Pe drumul de costişă ce duce către NATO,În gândul lui, sergentul zicea c-a-mbulinat-o,De-o fi să sune goarna, să plece la război,Că-i sunt dotaţi colegii, cu puşti, din doi în doi,Aceşti pifani destoinici, mărşăluind cuminţi, Precum, odinioară, părinţii de părinţi.În salopete rupte, de să le plângi de milă,Tanchiştii, trei la număr, târăsc de o şenilăCe-o descălţase tancul departe de cazarmă,La nicio oră după ieşirea la alarmă,Artileriştii-înjură în timp ce, la fălcele,Se-nhamă, să urnească un tun din alea grele,Din urmă, două MIG-uri tractate-s la teren,Că-n rezervor, se pare, n-au strop de kerosen,Pe fluviu, în amonte de Giurgiu, abia trecTrei torpiloare trase spre NATO, la edec,De marinarii care n-au mai ieşit în largDe când avea şi stemă drapelul, pe catarg,Fanfara, încropită dintr-un tambur majorŞi-un trompetist, dă semnul s-o ia mai la picior,Căci, într-un punct strategic (ce doar pe hărţi există!),Vrea premierul Oastea s-o treacă în revistă. Apare premierul, semeţ ca un pandur,Privind spre militarii de foame rupţi în curŞi inima în pieptu-i bătea, mai să i-l spargă,Văzând pe Gabi Oprea pe o mârţoagă şargăŞi mult se minunează şi nici că-i vine-a credeCând stele, cu toptanul, pe umerii lui vede,Cascheta-i era spartă, tunica descusutăŞi-avea mai scurţi nădragii cu douăşcinci la sută,Lăsând în văzul lumii o gheată scâlciată,Dar fruntea lui teşită părea încoronatăCu străluciri de stele primite de pomană,În scurta-i carieră, de-acest distins Izmană,Căci bietul om, slab, palid, abia mai poate duceOpt stele ce, pe umeri, ca soarele străluce.Se miră Cabinetul, iar premierul, bravul,Se-nclină la ministru (precum îi e năravul)Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, Găbiţă?”„Vin tocmai de la Şefu`.” „Şi cum e dânsul? „Criţă.” „Dar aste stele multe, cum, cine ţi le-a dat?”„Chiar şeful dumitale, doar nu le-oi fi furat.”„Şi pentru care fapte?” „Ştiu eu... Cică drept platăCă am trădat partidul, dar asta prima dată,Şi am venit la dânsul, cu trădători, cu tot.”„Dar ce rang ai, Găbiţă?” „Am rang de... mafiot!” ... Discursul de rigoare sfârşindu-l, premierulDă încă o dovadă că nu-i lipseşte flerul,Făcând el spre miniştri un semn cât mai discret,De-o parte-i şi de alta, întregul CabinetZâmbeşte, la comandă, şi dau toţi cu piciorulÎn Oastea umilită, precum întreg poporul..
DACA ZAMBETUL ESTE USOR-AMAR, E DIN VINA DE BOCBASESCISM !
col ILIE BÂTCĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu