duminică, 19 septembrie 2010

PROTEST AL PENSIONARILOR MILITARI LA PĂULIȘ !

Peste 200 de militari în rezervă au protestat, duminică, la o comemorare care a avut loc la Monumentul Eroilor din Păuliş, judeţul Arad, aceştia fiind nemulţumiţi de noua Lege a pensiilor care prevede trecerea militarilor în sistemul public de pensii, informează Mediafax. Cei mai mulţi dintre protestatari, aproximativ 150, au venit cu autocare din Timişoara, Lugoj şi Hunedoara, ei fiind membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR). Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponobilizate, în Rezervă şi în Retragere Timişoara, Marian Constantin, a declarat că protestul a fost "faţă de desfiinţarea sistemului pensiilor militare de stat, care a funcţionat de pe timpul lui Cuza şi care este perfect legal în ţările Uniunii Europene". "Protestăm şi pentru că au fost reduse soldele militarilor cu 25 la sută, spun guvernanţii, dar prin reducerea sporurilor militare s-au pierdut 40 la sută din venituri", a afirmat Marian Constantin. Liderii manifestanţilor s-au declarat nemulţumiţi şi de "subfinanţarea sistemului de apărare", ei afirmând că dacă nu vor fi ascultaţi de Guvern vor continua formele luptei sindicale "până la recâştigarea tuturor drepturilor". Pe de altă parte, manifestanţii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că un general în rezervă venit din Timişoara "a fost împiedicat să ţină un discurs", după cele ale oficialilor MApN şi ai judeţului Arad. "Am fost împiedicat să vorbesc de către organizatori, de la Prefectură, motivând că nu eram planificat. Am vrut să vorbesc despre nemulţumirile noastre, faptul că am fost vidaţi de toate drepturile pe care militarii pensionari le-au avut prin legi aliniate la cele din ţările europene", a spus generalul în rezervă Ciobanu Emil.

Manifestarea de protest de la Păuliş care s-a desfăşurat, pe parcursul comemorărilor şi depunerilor de coroane la Monumentul Eroilor, a durat o oră, încheindu-se fără incidente. Comemorarea este cea de-a 66-a a eroilor Detaşamentului Păuliş care a participat la luptele purtate în judeţ în cel de-al Doilea Război Mondial. În timpul comemorării, manifestare ce a fost organizată de autorităţile arădene, protestatarii au purtat şepci albastre cu numele sindicatului şi pancarte cu mesaje adresate Guvernului, precum "Guvernanţi nu putem să murim toţi pe front ca să ne bucurăm de respectul vostru, unii dintre noi ajung să fie şi pensionari militari".

Revoltătoare a fost poziția oportunistului- revoluționar și secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării Naţionale Viorel Oancea, fost apropiat C.A.D.A., fost membru Partidul Alianța Civică, PNL, PLD, PDL etc etc etc, cel care  a declarat că protestul celor aproximativ 200 de militari în rezervă a fost "unul politic" şi că aceştia nu au motive să se plângă de venituri, susţinând că primesc pensii mari. "Nu li s-au diminuat drepturile. Că se plâng, este o acţiune politică, iar eu nu sunt aici la o acţiune politică, ci pentru o comemorare. Nu era potrivit să se manifeste aici, unde comemorăm eroismul. Să arate cupoanele de pensie, că au şi 4.000 de lei pensia", a spus puiul de șarpe pdl-ist, VIOREL Oancea Poate careva îi aduce aminte fostului  obscur șef de atelier dintr-o unitate timișoreană a anilor 89 , cam cine a fost ca să ne lămurim daca aburcarea sa pe cârca noastră este una șmecherească sau nu...

Un comentariu:

  1. Urmariti ziarul Sentinta (www.sentinta.ro). In aproximativ doua ore din acest moment veti putea citi despre secretarul de stat Oancea. Va exista o referire si la materialul postat aici.

    RăspundețiȘtergere