joi, 16 septembrie 2010

BUGETUL MApN SE DESUMFLĂ RAPID ȘI SIGUR, putând ajunge, de la 1,29% din PIB în 2010, la 0,73% în 2013.

Cheltuielile totale la nivelul Ministerului Apărării sunt estimate în 2010 la 6.595 milioane de lei, reprezentând 1,29% din PIB.

Estimările cu privire la cheltuielile totale pentru următorii trei ani indică o scădere graduală . Acestea ar putea ajunge la 4.381 de milioane de lei în 2011 (0,80% din PIB), la 4.668 de milioane de lei în 2012 (0,78% din PIB) şi la 4.840 de milioane de lei în 2013 (0,73% din PIB), potrivit strategiei fiscale pentru perioada 2011 - 2013, document aprobat miercuri de Guvern şi obţinut de MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte cheltuielile de personal, acestea sunt estimate în 2010 la 2.877 milioane de lei (0,56% din PIB). În 2011 cheltuielile de personal ar urma să fie 2.978 milioane de lei (0,55% din PIB), în 2012 - 3.068 milioane de lei (0,51% din PIB), iar în 2013 - 3.181 de milioane de lei (0,48% din PIB).

 

În ceea ce priveşte cheltuielile de investiţii, se estimează că în 2010 acestea vor fi la nivelul MApN de 663 de milioane de lei (0,13% din PIB). Acestea ar putea scădea la 500 de milioane de lei (0,09%) în 2011. Pentru anul 2012, este indicată valoarea de 672 de milioane de lei (0,11%), iar în 2013 aceste cheltuieli sunt estimate să ajungă la 718 de milioane de lei (0,11% din PIB).

sursa http://www.mediafax.ro/social/exclusiv-cheltuielile-totale-la-nivelul-mapn-estimate-sa-scada-la-0-73-din-pib-pana-in-2013-7252434

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu