sâmbătă, 22 octombrie 2011

ASPECTE PRIVIND DESFASURAREA CONFERINTEI PE TEMA PENSIILOR SPECIALE

,,Stimati camarazi,
Îmi cer scuze pentru întârzierea cu care vă informez despre lucrările conferinţei.
Ca o concluzie generală vă pot spune ca această conferinţă şi-a atins scopul, în sensul că a reunit la un loc magistraţi ai Curţii de Apel Cluj, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, un judecător al Curţii Constituţionale, profesori universitari, magistraţi pensionari, pensionari militari, pensionari diplomaţi, pensionari din rândul grefierilor, precum şi mai mulţi avocaţi.
Au fost invitaţi:
- Prof. Univ. dr. Tiberiu Medeanu – Universitatea de Vest din Timişoara;
- Şefania Teleman – preşedintele Sindicatului „Pro Just”;
- Ion Anghel – preşedintele Asociaţiei diplomaţilor pensionari;
- Prof.univ. dr. Gheroghe Piperea -Universitatea Bucureşti;
- Dana Gârbovan – judecător la Curtea de Apel Cluj;
- Irinel Andrei – judecător, vice-preşedinte Curtea de Apel Cluj;
- Horaţiu Dumbravă – preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii;
- Mircea Minea – judecător la Curtea Constituţională;
- Ştefan Ionescu şi Florin Chiţu – din partea unui grup de pensionari militari şi a SCMD.
Datorită sesizărilor făcute de asociaţiile magistraţilor pensionari Grefa CEDO a ridicat avizul de participare a celor doi invitaţi de la această instituţie.
Pe scurt vă relatez despre intervenţiile fiecăruia.
D-l profesor Tiberiu Medeanu a prezentat o expunere, destul de amplă, cu privire la legalitatea măsurilor întreprinse de guvern în domeniul pensiilor ocupaţionale. Expunerea a fost depusă şi la mapa conferinţei. A făcut o critică dură şi foarte bine argumentată cu privire la campania guvernului împotriva pensiilor profesionale, a recalculării şi reducerii lor, precum şi împotriva adoptării de către guvern a OUG nr 59/2011. Materialul este redactat în 25 de pagini.
D-na Ştefania Teleman a prezentat situaţia proceselor grefierilor pensionari. Marea lor majoritate au câştigat în instanţe, dar guvernul în „înţelepciunea” lui a adoptat OUG 59/2011, care, după opinia unanimă, reprezintă o lovitură adusă magistraturii şi implicit statului de drept.
D-l profesor Ion Anghel a prezentat specificul profesiei de diplomat, privaţiunile acestei profesii, argumentând necesitatea menţinerii pensiei speciale.
D-l avocat Gherghe Piperea a prezentat toate aspectele privind contestaţiile depuse în instanţă, analizând sentinţe şi decizii date de acestea. A prezentat şi aspecte legate de art.53 din Constituţie, reliefând faptul că nu este consituţională şi contravine acestui articol, măsura reducerii, cu caracter permanent, a pensiilor. A menţionat că sunt studii realizate din care rezultă că dacă s-ar colecta taxele de la cele mai mari companii din ţară s-ar putea acoperii plata pensiilor pe cel puţin un an de zile.
Cei doi magistraţi de la Curtea de Apel Cluj au prezentat probleme cu caracter general legate de pensii şi contestaţii ale actelor administrative normative. Este de înţeles că nu puteau să prezinte opiniile proprii având în vedere că fac parte din complete care au pe rol astfel de cauze. Ne-au relatat că, în conformitate cu legea, au sesizat ICCJ cu recurs în interesul legii, având în vedere că sunt decizii diferite pronunţate în cauze similare. Curios este faptul ca ICCJ nu a înregistrat sesizarea ci au trimis-o Procurorului General al României, ceea ce nu este tocmai legal. La mapa conferinţei a fost pus şi recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României. Jalnic şi obedient. La discuţii CA Cluj a fost criticată pentru faptul că nu trebuia solicitat un recurs în interesul legii pentru a aplica prevederi ale dreptului comunitar şi a jurisprudenţei CEDO. Cu această ultimă intervenţie a fost încheiată ziua de 14.10.2011.
