trai decent cadrelor militare ieşite la pensie, până la deces.”

    Noi dorim ca vocea ANCMRR să fie auzită deşi e puţin probabil ţinând cont de poziţia de inferioritate în care s-a pus ANCMRR faţă de toţi liderii politici. Probabil vreun consilier de mâna a doua de la Cotroceni sau Palatul Victoria va face vreo adnotare pe memoriile ANCMRR şi cam atât.

    Oricum ieşită din comun ni se pare Memoriul adresat Preşedintelui Camerei Deputaţilor, adică Robertei Anastase, o persoană de o moralitate îndoielnică, cunoscută mai mult pentru fraudarea voturilor (la legea pensiilor n.r.) din Cameră decât pentru performanţe intelectuale şi profesionale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mai indoielnice au fost scrisorile catre partidul nostru de suflet și autocritica facuta cind treaba s-a imputit de tot.

      Ștergere
  4. Militarii sunt platiti de la buget, ca ei apara patria nu opt ore pe zi ca fetele matale de la ITM ci 24/24 ore, 7/7, 365/365. Si atncea daca imparti 24 la 8 iti da 3. Inmulteste salariul mediu cu 3 si-ti da baza de pensie militara pentru un soldat care a facut serviciu 1 an si 4 luni.Pentru celelalte grade, stabilesti coeficienti de grad si de functie. Sa nu se depaseasca pensiile NATO adica sa fie egale cu cea mai mare pensie, care este in Norvegia. Soldat rezervist 4500 euro. Capitan 6500 euro. Colonel 10500 euro. General (adevarat nu facut la apelul bocancilor ) 14/700 euro. Si apoi feliezi la restul…

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, confirm ca se urmareste cu asiduitate ca pensiile militarilor romani sa nu cumva sa le depaseasca pe cele ,,din NATO,, !

      Acelasi lucru si in ceea ce priveste salariile militarilor.

      Ca si cand am fi in macar in apropierea veniturilor acestora, ca si cand noi nu am fi membri NATO, ca si cand militari romani nu lupta cot la cot cu americanii pe te miri unde !

      Ștergere
    2. Mă cam apucă amețeala când mă gândesc că voi lua pensie de locotenent-colonel!

      Ștergere
  5. Anonim-ului din 22 februarie 2013, 22:30

    Ma tem ca d-acum avem 2 jochei-proprietari...

    Pe de o parte, jocheul innascut, UNPR-ist dresor cu scoala, constient de superioritatea sa si care are-n herghelie spre 35 000 de cai buni, trecuti de prima tineretze, cei mai multi de tractziune, blanzi-rabdatori, si care stiu sa tina foarte bine si la calareala...

    Pe de alta parte, jocheul galben, liberal ( nu libertin) , cu sânge fierbinte , setos sa calareasca si el in vazul lumii armasari tineri , fie ei disponibilizati, jocheu care, pana acum, a cam stat ,,la resturi,, . De ceva timp , acesta a fost vazut incercuind, cu mare usurintza, in tzarcul sau in jur de 20 000 de bidivii mozaicatzi...

    Astept sa ma insel desi, pentru mine e clar ca ne vindem cam des si prea ieftin !

    RăspundețiȘtergere
  6. Pensii ca-n NATO? Hai s-o lăsăm baltă! Atunci toți tinerii s-ar înghesui în Armată, dar nu vor încăpea. Dar ce te faci cu bietele salarii ale amărăștenilor care muncesc pentru câțiva lei și nu le-ajung nici să-și plăteacă întreținerea.

    RăspundețiȘtergere