IDIOTUL CAZON

Nici o armată care se respectă nu se poate lipsi de idioţi. Oricât de polemică şi paradoxală ar părea această afirmaţie, "idiotul cazon" se constituie în coloana vertebrală a oricărei armate, fie aceasta antică sau contemporană. Fără el nu se poate. Războaie, instrucţie, parăzi nu ar putea fi imaginate şi cu atât mai puţin puse în practică fără inestimabila contribuţie a idioţilor cazoni. Cu toate acestea, ar fi evident exagerată aserţiunea că instituţia militară ar fi alcătuită majoritar din idioţi.
Nu, armatele nu sunt, nu au cum să fie dominate de idioţi, dar milităria nu ar putea supravieţui fără o constantă infuzie de idioţie menită să-i asigure un nivel stabil de disciplină, conformism şi protecţie antirevoluţionară. Aşadar, "Idioţi! Cu stângu', înainteee marş!"

Idiotul a fost, este şi va fi deopotrivă cel mai bun purtător şi executant de ordine. Pentru "idiotul cazon", regulamentul militar ţine loc şi de Biblie, şi de carte de învăţătură şi de Codul lui DaVinci. Omul nostru nu va avea nici o problemă în a învăţa pe dinafară, în spiritul şi în litera lor, toate ordinele şi regulamentele care stau în calea supravieţuirii şi afirmării sale plenare în universul cazon. Tot ceea ce ar putea avea nevoie să ştie, tot ceea ce îl interesează, cu notabila excepţie a ştirilor sportive şi meteorologice, el le poate îndestulător sorbi din sus-numitele "docomente". În consecinţă, satisfacţiile sale decurg din transpunerea în viaţă a bibliilor cazone.

Aici intervine scânteia sa de glorie, orgasmul indescifrabilelor sale satisfacţii, mângâierea liniştii sale plenare: atunci când ordinul a fost executat "întocmai şi la timp", "ca la carte". Puţin importă cine a dat respectivul ordin, cu condiţia ca acesta să fie un superior în grad şi funcţie. Idiotul cazon nu este capabil a cunoaşte nici un freamăt metafizic generat de prevederile sau efectele respectivului ordin sau regulament. Importantă şi decisivă este doar execuţia impecabilă. Evaluarea consecinţelor acestei executări sau aplicări a ordinelor sau regulamentelor, tocmai datorită potenţialului său indisciplinar şi revoluţionar, este o problemă care va transcede inevitabil capacităţile mentale sau morale ale "idiotului cazon".

La fel ca şi varianta civilă, idiotul cazon nu ştie (nici măcar nu bănuieşte) că este iremediabil idiot. Autosuficienţa sa congenitală îi asigură un inexpugnabil scut protector împotriva oricăror impertinente dileme sau dubii de natură subversivă. De aici provine, uneori, şi candoarea inocenţei sale. Sau cumsecădenia sa, la fel de înduioşătoare, cu cât aceasta se alimentează din acelaşi nesecat izvor de idioţie. Dacă nu este foarte insistent în "intervenţiile" şi "contribuţiile" sale cu aspiraţii intelectuale şi dacă acestea nu sunt dublate de o aroganţă agresivă, atunci "idiotul cazon" poate fi acceptat drept digerabil de către comunitate, în ciuda stridentei disonanţe, adesea hilare pe care o produce audienţei.

Legată de inconştienta propriei idioţii este şi neobosita hărnicie a "idiotului cazon". El poate să execute la nesfârşit, "întocmai şi la timp", cu un plus de halucinant entuziasm, aceleaşi ordine oricât de anoste sau fără sens, la fel cum în urma unor remarcabile îndărătnicii este capabil să inventeze, pe cont propriu, apa caldă, să descopere America şi să conspecteze periodic mereu aceleaşi regulamente. Cotizant credincios la "cooperativa munca în zadar", el este iremediabil mândru de realizările sale, recenzabile la rubrica M.O.P., adică "muncă de om prost". Drama intervine în momentul în care cineva încearcă să-i domolească prolificul său entuziasm laburist, deoarece respectivul se va lovi de impenetrabilul zid al unor convingeri inflexibile. "Competenţa profesională" recunoscută a idiotului cazon se conjugă perfect cu poleiala multicoloră a blazonului său de respectabilitate.

"Idiotul cazon" este deasupra oricărui grad sau funcţii militare. Instituţia militară are uşile larg deschise atât pentru caporalii ce se închipuie purtând stele de general pe umeri, cât şi pentru generalii cu apucături căprăreşti. Paradoxul constă în faptul că idiotul cazon este extrem de confortabil pentru superiorii săi. Aceştia ştiu că nu vor avea niciodată grija verificării executării ordinelor date şi mai ales nu-şi vor face probleme cu eventuale veleităţi concurenţiale sau, mai grav de "lucrătură pe la spate" din partea preopinenţilor. Fiecare dintre aceştia se mulţumesc cu utilitatea lor bine definită la respectivul loc de muncă. O vorbă bună, aruncată ca un ciolan uscat din mers de către şef, din când în când, dar nu foarte des, este arhisuficientă idiotuluicazon pentru a-l arunca în raiul reveriilor plenare.

A nu se ignora permanentul recurs al idiotuluicazon la morala şi principiile unanim recunoscute şi acceptate de societate sau fie şi numai de microcomunitatea unităţii militare din care face parte. Conform sus-pomenitelor ordine şi regulamente, morala şi principiile în toată măreţia lor dogmatică şi aplicate ad-litteram reprezintă al doilea pilon de sprijin pentru idiotul în uniformă. Despre logică, bun-simţ, personalitate sau nuanţă nici nu poate fi vorba.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude) în stiinte militare, a fost ofiter în cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist în operatii psihologice în cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO în Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militaraîn România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminica ,, si al revistei "Flacara".

Super articolul ! sursa http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/idiotul-cazon-de-calin-hentea-7434281