Ziua de 15.10.2011 a debutat cu intervenţiile d-lui Ionescu Ştefan şi a mea, prezentând sub toate aspectele specificul profesiei de militar. În cadrul discuţiilor, una din întrebări s-a referit la faptul dacă discriminarea între pensiile magistraţilor si cele ale celorlalte pensii ocupaţionale o considerăm pozitivă sau negativă. Am spus că din punctul meu de vedere consider că mentinerea pentru magistraţi a pensiei ocupaţionale este un aspect de normalitate într-un stat de drept, anormal, anticonstituţional şi contrar multor principii de drept intern şi comunitar este recalcularea/revizuirea celorlalte pensii ocupaţionale.
Au urmat intervenţiile prof. univ. dr. Mircea Minea, judecător la Curtea Constituţională şi a magistratului Horaţiu Dumbravă, preşedintele CSM. Şi acum când scriu simt cum mi se urcă sângele la cap. D-l Minea a încercat să ne explice că raţionamentul pentru care a fost declarată constituţională Legea nr. 119/2010 a fost unul preponderent economic. A explicat cum stă problema privind principiul neretroactivităţii legii, adică vezi drag doamne că pensia se reduce numai pentru viitor, iar, privind pensia ca bun în înţelesul art. 1 din Protocolul Adiţional nr.1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, CC a considerat, după cum bine ştiţi, că pensia nu dispare ci se diminuează, deci dreptul rămâne. Vă pot spune că a fost bombardat cu întrebări şi puncte de vedere. Magistraţii pensionari, toţi ieşiţi la pensie din funcţii de judecători de curte de apel, au argumentat, fără putinţă de tăgadă, că CC şi-a încălcat propria jurisprudenţă nu numai legislaţia comunitară. Câteva idei. Conform jurisprudenţei CEDO, statele au libertatea de a decide cuantumul şi întinderea asigurărilor sociale, dar odată stabilit şi intrat în plată cuantumul pensiei, acesta nu mai poate fi modificat. S-a arătat că CC s-a comportat că un guvern, pentru că a interesat-o aspectul economic şi nu cel legal. Prin decizia s-a CC nu obligă guvernul să găsească alte altenaţive şi măsuri, în conformitate cu dreptul comunitar, pentru scoaterea ţării din criză decât tăierile de salarii şi pensii. Am arătat că militarii nu au contribuit la bugetul de asigurări sociale şi atunci cum motivează eliminarea părţii necontributive a pensiei militare. A dat din colţ în colţ. Avocatul şi camaradul nostru Viorel Iepure a întrebat dacă CC v-a lua în dezbatere şi excepţia de necostituţionalitate ridicaţă de el. Justificarea a costat în faptul că CC este foarte aglomerată. Domnul preşedinte al CSM Horaţiu Dumbravă mi-a întărit convingerea că magistratura română este pe punctul de a nu mai fi a treia putere în stat. Intervenţia lui a fost una băsesco-bocciană. A arătat că CC a dat o decizie justă în ceea ce priveşte respingerea excepţiei de neconstituţionalitate privind Legea nr.119/2010, având în vedere situaţia de criză economică mondială. A arătat că atât Spania cât şi Irlanda vor să organizeze referendumuri pentru a consulta naţiunile respective privind reducerile de salarii şi pensii. În replică am arătat că la ei, ca state cu democraţie autentică, astfel de chestiuni se tranşează prin referendum nu prin organismul politico-juridic aservit puterii numit Curtea Constituţională. Tirul întrebărilor, al punctelor de vedere şi al acuzelor a fost intens şi dur.
Ultima intervenţie a aparţinut moderatorului, d-l Radu Chiriţă, care a desprins o concluzie cu care marea majoritate a participanţilor am fost de acord. Statul de drept în Romania este în pericol.
Cei dintre dumneavoastră care vă pricepeţi mai bine decât mine la postări pe internet, dati-mi o sugestie cum să postez materialele din mapă.
Cu stimă,
Florin Chiţu,,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu